Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

Oricum, sunt binevenite şi astfel de exemple, măcar pentru a înţelege care e diferenţa. E vorba, până la urmă, de iubire şi de felurile ei, sau de lipsa ei.
„A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt” - zicea de multe ori Părintele Galeriu, şi se referea la orice iubire. Însă din perspectiva asta ne arăta ce înseamnă a-L iubi pe Hristos: să trăieşti viaţa Lui.
Iubirea omenească se poate situa la niveluri diferite, şi s-a vorbit pe un alt topic despre felurile sau numele iubirii. De multe ori, când o căsnicie eşuează, e din cauză că acea iubire nu s-a transfigurat, rămânând la un nivel trupesc-sufletesc (erotic). S-a spus, de atâtea ori în utlima vreme că asta nu durează decât câţiva ani. Dar asta e forma cea mai inferioară a iubirii, care ţine de natură, şi e sădită în om, zic eu, pentru scopurile fireşti, adică naşterea de prunci. Când aceasta se consumă, cuplurile pot intra în criză. Dar cine intră în căsătorie cu credinţa că „această taină mare este; în Hristos şi în Biserică” are o altă perspectivă şi este pregătit pentru o iubire veşnică, care creşte, prin oricâte încercări ar trece. Ştie de la început că va avea cruce de dus, uneori comună cu soţul, alteori propria cruce, sau pe a celuilalt. Dar tocmai această cruce asumată de amândoi le sudează, în cele din urmă, inimile.

În prealabil postat de AndruscaCIM

Ba poate chiar evoluam cu ajutorul celuilalt, tocmai prin renuntarea la ceva negativ...asupra caruia putem medita ulterior. Si eu consider ca e ceva absolut normal sa ai opinii, sa poti vorbi deschis cu celalalt...si nu neaparat la modul " Renunta la X-lucru, ca altfel plec!" ci in atatea alte moduri/nuante constructive.

Nici nu se pune problema sa spui cuiva sa renunte sau altfel pleci, sa dai ultimatumuri, asta e dovada de infantilism, imaturitate, egoism. Este bine sa se discute, sa se analizeze, sa existe comunicare.

[fallen]

În prealabil postat de TunsDiana

Da. Este o diferenta mare. Daca il ai pe Hristos esti mai iertator, iubesti mai mult, nu te impiedici in amanunte. Normal ca si crestinii au zile proaste in care sunt nervosi, suparati si nu sunt dispusi sa ierte, judeca etc dar totusi e o diferenta intre casatoriile dintre necredinciosi si cele dintre credinciosi. Ca dovada nr. mare de divorturi din ziua de azi. In plus, crestinii nu au voie sa divorteze decat pentru un singur motiv si anume adulterul.

Ba ar mai fi inca cateva: daca te bate sau te ameninta cu moartea, daca te sileste sa faci avort sau avorteaza fara voia ta sau comite alt pacat de moarte, daca trece la alta religie parca....
da-mi voie sa caut un citat

http://turnu.ro/invataturi_catehetice.htm.

În prealabil postat de glykys

Ce faci tu nu e bine si o faci pe spezele copiilor si ale nevestei tale!
Atunci cand il iubesti pe Dumnezeu, nu poti face abstractie de oameni. Nu ii vezi piedici in calea mantuirii si a nevoirii tale, ci te nevoiesti pentru ei, te jertfesti pentru ei. Tu deocamdata te jertfesti numai pentru tine, uitand de ceilalti.

Problema e ca citim prea multa literatura monastica si ne inchipuim ca vom atinge niste niveluri de sfintenie, in masura in care nu suntem capabili sa facem nici cele mai elementare lucruri crestinesti. Oare despre calcarea voii, despre ascultarea in familie, despre scopul casniciei nu am citit nicaieri?!

Trebuie un duhovnic care sa ne trezeasca la realitate si sa ne scoata fumurile din cap!

.......................
?...!

[fallen]

În prealabil postat de ioan cezar

.......................
?...!

Tot al cu coarne, bata-l vina!
Dar mie mi s-a parut ca deja iti faceai mea culpa. Glykys nu e rea, asa e stilul ei.
Dar o parte importanta in lupta cu ispitele e sa nu te uiti inapoi. Probabil e o faza de tranzitie, o sa treaca pana la urma. (scuzati pleonasmul).

Ps: crezi ca ma poti ajuta cu o parere intr-o alta discutie? As aprecia f. mult sa am si opinia ta. (si nu numai)
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...743#post427743

În prealabil postat de glykys

"Pocainta" si "nevointele" nu se fac dupa cum ne flutura noua prin cap, pentru ca altfel dauneaza si devin prilej de mandrie ba chiar de smintire a altora. Devin un scop in sine, un scop egoist, cand tu te rogi si al din jur moare de foame si e trist din cauza ta. Cand tu vrei sa te imbunatatesti, desi tara arde in jurul tau si in loc sa arunci galeti de apa, stai sa zici rugaciuni, inseamna ca problema nu e cu focul care se inteteste, ci e cu tine.

Ce faci tu nu e bine si o faci pe spezele copiilor si ale nevestei tale!
Atunci cand il iubesti pe Dumnezeu, nu poti face abstractie de oameni. Nu ii vezi piedici in calea mantuirii si a nevoirii tale, ci te nevoiesti pentru ei, te jertfesti pentru ei. Tu deocamdata te jertfesti numai pentru tine, uitand de ceilalti. Si cand am uitat de ceilalti, se cheama ca am uitat de Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca Il avem mereu in gura si in minte. Nu o sa te intrebe Dumnezeu cate rugaciuni, cate metanii ai facut si cata barba ti-ai lasat (auzi, de parca barba ar fi pavaza impotriva ispitelor. Crezi ca se sperie diavolul de barba ta si zice asta e cucernic, il las in pace?), ci cum ti-ai respectat juramintele la casatorie, cum ti-ai crescut copiii, ce ai facut cu darurile pe care ti le-ai dat.

Fireste, ce spun eu e valabil pentru mireni, pentru oamenii care au familie, care ar trebui sa isi caute desavarsiea in familie, nu in alta parte. Problema e ca citim prea multa literatura monastica si ne inchipuim ca vom atinge niste niveluri de sfintenie, in masura in care nu suntem capabili sa facem nici cele mai elementare lucruri crestinesti. Oare despre calcarea voii, despre ascultarea in familie, despre scopul casniciei nu am citit nicaieri?!

Trebuie un duhovnic care sa ne trezeasca la realitate si sa ne scoata fumurile din cap!

Ana-Maria draga mea eu de multe ori am dat peste replici de-ale tale care m-au intrigat dar m-am abţinut să spun ceva.
De data asta nu spun că nu ai dreptate, dar cum poţi vorbi despre lucruri pe care le cunoşti doar de la alţii sau din lecturi?
Nu poţi vorbi despre traiul în familie şi despre complexitatea acestuia decât atunci când este parte din viaţa ta. Din câte ştiu nu eşti căsătorită. Dacă între timp te-ai căsătorit... te rog să mă ierţi

[fallen]

În prealabil postat de ioan cezar

.... Ea se intristeaza, se inchide, ofteaza... Eu plec trintind usa... Unde sa merg? In bar sau in parc? In bar nu mai merg, slava Domnului, mai bine merg in parc si mai fac o ora de "Doamne, Iisuse...",

Poate toate astea se intampla pentru ca ai fost bolnav si inca esti in recuperare si toate eforturile pe care le faci sunt pentru a te recupera si pentru ca boala sa nu recidiveze. Cum ai spus si alta data, ai fost in iad si inapoi. Iadul poate nu te lasa sa pleci si sa uiti, dar faptul ca ai iesit e o victorie de nestramutat pe care nu trebuie sa o umbreasca amintirile neplacute (flash-back-uri, cum le spuneti voi). Asa ca mergi acasa, ia-ti copiii si nevasta in brate si multumeste-i lui Dumnezeu ca te-a ajutat sa te intorci la ei. Daca sunt furiosi, asteapta sa le treaca. Daca "pleaca la maica-sa" (metaforic vorbind), las-o cateva zile sa se linisteasca si du-te dupa ea, sunt sanse mari sa vina inapoi cu tine. Daca faci toate astea or sa vada ca "terapia" (rugaciuni, spovedanii) da (dau) rezultate, si merita sa te scuteasca de la unele indatoriri lumesti, care pot fi amanate. Dar eu totusi cred ca te auto-invinovatesti peste masura. Daca te-ai spovedit si ai fost iertat, poate n-ar trebui sa te mai marturisesti odata si-n fata intregii lumi. Stiu ca poate simti ca aici se face un fel de terapie de grup, dar nu toata lumea simte la fel.

[cristiboss56]

În prealabil postat de dorinastoica14

Ana-Maria draga mea eu de multe ori am dat peste replici de-ale tale care m-au intrigat dar m-am abţinut să spun ceva.
De data asta nu spun că nu ai dreptate, dar . . .

Are mare dreptate ! Adevarul doare , dar ramane adevar . . . !

[tabitha]

nu înțeleg de unde atâta răutate și plăcere de dat cu parul în ioan cezar...
hey, creștinilor de cauciuc, chiar aveți impresia că le știți pe toate, și despre ceilalți?!

[glykys]

În prealabil postat de dorinastoica14

Ana-Maria draga mea eu de multe ori am dat peste replici de-ale tale care m-au intrigat dar m-am abţinut să spun ceva.
De data asta nu spun că nu ai dreptate, dar cum poţi vorbi despre lucruri pe care le cunoşti doar de la alţii sau din lecturi?
Nu poţi vorbi despre traiul în familie şi despre complexitatea acestuia decât atunci când este parte din viaţa ta. Din câte ştiu nu eşti căsătorită. Dacă între timp te-ai căsătorit... te rog să mă ierţi

Doamna Dorina, in primul rand ca eu nu tin sa fiu pe placul nimanui. Am cochetat odata cu aceasta idee, dar acum nu. Spun ce am de spus, chiar daca nu e comod, daca interlocutorul gaseste ceva bun si folositor in vorbele mele, sa se foloseasca, daca nu, sa treaca mai departe si sa gandeasca ce vrea, eu sunt impacata ca am spus ce am avut de spus.

In al doilea rand, remarc un lucru, si din experienta mea din viata reala, si din cea de pe forum si chiar din vorbele dvs. din acest citat: ai batrani, ai cu experienta multa, care ar avea ce sa ii invete pe aia tineri, mici si prosti, unde sunt?! De ce nu ii invata, de ce se abtin, de ce nu impartasesc din experienta lor cand trebuie? Le e teama sa primeasca critici, sa fie mai prost vazuti? Uitati, un user care spune ca nu sunt rea - nu stiu la cate mesaje i-am replicat, spunandu-i ca nu e bine ce face, ca e pacat in fata Domnului sa traiasca necununati ani la randul - mi-a facut observatie, ca dvs., cum indraznesc eu sa vorbesc, din postura mea de om mai tanar si necasatorit, despre asemenea lucruri?

Va intreb, oare trebuie sa fiu casatorita ca sa stiu ca desfranarea e un pacat?! Pai am indraznit, pentru ca am vazut ca aproape nimeni nu a luat atitudine. Persoanele in varsta, cu copii si experienta de viata duhovniceasca, nu au zis nimic. Oare de ce?! Ca daca vad si tac, inseamna ca nu ma bag si ca iau si eu parte la pacat.

Osandim pacatul, si nu pacatosul; problema este ca adeseori pacatul devine o parte esentiala din om si de aceea poate unii nu mai reusesc sa faca distinctia.

Oare trebuie sa fiu casatorita ca sa stiu ca neglijarea familiei nu e in duhul lui Dumnezeu?! Oare trebuie sa fiu casatorita ca sa cunosc care sunt scopurile casatoriei? Cele mai multe scrieri despre casatorie tot de la monahi le avem, oare si lor ar trebui sa le reprosam ca au scris ce au scris in necunostinta de cauza, numai pentru ca nu ne convin noua?


De aia am ajuns unde am ajuns, ca nu mai avem invatatori, ca nu mai suportam sa primim critici, ne credem toti vamesi si ii vedem pe toti farisei... Si daca cei tineri vad ca cei batrani, care ar fi indreptatiti sa faca si sa zica, tac, o fac ei, fireste, cu toate riscurile care decurg de aici: cu mai putin tact, cu mai putina credinta, cu mai putina dragoste, fiecare la masura lui....


Si ca sa fiu in sfarsit on topic, mi-am permis sa scriu ce am scris, in virtutea faptului ca ii cunosc toata familia lui Ioan Cezar, ca am observat anumite lucruri, ca mi-a cerut candva ajutorul intr-un anumit aspect spiritual, deci in virtutea legaturilor care s-au creat, mi-am permis sa fac o mustrare, care sa ii fie spre luare aminte si nu spre ispitire. Ca am considerat ca acest ajutor trebuie sa fie de mustrare si nu de indreptatire este alegerea mea personala, pe care mi-o asum, cu tot devotamentul pentru un om in nevoie si in cautare si cu toate riscurile pe care le presupune. La fel cum dvs. ati gasit de cuviinta, din grija duhovniceasca, fireste, sa ma corectati, tot astfel am procedat si eu.

Imi cer iertare daca am suparat pe cineva cu tonul postarilor mele. Nu putem vorbi mereu cu dulceata, ca altfel riscam sa facem diabet! :)