Cum ii putem ajuta pe atei sa-L gaseasca pe Dumnezeu?

[laurastifter]

[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3] Creştinismul este unicul materialism autentic[/SIZE]
[SIZE=3]Poţi convinge pe cineva cu argumente logice că Dumnezeu există, dar asta nu-i va da şi experienţa vie a existenţei Lui. Cunosc un tînăr foarte dotat care a fost educat în ateism. Cînd a intrat la facultate, închiria o cameră în casa unui intelectual credincios. Între ei s-au iscat interminabile discuţii. Tînărul era nepregătit, fără experienţă, stăpînul însa era deştept şi experimentat, fapt pentru care l-a învins pe tînăr cu uşurinţă. Băiatul a dedus logic, din faptul că a fost dialectic învins: trebuie să devin şi eu credincios. Se prezenta ca atare, s-a botezat, a făcut teologie, toată lumea aştepta de la el lucruri mari, dar, la un moment dat, a înţeles că, de fapt, n-a trăit niciodată vreo experienţă religioasă, că tot ce a reuşit să facă au fost deducţiile logice în urma faptului că cineva mai inteligent l-a învins într-o dispută logică.[/SIZE]
[SIZE=3]Profesorul Franc, cred, în una din recenziile sale a spus că unicul materialism autentic este creştinismul, pentru că noi credem în materie, adică noi credem că materia posedă o realitate absolută şi definitivă, credem în înviere, credem într-un cer şi pămînt nou, nu în sensul în care tot ce există acum va fi distrus din temelie, dar în sensul că totul se va reînnoi. Ateistul însă nu crede în soarta materiei, ea este un fenomen trecător pentru el.[/SIZE]
[SIZE=3]„Sînt multe subiecte asupra cărora am avea ce discuta, în loc să rîdem unii de alţii şi să ne învinuim reciproc”[/SIZE]
[SIZE=3]Din păcate, polemica între cel mai brut materialism şi creştinism are loc, nu există nici un fel de discuţie. Există nişte oameni care scriu cărţi, dar sînt puţine cazurile cînd se întîlnesc şi discută între ei. Există multe teme în care ne-am putea întîlni, nu în sensul de a fi de acord unii cu alţii, dar în sensul de a vorbi despre aceleaşi lucruri. Să zicem, primul punct de tangenţă ar fi omul. Teoretic vorbind, anume omul este situat în centrul concepţiei despre lume a materialismului, precum este şi în creştinism. Dar tema dialogului ar fi următoarea – ce fel de om?[/SIZE]
[SIZE=3]Să luăm, de pildă, afirmaţia lui Feuerbach: “omul devine ceea ce mănîncă”. Noi credem că prin împărtăşirea cu Sfintele Taine devenim ceea ce este Hristos. Şi aici este un subiect pe marginea căruia am putea discuta, în loc să rîdem unii de alţii sau să ne învinuim reciproc. Se prea poate, sînt şi alte subiecte asupra cărora am gîndit prea puţin. Din păcate, un astfel de dialog nu există. Există însă atei care doresc un dialog, care n-ar vrea neapărat să ajungem la un compromis, dar care manifestă o oarecare simpatie sau interes în atitudinile lor.[/SIZE]

[laurastifter]

[SIZE=3]Hristos pe cruce a trăit experienţa ateismului…”[/SIZE]
[SIZE=3]Mi se pare că se poate afirma, că, pentru a muri de moartea care ne este proprie, care are pentru noi cele mai reale şi însemnate urmări, Hristos a trebuit să Se facă părtaş singurei cauze care aduce moartea – despărţirea de Dumnezeu. Nu poţi muri, dacă nu-L pierzi pe Dumnezeu, iar strigătul Mîntuitorului: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Mc.15,34) – este strigătul Omului desăvîrşit, care liber, din dragoste, S-a făcut părtaş principalei tragedii a omului: la desfacerea de Dumnezeu, la faptul că omul L-a pierdut pe Dumnezeu. Dacă ar fi să primim acest argument, atunci putem spune că Hristos a trăit ateismul (nu vorbesc despre ateismul ideologic, dar despre realitatea acestuia), dez-îndumnezeirea, pe care nici un ateu din lume n-a trăit-o, şi că nu este om – ateu sau credincios – care ar fi în acest sens în afara experienţei trăite de Hristos. Căci Hristos cuprinde şi credinciosul, şi ateul, cu toate că, fără îndoială, ateul ideologic sau omul despre care apostolul Pavel spune: “dumnezeul lor este pîntecele” (Flp.3,19) – trăieşte ateismul cu totul altfel decît Hristos în momentul dat. El L-a „pierdut” pe Dumnezeu ca să fie una cu noi în unica şi ultima tragedie a omenirii.[/SIZE]

[laurastifter]

Care este opinia voastră despre aceste idei ale mitropolitului Antonie de Suroj? Aştept cu nerăbdare mesajele voastre. :)

Doamne ajută!

Cam greu de citit...era bun un scris mai mare. Vezi ca poti reedita.

Antonie Bloom sau Antonie de Suroj?

Daca imi permiti un raspuns la intrebarea din topic (desi tu ne rogi sa facem referire la textul postat, nu ma voi referi strict la acesta): eu una nu ma simt in stare sa aduc argumente despre existenta lui Dumnezeu in fata unui ateu. (Iar celoralti nu mai este necesar sa le aduci argumente.) Dar oare argumentele ar fi suficiente? Sau trairea/ experienta fiecaruia? Parca si in textul postat este exemplul tanarului care s-a lasat convins de o persoana mai inteligenta/ experimentata, dar ulterior si-a dat seama ca el nu avut nicio experienta religioasa.
Prin urmare eu cred ca este mai degraba voia lui Dumnezeu de a-i trezi constiinta adormita unui ateu. Noi am putea ajuta cu rugaciunea. Desi uneori ma tem ca rugaciunea mea sa nu aduca in viata ateului niste necazuri, stiut fiind ca de multe ori necazurile mari sunt cele care ne indreapta spre Dumnezeu.
Ar mai fi rugaciunea catre Dumnezeu de a pune pe buzele noastre cuvintele cele mai bune intr-o discutie cu un ateu, astfel incat acesta din urma sa ramana cel putin pe ganduri, sa ia cel putin in calcul existenta lui Dumnezeu.

[AGabriela]

Cred ca nu numai necazurile il apropie pe om de Dumnezeu, ci si bucuriile foarte mari. Doamne ajuta!

În prealabil postat de AGabriela

Cred ca nu numai necazurile il apropie pe om de Dumnezeu, ci si bucuriile foarte mari. Doamne ajuta!

Buna observatie!

[laurastifter]

În prealabil postat de ovidiu b.

Cam greu de citit...era bun un scris mai mare. Vezi ca poti reedita.

Doamne ajută!

Textul se găseşte şi aici:
http://savatie.wordpress.com/2008/07...ul-ateilor-ii/

[FlaviusM]

Fara suparare, dar mie, ca ateu, textele de mai sus nu-mi spun nimic. Cu tot respectul pentru autor, dar mie imi par mai mult niste povestioare oarecum puerile, cu intentii moralizatoare, cu un limbaj ca pentru copii.
Sunt probabil subiectiv, dar ma indoiesc ca un ateu poate fi influentat de astfel de "predici".

[Lagrace]

Pentru a raspunde strict la intrebarea din titlu: nicicum nu-i putem ajuta, deoarece:
1. nu ne este dat a-i aduce pe altii la credinta
2. nu suntem noi desavarsiti intai de toate (e ca si pilda cu nebunul care se straduia sa-i vindece pe altii el insusi fiind bolnav)
3. fiecare IL descopera pe Dumnezeu singur

Cei din secte se straduiesc sa ca la propaganda sa aduca noi adepti in randul lor.
Ortodocsii se roaga si tin post si se straduiesc sa-l iubeasca pe aproapele lor ca pe ei insisi.