Fumatul si Impartasania

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de lore86

Ca sa completez: pacate nu sunt nici bautura, nici drogurile.

Fals. Băutura (alcoolică) nu poate fi pusă pe acelaşi plan cu drogurile. Nici cu ţigările.
De ce ? Fiindcă, în timp ce folosirea tuturor acestora afectează trupul, nu afectează spiritul în aceeaşi măsură. De aceea, creştinii (în afară de unele secte neoprotestante de care văd că vă apropiaţi în concepţiile morale) socotesc că a bea în mod ponderat nu este păcat. Preoţii noştri beau. Bunicii mei apreciau mereu un pahar de vin şi fiecare îşi lăuda vinul la cercurile pastorale. Dar nu îmi amintesc niciun episod în care să fie beţi. Papii beau alcool (şi fumează uneori, precum Sf Pius al X-lea sau chiar actualul Sfânt Părinte), călugării beau alcool (aţi auzit de şampania lui Dom Perignon ? a fost un bun călugăr). Sfinţii au băut alcool, Domnul nostru Cristos a băut alcool, dar nici în hagiografii, nici în Evanghelie nu se relatează de vreun sfânt beat, sau că Isus S-ar fi cherchelit. În mod explicit, El ne spune (reproduc din memorie): "nu vă amăgiţi (...) nu vor intra în împărăţia cerului nici (...) nici beţivii". Aşadar, despre beţie vorbeşte ca despre un păcat de moarte, nu despre "a obişnui să mai bei câte un pahar". Care e, deci, diferenţa ? Diferenţa e în aceea că, în timp ce beţia este o alterare a sufletului şi, cu precădere, a voinţei care e facultatea lui cea mai înaltă, a bea cu moderaţie nu duce la alterarea vigilităţii, a "trezviei" dacă vreţi. Prin urmare, cel ce a băut un pahar de vin, sau două, sau zece de la ultima spovadă, fără ca acest lucru să îi scadă vigilitatea, se poate împărtăşi în bună conştiinţă. Dimpotrivă, cel care a băut o singură dată (chiar dacă asta înseamnă, pentru el, doar o jumătate de pahar) astfel încât facultăţile sufletului au fost alterate, riscând să-şi facă rău sieşi ori altora, nu se mai poate împărtăşi până ce nu primeşte absolvire sacramentală, prin Penitenţă, pentru acest păcat capital.

Să vedem, acum, în ce fel se aplică această distincţie morală între "a bea" şi "a beţivăni" la celelalte droguri permise de lege, precum cafeaua şi ţigările, ori la cele pe care legea (deocamdată) le interzice, precum haşişul, bunăoară.

În primul caz, al cafelei şi ţigărilor, în doze normale ele nu produc stări de alterare a conştienţei similare beţiei. Desigur că există consecinţe în plan fizic, asupra trupului: cafeaua creşte tensiunea, atacă pancreasul şi produce multe alte acţiuni. Iar ţigările pot avea serioase consecinţe asupra plămânilor, sistemului circulator, etc. Şi totuşi, e greu să ajungi la asemenea doze toxice, încât să poţi spune că ai pierdut controlul bând cafea sau fumând.

Dimpotrivă, o doză mică de haşiş sau marijuana (ca să nu mai vorbesc de droguri şi mai tari, precum heroina, cocaina sau LSD) alterează considerabil facultăţile sufletului. Este suficient ca cineva să tragă dintr-o ţigară cu marijuana (cel mai slab dintre cele enumerate) doar o singură dată, pentru a simţi o stare apropiată beţiei.

As continua cu logica, dar ma opresc aici. Cred ca se intelege de ce

E v-am expus argumentele mele într-o manieră cât m-am priceput de logică. Are, într-adevăr, sens să ne oprim cu logica. Dar din alt motiv decât ironia dv lasă să se înţeleagă. Motivul pentru care, în materie de morală, trebuie să ne oprim la un moment dat cu logica este acela că adevărurile morale sunt la fel de divin revelate ca cele dogmatice. Numai Biserica, mereu asistată de Paraclet, are competenţa de a ne spune ce este moral şi ce este imoral. Faţă de doctrina morală a Bisericii, cuvine-se să avem acelaşi spirit de submisiune şi, în final, de smerenie pe care se cuvine să îl avem şi în materie de doctrină de credinţă. Când Biserica, prin reprezentanţii ei care au deplină capabilitate de a învăţa, care sunt episcopii, va învăţa că nu te mai poţi împărtăşi dacă ai băut un pahar de vin sau ai fumat o ţigară, tot aşa am să-i învăţ şi eu pe alţii. Fiindcă, între episcopul meu şi mine nu poate exista nicio deosebire majoră în materie de morală, ca şi în materie de credinţă.

În prealabil postat de Lucian008

Atunci desfranarea de ce e pacat? Nici macar nu degradeaza trupul. La astfel de concluzii ajungem cand incercam sa ne justificam anumite lucruri si il scoatem pe Dumnezeu din ecuatie.

Tocmai, fiindcă nu Îl putem scoate din ecuaţie, ştim că desfrânarea este păcat. Deci, desfrânarea nu e păcat fiindcă ar degrada trupul, că nu îl degradează mai mult decât postul negru. Dar, în timp ce Dumnezeu ne-a avertizat în mod deosebit asupra desfrânării, nu a făcut-o în privinţa postului. În timpul misiunii Sale pe pământ, Domnul nostru nu a practicat desfrânarea, în schimb a practicat postul. Deci, tot aşa trebuie să facem şi noi.