Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

În prealabil postat de ioan cezar

Frate, cunoastem cu totii din teoriile comunicarii: cand un mesaj pare criptic, aceasta poate fi consecinta multor lucruri. Tine de natura mesajului, de particularitatile emitatorului, de cele ale receptorului, precum si de canalul de comunicare (bruiaje etc.).
Pentru cazul de fata, lucru des intalnit de mine aici pe forum: tindem frecvent sa cautam intelegeri de tip logic si ne e greu sa pornim la analogii... Tendinta spre o gandire de tip formalist, eventual modelabila computational, algoritmizabila, dihotomica. Nimic mai strain de lumea credintei si de tainitele sufletului! , dupa convingerea mea. Psihologia, muzica si poezia, arta in general, reprezinta fratii si surorile mai mici ale teologiei. Cine e stangaci cu "fratii mai mici", va face o teologie cel mult academica, rece, incompleta. Prost, cred eu, o va face inca si pe aceasta, cum deja am constatat. (Imi exprim o convingere subiectiva, personala, desigur, iar nu vreo lege imuabila.)
Cred ca deloc intamplator Biserica e bogata in muzica si pictura (icoane, fresce), iar la altii gasim chiar si sculpturi si dansuri, diverse continuturi artistice.
Nu stiu cum e in citatul evocat, n-am voit sa camuflez nimic, am redat doar cuvintele calugarului, intuind eu ceva, o parte din miezul lor, rezonind subiectiv si invitind la analogii personale, deschis, nondirectiv...
Spun asadar, atat cat am cunoscut din experienta de viata evocata in acea postare:

A face un bine cuiva inseamna a fi dispus sa accepti suferinta lui in dinamica prezenta si viitoare a sufletului tau.
Nu poti ramane la fel ca inainte dupa ce ai traversat oceanul unei experiente interpersonale.(Daca ai acces la ocean, desigur... altminteri poti calca numai peste mici baltoace sau poti naviga cu vaporul...)
Sa porti si tu suferinta impreuna cu el (nu numai bucuriile), usurindu-i astfel povara, cumva. (Pentru aceasta insa, e nevoie ca mai intai sa detii tu insuti insusirea pe care semenul tau nu o detine deocamdata. Altminteri se petrece o prabusire in doi.)
Aceasta suferinta, comuna in fondul ei, aceeasi la toti oamenii, e traita insa in mod personal, subiectiv, absolut unic. Cand pe bebelus il doare burtica, mama sufera si ea, sufera si tata, dar nu in sensul ca ii doare si pe ei burta (asta e deja sugestibilitate psihica, alta mancare de peste).
Pe calugar nu il va deranja ce m-a deranjat pe mine cand am cerut sfatul, ci se va resimti poate in alt plan, sa presupunem ca la rugaciune (e doar o ipoteza), lucru dureros foarte pentru un monah. Sacrificiu.
Lucru clar: preiei cu tine ceva din neputintele celuilalt, iar sfatul Apostolului - Galateni, 6.2 - nu imi pare ca este un indemn heirupist, ci o incurajare foarte serioasa, anume de a accepta cu tot sufletul realitatea dragostei: jertfa, impartasirea suferintei.
(Dar noi vedem impartasirea mai mult ca a da, confundind-o astfel cu marturisirea. Omitem in schimb acceptarea, purtarea lipsurilor celuilalt, in duhul propriu si in maniera personala, cu un cost uneori foarte ridicat. De asta ne ferim foarte mult, crezind ca dam de la noi si ca saracim... Suntem stapaniti de frica si ma tem ca talcuim prost, adesea, dragostea Domnului... De asta m-am convins in primul rand din experienta personala, pe seama fricilor si talcuirilor mele gresite, succesiv.)

Am folosit mai sus expresia "purtarea lipsurilor", cand de fapt textul din Galateni este "purtati-va sarcinile..."
Acesta deoarece omul care nu isi poarta sarcina, o face tocmai din pricina unor lipsuri personale. A le purta si tu, in duhul Apostolului, nu inseamna a trai aceleasi neputinte cu cel neputincios (daca unul e neinfranat la vorba, nu inseamna sa devii si tu guraliv), cat a suporta cu rabdare lipsa, neputinta lui. Si a interveni cu blandete, iar aceasta nu e intotdeauna la indemana.
Actul jertfelnic presupune prin insasi natura lui un cost. Bucuria de a jertfi este insotita de durere, acestea se impletesc. Aceasta este Dragostea din Corinteni, nicidecum alta.
La aceasta cred ca s-a referit sfintitul calugar.

Imi cer iertare daca iarasi nu am fost limpede in exprimare.

Dacă te-a deranjat cuvântul „criptic” să știi că era mai mult o încercare de a da un ton amical de glumă rugăminții pe care o făceam să îmi lămurești mesajul :)...dacă nu te-a deranjat cu atât mai bine :). Acum am înțeles ce vroiai să spui. Și eu gândesc la fel mai puțin atunci când vine vorba de prăbușirea în doi...cred că asta se întâmplă doar când, jertfa e un chin care imită jertfa dar nu e de fapt jertfă..mi s-a întâmplat să sufăr foarte tare, să o fac cu gândul că mă jertfesc...să rabd cu gândul că mă jertfesc, dar de fapt eu nu mă jertfeam ci din contră...numai că lui Dumnezeu i s-a făcut milă când a văzut cât de prost sunt și când a considerat El că e momentul potrivit mi-a explicat despre ce fusese vorba...nu am încetat să îi cer ajutorul și de aia mi-a explicat....cine știe unde mă ducea „jertfa mea” dacă nu mă izbăvea de ea...asta am spus ca să explic de ce cred eu că nu e posibilă prăbușirea în doi acolo unde e jertfă...adică eu cred că acolo unde e prăbușire poate fi doar aparență de jertfă.

Să nu vadă nimeni vreo insinuare sau mai știu eu ce în mesajul ăsta...am vorbit strict de experiența mea...poate că e forțat faptul că precizez asta dar mă tem că am ajuns toți(cu mine în frunte) foarte susceptibili.

Mulțumesc pentru răspuns. Să-ți dea Dumnezeu o Duminică binecuvântată!