Fiul risipitor

[costel]

În prealabil postat de Lavrentiu

Eu nu m-am regasit niciodata decat in ipostaza fiului risipitor, si mai exact in hranirea cu roscoave. Caci din pacate desi mi se pun in fata bucate imbelsugate, eu tot cu laturi dau sa ma hranesc.

Secretul nu sta, intr-adevar, in a constata ca ne hranim cu roscoave, ci a dori ceva mai mult si a avea curajul de a ne scarbi de o asemenea hrana neindestulatoare.

Sa retinem ca fiul risipitor dorea sa se hraneasca cu roscove, dar nimeni nu-i dadea. Asa ca diavolul te ajuta sa-ti cheltuiesti averea, sa-ti pierzi darurile, dar cand vine vorba de a te hrani, nu-ti da nici macar din cele ce se cuvin animalelor. Hrana te sustine in existenta, ori diavolul nu doreste decat moartea omului.

[catalin2]

În prealabil postat de costel

Sa retinem ca fiul risipitor dorea sa se hraneasca cu roscove, dar nimeni nu-i dadea. Asa ca diavolul te ajuta sa-ti cheltuiesti averea, sa-ti pierzi darurile, dar cand vine vorba de a te hrani, nu-ti da nici macar din cele ce se cuvin animalelor. Hrana te sustine in existenta, ori diavolul nu doreste decat moartea omului.

Doreste moartea spirituala, pentru ca de cea fizica avem cu totii parte.
Preotul spunea odata ca porcii sunt pacatele, iar roscovele sunt ceea ce simte omul dupa pacat. Din ce imi amintesc spunea ca la inceput roscovele sunt dulci apoi amare, la fel ca si pacatul, la inceput ne simtim bine cand il repetam apoi ne lasa un gust amar. De aceea spune ca fiul risipitor nu mai avea parte nici de dulceata pacatului macar. O data cu repetarea starea de bine incepe sa dispara tot mai mult, ramane doar obisnuinta si nevoia de a-l repeta.
In slujba de anul acesta preotul spunea ca fiul risipitor e cel ce vine in ceasul al doisprezecelea, ca talharul de pe cruce sau alti pacatosi ajunsi sfinti. Fiul de acasa e cel ce cade chiar la sfarsit, care pana atunci a facut fapte bune dar probabil s-a increzut prea mult in faptele sale.

[fallen]

Una din talmacirile acestei pilde este aceea ca in raport cu Dumnezeu, ii putem fi ca niste fii, argati, sau robi. Adica sa-L ascultam din dragoste, din obligatie sau de frica. Fiul din poveste, care ajunge rob diavolului, vrea sa se intoarca la tatal lui macar ca argat, dar este primit ca fiu.
Nu stiu unde ne plasam fiecare dintre noi vizavi de Dumnezeu, dar e tragic cand constatam ca ne purtam ca robi sau argati fata de ai nostri sau chiar fata de noi insine. Adica cand constatam ca facem anumite lucruri numai din obligatie sau de frica, nicidecum din dragoste sau placere...

[costel]

În prealabil postat de fallen

Fiul din poveste, care ajunge rob diavolului, vrea sa se intoarca la tatal lui macar ca argat, dar este primit ca fiu.

Aici e lucrul minunat. Sa te vezi mic si Dumnezeu iti iese in intampinare. Ne lipseste smerenia. La noi este prezenta peste masura indreptatirea de sine.

[anna21]

În prealabil postat de fallen

Una din talmacirile acestei pilde este aceea ca in raport cu Dumnezeu, ii putem fi ca niste fii, argati, sau robi. Adica sa-L ascultam din dragoste, din obligatie sau de frica. Fiul din poveste, care ajunge rob diavolului, vrea sa se intoarca la tatal lui macar ca argat, dar este primit ca fiu.
Nu stiu unde ne plasam fiecare dintre noi vizavi de Dumnezeu, dar e tragic cand constatam ca ne purtam ca robi sau argati fata de ai nostri sau chiar fata de noi insine. Adica cand constatam ca facem anumite lucruri numai din obligatie sau de frica, nicidecum din dragoste sau placere...

Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu.
Nu vad tragismul situatiei.
Tragic este sa fii rob la porci (porci - patimi).
Eu tare ma tem ca nu sunt in stare sa-L ascult pe Dumnezeu nici din teama.. Tot ce vreau eu fac (la porci pazesc).

[fallen]

Tragic e ca ajungem cateodata sa ne fie mai frica de restul lumii si de patimile ei, decat de Dumnezeu insusi. (El poate ne iarta, pana la urma, dar seful nu ne iarta daca nu ajungem la timp, copii si sotul daca nu le dam de mancare, etc...pana si porcii s-ar putea sa fie cam suparati...)

[costel]

Desi fiul cel mare a stat langa tatal sau, nu se aseamana lui. Cand fiul risipitor revine la casa de unde plecase, fratele cel mare nu merge sa-l intrebe pe tatal sau de ce este sarbatoare, intreaba o sluga. Asta ne arata ca el era mai debraba un argat decat un fiu.

E de retinut ca Scriptura ne vesteste fratele cel mare era plecat, ca nu era acasa, motiv pentru care nu poate iesi impreuna cu tatal in intampinarea fratelui. De aici putem deduce ca el savarsea o lucrare straina de cea a tatalui.

[Marius22]

Foarte miscatoare in pilda fiului risipitor este si asteptarea tatalui. Desi ea nu este afirmata in mod direct, se arata in faptul ca tatal il zareste de departe pe fiu si ii iese in intampinare. Ar fi putut sa "piarda" intoarcerea fiului, asemenea fratelui cel mare, prins fiind cu alte preocupari. Insa tatal nu cunoaste indiferenta, intrucat iubeste. El vegheaza, este vigilent, trezvitor.

Dumnezeu ne asteapta pe toti, caci cu adevarat "El nu are pe nimeni de pierdut".

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de costel

Aici e lucrul minunat. Sa te vezi mic si Dumnezeu iti iese in intampinare. Ne lipseste smerenia. La noi este prezenta peste masura indreptatirea de sine.

În prealabil postat de costel

Desi fiul cel mare a stat langa tatal sau, nu se aseamana lui. Cand fiul risipitor revine la casa de unde plecase, fratele cel mare nu merge sa-l intrebe pe tatal sau de ce este sarbatoare, intreaba o sluga. Asta ne arata ca el era mai debraba un argat decat un fiu.

E de retinut ca Scriptura ne vesteste fratele cel mare era plecat, ca nu era acasa, motiv pentru care nu poate iesi impreuna cu tatal in intampinarea fratelui. De aici putem deduce ca el savarsea o lucrare straina de cea a tatalui.

De foarte multe ori m-am gandit la aceasta pericopa evanghelica. E adevarat ca in ultimul timp, parca altfel vad lucrurile...
Multe sunt de spus aici si mi se pare ca in esenta sunt cuprinse toate poruncile dumnezeiesti... Lumea e plina de fii risipitori, dar si de frati neiertatori... Uneori vad in fratii nostri stilisti acea "neiertare", acea neinduplecare, acel scepticism fata de "harul bisericii pe nou"... Mi se pare o asemanare foarte mare cu pilda vamesului si fariseului... De fiecare data este vorba de neiertare si de lipsa de dragoste fata de aproapele, cand Tatal asta ne cere prin jertfa Fiului Sau!
Practic vorbind, noi... unde ne situam? Ce suntem de fapt? Daca spunem ca suntem fii risipitori, ar trebui sa ne intrebam cat mai ratacim asa! Daca suntem in Casa Tatalui, care este reactia noastra fata de fratele "plecat", poate din ignoranta, poate din suparare, poate din lipsa de maturitate?... Cred ca este extrem de dureros sa nu-ti poti ierta fratele, sa nu-ti sangereze inima dupa pierderea lui, sa nu te bucuri fiindca a reaparut si sa te gandesti ca de-acum va trebui sa imparti "ce-i al tau" cu el!... Dar... ce ne apartine oare pe lumea asta? E ceva al nostru? "Ale Tale, dintru ale Tale..." Cu ce plecam "dincolo"? Povestea cineva zilele trecute cum un preot avea mare nevoie de doua gaini pentru rezolvarea unei probleme bisericesti si a trimis femeia de la lumanari la doi oameni in sat care erau mai instariti, oarecum. Primul n-a stat pe ganduri, dar al doilea care avea curtea plina cu gaini mari si frumoase, a gasit un motiv oarecare sa nu dea. Dupa doua zile, celui care a refuzat, i-au murit toate gainile. Eu cred ca atunci cand imparti cu toata inima cu fratele tau (chiar daca altadata a fost un ticalos cu tine), de fapt cu Dumnezeu imparti, iar El nu-ti va ramane dator...
Si iarasi spun: unde ne situam noi in aceasta pilda? Cati din fratii nostri nu sunt constienti de "foamea" dupa Tatal? In sinea lor, foarte multi tanjesc sa se intoarca "acasa", dar se cramponeaza de "imagine"... "Ce-o sa zica lumea?" Acest "fals EU" in fata lumii, ca si cum ar conta mai mult decat astampararea "foamei"... De cate ori nu auzim: "As merge la biserica, dar cand ma gandesc ca se uita toate babele la mine susotind cate si mai cate, prefer sa ma rog acasa!" Sau: "La ce sa merg daca cutare care face atatea lucruri urate, merge si el, dar nu-l vad mai indreptat decat mine, ci dimpotriva?" Ma intreb, daca fiul risipitor ar fi banuit cata suparare ii va face fratelui ramas acasa, ar mai fi dorit sa se intoarca? Gandul ca prin hotararea noastra am putea supara sau rani pe cineva, de multe ori ne face sa renuntam la cea mai de pret comoara...
Dragostea asta este atat de simpla si totusi omul, prin urzelile vrajmasului, o face atat de complicata!...