Intram in post. Ce jertfim? La ce renuntam?

[Daniel_7]

Biserica Ortodoxă propune credincioşilor ei să întâmpine Paştile - sărbătoare a sărbătorilor şi moment de maximă bucurie - printr-o destul de lungă perioadă de reculegere şi post (într-un sens mai larg, după cum ne arată cântările Triodului).

Se întâmplă multe lucruri foarte specifice, unice şi minunate în aceste câteva săptămâni ale Postului Mare:

muzica din biserică se cântă pe tonuri mai triste şi mai tânguitoare (ca a unor fii risipitori care ne întoarcem dintr-un exil voluntar şi călătorim înapoi spre Părintele nostru)
cântările şi imnele amintesc cu deosebire căderea noastră (dar şi putinţa de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) şi slăbiciunea firii noastre (dar, iarăşi, şi putinţa de a depăşi acestea cu harul lui Dumnezeu primit la Botez)
slujbele sunt mai lungi şi mai dese şi cuprind rugăciuni şi ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Deniile, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai-înainte sfinţite
veşmintele preoţilor şi odoarele în care este înveşmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet/purpuriu închis, de obicei)
postul de bucate şi abstinenţă în viaţa sexuală, precum şi reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitaţie de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea şi transfigurarea ei (din dragostea fizică faţă de partener în dragostea spirituală către tot aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui să ne rămână în plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie şi alte cărţi duhovniceşti (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puţin le televizor, bunăoară) etc.

Toate acestea creează deci o întreagă atmosferă în viaţa noastră - tot aşa după cum dacă avem invitaţi acasă creăm atmosfera dorită punând o anumită muzică, aprinzând lumânări etc. -, atmosferă care să ne conducă la o stare sufletească pe care Biserica o consideră de mare folos: tristeţea radioasă (sau "strălucitoare", sau "luminoasă").

Sintagma aceasta - tristeţe radioasă (strălucitoare/luminoasă) - simplă şi frumoasă şi profundă în acelaşi timp: ea spune că, pe de o parte, suntem trişti, pentru că vedem toată slăbiciunea noastră, deasa noastră aplecare către rău, păcătoşenia noastră; pe de altă parte, însă, ştim că Dumnezeul nostru este Iubire şi că este un Dumnezeu înţelegător, milostiv şi iubitor de oameni, care vrea mântuirea, iar nu pierzarea noastră, şi care pentru asta S-a făcut om şi a pătimit pentru noi, şi încă pătimeşte, pentru fiecare dintre noi, până la sfârşitul timpurilor. Şi asta ne dă nădejde, asta transfigurează tristeţea noastră, o penetrează de lumina Domnului, cu Care împreună-călătorim pe calea spre înviere.

Preot Iulian Nistea

[glykys]

Capitolul 14 din Epistola catre Romani, din care s-a citit si la slujba de astazi:


1.Pe cel slab în credinţă primiţi-l fără să-i judecaţi gândurile a.
Rm 15:1 Rm 15:7 1Co 8:12
2 Unul crede că poate să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume.
3 Cel ce mănâncă să nu-l dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l judece pe cel ce mănâncă; pentru că Dumnezeu l-a primit.
4 Cine eşti tu, cel ce judeci pe servul altuia ? Pentru stăpânul său stă el în picioare sau cade. Dar se va ţine'n picioare, căci Domnul are putere să-l facă să stea drept.
5 Unul deosebeşte o zi de alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să-şi aibă'n minte deplina sa încredinţare.
6 Cel ce ţine ziua c, pentru Domnul o ţine; şi cel ce nu ţine ziua, pentru Domnul n'o ţine. Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, fiindcă-I mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu.
7 Că nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine.
8 Că dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Aşadar, şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.
9 Căci pentru aceasta a trăit şi a murit şi a înviat d Hristos, ca El să stăpânească şi peste morţi şi peste vii.
10 Dar tu, de ce-l judeci pe fratele tău? sau tu, pe fratele tău de ce-l dispreţuieşti? Fiindcă toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu.
11 Că scris este: Viu sunt Eu! – zice Domnul –; Mie Mi se va pleca tot genunchiul şi toată limba Îi va da slavă lui Dumnezeu.
12 Astfel că fiecare din noi va da seama despre sine înaintea lui Dumnezeu.
13 Aşadar, să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: să nu pui în calea fratelui piatră de alunecare sau de poticnire e.
14 Ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Iisus că nimic nu este spurcat prin sine f; dar pentru cel ce gândeşte că ceva e spurcat, pentru acela spurcat este.
15 Dacă însă, din pricina mâncării g, fratele tău se mâhneşte, tu nu mai umbli potrivit iubirii. Cu mâncarea ta nu-l da pierzării pe acela pentru care a murit Hristos.
16 Aşadar, să nu fie bunul vostru defăimat,
17 căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt;
18 şi cel ce'ntru aceasta-I slujeşte lui Hristos este bineplăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.
19 Drept aceea, să le urmăm pe cele spre pace şi pe cele spre zidirea unuia de către altul.
20 Nu strica, de dragul mâncării, lucrul lui Dumnezeu. Toate sunt curate, dar sunt un rău pentru omul care mănâncă spre'mpiedicare.
21 E bine să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se'mpiedică, se poticneşte sau slăbeşte.
22 Credinţa pe care o ai, s'o ai pentru tine însuţi în faţa lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se osândeşte pe sine în ceea ce alege h.
23 Dar cel ce are îndoieli e osândit dacă mănâncă, fiindcă n'o face din credinţă. Şi tot ce nu-i din credinţă e păcat.