In care se va demonstra ca Pamantul poate sa fie plat, nu sferic

[vsovivi]

Există steaua polară ca un pol nord ceresc şi un pol sud ceresc în care nu există o stea vizibilă. În jurul lor se rotesc celelalte stele pe cercuri concentrice. De exemplu luând carul mare el are poziţii diferite într-un an faţă de steaua polară şi practic el se roteşte în jurul stelei polare pe timpul unui an, aşa se vede de jos, deci stelele văzute din apropierea polului nord se rotesc în cercuri concentrice cu centrul în steaua polară respectiv dacă ne aflăm în polul sud acolo stelele se rotesc pe cercuri concentrice în jurul polului ceresc sud. Şi ele se rotesc astfel încât se păstrează formaţiunile, adică se învârte carul mare şi carul mic şi celelalte păstrându-se desenul, semnul, adică rămânând la aceiaşi distanţă unele faţă de altele în mişcarea lor circulară în jurul polului ceresc nord respectiv sud.

Unii ar explica aceste fenomene prin sfericitatea pământului şi mişcarea stelelor prin rotaţia în jurul axei sale a pământului şi că aşa se vede de jos din moment ce pământul se învârte şi în jurul axei sale şi în jurul soarelui şi sistemul solar se învârte şi el.

Să zicem că steaua polară şi axa pământului ca glob şi polul sud ceresc ar fi fixe pe întreg anul aşa cum se vede de jos. Atunci asta ar însemna că pământul nu-şi schimbă înclinaţia faţă de cer ci numai faţă de axa de rotaţie a pământului în jurul soarelui, axă ce trece prin soare, ajungând la apogeu înclinaţia în mijlocul verii şi apoi al iernii când axa NS a pământului faţă de soare are înclinaţie inversă maximă. Deci ar însemna că polii N şi S ai pământului şi ai cerului sunt ficşi şi plasaţi toţi patru pe aceiaşi axă care se înclină faţă de axa soarelui simultan, faţă de axa perpendiculară pe planul de rotaţie al pământului în jurul soarelui. Ar rezulta astfel că soarele este în centrul cerului şi pământul împreună cu toate stelele cerului îşi înclină axa faţă de el sau ar însemna că soarele ar penedula în sus şi în jos pe axa lui perpendiculară pe cercul mişcării de rotaţie a pământului în jurul soarelui în timp ce axa pământului şi axa polilor cereşti ar coincide şi ar fi fixă. Iar coincidenţa axelor ne-ar trimite la ideea că pământul e fix împreună cu steaua polară şi cu polul ceresc sud şi că soarele se învârte în jurul pământului pe o traiectorie a cărei înfăşurătoare ar fi un cilindru. Deci cum nu se poate uşor crede că e posibil ca tot cerul să se mişte sincron cu pământul în jurul soarelui, sincronism realizat de coincidenţa axei pământului cu axa ce trece prin steaua polară şi prin polul ceresc sud, rezultă că soarele se mişcă şi pământul e fix faţă de steaua polară şi faţă de polul ceresc sud faţă de care se mişcă stelele în cercuri concentrice.

Dacă pământul îşi schimbă înclinaţia axei sale N-S faţă de axa polilor cereşti înseamnă că respectiva stea polară nu mai arată nordul decât în planul format de cele două axe ce se intersectează.

Şi dacă pământul se învârte în jurul soarelui atunci polii cereşti în jurul cărora se învârt toate stelele, polii pământului şi soarele ar avea mişcări unele faţă de altele imposibil de descris pe timpul unui an ca să explice apariţia anotimpurilor.

[vsovivi]

Să mai încercăm odată explicaţia:

1. Avem axa1 cerească definită de polii cereşti nord şi sud în jurul căror poli se rotesc stelele din emisfera nordică şi stelele din emisfera sudică nu ştiu dacă în acelaşi sens faţă de axă sau în sensuri contrare.
2. Axa2 a pământului sferic definită de polii pământului nord şi sud.
3. Axa3 de rotaţie a pământului în jurul soarelui care trece prin soare şi e perpendiculară pe cercul sau elipsa de rotaţie având soarele în centru sau în unul din focare.


Demonstraţie:

Dacă axa1 nu coincide pe întreg anul cu axa2 atunci de nicăieri de pe pământ steaua polară nu arată nordul afară de punctele din planul determinat de cele două axe ce se intersectează, plan care intersectează sfera pământului rezultând un cerc ecuatorial. Şi cum steaua polară arată nordul de oriunde de pe pământ, de pe toată sfera, cu abatere de 1 grad rezultă că e musai ca axele 1 şi 2 să coincidă.

Dacă axele 1 şi 2 coincid atunci rezultă că avem doar două axe axa1=axa2=axa12 şi axa3.

Deci redefinim problema:

Avem axaNS de revoluţie a pământului ce coincide cu axa cerului formată de polul nord ceresc şi cel sud ceresc şi axa de rotaţie a pământului în jurul soareui ce trece prin soare adică axa3 de mai sus.

Să vedem dacă e posibil un astfel de model.

Pentru a exista anotimpuri şi diferenţe de lungime a zilei faţă de noapte, trebuie ca cele două axe ce toamna şi primăvara sunt paralele să formeze unghiuri vara spre nord şi iarna spre sud dacă noi ne aflăm în emisfera nordică.

Dacă axaNS ar avea acelaşi unghi cu axa3 pe toată perioada anului adică dacă am avea vară mereu în nord şi iarnă în sud tot anul atunci:

Luînd steaua polară în observaţie ea ar descrie un cerc mic pe când polul sud ceresc ar descrie un cerc mare cu centrul pe axa3.

Sau dacă ar fi în nord mereu iarnă şi în sud vară, tot anul atunci:

Steaua polară ar descrie un cerc mare şi polul sud ceresc un cerc mic cu centrul în axa3.

Cum avem 4 anotimpuri pe perioada unui an înseamnă că cercul mic şi cercul mare descris mai sus se transformă într-un ovoid cu axa3 trecând prin focarul mai aproape de extremitatea mai ascuţită.

Iar mişcarea stelei polare pe acel ovoid ar fi foarte înceată pe curba mică şi foarte rapidă pe curba mare, iar stelele ce ar avea traiectorii fixe şi circulare faţă de steaua polară ar avea acum dacă soarele ar fi reper şi fix nişte traiectorii ce rezultă în funcţie de poziţia lor la un momendat faţă de steaua polară şi a stelei polare pe ovoid faţă de soare, deci ele faţă de soare ar avea mişcări cu atât mai accelerate cu cât se află mai la distanţă de axa3. Iar acest lucru ne trimite la ideea de a avea stelele nişte viteze diferite faţă de soare pe parcursul unui an variind foarte mult ca mărime deşi de jos noi le vedem că într-un an se învârt pe cercuri concentrice. Ce rezultă de aici? Că pământul şi stelele nu se pot învârti în jurul soarelui simultan căci apar viteze imense cu accelerări şi încetiniri puternice la stelele din extremităţi şi deci e musai că soarele se învârte în jurul axeiNS a pământului.

Acuma dacă soarele se învârte în jurul pământului glob străpuns de axaNS, pentru ca să avem anotimpuri atunci e musai ca soarele să se balanseze adică vara soarele să fie mai sus spre nord şi iarna mai jos spre sud căci altfel nu avem zile mai lungi vara şi nopţi mai lungi iarna, deci traiectoria lui nu poate să fie un cerc în jurul pământului decât o elipsă a cărui plan face un unghi cu axaNS iar pământul e musai să se rotească în jurul axei NS ca să avem zile şi nopţi în timp ce stelele şi ele se rotesc pe cercuri concentrice în jurul aceleiaşi axeNS care trece prin polii cereşti parcurgând anual cercuri complete.

Iar dacă soarele s-ar învârti în jurul pământului pe o elipsă cu pământul situat la intersecţia axelor de simetrie, această forţă centripetă ce ar descrie mişcarea nu ar putea fi descrisă de absolut nicio-lege de atracţie universală şi de forţa centrifugă circulară decât dacă s-ar băga şi electromagnetismul în joc.

Iar a explica o mişcare permanentă elipsoidă într-un plan fix căci soarele e musai să se mişte în acelaşi plan oblic faţă de axaNS în timp ce pământul se învârte în jurul axei sale, tot pe axaNS, ca să avem zile şi nopţi, şi dacă vrem să explicăm aceste rotaţii la infinit doar pe baza legii atracţiei universale şi a electromagnetismului şi a forţei centrifuge circulare datorată vitezei de rotaţie şi inerţiei ar însemna defapt să credem într-o nebunie de mişcare oscilatorie permanentă căci nimic nu l-ar determina pe soare ca să-şi menţină acel plan de mişcare fix faţă de axaNS şi deci nimic nu l-ar obliga să-şi menţină mişcarea elipsoidă, şi cu timpul aceste forţe ar impune echilibrarea mişcării astfel că sfârşitul perioadei tranzitorii ar fi rotirea soarelui pe un cerc perpendicular pe axaNS lucru care ar face clar să dispară anotimpurile. Forţele electromagnetice NN NS SS ar impune eventual soarelui sau pământului o rotaţie în jurul axelor proprii, dar mişcarea finală ar fi doar circulară şi perpendiculară pe axaNS. Astfel că nu ar exista nici anotimpuri şi nici diferneţe între noapte şi zi.

Deci iată că v-am demonstrat, ca dar primit de sus, imposibilitatea practică a existenţei modelului lor explicaţionist solar şi planetar cu steauă polară cu tot. Nu cred însă că cineva a priceput. Poate mai sunt unii tari de cap care au avut răbdare ca să citească.

[Mihai36]

pai soarele se invirte si el cu tot cu sistem solar in jurul centrului galaxiei noastre , iar forta gravitationala care ne tine sa nu ne departam de galaxie este insumarea fortelor gravitationale ale tuturor stelelor si planetelor galaxiei care tind sa ne atraga incluisv si pe ele insele spre centru
se invirt toate dar la viteze diferite asa cum se invirt si planetele in sistemul solar intr=un echibru care tine cont si de masa lor nu doar de distanta.
galaxia are si ea un plan orizontal
iar noi ca sistem solar nu ne miscam intocmai pe acest plan ci ne invirtim cumva ca un titirez in jos si in sus adevarat nu f mult iar planul il intersectam odata la 26 000 de ani
mai exact calculat la 25 920

acest interval era cunoscut inca cu mii de ani in urma si a fost numit <Marele An sau Roata Vietii si care este formata din 4 Epoci fiecare cuprinzind cite aprox 7500 de ani iar la rindul lor cite 3 Ere .
asadar Soarele nu sta pe loc iar unde merge el ne trage si pe noi intr-un anume echilibru.

[vsovivi]

În prealabil postat de Mihai36

pai soarele se invirte si el cu tot cu sistem solar in jurul centrului galaxiei noastre , iar forta gravitationala care ne tine sa nu ne departam de galaxie este insumarea fortelor gravitationale ale tuturor stelelor si planetelor galaxiei care tind sa ne atraga incluisv si pe ele insele spre centru
se invirt toate dar la viteze diferite asa cum se invirt si planetele in sistemul solar intr=un echibru care tine cont si de masa lor nu doar de distanta.
galaxia are si ea un plan orizontal
iar noi ca sistem solar nu ne miscam intocmai pe acest plan ci ne invirtim cumva ca un titirez in jos si in sus adevarat nu f mult iar planul il intersectam odata la 26 000 de ani
mai exact calculat la 25 920

acest interval era cunoscut inca cu mii de ani in urma si a fost numit <Marele An sau Roata Vietii si care este formata din 4 Epoci fiecare cuprinzind cite aprox 7500 de ani iar la rindul lor cite 3 Ere .
asadar Soarele nu sta pe loc iar unde merge el ne trage si pe noi intr-un anume echilibru.

Adică tu accepţi că mişcarea tuturor e circulară inclusiv a galaxiei care poate că se mişcă în jurul stelei polare exact ca stelele, şi se vede că ele se rotesc în jurul ei păstrând desenele, deci carul mare se învârte păstrând desenul, forma, semnul, însă stelele ce se văd din sud de pe pământ se mişcă în jurul polului ceresc sudic unde nu este o stea în polul ceresc... deci care o fi centrul ăla după care toate se rotesc? Sunt defapt două?

Şi dacă toate se rotesc pe cercuri concentrice de ce Kepler a demonstrat că 'planetele' se mişcă pe elipse?.. că aşa au numit ei ceea ce vedeau prin telescop planete (stelele mai apropiate din apă sau gaze sau foc sau ghiaţă)

Şi cine a mai văzut ca atracţia gravitaţională (sau atracţia universală între corpuri) şi forţa centrifugă să producă mişcări elipsoidice?

Deci tu explici foarte rudimentar şi naiv în sensul că iată că e posibil ce susţin ei, că tu pare că vezi sau visezi că vezi mişcări circulare tot mai multe aşa cum te păcălesc ei şi defapt îţi închipui tot felul de mişcări şi neputând să le stăpâneşti sau să le înţelegi le dai dreptate că aşa este cum susţin ei, că doar ei ştiu mai bine... zici tu.

...Şi zici că alea se mişcă nu numai funcţie de distanţă ci şi de masă şi deci sunt atrase şi au viteze diferite unele faţă de altele şi gata... modelul lor zici că e corect căci tu pare că pricepi simplismul ăsta visat de tine împreună cu ei.

Nu ţi se pare că eşti cam naiv şi prea credul?
Iartă-mă că mie mi se pare că eşti vrăjit şi flatat şi automăgulit de explicaţiile SiFi listate pe toate site-urile lor aberante şi prezentate în emisiunile cică ştiinţifice.

Cum produci o traiectorie elipsoidală cu două forţe ce ajung în echilibru: atracţia şi forţa centrifugă datorată mişcării circulare, când ei susţin că soarele este defapt într-unul din focare şi pământul se învârte pe o elipsă?

Nu se poate da' tu-i crezi pe ei că e aşa cum susţin ei! N-ai decât din partea mea.

Nu pricepi că toate teoriile lor şi modelele lor sunt cusute cu aţă albă ca să puşte ştiinţelepciunile lor absurde care-ţi iau oachii?

Au introdus electromagnetismul ca să ai impresia că forţele electromagnetice NN SN SS ar putea impune o astfel de mişcare a pământului în jurul soarelui şi să explice astfel apariţia anotimpurilor şi diferenţele ce apar între lungimea zilelor şi nopţilor în timpul unui an.

Ia gândeşte cum se poate ca tocmai în momentul de maximă apropiere de soare, adică în miezul verii, când nordul solar atrage sudul terestru ca să fie înclinaţie maximă, tocmai atunci începe schimbarea axei... adică brusc apare respingerea axaeiNS a pământului şi asta nedându-se peste cap?!

Şi să nu-mi spui că atunci soarele îşi schimbă brusc polii magnetici că nu e valabil întrucât celelalte ''planete'' nu se mişcă sincron cu pământul, deci soarele nu-şi poate schimba polii, pământul nu, deci rezultă că e minciună explicaţia lor!

Ştiu că nu vrei să pricepi aşa că nu-mi fac probleme şi te rog mă iartă dacă am dreptate însă dreptatea nu este a mea şi nici a noastră ci a urmaşilor urmaşilor Domnului nostru în vecii vecilor. Amin.

[vsovivi]

Deci e simplu, o inimiă ca un ochi drept al Domnului, de copil:

Avem sus apele de sus şi cerul întins ca un cort pe care merg stelele în mişcările lor astfel încât se păstrează semnele: carul mare, carul mic, şi ce formaţiuni vede fiecare pe cer... Nu există soluri, 'pământuri' în cer.

La două treimi de vârf şi o treime de bază, în cer, avem semisfera soarelui şi semisfera lunii, soarele cu forţă de înfierbântare şi luna cu forţă de răcire, soarele din apă şi foc iar luna din apă şi frig, şi Soarele şi Luna merg drept până la margine şi apar apoi din partea opusă căci creaţia e mică, şi 'se lovesc' de marginile laterale ca de mante, dar nu sunt margini în lateral ci sunt forţele reci şi cele fierbinţi care le frâng traiectoria în mersul lor mereu pe deasupra pământului şi mărilor la egală distanţă de suprafaţa pământului şi mărilor.

Iar jos avem pământul plat la suprafaţa denivelată şi rond în adânc şi el este înconjurat de apele de jos, de mări, oceane, şi totul are la bază particula de apă, inclusiv focul sau cerul au la bază particula de apă, şi astfel toate cad sub cer, curg, se adună în adunările lor de jos formând mările.

Iar dedesubt este sol (cu tot ce conţine el, vulcani, păcură, gaze, cărbuni, minereuri) şi apă care produc presiune pe fundul pe care stau căci dincolo de el nemaifiind nimic creat, ele apasă formând un strat de netrecut căci acolo presiunile şi greutăţile de deasupra apasă aşa de greu încât nimeni nu poate coborâ la o adâncime prea mare.

Lateral pe pământ şi mări poţi merge cât vrei că te vei afla tot în creaţie, şi că e finită şi mică o să îţi dai seama atunci când ajungi de unde ai plecat care este defapt 'marginea' laterală.

Deasupra, în sus poţi să mergi până unde a întins Dumnezeu cortul Creaţiei. Marginea de sus e din ape, nori mai denşi, şi dincolo de ei nu cred că poţi trece... căci nu este nimic creat dincolo de ei.

Cerul şi creaţia nu este însă una închisă căci acolo unde este Duhul Dumnului, în toţi sfinţii Săi, acolo El totdeauna poate trece prin orice este necreat sau creat astfel încât necreatul sau creatul nu se poate opune noi creaţii care curge din gura lui Dumnezeu şi din dragostea Sa curată şi sfântă astfel că sfinţii pot să urce la nesfârşit în sus dincolo de marginile creaţiei.

[vsovivi]

Să mai încercăm odată explicaţia căci mai sus am făcut o presupunere greşită:

1. Avem axa1 cerească definită de polii cereşti nord şi sud în jurul căror poli se rotesc stelele din emisfera nordică şi stelele din emisfera sudică nu ştiu dacă în acelaşi sens faţă de axă sau în sensuri contrare.
2. Axa2 a pământului sferic definită de polii pământului nord şi sud.
3. Axa3 de rotaţie a pământului în jurul soarelui care trece prin soare şi e perpendiculară pe cercul sau elipsa de rotaţie având soarele în centru sau în unul din focare.


Demonstraţie:

Dacă axa1 nu coincide pe întreg anul cu axa2 atunci de nicăieri de pe pământ steaua polară nu arată nordul afară de punctele din planul determinat de cele două axe ce se intersectează, plan care intersectează sfera pământului rezultând un cerc ecuatorial. Şi cum steaua polară arată nordul de oriunde de pe pământ, de pe toată sfera, cu abatere de 1 grad rezultă că e musai ca axele 1 şi 2 să coincidă.

Dacă axele 1 şi 2 coincid atunci rezultă că avem doar două axe axa1=axa2=axa12 şi axa3.

Deci redefinim problema:

Avem axaNS de rotaţie a pământului ce coincide cu axa cerului formată de polul nord ceresc şi cel sud ceresc şi axa de rotaţie a pământului în jurul soareui ce trece prin soare adică axa3 de mai sus.

Să vedem dacă e posibil un astfel de model.

Pentru a exista anotimpuri şi diferenţe de lungime a zilei faţă de noapte, trebuie ca cele două axe ce toamna şi primăvara sunt paralele să formeze unghiuri vara spre nord şi iarna spre sud dacă noi ne aflăm în emisfera nordică.

Dacă axaNS ar avea acelaşi unghi cu axa3 pe toată perioada anului adică dacă am avea vară mereu în nord şi iarnă în sud tot anul atunci:

Luînd steaua polară în observaţie ea ar descrie un cerc mic pe când polul sud ceresc ar descrie un cerc mare cu centrul pe axa3.

Sau dacă ar fi în nord mereu iarnă şi în sud vară, tot anul atunci:

Steaua polară ar descrie un cerc mare şi polul sud ceresc un cerc mic cu centrul în axa3.

Cum avem 4 anotimpuri pe perioada unui an înseamnă că cercul mic şi cercul mare descris mai sus se transformă într-un ovoid cu axa3 trecând prin focarul mai aproape de extremitatea mai ascuţită.

Iar mişcarea stelei polare pe acel ovoid ar fi foarte înceată pe curba mică şi foarte rapidă pe curba mare, iar stelele ce ar avea traiectorii fixe şi circulare faţă de steaua polară ar avea acum dacă soarele ar fi reper şi fix nişte traiectorii ce rezultă în funcţie de poziţia lor la un momendat faţă de steaua polară şi a stelei polare pe ovoid faţă de soare, deci ele faţă de soare ar avea mişcări cu atât mai accelerate cu cât se află mai la distanţă de axa3. Iar acest lucru ne trimite la ideea de a avea stelele nişte viteze diferite faţă de soare pe parcursul unui an variind foarte mult ca mărime deşi de jos noi le vedem că într-un an se învârt pe cercuri concentrice. Ce rezultă de aici? Că pământul şi stelele nu se pot învârti în jurul soarelui simultan căci apar viteze imense cu accelerări şi încetiniri puternice la stelele din extremităţi şi deci e musai că soarele se învârte în jurul axeiNS a pământului.

Acuma dacă soarele se învârte în jurul pământului glob străpuns de axaNS, pentru ca să avem anotimpuri atunci e musai ca soarele să se balanseze adică vara soarele să fie mai sus spre nord şi iarna mai jos spre sud căci altfel nu avem zile mai lungi vara şi nopţi mai lungi iarna,

........... până aici e corect... (mai sus am susţinut că e musai elipsă traiectoria soarelui care vara e mai sus spre N iar iarna mai jos spre S când defapt poate fi un cerc a cărui plan nu este perpendicular pe axa NS)

deci traiectoria lui nu poate să fie un cerc ecuatorial perpendicular pe axaNS în jurul pământului ci se va mişca într-un plan care face un unghi ascuţit cu axaNS iar pământul e musai să se rotească în jurul axei sale, axaNS, ca să avem zile şi nopţi în timp ce stelele şi ele se rotesc pe cercuri concentrice în jurul aceleiaşi axeNS care trece prin polii cereşti parcurgând anual cercuri complete.

Acest model pare corect întrucât explică ceea ce avem deocamdată:

-steaua polară arată nordul de oriunde e vizibilă de pe pământ
-în jurul polilor cereşti N şi S se învârt stelele păstrând semnele (cele din nord în jurul stelei polare iar cele din sud în jurul polului ceresc sud unde nu se vede că ar fi o stea)
-avem anotimpuri şi zile mai scurte şi zile mai lungi pe timpul unui an care se repetă an de an.
Demonstraţia lui Kepler care arată că mişcarea stelelor apropiate (planetelor) în jurul soarelui se face pe traiectorii elipsoidice ne trimit la următorul model posibil explicaţionist:

1.Pământul sferic este fixat pe axa cerească NS care coincide cu axa NS a pământului sferă, şi el se roteşte în jurul axei sale axa NS ca să avem zile şi nopţi şi pentru ca steaua polară să arate nordul de oriunde de pe pământ de unde este vizibilă.
2.Stelele din emisfera nordică se rotesc în formaţiune pe cercuri concentrice în jurul stelei polare iar cele din emisfera sudică în jurul polului ceresc sudic.
3.Soarele se roteşte pe un cerc în jurul pământului iar planul acestui cerc face un unghi cu axa NS cerească şi pământească pentru ca să avem zile mai lungi în nord, zile de vară în nord mai lungi respectiv mai scurte şi de iarnă în sud.
4.Planetele adică stele apropiate ce se învârt în jurul soarelui, se rotesc pe traiectorii elipsoidice după cum a descris Kepler acele mişcări observate şi notate de el.
5.Luna se roteşte şi ea în jurul pământului pe un cerc.

Cine vrea să demonstreze imposibilitatea existenţei acestui model dedus până aici ca posibil din ceea ce s-a luat în considerare să continue demonstraţia.

Eu însă cred în Scripturi şi nu în acest model dedus ca posibil, deci cred că este aşa cum am descris mai sus după cum este arătat la Facerea şi după cum am primit ca dar priceperea întrucât mai sunt lucruri destule neluate în seamă care contrazic mai departe modelul cu pământul glob în centru sau pământul o planetă ce se roteşte în jurul soarelui pe traiectorie eliptică având soarele în unul din focare.

Sunt multe argumente care contrazic toate modelele posibile şi care susţin Adevărul descris în scripturi, sper să le descoperiţi...