Ce parere aveti despre Martorii lui Iehova

Prima data cand am stat de vorba, ca sa zic asa, cu un martor a fost cu matusa mea, cea despre care am scris ca apartine acestei secte, dar eu nu stiam acest lucru.
Este pensionara de multi ani, iar cand a lucrat a fost asistenta medicala, una chiar foarte buna si constiincioasa.
In sfarsit... m-am intalnit pe strada cu dansa, eu fiind la o oarecare vreme dupa ce fiica mea nu mai era... Mintile mele nu prea erau pe-acasa, oricum nu adunate si nici multa vreme dupa aceea nu prea gaseam nici un rost in nimic din jurul meu, totul era inutil. La ce bun? N-a fost usor...
Stand de vorba cu dansa, a inceput sa ma "incurajeze" dar intr-un mod cu totul inedit, ciudat pentru mine, in nici un caz nu mai auzisem astfel de lucruri. Nu-mi amintesc chiar tot, dar cand i-am zis ca fiica mea e in ceruri, e la Dumnezeu, mi-a dat o replica halucinanta: ce ceruri? e in pamant! nu exista nimic dupa moarte, ceva de felul asta. Acolo in pamant pana la judecata!
Eu am ramas traznita, mai tarziu am povestit uneia din surori ce conversatie am avut cu matusa, iar sora-mea m-a dumirit zicandu-mi: apoi tu nu stii ca matusa a trecut la martori?
Nu stiam, cum nu stiam (si prea multe nu stiu nici azi) cum e aceasta credinta a lor...

Desi, asa cum am scris, am o cunostinta apropiata, la care tin si pe care o apreciez, care apartine lor, eu nu am intrebat niciodata ce si in ce cred ei, si nici nu vreau sa intreb, pur si simplu nu ma intereseaza..

[Liliana82]

În prealabil postat de Adriana Cluj

Prima data cand am stat de vorba, ca sa zic asa, cu un martor a fost cu matusa mea, cea despre care am scris ca apartine acestei secte, dar eu nu stiam acest lucru.
Este pensionara de multi ani, iar cand a lucrat a fost asistenta medicala, una chiar foarte buna si constiincioasa.
In sfarsit... m-am intalnit pe strada cu dansa, eu fiind la o oarecare vreme dupa ce fiica mea nu mai era... Mintile mele nu prea erau pe-acasa, oricum nu adunate si nici multa vreme dupa aceea nu prea gaseam nici un rost in nimic din jurul meu, totul era inutil. La ce bun? N-a fost usor...
Stand de vorba cu dansa, a inceput sa ma "incurajeze" dar intr-un mod cu totul inedit, ciudat pentru mine, in nici un caz nu mai auzisem astfel de lucruri. Nu-mi amintesc chiar tot, dar cand i-am zis ca fiica mea e in ceruri, e la Dumnezeu, mi-a dat o replica halucinanta: ce ceruri? e in pamant! nu exista nimic dupa moarte, ceva de felul asta. Acolo in pamant pana la judecata!
Eu am ramas traznita, mai tarziu am povestit uneia din surori ce conversatie am avut cu matusa, iar sora-mea m-a dumirit zicandu-mi: apoi tu nu stii ca matusa a trecut la martori?
Nu stiam, cum nu stiam (si prea multe nu stiu nici azi) cum e aceasta credinta a lor...

Desi, asa cum am scris, am o cunostinta apropiata, la care tin si pe care o apreciez, care apartine lor, eu nu am intrebat niciodata ce si in ce cred ei, si nici nu vreau sa intreb, pur si simplu nu ma intereseaza..

Adriana fiica dumnevoastra la fel ca si Bunica mea sunt in cer, nu in pamant.
Eu am trecut prin aceeasi experienta dupa moartea bunicii. Subiectiv cred ca a mea a fost cea mai groaznica pentru ca nici nu o inmormantasem si incepusera discutii despre mostenire si averea ei.
O perioada dupa inmormantare eu o simteam pe bunica mea prin casa. O simteam langa mine... Un sentiment foarte ciudat de explicat. Dimineata ma trezeam si faceam aceleasi 2 cafele si in drum spre camera ei , care acum era inchisa de mama pentru renovare, ma opream si plangeam. Mau trimis la psihiatru ca cica am inebunit! Cum sa o simt eu pe bunica prin casa daca nu exista suflet! Clar nebuna! Psihiatra mia explicat ce inseamna doliul si ma trimis la biserica! MIa explicat ca nu sunt nici nebuna ci doar ca a avut multi pacienti care sufereau de doliu.Mia explicat cazul unui domn caruia ia murit sotia in pat noaptea ,si care sufera de insomnie de atunci, si trecusera aproape 10 ani de la moartea sotiei lui. Mam dus si am vorbit cu el, cu cafeaua in mana de pomana pentru Bunica. discutii despre sotia lui si bunica mea. El cu ciocolata de pomana pentru sotia lui.
Despre certuri pentru avere mia mai aratat o doamna de la tara care suferea de depresie pentru o cearta cu vecinunul care mostenise casa batranei pe care ea o ingrijise.Nu am putut vorbii cu ea pentru ca tot timpul plangea sau dormea.

Pe langa pierderea sufleteasca a Bunicii, care ma crescut de mica..mama si tata fiind ocupati cu serviciu, cariera, etc..orice dar mai putin casa si copii, mia fost extrem de greu sa accept ca tot ce a contat pentru ceilati era averea ei si cum se imparte!
vreo cateva luni, saptamanal psihiatra, domnul cu insomie..cafea in spital. biserica. cimitir la bunica, avocat mostenire..casa mostenire. Nimeni altcineva nu mergea la ea la cimitir. Nimeni altcineva nu imi spunea ce suflet mare si bun a avut Bunica mea.

Ca mama mea in loc de acea incurajare spirituala de care aveam nevoie ma facut nebuna si ma trimis la psihiatru in loc sa ma trimita la biserica, nu imi pare rau. Psihiatra ma trimis la biserica. Poate ca daca nu ma imparteam intre domana psihiatra in vizita saptamanala si biserica nu cred ca puteam sa indur suferinta pierderii sufletesti sau sa inteleg si sa accept ca Bunica mea..care in mintea mea pana atunci nu trebuia sa moara niciodata, a plecat in cer!

În prealabil postat de Liliana82

Adriana fiica dumnevoastra la fel ca si Bunica mea sunt in cer, nu in pamant.

Povestind despre matusa mea, am vrut sa evidentiez atitudinea, nu doar ciudata, ci de-a dreptul halucinanta pe care a avut-o in acel moment.
Eu nu intelegeam de ce se poarta asa, lumea in jurul meu avea alta atitudine, si nu ma asteptam ca tocmai de la o persoana cunoscuta si rudenie sa primesc asemenea ""palme"", ca o galeata de apa rece in fata (dar nu "apa rece trebuie sa spun, ci altceva, dar prefer sa nu spun acele cuvinte). Mi-a mai spus si altele....la fel...parca fara nici o urma de omenie, de compasiune, atat de dur...
Ma uitam capiata la dansa si nu-mi venea sa cred ca aud bine. Incepusem sa ma intreb care dintre noi doua e mai dusa eu, in situatia in care eram, (eu care eram constienta, cat de cat, ca nu mi-s toate mintile pe-acasa...dar nu-mi pasa), sau ea...
Cand sora mea mi-a spus ca matusa a devenit martora a lui Iehova, partial am inteles, prea multe despre secta lor nu stiam si nici nu doresc sa stiu, dar auzisem si eu de ici, de colo de ciudatenii ale lor.
Poate nu toti sunt la fel, o fi fost vreun elan mai putin controlat...Adica, chiar stiu ca nu toti sunt la fel, deoarece fosta mea vecina, cea care a fost alaturi de mine in momente dificile, nu a avut acest comportament...Or fi si acolo, ca intre toti oamenii, mai multe soiuri..
In sfarsit...intre timp Dumnezeu si Maica Domnului mi-au ajutat si mi-am revenit, am trecut, cat s-a putut trece.... si stiu ca fiica mea e intr-un loc foarte bun, unde ne-am dori sa ajungem toti....

[Liliana82]

Va rog sa imi iertati neglijenta in scriere...
Bunica mea a avut al doilea copil Paulina ,care a murit in timpul razboiului, cat timp bunicul meu era plecat pe front soldat medic militar . Tatal meu a fost primul copil al lor!
Departe de a devenii subiectiva. Ea imi spunea ca nu exista durere mai mare ca aceea de a iti inmormanta fiica!
Prea multe nu intelegeam pe atunci... Acum sunt mama de baiat !

Bunica mea inainte de a trece in lumea sfintilor, sau a se duce in Lumea Alba ,asa cum ai placea ei sa spuna, imi spune..
Pau.Lilina .....Ma duc ...acum ...voi fi cu tine!

Si bineinteles cum naiba sa nu consider ca am luat-o razna cand mama imi spune... ca mamaie acum putrezeste in cimitir... nu umbla prin casa... Esti nebuna si ai inchipuiri!