Ce sa fac sa ma mantuiesc?

[osutafaraunu]

În prealabil postat de iRoDiOn

Scopul vietii crestine este dobandirea vietii vesnice in comuniune cu Dumnezeu prin Hristos.
Iar acesta problema "Ce sa fac sa ma mantuiesc" este des intalnita, si foarte abordata. Insa la biserica cand se citeste Evanghelia, mai precis pericopa evanghelica: "Cel ce vrea sa-mi urmeze Mie, sa-si i-a crucea si sa vina dupa Mine" mesaj ce se adreseaza monahilor pt. ca s-au lepadat de acesta viata pacatoasa.
Acum, eu as vrea sa stiu cum pot sa ma mantuiesc in LUME, cu o viata de familie. Nu vreau sa ma 'izolez' pt. ca nu am acesta chemare si vreau sa-mi intemeiez o familie. Asadar ce pot face eu, ce viata sa duc, ca sa pot sa ma mantuiesc? dupa ce 'schite' ar trebuii sa-mi ghidez eu viata, pt. ca viata mea sa fie placuta lui Hristis?
NU vreau sa devin 'monah in lume' ..

Acestea fiind spuse, sper sa primesc niste raspunsuri plauzibile.

PS: Dvs. ce 'pravila' faceti zilnic, pt ca eu nu am idee, si as vreau sa ma ghidez si sa-mi formulez o idee despre pravila zilnica.

"Luarea crucii" zilnic, asumarea vieţii de creştin şi urmarea lui Iisus nu este doar datoria monahilor, ori a celor ce se izolează de societate; ci datoria oricărui creştin. De altfel, izolarea monahală nu atrage automat după sine izolarea de ispite şi păcat; multele cazuri de păcate grele în rândul călugărilor o dovedeşte cu prisosinţă.

Aceeaşi întrebare sinceră a pus-o şi temnicerul din Filipi:

" Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?" (Fapte 16,30 - versiunea ortodoxă)

iar sfântul apostol Pavel i-a dat un răspuns pe cât de scurt, pe atât de cuprinzător şi suficient:

"Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta" (Fapte 16,31)

Nouă nu ni se cere altceva decât acestui om. Desigur, această credinţă reală în Domnul Iisus va fi însoţită de fapte vrednice, aşa cum a spus El Însuşi cu o altă ocazie:

16. Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?
17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. (Matei 19)

Iată că ai deja două repere simple, autorizate de Cuvântul lui Dumnezeu, nu trebuie decât să le dai curs. Domnul să-ţi ajute!

[myself00]

dar cine îți sugerează că pentru a-ți salva sufletul trebuie să fii tuns în monahism...!
aceasta este o chemare!
atât căsătoria cât și monahismul sunt căii de mântuire...!
uite un video..!
însă claritatea lasă de dorit...
http://video.google.com/videoplay?do...11917928740812

Doamne ajută neputinței noastre!

În prealabil postat de osutafaraunu

„Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?
Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” (Matei 19)

Totuşi, aceste versete au o continuare, nu se termină aici. Când tânărul a răspuns: „Toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”, Domnul i-a răspuns să-şi vândă averea şi s-o dea săracilor, iar apoi să-I urmeze Lui. Şi în felul ăsta ne întoarcem la întrebarea care priveşte lepădarea de sine în lume.

Părintele Galeriu repeta adesea o altă vorbă a Domnului: „Pe acestea să le facem şi pe celelalte să nu le lăsăm”. În lume mântuirea se caută trăind în Biserică şi în familie. Participarea la viaţa Bisericii, ca mădular viu al ei, este mântuitoare, pentru că Biserica e chiar Trupul lui Hristos cel înviat. Comuniunea cu El (mântuirea) aici (în Biserică) se poate împlini deplin, iar pentru asta din partea noastră se cere o perpetuă despărţire de păcat, adică lepădare de sine.

De asemenea, şi viaţa în familie presupune mereu lepădarea de sine. Trebuie să învăţăm să trăim pentru ceilalţi şi prin ei, să le înţelegem nevoile şi să ne străduim pentru mântuirea lor. Lepădarea de sine când trăieşti în lume nu presupune renunţarea la toată averea, ci folosirea ei în scop mântuitor. Nu ne cere Domnul să ne lăsăm copiii să moară de foame, ci să le dăm pâine. Dar întotdeauna trebuie să înţelegem şi să punem înainte voia lui Hristos, nu pe a noastră, căutând mai presus de orice împărăţia cerurilor, nu confortul şi plăcerile lumii.

[fallen]

"Cine va voi să-şi mântuiască sufletul, îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui".

(eu inca nu m-am lamurit exact cum vine asta, dar poate altii se vor descurca mai bine. am mai scris despre asta undeva dar nu s-a uitat nimeni : http://www.crestinortodox.ro/forum/s...562#post435562)

[Doriana]

În prealabil postat de fallen

"Cine va voi să-şi mântuiască sufletul, îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui".

Dar de unde ai luat aceasta traducere, caci in Biblia sinodala scrie asa:

"Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. " Marcu 8:35

sau

"Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. " Matei 16:25
Deci nu e vorba de mantuirea crestina aici, ci de omul care in incercare poate sa se lepede de Hristos ca sa-si salveze sufletul, adica viata. Iar Hristos ii reconamda sa accepte mai bine moartea sau prigoana, decat sa se lepede, caci daca sufera pentru Hristos, El ii promite viata fara sfarsit, deci eternitatea sufletului.

E un paradox aici: omul crede ca isi poate scapa sufletul lepadandu-se de Hristos, dar astfel ii va asigura o moarte mai rapida. Pe cand daca este dispus sa moara pentru Hristos, Hristos ii asigura viata vesnica.

Si nu numai in prigoana alearga omul sa-si scape sufletul, ci si in viata de zi cu zi il ingrijeste tare, imbuibandu-l cu bunatati si asigurandu-i confort maxim. Ori aceasta umblare dupa salvarea sufletului din suferinte indeparteaza paradoxal sufletul de Hristos, care a fost un om al durerilor si cunoscator al suferintei. (Isaia 53:5). Sufletului trebuie sa ii dam exact cat ii trebuie ca sa poata trai; ce este peste este rasfat. Iar orice rasfat duce la razvratire si pierderea sufletului.

Cuvântul „suflet” (suflare) are aici şi înţelesul de „viaţă”. Iată explicaţiile Părintelui Anania la aceste versete:

„Bogat în conţinut, cuvântul grecesc psyhé însumează înţelesurile de: suflet, viaţă, persoană. Ca şi în textul din 10, 39 (vezi nota), sensul cuvântului viaţă este aici dublu, ceea ce s'ar traduce astfel: Cel ce ţine cu orice preţ să-şi salveze viaţa, acela îşi va pierde sufletul; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, acela îşi va salva (mântui) sufletul. În această lumină trebuie înţeles versetul următor, concluziv. (În literatura română, sintagma eminesciană „viaţa sufletului meu“ nu este un pleonasm; Cartea Facerii (2, 7) îl defineşte pe omul creat de Dumnezeu eis psyhèn zõosan, adică „întru suflet viu“, persoană unică şi irepetabilă, dotată cu conştiinţă de sine).”

[fallen]

Cam asa ne-a zis si noua la slujba.

Pai si atunci de ce a dat parintele Boca acele explicatii?

http://www.scribd.com/doc/48261584/A...lea-Imparatiei :

"Sufletul are şi el o parte pătimaşă, care, prin negrijă, nărăvin-du-se cu viaţa cea trupească, aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta, încât n-ar mai vrea să-i moară trupul, ci ar vrea să fie veşnică viaţa aceasta vremelnică."
(...) "Şi totuşi n-am scăpat de curse, căci sunt unii care-şi curăţesc sufletulde patimi prin multe ostenele - şi sufletul are patimile lui: părerea,slava deşartă şi mândria - iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase, dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti, cad în primejdie de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet, pentru faptul că se face curat, încât sufletele lor se sting şi se pierd. Bucuria neînfrânată, chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti, te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor."
(...) "Evanghelistul Ioan prinde tocmai această a treia treaptă a luptei cu sine însuşi după cuvântul Domnului, care zice:"Cine-şi iubeşte sufletul său îl va pierde; iar cine-şi urăşte sufletul său, în lumea aceasta, îl va păzi spre viaţa veşnică . Deci, de-am străluci duhovniceşte ca soarele, ceea ce la puţini se întâmplă, de una sa ne ţinem: că nu suntem din lumea aceasta şi nu trebuie ţintuită "aici" dragostea noastră. Când ajungem, la o atare socoteală cunoi înşine, atunci dragostea lui Dumnezeu ne arde, şi arde şi piedeca a doua din calea întoarcerii noastre Acasă..."

[Doriana]

Ce vrea sa spuna pr Arsenie Boca este simplu: sufletul nostru sufera de multe patimi din cauza pacatelor in care ne-am nascut si traim. Mantuirea inseamna tocmai mantuirea (salvarea, curatirea, scoaterea) sufletului din aceste patimi, pentru ca omul sa ajunga la indumnezeire, adica sa fie asemenea lui Hristos. Deci prin harul primit in urma jertfei lui Hristos pe cruce, primim puterea de a ne curati de aceste patimi si a deveni din ce in ce mai asemanatori sfintilor si lui Dumnezeu. Si aceasta se numeste mantuire.

Iar noi nu trebuie sa ne luptam sa ne scapam sufletul in sensul de a ne pastra patimile intregi, ci sa le lasam sa moara salvandu-ne sufletul.

De ce folosesc parintii un limbaj atat de arhaic si complicat, si pentru mine e un mister. Predicile spuse astfel suna frumos, dar risca sa ne lase total in ceata.