Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului

[Mihailc]

”[...] Observăm că și îngerul și Maria ocupă cuminți câte-o mică platformă, ca două estrade private despărțite de șuvița întunecată a unui șanț. Acest detaliu cu pondere vizuală palidă joacă un rol extrem de important în economia icoanei: iconarul a distribuit explicit pe una din platforme propunerea <cea mai înainte de veci >, iar pe cea vecină, deliberarea. Treimea a propus. Fiatul Mariei n-a fost încă pronunțat. Iată răstimpul înfățișat de iconar, momentul capital în care se joacă sorții uriași ai umanității și ai întregului cosmos. Nicio altă icoană a Tradiției nu oferă senzația penetrantă a stop-cadrului, a timpului înțepenit, când prezentul și veșnicia se pliază subit, ca icoana Bunei Vestiri. Timpul icoanei este cel al plierii lui intensive acum și pururea. Rugătorului i se dăruiește, aproape fără să bage de seamă, simțirea vacuității fără termen pe care doar așteptarea o face posibilă.
Vestea cea Bună a despicat resemnarea civilizațiilor milenare: <Sfatul cel mai înainte de veci, descoperindu-l ție, Fecioară, Gavriil a stătut înaintea ta, închinându-se ție zicând: Bucură-te chemarea lui Adam, Domnul este cu tine!> (primul condac al Bunei Vestiri). Toate ființele create, care de atâta amar de vreme pândesc fără speranță trezirea și ridicarea omului, își întrerup brusc gemetele și, laolaltă cu ele, întreaga lume apăsată de păcat uită o clipă de el, încremenind cu răsuflarea tăiată în așteptarea unui răspuns. Este o așteptare incoloră, înfiorată, fără trecut și viitor. Acum și pururea, destinul umanității atârnă întru totul de perspicacitatea unei tinere din neamul lui Israel. Icoana acestei așteptări înfrigurate - interval pascal aflat la încheietura prezentului cu vecii vecilor- este Buna Vestire” (Sorin Dumitrescu - Noi și icoana)