Reglarea naturala a conceptiei

În prealabil postat de andreicosmovici

Din ce am citit, există o rezervă a Bisericii Ortodoxe față de plăcere în sine, aceasta din urmă fiind privită ca o consecință izvorâtă din căderea din Rai, și o manifestare certă a ruperii legăturii dintre Dumnezeu și om. Deci, dacă chiar "trebuie", atunci soții, în optica ortodoxă, trebuie să aibă relații conjugale numai atuci când intenționează să aibă copii. Dar, vin și întreb: dacă un rău este rău în sine, de ce este mai puțin rău în alt context? Dacă Biserica Ortodoxă propovăduiește evitarea plăcerii în sine, de ce ar fi totuși în regulă această plăcere în anumite condiții, și anume doar atunci când dorești să ai copii?

Dumnezeu a sădit în firea omului câteva legi fundamenale numite instincte, cum sunt instinctul conservării vieţii şi instinctul de perpetuare a vieţii. Pe acestea le avem comune cu toată seria vieţuitoarelor care, însă, le au ca norme fixe de viaţă.
Numai omul poate interveni, cu libertatea voinţei şi cu funcţia conştiinţei, să modifice natura acestor norme fixe, în două sensuri opuse: 1- înspre dereglarea lor devenind patimi; 2 – înspre convertirea şi sublimarea lor prin virtute, înspre eliberarea de tirania lor prin nevoinţă şi lupta metodică. Deci, un instinct sădit ca lege de existenţă a firii devine patimă prin libera voinţă a omului.

Împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită de plăcere. Omul, numai omul, dintre toate vieţuitoarele, vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în două, vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte, alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul.