Cristos a înviat!
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
În acest caz, modificați întrebarea mea, punând "cei din Biserică" sau "cei care susțin principiul de credință" în loc de "ortodocși". Pe mine mă interesează dacă abstinența perpetuă după primul sau cel de-al doilea copil este o practică larg folosită de cei care o propovăduiesc, din moment ce familiile ortodoxe pe care le cunosc au, în majoritate, unul sau doi copii.
|
Da, așa-i, aveți dreptate.
Recunosc că mai demult nu eram adeptul acestei soluții, dar acum, privind înapoi, mă deplâng.
Eu însumi am avut nevoie mai întâi de formularea unei atitudini bazată pe Duhul Sfânt și El bine-nțeles că m-a ajutat. Acum m-aș minți în primul rând pe mine dacă aș spune altceva și-I mulțumesc lui Dumnezeu.
Mesajele lui
andreicosmovici sunt proiectate anume pentru a specula prin atente și insidioase formulări intelectuale orice fisură din Cateheză și din cuvântările clericilor cu scopul de a ”căpușa” pornirile instinctuale umane care acționează împotriva Duhului mereu; nu văd în cuvântul lui
andreicosmovici acțiunea Duhului Sfânt, ci doar insistență, și-atunci bănuiesc că probabil e plătit de vreo fundație pan-europeană cu ”scopuri” precise de ”organizare familială” pe principiile inalienabile ale drepturilor omului.