Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 18.04.2012, 19:59:46
ALEXANDRU ANASTASIU's Avatar
ALEXANDRU ANASTASIU ALEXANDRU ANASTASIU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.03.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit Înșelarea în medicină se înțelege mai bine prin studiul înșelării în creștinism 15

Citat:
În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU Vezi mesajul
X. CE SPUN ORTODOCȘII DESPRE STIGMATE?
A. VARIANTA ȘTIINȚIFICĂ A AUTOSUGESTIEI

Va urma cu
B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT STIGMATELE, ACESTE SEMNE DE VĂDITĂ ÎNȘELARE?
Citat:
În prealabil postat de antiecumenism Vezi mesajul
Părintele Rodion: OAMENI ȘI DEMONI
Senzitivii: provenienta și natura lor după conceptia ortodoxă
Mulțumim mult pentru osteneala în transcrierea mult folositoarei lucrări a Pr. Rodion, o carte pe care o recomandăm tuturor iubitorilor de adevăr, care dezbate cu mult echilibru și cunoștiință duhovnicească această problemă a bioterapiei.

Am făcut și legătura cu ultima postare despre stigmate pentru ca cel interesat să poată citi cu ușurință începutul și urmarea

B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT STIGMATELE, ACESTE SEMNE DE VĂDITĂ ÎNȘELARE?


B. DAR OARE A PURTAT VREUN SFÂNT ADEVĂRAT ACESTE SEMNE DE ÎNȘELARE?
1. DESIGUR PAPIȘTII DAU NĂVALĂ LA SFÂNTA SCRIPTURĂ ȘI RĂSPUND:
Sfântul Apostol Pavel a purtat!

„Gal 6:17 De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus. ”

Sau cum se spune în Biblia din 1914:
„Gal 6:17 Iar mai mult mie nimeni să nu'mi facă supărare, că eu ranele Domnului Iisus pre trupul meu le port.”

Sau cum se spune în textul grecesc:
„Gal 6:17 του λοιπου κοπους μοι μηδεις παρεχετω εγω γαρ τα στιγματα [stigmata] του κυριου ιησου εν τω σωματι μου βασταζω ”

Iar în Vulgata:
„Gal 6:17 de cetero nemo mihi molestus sit ego enim stigmata Iesu in corpore meo porto ”


Vrăjiți de această falsă evidență și știind că NICI UN SFÂNT ORTODOX NU A AVUT VREODATĂ STIGMATE, ÎN SENSUL PAPIST (adică mimarea rănilor concrete ale Domnul nostru Iisus Hristos), fiincă sfinții nu sunt mimi, poate zice cineva:


„Vai de noi, numai la papiști a mai rămas sfințenie apostolică”


Diavolul este evident și spectaculos în trup, fiind măscărici. Hristos însă este tainic și ascuns în duh, fiind smerit.


Să vedem, așadar, taina stigmatelor Sfântului Apostol Pavel: sunt ele reproduceri, copii xerox ale rănilor Domnului Hristos din palme, făcute de piroane și reproduse identic la Sfântul Apostol Pavel?


2. SĂ RECURGEM AȘADAR LA ADEVĂRUL SFINTELOR SCRIPTURI:


Ce înseamnă stigmata = στιγματα?
Iată cum este dat sensul acestui cuvânt în indicii Strong la Sfânta Scriptură:
„G4742
στίγμα
stigma
stig'-mah
From a primary word στίζω stizō (to “stick”, that is, prick); a mark incised or punched (for recognition of ownership), that is, (figuratively) scar of service: - mark.”



Adică în limba română:
„G4742
στιγμα
stigmat
stig'-mah
De la cuvântul inițial στιζω STIZO [care a dat în limba engleză cuvântul "stick"(a infige, a implinta|a lipi (timbre, fotografii) |a indura, a suferi), care este echivalent cu „prick”(- intepatura, impunsatura - a intepa - a marca cu puncte (o harta) |a indemna - a pisca - a se acri|a da pinteni calului <to ~ in> a rasadi (o planta) <to ~ up> a ciuli (urechile) < (fig.) ~s of conscience> remuscari <she ~ed her finger with a needle> s-a intepat la deget cu un ac <his conscience ~s him> il mustra constiinta - a- (l) durea|a bifa (pe o lista) |a desemna - sulita, înțepătură)], un semn incizat sau perforatat (pentru recunoașterea dreptului de proprietate), care este, (la figurat), o cicatrice a slujirii: - semn.”

Limba română fiind plămădită în Ortodoxie ne spune clar ce sunt stigmatele:

„STIGMATIZÁ, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu toată severitatea; a înfiera, a dezonora. 2. (Înv.) A aplica (cu fierul roșu) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților. - Din fr. stigmatiser.
Sursa : DEX '98”


Este așadar vorba așadar de smerenia Sfântului Apostol Pavel de a se considera rob înfierat al lui Hristos, prin rănile primite de la prigonitorii lui care îl considerau infractor, disprețuindu-l.

Vedem că însuși citatul dat de papiști în sprijinul faptului că Sfântul Apostol Pavel a avut stigmate este rupt într-un mod tipic pentru eretici din textul-context care ne spune așa:

„Gal 6:14 Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!
Gal 6:15 Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.
Gal 6:16 Și câți vor umbla după dreptarul acesta, - pace și milă asupra lor și asupra Israelului lui Dumnezeu!
Gal 6:17 De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port în trupul meu, semnele Domnului Iisus.
Gal 6:18 Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraților! Amin.”


Așadar dacă s-ar păstra logica trupească papistă că semnele Domnului Iisus pe care le poartă Sfântul Apostol Pavel (în versetul Gal 6,17) sunt semnele cuielor ar însemna că aceeași logică se păstrează și pentru versetul Gal 6,14 adică:

„Gal 6:14 Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume! ”

Cu alte cuvinte atunci când scria epistola Sfântul Apostol Pavel o dicta fiind răstignit pe cruce. Ori după cum citim în Viețile Sfinților Sfântul Apostol Pavel a mucenicit prin decapitare.
Dar după cum răstignirea este duhovnicească așa și semnele rănilor sunt duhovnicești adică durerile propovăduirii Evangheliei care peste tot era prigonită. Aceste dureri Sfântul Apostol Pavel nu dorea să le aibă ca să se îngâmfe cu ele (cum fac papiștii cu stigmatele) și să se laude că are rănile pe care le avea Hristos și că el ar fi ca și Hristos (cum fac antihriștii papiști ce se văd ca niște hristoși, uneori chiar mai mari decât Hristos, ca în cazul lui Francisc de Assisi, fără de Hristos). Sfântul Apostol nu le cerea ci le primea cu bucurie, fiind rânduite de Hristos pentru a se încununa Sfântul Apostol și fiind în dureri a nu se slăvi pe sine și a nu fi slăvit de alții și a se vedea de toată lumea de atunci până în veșnicie cum că deși prigonită de toți și neaducând nici un beneficiu trupesc Evanghelia biruiește, aceasta fiind cea mai mare minune și dovadă a învierii, căci dacă nu l-ar fi văzut Sfinții Apostoli pe Hristos înviat nu și-ar fi dat viața în răni, pentru o minciună, fără a avea vreun beneficiu pe pământ.

Iar dacă privim trupește rănile Domnului Hristos purtate de Sfântului Apostol Pavel, acestea nu erau stigmatele papiste ci multele cicatrici adunate în urma nenumăratelor torturi la care a fost supus de oameni, iar nu de draci ca la papiști:

„2Co 11:23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebunește spun: eu nu mai mult ca ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori.
2Co 11:24 De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una.
2Co 11:25 De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am petrecut în largul mării.
2Co 11:26 În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși;
2Co 11:27 În osteneală și în trudă, în privegheri adeseori, în foame și în sete, în posturi de multe ori, în frig și în lipsă de haine. ”


Vedeți, nicăieri nu se spune că a fost împuns cu piroane în mâini.

De altfel rănile lui Hristos nu se rezumă doar la semnul cuielor, acelea sunt doar „buletinul Său de identitate” prin care este identificat El față de toți ceilalți, prin care se distinge El de restul sfinților, cum vedem în Duminica Tomii.

Rănile lui Hristos sunt descoperite de Sfântul Arhanghel Gavriil:

(Așa cum au fost ele spuse de Îngerul Domnului Sfântului Ierarh Dimitrie al Rostovului vezi „Drumul Crucii” Protos. Nicodim Măndiță)

„109 suspinuri umilite
67200 picături de lacrimi
1180225 picături sângerate din ochi și Trup
78 tras și târât de păr și barbă
7 poticnit și căzut Ghetsimani – Ana arhiereul
172 lovituri la picioare și fluiere când îl împingeau până la poticnire
23 ridicat de păr + funia de la grumaz
28 tifle peste obraz și gură și între ochi
25 lovituri peste grumaz
28 lovituri peste cap și piept
102 palme + palma de fier Malh peste gură (auzit toată curtea arhiereului, degete vinete, clătinat dinții în gură, prăbușit la pământ, mult sânge pe gură și pe nas)
1 izbitură de moarte de stâlp
3 ori trântit la pământ
6666 biciuri noduroase rău înveninate și cu lanțuri de fier în muchii
5000 răni deosebite
1199 vânătăi
1000 împunsături cu spinii cumplit de ghimpoși (cuie de 5) cununa de spini se punea și se scotea de 50 de ori
40 de lovituri cu trestia și toiegele peste cap și cununa de spini au intrat ghimpii unii mai adânc decât alții
5 ghimpi până la creier din care 3 au rămas și după înviere
100 de ori scuipat în față
20 tras într-o parte și alta de nas cu batjocură
30 de ori scuturat de urechi
5 ori căzut greu sub povara Crucii spre Golgota
19 lovituri de moarte
Bătut la stâlp cu toiege de spini clenciuroși
Răni cumplite - după firea omenească ar fi trebuit să moară în drumul Crucii dacă Dumnezeirea nu întărea omenirea
Slăbit adeseori până la istovire completă > ostașii au fost nevoiți să-l silească pe Simon Cirineul să-i ducă Crucea”


Așadar orice sfânt ce primește și doar o palmă, sau oricare din cele enumerate mai sus poartă rănile Domnului Iisus.
__________________
1Ioan 4:1
Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.


SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea"

Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici:
Fratele Traian Bădărău (Tătăică)

Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 18.04.2012, 20:00:47
ALEXANDRU ANASTASIU's Avatar
ALEXANDRU ANASTASIU ALEXANDRU ANASTASIU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.03.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit Înșelarea în medicină se înțelege mai bine prin studiul înșelării în creștinism 16

În afară de asta Sfântul Vasile cel Mare ne spune că nu este corectă tâlcuirea aceasta:

„Isa 53:5 Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat.”

Ci aceasta:

„Isa_53:5 Iar el s-a rănit pentru păcatele noastre, și a pătimit pentru fărădelegile noastre, certarea împăcării noastre pre dânsul, și cu rana lui noi toți ne-am vindecat. ” Biblia 1914
fiindcă rănile Domnului Iisus s-au unit toate într-o singură rană. Nu era loc nerănit pe Trupul Său.
Cu toate acestea după înviere Domnul păstrează din toată rana Sa doar trei ghimpi în creier, semnele cuielor și împungerea din coastă pentru a fi recunoscut, spre deosebire de ceilalți sfinți care sunt vindecați după înviere prin rana Lui.
Așadar orice zgaibă căpătăm pe trupul nostru pentru Domnul face parte din rana Sa dar sfinții nu capătă semnul cuielor, rana din coastă și ghimpi în creier pentru că acestea sunt cele ce-L fac cunoscut pe Domnul. Și chiar dacă cineva ar fi torturat la fel, la înviere va fi vindecat fiindcă semnele acelea sunt slava lui Hristos iar nu a noastră.
Deci dacă ar fi stigmatele rănile lui Hristos atunci ar trebui să înțelegem că Sfântul Apostol Pavel a murit răstignit:

Fil 3:10 Ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și să fiu primit părtaș la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui,
Fil 3:11 Ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morți.


Vedeți că aici este apropierea și mai mare de moartea Domnului. Dacă zice să fie asemenea cu El în moartea Lui înseamnă prin cugetarea trupească papistă să se răstignească.
Dacă tăierea capului este același lucru cu răstignirea atunci și stigmatele sunt același lucru cu semnul cuielor. Dar dacă tăierea capului (prin care a mucenicit Sfântul Apostol Pavel) este doar asemenea cu patimile Domnului (căruia nu i-a tăiat nimeni capul) este evident că stigmatele sunt doar asemenea cu rănile Domnului prin faptul că Domnul suferă pentru noi fără vină pe când noi suferim pentru Cel fără de vină fiind vinovați de toate păcatele lumii. Deci moartea și adevăratele stigmate sunt asemenea dar nu identice deosebirile fiind faptul că 1.Hristos nu e vinovat pentru nici un păcat pe când noi suntem vinovați pentru toate păcatele lumii, 2.Hristos suferă și moare pentru noi și păcatele noastre iar noi nu suferim și murim numai pentru El ci și pentru noi, 3. noi avem păcate, El nu, 4. El are toate durerile lumii și iadului fără mângâiere, noi avem multă mângâiere în durerile noastre mici fiindcă privim la El răstignit, 5. El are Trupul cel mai gingaș din toate trupurile fiind fără de păcate, noi avem trupuri îngroșate de patimi, 6. pe El Dumnezeu L-a părăsit, iar noi când suferim suntem ținuți în Brațele Părintești .
Asemănarea este în rănire și în faptul că murim pentru păcat și ne dăruim jertfă Tatălui.
Va urma cu
În afară de asta rănile piroanelor lui Hristos se numesc în Sfânta Scriptură așa:
__________________
1Ioan 4:1
Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.


SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea"

Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici:
Fratele Traian Bădărău (Tătăică)

Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura.
Reply With Quote
Răspunde

Tags
bioterapie, înșelare demonică



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Despre nașterea din nou, din Duhul Sfânt și despre Botez Savonarola Sfinti Parinti (Patrologie) 15 20.07.2013 13:28:48
Petre Tutea despre Dumnezeu si despre atei tigerAvalo9 Generalitati 34 02.12.2010 15:37:16
Despre pacate si despre Canoanele duhovnicilor gheorghecoser23 Preotul 5 25.06.2008 17:01:23