Destinul. Exista sau nu?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Gracchus

Da. Altfel nu am putea vorbi de atributul omniscienţei.

Daca privim lucrurile din acest punct de vedere, ar insemna sa devenim indiferenti fata de mantuirea noastra, deoarece, la un moment dat facand anumite pacate, vom spune: ce rost mai are sa merg la biserica, sa fac aia, ailalta, ca oricum...tot in iad ajung...

Cred că nu s-a înţeles prea bine deosebirea dintre preştiinţă şi predeterminare.
Hai să o luăm altfel. Dacă am spune "Dumnezeu predetermină", atunci am spune că oricât de virtuoasă ar fi viaţa pe care o ducem, tot în iad ajungem, din cauză că Dumnezeu ne-a şi judecat de fapt, aplicându-ne pe frunte ştampila: "to Hell" încă de la zămislirea noastră (sau chiar înainte, pe când eram în fază de proiect al Lui). Şi invers, ar însemna că orice păcate am face, El ne va ierta dacă a prestabilit să ajungem în Rai.
Dar, când spunem "Dumnezeu preştie", atunci spunem că El cunoaşte dinainte soarta noastră în veacul vecilor, ceea ce e echivalent cu a spune că El deja ştie de pe acum dacă eu voi muri în stare de Graţie Sfinţitoare sau în stare de păcat grav.
Acuma, sesizaţi deosebirea dintre acestea ?