suntem datori cu ascultarea fata de un duhovnic, cand acesta nu implineste canoanele?

În prealabil postat de clujeanul33

AM TRIMIS-O SA CEARA BINECUVANTARE CAND NU O IUBEAM, CAND NU NE SARUTASEM SI NICI MACAR NU O TINUSEM DE MANA..

Pentru ce aveai nevoie de binecuvantare cand nu o iubeai?
Tot pentru casatorie? De ce voiai sa te casatoresti cu o femeie pe care nu o iubeai?

E adevarata toata povestea asta sau e o inventie?

Am recitit in urma postarile si am vazut ca aceeasi intrebare a pus-o si AlinB dar nu i-ai raspuns....

[heaven]

Adriana,sa stii ca eu mai cunosc oameni care merg sa ceara binecuvantare cand nici bine nu au cunoscut pe cineva,impinsi de disperarea faptului ca au o varsta,ca isi doresc familie etc.
Ar fi de dorit sa astepte sa apara sentimente,o legatura,insa multi se grabesc si ciudat,unii chiar aleg sa puna pret pe parerea altui om,fie el si duhovnicul personal,decat pe ceea ce se afla in inima lor.
Insa,eu din postarile pe care le-am citit nu mi-a dat nimic a intelege ca povestea nu ar fi reala.Sunt totusi prea multe amanunte prezentate,nu apar contradictii care sa sara in ochi,de la o postare la alta,asa ca tind sa cred ca ceea ce s-a relatat este real.
Poate omul a mai omis niste amanunte pentru ca nu a dorit sa isi puna in intregime viata pe tava,este de inteles...
Oricum,lasand la o parte acest caz particular,sunt lucruri care si pe mine ma depasesc referitor la aceasta ascultare oarba de duhovnic pe care o fac unii oameni,renuntand chiar sa aiba o familie,o viata,daca duhovnicul nu da binecuvintarea...si cazuri sunt!
Sau inteleg sa ceri binecuvintare pentru lucruri majore din viata ta,dar si acolo cu discernamant,insa unii cer si ca se duc sa isi viziteze o ruda,un prieten,sa mearga in cutare loc,sa ajute sau nu pe cineva...sa am iertare,insa mi se pare absurd si nu cred ca asta e rolul duhovnicului in viata noastra.Este ca si cum tu nu mai gandesti pentru tine,nu iti mai asumi nici o responsabilitate si sincer ma indoiesc ca pe lumea cealalta,cand vei fi intrebat despre ce ai facut cu viata ta,vei putea ridica senin din umeri si sa arati cu degetul catre un preot!Fiecare va fi judecat pentru faptele si deciziile sale,nu ale altuia,indiferent cine ar fi acela!

Ceva nu se leaga..pentru ce anume a cerut binecuvantare atunci cand nu o iubea? Tot pentru casatorie? Sau pentru ce?

Nu a raspuns nici lui AlinB la aceeasi intrebare... nici nu e obligatoriu sa raspunda... atunci, insa, incep sa-mi pun intrebari ...

Daca cerea binecuvantarea pentru casatorie, desi nu o iubea, cum se astepta sa o primeasca?
Voia sa se casatoreasca cu o femeie pe care practic atunci inca nu o cunostea? Cum sa fie de acord preotul?

[clujeanul33]

În prealabil postat de Adriana Cluj

Ceva nu se leaga..pentru ce anume a cerut binecuvantare atunci cand nu o iubea? Tot pentru casatorie? Sau pentru ce?

Nu a raspuns nici lui AlinB la aceeasi intrebare... nici nu e obligatoriu sa raspunda... atunci, insa, incep sa-mi pun intrebari ...

Daca cerea binecuvantarea pentru casatorie, desi nu o iubea, cum se astepta sa o primeasca?
Voia sa se casatoreasca cu o femeie pe care practic atunci inca nu o cunostea? Cum sa fie de acord preotul?

Nu a fost intentia mea sa nu raspund la cineva, iar daca s-a intamplat asta, imi cer iertare..
Nu mai am rabdare sa caut sa vad daca am mai postat sau nu, dar am trimis-o sa ia binecuvantare pt casatorie, cand nu o iubeam..
Cum s-a ajuns aici?
Nu e vb de disperare, sau alte motive si am sa incerc sa explic pe scurt cum s-a intamplat, chiar daca prin asta sunt nevoit sa dau anumite detalii din viata mea particulara, anterioara cunoasterii ei..

Asadar, eu am trait in curvie cu o d-ra timp de aprox 8 ani, fiind departe de credinta, si de Biserica.. Abia dupa despartirea de ea, am inceput, prin mila lui Dumnezeu "sa pun inceput bun" pe acest drum greu si frumos in acelasi timp ce duce la Mantuire.. M-am spovedit pt prima oara acum vreo 5-6 ani, imediat dupa despartirea de ea si de-atunci, incet-incet incerc a merge pe "treptele" ce duc spre Dumnezeu..

Dupa "venirea mea intru fire" am avut o relatie cu o d-ra ce era stabilita in sp si chiar si in timp ce ea era venita in tara si ne intalnisem, la mine la munca venise in preot la secretara de atunci si am simtit nevoia sa vb mai multe cu el, desi aveam parinte duhovnic..
L-am intrebat atunci "Parinte, cum sa fac sa o aduc pe aceasta fata mai aproape de Dumnezeu, caci ea spune ca are credinta, dar nu prea merge la Biserica, nu se roaga, etc..", iar parintele acela mi-a spus ceva ce aproape mi-a revolutionat totul in interiorul meu.. Acele cuvinte sunt "Ceea ce ceri si vrei tu nu e rau, in sine., insa tu sa te rogi mereu sa fie Voia lui Dumnezeu cu tine, nu ceea ce vrei tu.. Pt ca poate tu crezi ca asa e bine pt tine acum, dar poate ca Dumnezeu are alt plan cu tine.. Si atunci, EL ce sa faca? Daca-ti implineste cererea si vei avea de suferit mai tarziu, tot pe EL o sa dai vina., iar daca nu-ti implineste cererea, vei ajunge in deznadejde.. Asadar, lasa-te cu-adevarat in Voia Domnului spunand mereu in rugaciunile tale "Fie Voia Ta cu mine, Doamne" si vei vedea atunci ca Dumnezeu randuieste asa cum e cel mai bine pt tine"..

Frumos spus si desi eram impreuna cu cea cu care mi-o dorisem si era destul de frumoasa fata de mine, totusi cuvintele parintelui au avut in mine un efect puternic si am inceput sa pun cumva in aplicare acest sfat.. Rezultatul?! In 2 sapt am aflat ca cea de care ma indragostisem, prima data virtual (relatia cu ea incepuse pe net) si apoi si-n realitate ma mintise ca de fapt nu se despartise de fostul ei iubit si in aceste 2 sapt totul s-a terminat..
Coincidenta?!

Apoi venirea mea la Manastirea unde am intalnit-o a fost tot asa ca am avut gand sa merg la acea Manastire, desi aveam de ales de a merge la mai multe din acea zona, dar "ceva" din interiorul meu imi spunea ca doar acolo trebuie sa ajung..
Si am ajuns..
Nu mai stiu exact cum a fost si ce am simtit cand am vazut-o prima data, dar cert e ca de la un timp am avut gand de casatorie cu ea, fara sa ma fi gandit special la asta..
Am stat aprox 2 luni cu acest gand si vazand ca tot ma rugam, asa pacatos cum sunt, acest gand nu mi-a disparut si desi nu o vedeam decat fff rar, mai mult venea la Maslu acolo, fff rar la Sf. Liturghie..
Si vazand ca tot am acest gand am facut rost de nr ei de tel de la o prietena de-a ei, am sunat-o si intalnindu-ne i-am spus exact acel gand al meu, iar ea mi-a spus ca are canon "nici sa nu se casatoreasca nici sa nu se calugareasca", adaugand ca oricum, vrea sa implineasca Voia lui Dumnezeu..
Iar aceasta prima intalnire a mea cu ea a avut loc cu o sapt inainte ca eu sa plec din Manastire si desi stiam ca voi pleca, totusi am simtit ca asta trebuie sa fac, sa-i spun acest gand..
Nu se cuvenea sa-o mint, sau sa-i spun ca vreau doar asa, sa ne cunoastem, si sa vb si sa vedem ce-o fi...
Era clar in inima mea gand de casatorie si dupa ce m-am incredintat ca doar de la Dumnezeu poate fi (daca ar fi fost ispita, disparea in 2 luni, sau ma gandeam la pacate cu ea, sau la altceva), nu m-am mai intrebat "Dar de ce Doamne, ea?! Ca e mai batrana ca mine, ca e bolnava, ca are canonul asta, etc".. Pt mine, cel ce incercam a ma nevoi a trai acel "Doamne, fie Voia Ta cu mine pacatosul", imi era de-ajuns ca EL imi trimisese "cale de intoarcere" spre EL si cum putea sa fiu nerecunoscator si sa intreb cele de mai sus?!

Asa ca, stiind de la bun inceput ca acest gand e de la Dumnezeu, nu mi-am mai pus problema ca "cum sa ma casatoresc eu cu ea, cand nici macar n-o iubesc?!", ci pur si simplu am avut incredere si nadejde ca daca asta e Voia Domnului va veni si iubirea (ceea ce s-a si intamplat pana la urma) si bineinteles ca am trimis-o dupa un timp (cred ca dupa 2 luni de cand vb doar tel) sa ceara binecuvantare pt casatorie de la duhovnicul ei, caci stiam ca "asa se cade" si ca "asta e randuiala" ce se cuvine a o implini..

Iar duhovnicul, nici nu a vrut sa ma cheme sa ma intrebe cum ma intrebati voi, "cum de vrei sa te casatoresti cu ea, cand n-o iubesti? Ce te determina sa faci asta? De ce ea?!" sau alte intrebari de genul asta, ci pur si simplu a spus "NU, tu nu trebuie sa te casatoresti"..

O buna perioada de timp, mai ales la inceput, nici macar eu insumi nu am vrut sa cred ca par are alte ganduri si ca "nu vrea el", ci mereu spuneam ca ne pune la incercare, ne incearca sa vada cum si cat luptam impotriva pacatului, cat de mult ne rugam, etc..

Dar... REALITATEA E ALTA.., din pacate..

[clujeanul33]

În prealabil postat de heaven

Adriana,sa stii ca eu mai cunosc oameni care merg sa ceara binecuvantare cand nici bine nu au cunoscut pe cineva,impinsi de disperarea faptului ca au o varsta,ca isi doresc familie etc.
Ar fi de dorit sa astepte sa apara sentimente,o legatura,insa multi se grabesc si ciudat,unii chiar aleg sa puna pret pe parerea altui om,fie el si duhovnicul personal,decat pe ceea ce se afla in inima lor.
Insa,eu din postarile pe care le-am citit nu mi-a dat nimic a intelege ca povestea nu ar fi reala.Sunt totusi prea multe amanunte prezentate,nu apar contradictii care sa sara in ochi,de la o postare la alta,asa ca tind sa cred ca ceea ce s-a relatat este real.
Poate omul a mai omis niste amanunte pentru ca nu a dorit sa isi puna in intregime viata pe tava,este de inteles...
Oricum,lasand la o parte acest caz particular,sunt lucruri care si pe mine ma depasesc referitor la aceasta ascultare oarba de duhovnic pe care o fac unii oameni,renuntand chiar sa aiba o familie,o viata,daca duhovnicul nu da binecuvintarea...si cazuri sunt!
Sau inteleg sa ceri binecuvintare pentru lucruri majore din viata ta,dar si acolo cu discernamant,insa unii cer si ca se duc sa isi viziteze o ruda,un prieten,sa mearga in cutare loc,sa ajute sau nu pe cineva...sa am iertare,insa mi se pare absurd si nu cred ca asta e rolul duhovnicului in viata noastra.Este ca si cum tu nu mai gandesti pentru tine,nu iti mai asumi nici o responsabilitate si sincer ma indoiesc ca pe lumea cealalta,cand vei fi intrebat despre ce ai facut cu viata ta,vei putea ridica senin din umeri si sa arati cu degetul catre un preot!Fiecare va fi judecat pentru faptele si deciziile sale,nu ale altuia,indiferent cine ar fi acela!

Ca totul e real, pot dovedi oricand, oricui doreste..

Dumnezeu ne-a creat cu voiinta libera, EL nu a intervenit NICIODATA in libertatea noastra, altfel n-am mai fi Dumnezeu desavarsit intru toate, ci partinitor..
N-a intervenit nici macar cand au pacatuit Adam si Eva, desi putea sa o faca, stiind bine ce va urma..

Atunci cum se face ca daca Dumnezeu nu intervine in libertatea omului, acest "drept" si-l ia un slujitor al Sau?!

Daca Hristos nu a spus nimanui pe pamant "nu te iert si nu te dezleg", cum "isi permite" sa faca asta un slujitor al Sau?!

Stiti voi toti cei care spuneti ca duhovnicul se asculta orice ar fi, cat de grav e asta?!

Hristos Insusi S-a rastignit si pt mine, pt ca PACATELE MELE SA FIE PE VECI IERTATE PRIN JERTFA SA SUPREMA, si vine un "slujitor al Sau" si spune "pacatele acestuia sa nu se ierte"..
Cu al carui drept face asta?!
Bineinteles ca Dumnezeu le-a lasat acest lucru "sa dezlege si sa lege", dar cat EL pe pamant fiind nu a spus nimanui, indiferent de pacate ca nu il iarta si ca nu il dezleaga, cum poti sa treci peste ce a facut Hristos si sa-ti iei "dreptul" de a nu ierta si de a nu dezlega, ATATA TIMP CAT STAPANUL LUMII A ALES MOARTE DE BATJOCORA SI PT CA EU SA AM PARTE DE VIATA...

Si nu spun toate astea pt a-l judeca, ci pt a intelege toti cat de grav a gresit el fata de Dumnezeu prin tot ce-a facut si din care, din pacate nu s-a intors..

Rugati-va pt toti..