Biserica catolica ca si cladire

[Mihailc]

În prealabil postat de catalin2

Sper ca intelegem acelasi lucru, corectitudinea politica este grija de a nu spune un adevar care ar putea supara pe altcineva. Mergand pana la relativism, adica nu exista un adevar absolut, ci fiecare vede adevarul sau.
.

Ai înțeles lucrurile într-o ordine greșită, așa cum s-a răspândit pe internet, cu erorile de rigoare, cu contribuția unui blog ortodoxist. În forma prezentată de tine, corectitudinea politică e un fel de politețe socială ușor exagerată și nimic mai mult, iar extensia acesteia în relativism ontologic, o consecință aleatorie mai degrabă improbabilă.
În realitate, așa-zisa corectitudine politică este consecința cea mai extremă cunoscută până acum, a individualismului postmodern, ce pleacă de la premisa relativismului, sucombând în absolutizarea lui. Ideea de bază este că nu există niciun fel de argument care să susțină, în absolut, categoriile de adevărat sau fals, inferior sau superior și alte perechi de noțiuni ce introduc o ierarhie apriorică în ordinea realului, prin urmare acestea nu au relevanță publică. Singurele principii care au o oarecare valoare obștească sunt legile civile, alcătuite la capătul unei dezbateri în urma căreia se obține, într-o formă variabilă, consensul politic. Conform acestei ideologii, autoritatea morală, valoarea simbolică, metafizica și alte imponderabile filozofice sau religioase sunt preferințe individuale sau de grup, iar acestea nu au voie să penetreze spațiul public unde pot intra în coliziune cu alte preferințe ale indivizilor, producându-le disconfort psihic. Cu alte cuvinte, fiecare e liber să creadă ce vrea în cușca lui izolată etanș de societate.
Aceasta este o descriere foarte, foarte succintă a formei de plecare a corectitudinii politice, fenomenul e în plină expansiune și autogenerare, invadând tot spațiul social. De exemplu, un ortodox contaminat de corectitudine politică se ferește să-și facă cruce când trece pe lângă o biserică, o troiță, un cimitir etc., dintr-un sentiment de jenă față ceilalți oameni, din teama că ar putea fi disprețuit și batjocorit. Sau nu-și mărturisește credința atunci când este întrebat și mărturisirea lui îi poate aduce o pagubă oarecare. Iar combaterea corectitudinii politice nu se face exacerbând comportamente grobiene, gesticulații autoritariste sau afișând o credință strict propozițională. Adevărul mărturisirii este vizibil și în modul cum mărturisești, nu doar în conținut, ca să nu mai spun că mărturisirea este aproape nulă atunci când nu corespunde cu felul de a fi al mărturisitorului. Și încă ceva... mărturisirea nu te exonerează de consecințele următoarelor apucături: ”preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neîntelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările, și alte lucruri asemănatoare cu acestea” (Galateni 5:19-21).