Istorii cu talc

Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii.
În cele din urmă a murit şi acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi ,ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă.
Părintele Paisie le-a răspuns că el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles.
Stareţul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toţi băieţii. Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, ei îl luau cu ei la seceriş, şi astfel pentru a nu plânge, au pus raki* în laptele lui pentru ca el să doarmă .Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic. Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el. alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Fecioara să-l ajute să reducă câte un pahar de băutură
După un an a reuşit, cu pocăinţă şi lupta să ajungă de la 20 de pahare de băutura la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbată. „
Lumea a văzut ,de-a lungul timpului, un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii,dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă pentru a reduce patima sa.
Fără să cunoaştem ce fiecare încearcă să facă şi ceea ce vrea să facă,ce drept avem noi să judecăm efortul său?

Odată un necredincios i-a spus fericitului Augustin :
-Poruncile Evangheliei sunt o povară care limitează libertatea omenească. Atunci fericitul i-a răspuns : - Şi aripile rândunicii sunt un adaus de greutate la trupul ei, insă tocmai datorită acestei greutăţi, trupul rândunicii se face uşor şi străbate văzduhul.

Avva Macarie se întorcea, odată, din luncă la chilia sa, încărcat cu ramuri de palmier, când, iată, îi iese în cale diavolul cu o seceră. A vrut să-l lovească, dar n-a putut. Atunci, îi zice: „Eşti tare, Macarie, nu pot să-ţi fac nimic, şi totuşi fac şi eu ce faci tu: tu posteşti, postesc şi eu; veghezi noaptea; nici eu nu dorm niciodată. Cu un singur lucru mă birui“. Avva Macarie întreabă: „Care?“. Diavolul răspunde: „Smerenia. De aceea nu pot să-ţi fac nimic“.

[cristiboss56]

Pe un drum de munte, s-au întâlnit doi ţărani. Unul dintre ei, mai răutăcios,l-a întrebat pe celălalt:- Am auzit că mergi des la Biserică şi că te rogi mult. Dar de unde ştii tu că există Dumnezeu?Ca şi când nu l-ar fi auzit, celălalt ţăran l-a întrebat la rândul său:- Spune-mi, crezi că vitele noastre au fost astăzi la păşune?- Da, cu siguranţă, priveşte pământul moale, este plin de urmele lor!- E, acum priveşte şi tu soarele ce tocmai a răsărit peste dealuri, priveşte pădurea înverzită din faţa noastră, priveşte-te pe tine şi pe oamenii din jurul tău!Toate acestea sunt urmele mâinilor lui Dumnezeu Atotputernicul şi Atotţiitorul.Cum să fi fost făcute toate acestea, dacă nu din iubirea lui Dumnezeu, şi pentruce să le fi făcut El aşa cum sunt dacă nu tot pentru iubire? Mai încape îndoială?

"Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură, care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului.Iubirea explică lucrul mâinilor Sale." (părintele Theoklitos)

[cristiboss56]

După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el,nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:- Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine!în timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:- Bucură-te omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?- Sigur că da - zise omul cu nerăbdare - sigur că m-am schimbat!- Bine! - a mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă tevei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici. Nespus de bucuros, omul a început să se caţăre pe firul ce atârna deasupraiadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subţia dince în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-şi creadă ochilor! Mulţi păcătoşise atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.- Ce faceţi?! - strigă omul speriat. Daţi-vă imediat jos, o să se rupă firul şi osă cad iarăşi. Daţi-vă jos, n-auziţi?! - ţipă omul cu disperare şi începu să-ilovească cu picioarele, în clipa aceea, firul s-a rupt şi au căzut cu toţii.- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi! Spune-i lui Dumnezeu să-mitrimită alt fir, ca să scap odată de aici!- Nu se poate! - i-a răspuns îngerul.- Cum aşa? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta şi a invidiei tale. Firul acela era firulcredinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul luiDumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit deegoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos şi rău, firul nu te-a ţinut; de aceea s-a rupt.în viaţă nu va reuşi cel rău, cel zgârcit şi interesat doar de propria persoană.Poate că va strânge averi, dar sufletul său cu ce se va alege?Dar cel ce îi ajută mereu şi cu dragoste pe ceilalţi, acela strânge în inimă comori cereşti, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăieşte pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu căuta plăcerea întine şi o vei găsi în ceilalţi!"(Sfanţul Maxim Mărturisitorul)

[cristiboss56]

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?- Nu i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?- Da, părinte, un puiet de brad.-Smulge-l!Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a opritlângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.- Acum, scoate-l pe acesta.S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până laurmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:- Smulge-l acum pe acela. Dar e destul de mare, nu pot singur. Du-te şi mai cheamă pe cineva.Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cumultă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată. Acum scoateţi bradul falnic de acolo.- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-ar fi şi o sută de oameni.- Acum vezi; fiule? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel?
Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce înce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor,dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atuncinimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămânrădăcinile care vor creşte din nou."(Sfântul Grigorie Dialogul )

[dumitrucelmare2000]

In casuta de la marginea orasului Iasi era liniste. In timp ce mama il strangea la piept pe micul Nicolae cateva lacrimi i se scursera din ochi. A doua zi trebuiau sa paraseasca locuinta pentru care se imprumutasera si in care investisera toti banii lor de pana atunci. Desi sotul ei achitase integral toata suma, de cand murise acesta nu putuse sa gaseasca actul care facea dovada acestei plati. Micutul Nicolae nu putea sa inteleaga acest lucru. El stia doar ca a doua zi ei trebuia sa paraseasca aceasta casa.
-Sa ne rugam lui Dumnezeu spuse copilul, ca sa nu plecam din aceasta casa, asa m-a invatat tata, ca daca te rogi lui Dumnezeu el iti ajuta cand ai nevoie.
Ingenuncheara amandoi si se rugara staruitor pret de cateva minute. Cand se ridicara in picioare vazura ceva care zbura prin incapere.
- Este o libelulula striga baiatul, insa micuta zburatoare disparu dupa dulapul de langa perete.
-Sa o cautam mai spuse copilul, sa ii redam libertatea altfel va muri.
In timp ce mama reusi sa urneasca dulapul de langa perete si copilul, bucuros gasi libelula nu mica ii fu mirarea femeii cand in acel loc gasi si actul care facea dovada platii.
Ingenuncheara si de data aceasta multumira lui Dumnezeu ca nu mai trebuia sa parseasca aceasta casa.