Bogatia riturilor din Sfanta Biserica Catolica

În prealabil postat de MihaiG

Dar în situaţia în care o parte dintre copţi s-ar fi "rupt" de Biserica Coptă pentru a intra în comuniune cu Bisericile Ortodoxe Răsăritene, aţi mai fi invocat tradiţia de 1500 de ani, sfătuindu-i să nu facă acest pas ?!

Evident ca nu. Credinta este ultima reduta pe care obiectivitatea trebuie sa o cucereasca. "Fiecare zace in dubla temnita a carnii si subiectivismului propriu. Cel mai rau este cand sustinerea subiectivismului altora este prezentata drept convingere proprie, organic formata in atelierul nematerialnic al sufletului".

[Mihnea Dragomir]

Am vorbit despre cea mai venerabilă familie călugărească, cea al benedictinilor şi despre cea mai numeroasă din zilele noastre, cea a franciscanilor. Am văzut că primii au o propensiune specială spre armonie, spre disciplină şi spre frumuseţea liturgiei, în timp ce ceilalţi sunt orientaţi spre valoarea sărăciei, spre umanitatea lui Isus, spre frumuseţea creaţiei. Dar călugării care se simt atraşi să îndeplinească porunca "învăţaţi neamurile"? Aceştia sunt fraţii predicatori. Dominicanii. Fondatorul lor este o personalitate cunoscută (dar nu chiar ATÂT de cunoscută ca Sf Francisc). Predicatorii au apărut cam când au apărut şi minoriţii. Deşi sunt mai puţin numeroşi, Biserica le datorează enorm, ordinul lor acumulând merite cel puţin egale cu cele ale franciscanilor.
Care este charisma lor ? Constituţiunile Sf Dominic sunt limpezi: "Ordinul nostru a fost instituit în principal pentru a predica şi a salva sufletele". Dimpotrivă, moştenirea pe care a lăsat-o Sf Francisc fraţilor lui referitoare la predică este: "Predicaţi peste tot. Când este absolut necesar, folosiţi şi cuvintele". Ei bine, dominicanii folosesc în primul rând cuvintele. Sf Francisc a refuzat mereu hirotonia şi a murit ca simplu monah. Sf Dominic a fost preot. La urma urmei, predica este una dintre cele trei slujiri ale preoţilor: ca urmare, dominicanii sunt un ordin de ieromonahi.
Benedictinul caută o mănăstire retrasă, unde să-i poată cânta Domnului. Franciscanul caută o societate de viaţă evanghelică. Dominicanul caută mari aglomerări urbane ca să predice: acolo este Galileea lui. O poezioară spune "Sf Bernard iubea văile, Sf Benedict munţii, Sf Francisc orăşelele, Sf Dominic oraşele mari". Mănăstirile dominicane sunt mari şi se auto-gospodăresc (asemenea lavrelor din Răsărit). Bibliotecile lor sunt cele mai apreciate din întreaga lume monahică, fiindcă dominicanii, ca să poată predica, au nevoie mai întâi să aprofundeze cuvântul Domnului. Au întemeiat celebre universităţi, care au apărut în cadrul mănăstirilor. Deşi o mănăstire dominicană este condusă de un prior (la benedictini se numeşte "abate"), persoana-cheie este doctorul. Prin "doctor", dominicanii înţeleg teologul sau învăţătorul aşezământului. Toţi fraţii, începând cu priorul, au obligaţia de a frecventa lecţiile ţinute de el, care sunt zilnice. În afară de biblioteci şi unoversităţi, contribuţii majore au adus dominicanii în ceea ce priveşte Inchiziţia. Există tradiţia că Sf Dominic a fost primul Mare Inchizitor al Bisericii. El a fost prieten apropiat cu cel mai cunoscut luptător pentru credinţă din întregul Ev Mediu: Simon de Montfort.

Dominicanii au reguli aspre. Ei postesc în întreaga perioadă dintre 14 Septembrie şi Paşti. Poartă numai haine de lână. Dormitorul este comun, paturile tari. Acest dualism între rigoarea regulei şi imperativul studiului explică de ce dominicanii au produs atât mari mistici cât şi mari teologi. Sf. Albertus Magnus a fost dominican. Sf. Catherina din Siena a fost dominicană. Fra Savonarola, poate cel mai puternic predicator, a fost dominican. Tot dominican a fost şi titanul scolasticii, Doctorul Angelic, fără discuţie cel mai important teolog al Bisericii de la Sf Ap. Paul încoace: Sf Thomas Aquinas.

O ultimă menţiune: dominicanii mai au o charismă specială: aceea de păstrători ai Sf Rozariu. Prin Sf Dominic a primit Biserica, în mod supranatural, Rugăciunea Sf Rozariu. Urmaşul din oricare timp al Sf Dominic, superiorul general al Ordinului, este consultat şi azi în orice chestiune mai importantă legată de ceva ce ar avea legătură cu Sf Rozariu.

[Mihnea Dragomir]

A pomenit cineva călugări care să refuze o danie? Cărora să vrei să le faci un act de donaţie, dar ei să spună "mulţumim, dar nu putem primi"? Ei bine, asemenea călugări există: sunt fraţii trapişti. Dacă franciscanii sunt "fraţi cerşetori", exact inversul e valabil pentru trapişti. Ei sunt obligaţi de regula lor să trăiască numai din munca mâinilor lor. Ei trăiesc în mănăstiri bine gospodărite, unde se ocupă cu agricultura, cu creşterea animalelor (deşi nu au voie să mănânce carne sau ouă niciodată, nici chiar de Paşti) şi pot avea chiar manufacturi. De aceea, dacă încă nu aţi auzit de trapişti, precis aţi auzit de celebrul caşcaval "Trapist", după o reţetă a lor. Au conservat excelent cântul gregorian monofonic, care seamănă mult cu muzica psaltică. Inovaţiile liturgice nu sunt pe inima lor. Regula le impune să doarmă în hainele lor călugăreşti: pot fi recunoscuţi după rasa albă şi scapularul (=acoperământ al umerilor) negru. Dar e extrem de improbabil să vedeţi vreun frate trapist pe stradă: sunt un ordin de semi-clauzură, adică nu pot ieşi, decât din motive importante, din mănăstirea lor. Iar mănăstirile lor sunt printre cele mai liniştite, fiindcă nu pot vorbi nici unul cu altul, necunoscând ce înseamnă "a sporovăi". Singurele sunete umane care se aud într-un astfel de lăcaş sunt cele de la slujbele Ceasurilor, care adesea sunt cântate. Plăcerea de a cânta Domnului este unul din lucrurile pe care le-au moştenit de la benedictini, din care acest ordin provine. Dealtfel, trapiştii şi benedictinii seamănă mult. Dacă primii au dat Bisericii şi lumii cel mai bun caşcaval, ultimii au dat cea mai bună şampanie: fratele Dom Perignon, pivnicer într-o mănăstire benedictină, s-a străduit o viaţă să îmbunănăţească procedura de şampanizare. După mulţi ani de încercări, când a reuşit, se spune că el i-a chemat pe ceilalţi fraţi spunându-le: "veniţi repede! Am făcut o băutură încât ai impresia că bei stelele din cer!". Câţi dintre cei care, astăzi, beau cea mai celebră şampanie din lume, îi răspund: "mulţumesc, frate!"?

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Iar mănăstirile lor sunt printre cele mai liniştite, fiindcă nu pot vorbi nici unul cu altul, necunoscând ce înseamnă "a sporovăi".

nu vorbesc deloc unul cu celalalt, sau nu vorbesc decat in anumite zile, situatii?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Cornel Urs

nu vorbesc deloc unul cu celalalt, sau nu vorbesc decat in anumite zile, situatii?

Vorbesc numai când e strict necesar. Bănuiesc că dialogul de tip "Pax vobiscum" "Et cum spiritu tuo, Aleluia!" este permis...

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Vorbesc numai când e strict necesar. Bănuiesc că dialogul de tip "Pax vobiscum" "Et cum spiritu tuo, Aleluia!" este permis...

intrebam, pentru ca am auzit de anumiti calugari care isi fixeaza anumite zile ale saptamanii (de obicei o zi pe saptamana), cand nu vorbesc deloc.

[arwein]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

A pomenit cineva călugări care să refuze o danie? Cărora să vrei să le faci un act de donaţie, dar ei să spună "mulţumim, dar nu putem primi"? Ei bine, asemenea călugări există: sunt fraţii trapişti. Dacă franciscanii sunt "fraţi cerşetori", exact inversul e valabil pentru trapişti. Ei sunt obligaţi de regula lor să trăiască numai din munca mâinilor lor. Ei trăiesc în mănăstiri bine gospodărite, unde se ocupă cu agricultura, cu creşterea animalelor (deşi nu au voie să mănânce carne sau ouă niciodată, nici chiar de Paşti) şi pot avea chiar manufacturi. De aceea, dacă încă nu aţi auzit de trapişti, precis aţi auzit de celebrul caşcaval "Trapist", după o reţetă a lor. Au conservat excelent cântul gregorian monofonic, care seamănă mult cu muzica psaltică. Inovaţiile liturgice nu sunt pe inima lor. Regula le impune să doarmă în hainele lor călugăreşti: pot fi recunoscuţi după rasa albă şi scapularul (=acoperământ al umerilor) negru. Dar e extrem de improbabil să vedeţi vreun frate trapist pe stradă: sunt un ordin de semi-clauzură, adică nu pot ieşi, decât din motive importante, din mănăstirea lor. Iar mănăstirile lor sunt printre cele mai liniştite, fiindcă nu pot vorbi nici unul cu altul, necunoscând ce înseamnă "a sporovăi". Singurele sunete umane care se aud într-un astfel de lăcaş sunt cele de la slujbele Ceasurilor, care adesea sunt cântate. Plăcerea de a cânta Domnului este unul din lucrurile pe care le-au moştenit de la benedictini, din care acest ordin provine. Dealtfel, trapiştii şi benedictinii seamănă mult. Dacă primii au dat Bisericii şi lumii cel mai bun caşcaval, ultimii au dat cea mai bună şampanie: fratele Dom Perignon, pivnicer într-o mănăstire benedictină, s-a străduit o viaţă să îmbunănăţească procedura de şampanizare. După mulţi ani de încercări, când a reuşit, se spune că el i-a chemat pe ceilalţi fraţi spunându-le: "veniţi repede! Am făcut o băutură încât ai impresia că bei stelele din cer!". Câţi dintre cei care, astăzi, beau cea mai celebră şampanie din lume, îi răspund: "mulţumesc, frate!"?

Eu nu am auzit de cascavalul cu pricina, ci am vazut/ baut bere trappist!

[MihaiG]

Un superb film documentar despre (sau mai bine zis cu) calugarii carthusieni, un alt ordin care practica regula tacerii.

Nu intamplator, filmul se intituleaza "Into Great Silence":


http://www.youtube.com/watch?v=X-z3J...eature=related

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de arwein

Eu nu am auzit de cascavalul cu pricina, ci am vazut/ baut bere trappist!

Aţi avut noroc. Spre deosebire de caşcavalul Trapist, care nu este marcă înregistrată, ci doar o reţetă de caşcaval care poate fi făcut de oricine, berea cu acelaşi nume este făcută numai de călugării trapişti. Există un fel de ligă a mănăstirilor unde se produce această bere.

În prealabil postat de MihaiG

calugarii carthusieni, un alt ordin care practica regula tacerii.

Nu intamplator, filmul se intituleaza "Into Great Silence":

http://www.youtube.com/watch?v=X-z3J...eature=related

Carthusienii sunt un alt ordin care s-au desprins din benedictini, în jurul anului 1100. Spre deosebire de trapişti, care sunt un ordin de semi-clauzură (adică mai pot, cu aprobare, să iasă din mănăstire, spre exemplu ca să-şi vândă caşcavalul sau berea), carthusienii sunt călugări de strictă clauzură. Odată intraţi într-o mănăstire, acolo trăiesc şi acolo mor. Din fericire, primesc tonsura după mai mulţi ani în care sunt "fraţi laici", trăind în jurul mănăstirii şi putându-se răzgândi. Nicio femeie nu are acces în aceste lăcaşuri, în afară de suverană. De fapt, şi bărbaţilor le este necesar un acord prealabil. Chiar şi "fraţii laici" care sunt în etapă de discernământ şi trăiesc ca şi călugării, au acces numai în pridvorul bisericii, care este despărţit de navă printr-un grilaj. Fiecare frate cartuzian are chilia lui (pe când la trapişti există un singur spaţiu pentru toţi). Pentru ei, ziua începe la 5.30, când vine cel mai tânăr frate cu un clopot portabil în fiecare chilie şi, dacă mai găseşte pe vreunul dormind, îl bălăngăne la ureche. La ora 6 sună clopotul bisericii: e semn că fraţii trebuie să fie în oratoriu pentru Primele. Carthusienii sunt singurii călugări care au permisiunea unui rit al lor, fără multă legătură cu ritul roman. Prin urmare, au nu numai un alt Liturghier (Missal), ci şi un alt Ceaslov (Breviar) faţă de care sunt foarte riguroşi. La 6.30 începe Angelus (rugăciune pentru Sf Fecioară), la 6.45 de mută în biserică pentru adoraţie la Preasfântul Sacrament, urmată de Litania Tuturor Sfinţilor (cea mai lungă litanie), care în parohii normale se face o dată pe an. Urmează Missa Conventuală, adică Liturghia cu toţi fraţii de faţă. Urmează ora Terţelor. După acestea, fraţii se ocupă cu sectorul lor de gospodărit până la 10, când sunt Sextele. La ora 10, în sfârşit, este masa: contopire între micul dejun şi prânz, e singura masă mai copioasă a zilei: supă, peşte, legume, etc, dar nu carne. În schimb, au dreptul la o cană generoasă (200 ml) de vin (de bere, în cazul cartuzienilor britanici). După acest mic-dejun-prânz, vine o oră şi jumătate de recreaţie: şi-o petrec de multe ori în grădină (sunt renumiţi grădinari). Pe urmă vin Nonele, urmate de lecturi spirituale, studiu şi gospodăreală până la 14.30 când e rugăciune către Sf Fecioară. La 15.15 sunt Vesperele Sf Maria La ora 16 au o jumătate de oră de studiu, apoi, la 16.30, este o gustare formată invariabil din ouă şi salată, ca să nu-şi bată capul gândindu-se ce vor mânca. Apoi urmează o lectură spirituală şi examenul de conştiinţă, în care se gândesc dacă au avut timp să facă vreun păcat. Urmează Complinele, apoi, la 6 şi jumătate, stingerea. E un fel de a spune, fiindcă se vor scula de mai multe ori în cursul nopţii, pentru Psalmi, Vespere (vecernie), Matine (mânecat). O dată pe săptămână, regula tăcerii dintre ei este întreruptă de o lungă plimbare împreună, în care conversează: se numeşte spatiamentum şi durează trei ore şi jumătate.

Fraţii laici au alt program şi duc greul muncii de gospodărie. Când şi dacă mai au pornirea să meargă pe calea călugăriei, intră în faza de postulanţă(adică cerere depusă), care durează doi ani. După aceşti doi ani, dacă încă nu s-au răzgândit, urmează noviciatul. După noviciat, urmează etapa de promis, când au program întocmai ca şi călugării, fără să fie călugări: încă mai pot da înapoi. În această etapă, ei pot rămâne un timp oricât de lung, dar nu mai scurt de 8 ani. După încă 8 ani de călugărie fără a fi călugări, dacă nu li s-a luat, ei depun voturile de sărăcie, castitate şi ascultare şi primesc tonsura.
Fraţii laici, novicii şi promişii, formează cu toţii "Familia", care ascultă de un procurator sub directa ascultare a abatelui. Ei au oratoriul lor unde se roagă, doar biserica e comună, ocupând sectorul din pridvor, cum am arătat. Au bucătăria lor proprie şi (laicii şi novicii) sunt scutiţi de slujbele de noapte.

[Mihnea Dragomir]

Concursul american de cunostinte biblice a fost castigat de Surorile Mariei, o congregatie de spiritualitate dominicana. Aceste tinere maicute au reusit, astfel, sa castige 100 000 de dolari pentru ordinul lor si sa intrerupa suita de succese ale protestantilor la editiile trecute.

Video: http://www.thesacredpage.com/2013/03...ible-nuns.html

Felicitari, dragi surioare !