![]() |
![]() |
|
|
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
De ce? Pentru că aici nu este vorba de credință=opinie/părere, sau credință=(auto)convingere, ci de credință=credincioșie în sensul de 'dăruire a inimii' așa cum soțul / soția sunt credincioși unul altuia, sau cum soldatul depune jurămîntul de credință față de patrie. Adică <b>subordonarea voinței</b>, idealurilor, ființei, vieții noastre întregi: Lui și Voinței Lui (...adică lepădare de sine); de aceea spunem ' ... facă-se Voia Ta...' ca să și trăim după voi Lui. Adică Voia Lui să ne fie criteriul determinat în alegerile/hotărîrile noastre. Și iar altfel formulat, nu are nevoie Dumnezeu de rugăciunea noastră să voiască a face/sfinții/vindeca/ierta ceva, ci noi avem nevoie să ne rugăm ca să putem primii bunătatea Lui, să săvîrșim lepădarea de sine. Acum de aici fiecare după măsura lui; să ne silim spre a viețui în Hristos. p.s. dacă omul tot ce poate face, este o rugăciune, din vîrful buzelor cu mintea împrăștiată, Îi sfințește Dumnezeu mîncarea (sau ce o cere). Dar asta NU ÎNSEAMNĂ că putem a ne lenevii cu duhul, sau să ne viclenim și să zicem în noi 'bine , bine este și așa' deoarece cum am spus este valabil numai pt cel care a făcut 'tot ce a putut' (adică a făcut maximul puteri lui la acel moment al lui). Să nu fim vicleni, ci să stăm bine, cu frică și luare aminte la noi înșine. Iertați-mă fraților! |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Rugaciunea de acasa si rugaciunea din Biserica | georgeval | Rugaciuni | 3 | 31.07.2012 00:01:10 |
| rugaciunea | dorinel78 | Generalitati | 60 | 26.01.2011 03:52:56 |
| Rugaciunea de Joi | tatolivia | Intrebari utilizatori | 0 | 25.02.2010 15:02:02 |
| Rugaciunea | 14carol06 | Generalitati | 10 | 10.02.2009 09:43:20 |
| Rugaciunea | Laurentiu | Generalitati | 8 | 24.10.2006 21:01:58 |
|
|