Rugaciunea necredincioasa

[teotom]

În prealabil postat de Florin-Ionut

...
Spre exemplu, ne aşezăm la masă şi ne rugăm să ne sfinţească Dumnezeu mîncarea. De credem asta, Domnul o va binecuvînta. Dacă nu, bucatele vor rămîne nesfinţite.

Scris este la marcu 11, 24: "Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea."

Evident că este vorba doar despre lucrurile bune.

Oricît te-ai 'opintii', sau oricît de 'tare' poți să te convingi că ceea ce ceri în rugăciune vei primii, nu-L poți determina pe Dumnezeu să se sesizeze și să se execute sfințind mîncarea de exemplu, sau să ne ierte, să ne vindece pe noi/ pe alții ... etc. Adică altfel formulat, capacitatea noastră de a ne impune să 'credem' nu este factor determinant la Dumnezeu pt a-L determina să facă ceva sau nu.
De ce?
Pentru că aici nu este vorba de credință=opinie/părere, sau credință=(auto)convingere, ci de credință=credincioșie în sensul de 'dăruire a inimii' așa cum soțul / soția sunt credincioși unul altuia, sau cum soldatul depune jurămîntul de credință față de patrie. Adică <b>subordonarea voinței</b>, idealurilor, ființei, vieții noastre întregi: Lui și Voinței Lui (...adică lepădare de sine); de aceea spunem ' ... facă-se Voia Ta...' ca să și trăim după voi Lui. Adică Voia Lui să ne fie criteriul determinat în alegerile/hotărîrile noastre.
Și iar altfel formulat, nu are nevoie Dumnezeu de rugăciunea noastră să voiască a face/sfinții/vindeca/ierta ceva, ci noi avem nevoie să ne rugăm ca să putem primii bunătatea Lui, să săvîrșim lepădarea de sine.
Acum de aici fiecare după măsura lui; să ne silim spre a viețui în Hristos.
p.s.
dacă omul tot ce poate face, este o rugăciune, din vîrful buzelor cu mintea împrăștiată, Îi sfințește Dumnezeu mîncarea (sau ce o cere). Dar asta NU ÎNSEAMNĂ că putem a ne lenevii cu duhul, sau să ne viclenim și să zicem în noi 'bine , bine este și așa' deoarece cum am spus este valabil numai pt cel care a făcut 'tot ce a putut' (adică a făcut maximul puteri lui la acel moment al lui). Să nu fim vicleni, ci să stăm bine, cu frică și luare aminte la noi înșine.
Iertați-mă fraților!