Hristos a inviat si pentru ei!!!!!

În prealabil postat de ioanna

In B.O graul si neghina cresc laolalta

Mai mult chiar, sau poate mai exact, eu zic ca in fiecare om e asa. Dispozitiile pacatoase coexista cu cele virtuoase. Nevointa fiecarui crestin imi pare a fi centrata tocmai pe sporirea intru virtute, pe ingrijirea graului si neglijarea ori dezradacinarea neghinei.
Iar acesta e un proces complicat si indelungat, practic cosubstantial cu intreaga viata a crestinului, pana la ultima suflare.
Am spus de multe ori, pe un topic sau altul, ca triumfalismul este atitudinea cea mai nesuferita pentru mine deoarece minte si propaga minciuna ipocrita cea mai daunatoare pentru procesul mantuirii: iluzia ca suntem deja sfinti si anume intr-o stare de perpetua inghetare, asa ca o bara fixa de otel ingropata sub o calota de la Polul Nord. Aceasta NU este o insusire a vietii crestine ci minciuna si sau nebunie curata. Credinta este vie, nu moarta prin criogenie conservanta.
Nu stiu dece multor frati de pe forum li s-au parut ciudate si bolnavicioase multe postari ale mele in care vorbeam despre pocainta continua, despre deznadejde, despre incercari deseori teribile, pana sau poate chiar peste limitele constientizate ale persoanei.
Probabil bantuie cu putere un aer caldut de la sud, de prin Sahara ori din alte zone de sud insorit, confundindu-se aerul acesta cu suflarea Duhului, care nu e de pe pamant ci din Ceruri.
Gasesc aici si un motiv pentru parasirea Bisericii: oameni care vor for sa fie totul dupa voia si nevoile lor, vor ca tot universul sa le serveasca interesele, ca toate sa lucreze pentru implinirea dorintelor lor si uita ca Dumnezeu are pentru fiecare un plan care, deseori, este fix pe dos decat planul meu sau al tau sau al lor, sau este pur si simplu unul diferit.
Daca voim sa fim in comunitatea sfintilor, nu vad ce ma impiedica sa las deoparte oile ratacite si sa trec eu insumi la o vietuire care sfinteste. Nu vad, totusi refuz, apoi ma intorc si critic Biserica din care am plecat fiind prea coplesit de nemultumirile mele fata de trairea altora (apropos, de unde sa jur eu cu mana pe inima ca stiu/cunosc care e trairea unui semen de-al meu? ce, vad prin peretii craniului ori prin duhul subiectiv al omului?).
Si eu sunt nemultumit de multe lucruri care se petrec in BOR si in lume.
Dar ce, treaba mea e sa ma uit tot timpul chioras la altii?
OK, se mai intamla ca o fac, se mai intampla ca imi strig dezamagirea, insa, dupa o vreme de ratacita observatie critica: vreau, nu vreau, tot la pocainta mea ma intorc. Nu de alta, dar altfel nu imi pare ca pot vietui, oricum as face.
Altii, insa, au gasit o solutie si pentru asta: au parasit BOR, au gasit pe altii la fel de insetati sa fie in compania exclusiva a unor virtuosi, s-au mangaiat unii pe altii, se sustin reciproc in demersurile lor, se bucura de suportul afectiv caldut al comuniunii iluzorii, isi gadila bine egoul umflat de buna parere despre sine si despre vecini si ... uita sa se descopere tot mai mult, cu ajutorul Harului, in starea de vierme si tarina pe care dealtfel o au.
In ce ma priveste nu imi fac iluzii: de multe ori am avut imbodul de a parasi o zona arida si neplacuta a vietii mele, de multe ori am simtit fascinatia unor lumi imaginare care se distreaza jucind "de-a credinciosul, sfantul si martirul", ori chiar "de-a deja mantuitul".....
Insa Domnul are Mila de mine si ma ajuta sa inteleg ca astea nu sunt decat efecte trecatoare ale luptei dinlauntrul meu cu boala sufleteasca, cu stihiile deturnate de la drumul si menirea lor initiala si ca nu merita sa le iau in seama mai mult decat e strict necesar.
Am convingerea, larg sustinuta de experienta si marturii, ca Biserica Ortodoxa ofera oricarui om care doreste cat de cat sa se lepede de sine si sa isi ia crucea personala pentru a urma pe Hristos, Biserica ofera asadar fiecarui om mediul de crestere si dezvoltare duhovniceasca optima. Doar sa vrea omul, cat de cat acolo, sa faca un pas de inceput. Si sa continue, oricat de greu si inspaimantator pare totul in momentele de cadere sau/si de parasire a harului...