Citat:
În prealabil postat de ffflorina
Eu ma confrunt cu alt fenomen,desi Dumnezeu a fost prezent constant in viata mea,eu nu am evoluat deloc,parca bat pasul pe loc,
|
De fapt, aici este adevăratul scandal. Aici este sentimentul de groază. Puțin îmi pasă mie de cât de necredincioși sunt alții. Cel mai mult îmi pasă de mine. Or, la mine văd lipsă de progres spiritual. La ce bun că țin posturile și că îndeplinesc toate prescripțiile, dacă sunt același rău care eram? La ce bun că mă opresc de la carne, dacă îmi sfârâie inima după cârnăciori ? La ce bun că mă înfrânez, dacă atunci când văd pulpe dezgolite și rubiconde de fetișcană bronzată fix acolo mi se opresc ochii, mergând și în prelungirea lor cu închipuirea ? Când mirosul de cârnați vinerea îmi va fi ca damful de ceapă, când privind picioarele afroditelor Bucureștiului va fi ca și când aș privi picioarele mele păroase, abia atunci voi putea vorbi de despătimire și abia atunci voi putea spune că sunt, în mod copios, superior necredincioșilor. Până atunci, ce mi-e mie că numărul lor crește ori scade, dacă eu sunt ca ei?