![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
VACCINUL ÎMPOTRIVA HEPATITEI B
Hepatita B se datorează unui virus în ADN. Transmiterea se face în principal pe cale sexuala și sangvină și, în mai mică măsură, prin salivă. Incubația durează de la cincizeci la o sută de zile și infecția este acută, fie că este sau nu simptomatică. Icterul caracterizează de obicei boala, dar poate fi absent în 65% până la 85% din cazuri. De regulă, după infecție acută urmează, cel mai adesea, vindecarea. Formele fulminante de hepatită sunt foarte rare. Trecerea la cronicizare (aproximativ 10% din cazuri) reprezintă gravitatea reală, cu risc permanent de contagiune și de evoluție spre ciroză și cancer al ficatului. Studiile realizate în țările occidentale pun în evidență 1 caz de hepatită severă la 1000. Acum 10 ani se considera că hepatita B îi ataca doar pe medici și infirmiere la contactul cu sângele unui bolnav sau ca urmare a injecțiilor. Se știe astăzi că boala aceasta se transmite pe cale sexuală. Virusul acestei boli a fost descoperit în Statele Unite în 1963. Primele vaccinuri au fost realizate și utilizate in 1976 de către echipa profesorului Maupas la Tours, în Franța. În 1991, în această țară, legea făcea obligatorie vaccinarea contra hepatitei B pentru personalul din sănătate. Puțin numeroase, aceste prime vaccinări n-au fost urmărite și în consecință nu se poate ști ce efecte secundare s-au produs la cei vaccinați. Dimpotrivă, se știe că această vaccinare obligatorie pentru personalul din sănătate a fost un eșec declarat. În orice caz, s-au scurs prea puțini ani (20) din 1976 pentru a verifica inocuitatea și eficacitatea vaccinului, întrucât ciroza și cancerul ficatului necesită 15 - 20 ani pentru se manifesta. Reculul nu este deci suficient. Copiii vaccinați în toamna anului 1994 (mai mult de 500.000) cu Engerix B și ne-urmăriți din cauza numărului lor mare, vor prezenta probabil, cancer și alte afecțiuni grave peste 15 sau 20 de ani. In ciuda acestei evidențe, fabricanții de vaccinuri care consideră că timpul înseamnă bani și care doresc să realizeze o cifră de afaceri și beneficii record, ar dori ca vaccinarea contra hepatitei B să devină obligatorie. În acest scop, ei fac presiuni din toate puterile asupra instanțelor publice care le sunt înfeudate. De ce sunt înfeudate ? Răspunsul este simplu. Pentru ca vaccinurile să-și găsească locul în viața socială și să fie considerate ca un panaceu capabil a eradica toate bolile infecțioase, este firesc să se facă apel la conducătorii statului pentru ca ei să impună aceste vaccinuri în număr cât mai mare, cu ajutorul legii. Astfel, profiturile vor fi mai importante dacă în loc să se vaccineze 100000 de persoane, se vaccinează 10000000. Pentru a face să se vaccineze 100000 de indivizi, fabricanții cheltuiesc mulți bani cu diverse reclame. Promulgând o lege care face vaccinarea obligatorie, se economisesc mulți bani și se realizează profituri mirifice ! De aceea, fabricanții de vaccinuri preferă să aloce câteva sute de milioane campaniilor electorale ale șefilor de stat și oamenilor politici. Rămânându-le îndatorați pentru a fi fost aleși, aceștia din urmă nu vor putea refuza, după aceea, să le retrimită mingea. Ca dovadă, în Franța, pe TF 1, miercuri 6 iulie 1994, la ora 20, s-a putut auzi din gura Ministrului Adjunct al Sănătății, dl Douste-Blazy, un discurs de propagandă în favoarea vaccinării împotriva hepatitei B. Ministrul avea sarcina să înnebunească de panică populația, pentru a o liniști apoi anunțând că există un vaccin. Telespectatorul ignorant ia toate acestea de bune și se încrede orbește în Ministru și în medicina instituțională . Ia gândiți-vă ! Dacă există un asemenea pericol și un asemenea vaccin, trebuie să te vaccinezi cât mai repede. Ceea ce ignoră telespectatorul este că acest Ministru face parte dintr-un grup important reprezentat in Adunarea Națională, al cărui șef manifestă o ambiție președințială și că, din această cauză, el are nevoie de bani pentru a-și duce la bun sfârșit campania electorală. Cum ajung banii în casieria partidului politic în cauză ? Mister total. Lucrul de care putem fi siguri este că omul politic va face totul pentru a favoriza interesele fabricanților de vaccinuri. Trebuie să știm că un sprijin de acest gen (după caz, între 20 și 50 milioane de franci) nu reprezintă o mare cheltuială pentru un laborator când se cunoaște cifra de afaceri și beneficiile realizate de acesta. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
În mod normal vaccinul contra hepatitei B trebuie să asigure protecția împotriva cancerului ficatului. Ori, se știe că nu există pe piață nici un vaccin care să permită protejarea unui organism contra cancerului. Dimpotrivă, este din ce în ce mai admis de lumea medicală și științifică că vaccinurile sunt generatori de dezordini imunitare provocate care antrenează diferite afecțiuni de degenerescență cum sunt bolile auto-imune, alergiile, cancerele și, foarte probabil, SIDA. Nu numai că vaccinul contra hepatitei B nu protejează de cancer, pentru că științific vorbind aceasta este imposibil, dar el provoacă efecte secundare grave, cum ar fi hepatitele fulminante, meningitele, nevritele optice, sindromul paraliziile Bell, epilepsia, convulsiile, psoriazisul și șocul anafilactic mortal. În țările occidentale, subiecții atinși de hepatita B sunt în principal hemofilii transfuzați, dializații, homosexualii și heterosexualii, toxicomanii și personalul de sănătate în raporturi cu aceștia. Subiecții supuși riscului sunt deci în număr limitat și constituie un segment puțin important al populației. De ce, în acest caz, să vrei din toate puterile să vaccinezi până la 100% dintre membrii unei națiuni ?
O primă generație de vaccinuri contra hepatitei B a fost propusă pacienților chiar din 1980; era vorba despre vaccinurile Hevac B și Hepavax. Fabricate plecând de la plasmă umană prelevată de la bolnavii contaminați cu virusul hepatitei B și prezentând antigeni specifici, aceste vaccinuri nu erau probabil lipsite de pericole. Într-adevăr, înainte de 1986, era foarte posibil ca bolnavii care au fost folosiți la fabricarea vaccinurilor despre care vorbim să fi fost contaminați cu virusul SIDA, deși dezmințirile vaccinaliștilor sunt formale, aceștia spunând că au recurs la tehnici de purificare și de eliminare a particulelor de talie virală pentru a elimina virușii recenzați ca posibili agenți ai SIDA. -miliarde de franci se scurg spre industriile vaccinurilor, bani provenind din casieriile Asigurărilor Sociale sau a altor organisme din diverse țări ale lumii, adică din prelevări directe din salarii și cotizații patronale ori prelevări directe din bugetele de sănătate și bugetul anumitor state. În acest fel, banii care dispar spre industriașii vaccinului împuținează în mod evident bugetele organizațiilor însărcinate cu sănătatea publică sau ale statelor. Această situație destul de specială provoacă anemierea considerabilă a investițiilor pe care statele le-ar putea realiza în alte domenii esențiale. Astfel, din lipsă de informație, în mod involuntar, acceptând principiul vaccinal, marele public ruinează statele și participă la distrugerea propriei sale sănătăți. Nu este paradoxal ? De fapt, mafia vaccinalistă a devenit, de-a lungul timpului, nu numai un stat în stat pe plan financiar, ci și un „făcător" și „desfăcător" de guverne la scară planetară și aceasta în strânsă legătură cu laboratoarele farmaceutice, care reprezintă, și ele, puteri financiare colosale. În legătură cu GenHevac B (și nu Engerix B fabricat în alt mod) doctorul Scohy, deja citat, seria în revista Des clefs pour vivre (nr. 7, ianuarie 1995): „Ele (vaccinurile GenHevac B) sunt preparate prin manipulare genetică de celule care au fost făcute în mod artificial canceroase deci „nemuritoare" in cazul vaccinului contra hepatitei B, este vorba la început despre culturi de celule de ovar de hamster. Odată devenite nemuritoare" ele sunt manipulate pe plan intern de către genele lor pentru a le obliga să fabrice proteinele vaccinale. Aceste vaccinuri vor inocula în profunzimea organismul nostru: - substanțe cancerigene, nedecelabile, fără îndoială în cantități enorme; - anumite unelte care au servit la manipularea genetica a celulelor ce fabricat proteina vaccinală, enzimele și moleculele de ADN. Acest material poate provoca, in orice moment, modificări ale mesajului genetic al individului vaccinat, ceea ce riscă să atragă boli genetice la pacientul însuși, sau monstruozități progeniturii sale, sau să modifice eventualii viruși tăcuți, ascunși in profunzimea celulelor pacientului și să-i facă virulenți, surse de boli care ar putea fi la fel de înspăimântătoare ca SIDA; - viruși care contaminează, la un moment sau altul, cultura de celule nemuritoare care fabrică vaccinul. Nu este posibil să se asigure în permanenta perfecta inocență a acestor celule, fie că există viruși ascunși preexistenți manipulărilor genetice, fie că aceste culturi sunt contaminate în momentul unei re-injectări. Acumularea de vaccinuri de toate genurile, în toate direcțiile, fără cel mai mic interes curativ sau preventiv, epuizează și înnebunește sistemul imunitar, ceea ce este baza indispensabilă instalării bolii SIDA. Acest nou vaccin contra hepatitei B riscă în mare măsură să fie picătura care umple paharul. Și vom putea constata foarte curând propagarea acestei boli îngrozitoare pe căi perfect banale, cum ar fi contactul cutanat (strângerea de mână) sau micro-picăturile de salivă. Coșmarul va deveni total. Toate acestea pentru a preveni o boală complet ipotetică ce are tendința de a regresa spontan în țările noastre și care se vindecă spontan, fără tratament, în 999 de cazuri din 1000." |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Nu e mai simplu să postezi un link către carte și niște paragrafe scurte menite să trezească curiozitatea decât să postezi precum un troll? Riști să nu te citească nimeni.
|
#4
|
|||
|
|||
![]()
Un alt exemplu, am o matusa, care dupa ce si-a facut un vaccin antigripal a racit. Si de atunci spune ca raceste mult mai repede decat inainte. A ramas cu aceasta sensibilitate (asa spune ea). Iar ea, nu prea avea probleme cu raceala. Spala farfuriile cu apa rece sloi, si nu avea nimic. Eu eram terminata cand spalam cu apa rece, cand eram la ea acasa, ma "seca la inima", iar eu sunt mult mai tanara decat ea, nici nu ma apropii de jumatatea varstei ei. M-a uimit ca si-a facut acel vaccin, l-o fi facut probabil de frica, ca sa previna, dar mai rau a facut.
Deci, spuneti si voi daca nu e ceva putred la mijloc, legat de aceste vaccinuri? Parerea mea e ca slabeste sistemul imunitar, in loc sa-l fortifice. Dar, oricum, fiecare face ce vrea. Dar buna a fost remarca Adrianei din Cluj, ca bebelusii carora nu a apucat sa li se faca vaccin au trecut mai usor peste boala. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Uitati-va la adultii care, vaccinati fiind in copilarie, fac la maturitate aceste boli (ale copilariei: rujeola, rubeola, oreon, varicela, scarlatina, etc) cat de grav sunt afectati, zac in pat cu saptamana, pe cand un bebe dupa trei zile sare si se joaca prin casa. Boala odata contactata da imunitate permanenta, pe cand vaccinul da o imunitate temporara. |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Dacă vaccinurile sunt atât de malefice, cică instrumente de decimat populația, cum a fost eradicată variola? Boala în sine era mai eficientă decât vaccinurile în reducerea populației.
Cred că am mai scris de-atâtea ori: puneți-vă roticele să se învârtă înainte să vă dedicați unei teorii conspiraționiste. Faceți apel la logică și cultură generală și vedeți dacă e ceva care s-o contrazică. |
#7
|
|||
|
|||
![]()
Doctorul din care tot am citat eu zice altceva:
"Variola a fost eradicată nu prin vaccinări, ci prin măsuri elementare de igienă. La fel s-au petrecut lucrurile cu cea mai mare parte a bolilor infecțioase care, în funcție de epocă și de circumstanțe, se declanșează, ating un paroxism, apoi regresează de la sine, fără ca vaccinările să aibă nici cel mai mic rol. Se poate pretinde, pe drept cuvânt, că epidemiile și pandemiile au cicluri de dezvoltare și dispariție. Așa s-a întâmplat întotdeauna cu bolile infecțioase de la începuturile umanității. Dacă nu ar fi fost marcate de acest fenomen special, ele ar fi distrus de mii de ani orice existență umană pe planeta noastră. Altfel spus, fără o regresie relativ rapidă, ciuma și holera ar fi provocat, în trecut și astăzi, decesul a miliarde de indivizi. Ori în antichitate și în evul mediu, practica vaccinării era necunoscută. Cum se explică atunci că aceste maladii nu au produs mai multe ravagii cuprinzând toate continentele, și mai ales, cum se face că au regresat de la sine? Cum este de conceput faptul că Organizația Mondială a Sănătății a realizat campanii de vaccinare antivariolică în țările Africii Centrale, astfel că, la sfârșitul lui 1974 se aprecia numărul de africani vaccinați la peste 100 de milioane, în timp ce variola nu a produs decesul decât a câtorva zeci de mii de africani? Trebuie precizat că vaccinările antivariolice au continuat până în 1977. Și nu numai în Africa, ci și în lumea întreagă. Ori în Europa, între 1963 și 1970, 12 țări europene au înregistrat doar 391 cazuri de variolă provenind din 28 de surse diferite: Marea Britanie – 145 de cazuri; RFG – 65 de cazuri; în 20 de situații, variola provenea din Asia, și în 5 rânduri, din Africa. Celelalte 181 de cazuri erau de origine necunoscută. Dacă se presupune că toate aceste cazuri de origine necunoscută își aveau sursa în țările europene, pare aberant faptul că vaccinarea europenilor a continuat în forță între 1970 – 1977, pentru un număr de cazuri atât de mic. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, variola ucidea în Europa circa 400 de mii de persoane pe an. Când s-a început vaccinarea, prin anii 1796 – 1800, această epidemie era într-o evidentă regresie, regresie care, prin urmare, nu poate fi atribuită vaccinării, căci aceasta nu era nici cunoscută, nici aplicată. De fapt, la fel s-a întâmplat și cu majoritatea celorlalte boli infecțioase, vaccinarea a început când acestea erau într-un declin considerabil, fără să se fi făcut vreo altă intervenție decât cea a măsurilor de igienă. Evident, partizanii vaccinării au pretins că aceste boli au dispărut datorită vaccinărilor, în timp ce în realitate lucrurile nu au fost deloc așa și vaccinarea a provocat atât contaminarea celor vaccinați cât și a celor nevaccinați și a antrenat,astfel, perenitatea agenților infecțioși." În zilele de 8 și 9 septembrie 1911 a avut loc la Frankfurt Congresul Ligii Internaționale împotriva Vaccinului, înființată cu un an înainte și reprezentată de A. Russel-Wallace și doctorul Carlo Ruala, profesor la universitatea din Perusa, Italia. Crearea acestei ligi, înființată in Germania, în chiar țara prezentată pretutindeni ca fiind exemplul perfect pentru ceea ce se poate obține prin vaccinări în masă contra variolei, îngăduie oricui să presupună că așa-zisa dispariție a acestei maladii nu era decât o înșelătorie și o iluzie colportată de către vaccinatori. Concluziile acestui congres au fost următoarele: 1. vaccinarea nu constituie un remediu preventiv împotriva variolei; 2. multiplele pericole ale acestei operațiuni sunt imposibil de negat și sunt confirmate de către autorități medicale; 3. teoria lui Jenner este lipsită de orice fundament științific; 4. vaccinarea obligatorie constituie o impietate nemaiîntâlnită asupra conștiinței individului, în probleme sanitare; 5. credința în valoarea vaccinării, întreținută de doctrinele medicale, împiedică adevăratul progres sanitar, care este singurul capabil să înlăture definitiv vărsatul și alte boli infecțioase. De aceea, congresul invită guvernele tuturor țărilor la abolirea oricărei forme de vaccinare obligatorie. Aceste concluzii apăreau la mai mult de 100 de ani după invenția lui Jenner, și după mai mult de 30 de ani de vaccinări intensive. Ele arătau tuturor că previziunile primilor vaccinatori nu fuseseră realizate, că variola care, după ei, trebuia să dispară rapid prin simplul fapt al recurgerii la practicile lor generalizate pretutindeni era încă prezentă și încă făcea ravagii. Tot ce ne-au învățat manualele de istorie, de medicină, dicționarele și enciclopediile este fals. Spre deosebire de discursurile lor laudative, se poate afirma că Pasteur a cauzat un prejudiciu considerabil medicinii, făcând-o să piardă un secol întreg in planul înțelegerii originii afecțiunilor și terapiilor. Într-adevăr, așa cum încerc să demonstrez într-una din recentele mele lucrări, „SIDA – tăvălugul”, această boală a fost provocată de vaccinarea antivariolică intempestivă a milioane de africani care suferă permanent de malnutriție și care trăiesc în condiții precare de igienă. Prin campaniile sale intensive de vaccinare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) poartă o grea răspundere. Concluzia mea în legătură cu vaccinarea antivariolică este deci categorică: nu numai că ea a provocat numeroase accidente și a întreținut variola chiar în momentul în care epidemiile erau în fază descrescătoare, dar ea se află la originea SIDA." Last edited by antiecumenism; 24.06.2012 at 20:48:47. |
#8
|
||||
|
||||
![]() Citat:
|
#9
|
||||
|
||||
![]() Citat:
|
#10
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Eu vorbeam de bolile copilariei, care odata facute dau imunitate pe toata viata. Vaccinurile dau imunitate temporara. Niciodata nu vei fi sigur cand vei contacta boala, de exemplu un pojar (rujeola); cat dureaza perioada de imunitate pe care a conferit-o vaccinul administrat? Daca ajungi adult fara sa fi facut boala, dar ai facut vaccinul (si ai dobandit o imunitate temporara) exista riscul ca la o eventuala epidemie (sau un caz de contagiune) sa faci boala respectiva, abia apoi dobandesti imunitatea permanenta; dar bolile copilariei contactate la maturitate dezvolta forme si complicatii mult mai grave deact la varsta copilariei. Ori infectia cu rotavirus este una care poate aparea si contacta oricand, chiar daca ai facut boala, o mai poti face o data, nu se instaleaza imunitate permanenta ca in cazul varsatului de vant, de exemplu. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sfinți catolici ai secolului al XX-lea. | Mihnea Dragomir | Biserica Romano-Catolica | 6 | 15.12.2011 17:54:46 |
666 confuzia secolului | andreicozia | Generalitati | 250 | 04.04.2011 23:51:50 |
Vaccinarea are efecte negative | Iustin32 | Generalitati | 113 | 23.01.2011 16:21:40 |
Pericolul nestiut al vaccinurilor | Iustin32 | Generalitati | 65 | 29.12.2009 22:23:12 |
problema medicala | mathly24 | Generalitati | 8 | 25.09.2007 17:33:38 |
|