Umorul in discursul religios

În sprijinul ideii că umorul este bun şi în demersul religios, va aduc în atenţie o scurtă povestioară pe care sunt sigură că mulţi o cunoaşteţi:

Sf. Antonie cel Mare glumea cu ucenicii săi când un om văzându-i relaxându-se astfel, s-a scandalizat. Atunci Sf. Antonie i-a spus: „Pune o săgeată în arc şi întinde-i coarda”. Sf. Antonie repetă porunca. Omul îi spune: „Dacă întind coarda prea mult, mi se rupe arcul”. Atunci Sfântul îi spune: „Aşa şi la lucrul Domnului, dacă peste măsură vom întinde coarda cu fraţii, degrabă se vor frânge".

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

În sprijinul ideii că umorul este bun şi în demersul religios, va aduc în atenţie o scurtă povestioară pe care sunt sigură că mulţi o cunoaşteţi:

Sf. Antonie cel Mare glumea cu ucenicii săi când un om văzându-i relaxându-se astfel, s-a scandalizat. Atunci Sf. Antonie i-a spus: „Pune o săgeată în arc şi întinde-i coarda”. Sf. Antonie repetă porunca. Omul îi spune: „Dacă întind coarda prea mult, mi se rupe arcul”. Atunci Sfântul îi spune: „Aşa şi la lucrul Domnului, dacă peste măsură vom întinde coarda cu fraţii, degrabă se vor frânge".

Petericele sunt pline de umor stenic, un fel de "haz de necaz" de o mare fineţe duhovnicească:

Un frate a mers la un bătrân şi l-a întrebat, zicând: părinte, ce voi face, că mă supără mândria şi înălţarea? Răspuns-a lui bătrânul: bine faci, fiule, că doar tu ai făcut cerul şi pământul. Aceasta auzind fratele, s-a umilit cu inima şi făcând metanie până la pământ bătrânul a zis: iartă-mă, părinte, că nici una din acestea n-am făcut. Zis-a lui bătrânul: dacă cel ce a făcut cerul şi pământul S-a smerit pentru noi, noi care suntem tină şi ţărână, pentru ce să ne înălţăm? Şi aşa s-a smerit fratele de cuvintele acelui bătrân, şi cu mult folos a mers la chilia sa, smerindu-se şi umilindu-se în inima lui.

Sau:

Pe când avva Macarie trăia în singurătate într-o colibă de la marginea unui oraş, a fost acuzat de părinţii unei tinere că abuzase de ea. Aceştia l-au legat cu o funie de gât şi l-au târât aşa prin tot oraşul, strigând: "Iată un aşa-zis "pustnic" care ne-a violat fata!". Drept care i-au cerut satisfacţie şi plata unei pensii alimentare pentru copilul ce avea să vie pe lume.
Sfântul nicidecum n-a căutat să se dezvinovăţească. A primit necinstirea din partea lor şi s-a întors în colibă. A început să lucreze de două ori mai mult ca până atunci, împletind rogojini şi coşuri, zicându-şi: "Macarie, acum ai nevastă. Trebuie să munceşti mai mult, ca s-o întreţii.". În fiecare zi se prezenta acasă la tânăra fată, aducând toţi banii câştigaţi astfel. În schimbul lor, primea înjurături şi lovituri. Situaţia a ţinut până în ziua când, muncită de durerile facerii, fata a mărturisit nevinovăţia călugărului, şi cine-i adevăratul tată. Dar atunci Macarie a fugit în pustiu ca să nu fie cinstit ca un sfânt.

[orfelina1]

Ma bucur ca am fost inteleasa si va multumesc din suflet pentru straduinta de a-mi da si cateva exemple. Le voi folosi cu siguranta! Doamne ajuta! Multumesc si pentru incurajari!

[cristiboss56]

Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupatiile si întâlnirile cu oamenii. Caci toate acestea se îndrepta spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si închide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte.

(Antonie cel Mare)

[ory]

În prealabil postat de cristiboss56

Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupatiile si întâlnirile cu oamenii. Caci toate acestea se îndrepta spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si închide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte.

(Antonie cel Mare)

bine ca nu ai spus si "cuvintele", ca s-a abuzat destul de cuvinte invocate in virtutea caracterului "pios" al omului.