Plecarea in strainatate

[anita]

În prealabil postat de Yasmina

Oricum,cei care pleaca au tot respectul meu,deoarece sunt niste supravietuitori si se lupta pentru viata ;o viata mai buna pt ei si familiile lor, nu vor sa ceara,nu vor sa astepte ci stiu ca pot munci si pot fi apreciati oriunde sub soare!

In loc,sa aveti chiar compasiune pt noi,ca sunt vremurile de asa natura incat suntem nevoiti sa ne parasim tara pt a putea trai decent,la toate durerile noastre de peste mari si tari(discriminare,neadaptare,dor de rude,de prieteni din copilarie) mai puneti si voi paie pe foc,facandu-ne de ocara ca suntem niste pacatosi materialisti,care L-am parasit pe Dumnezeu pentru niste valuta!

Insa va dau o veste buna:Dumnezeu este oriunde cu noi!Dumnezeu nu are granite si nici pasaport sau vize!
Desi unii romani cred ca Romania este centrul spiritualitatii ortodoxe pe Terra va trebui sa le sfaram castelele de nisip si sa postez o lista cu toate bisericile si manastirile ortodoxe de pe glob!

Avem compasiune ,nu inteleg de ce ganditi asa.
Si aici este greu ,daca ai copii la studii costa mult intretinerea lor ,trebuie sa te lipsesti de multe ca sa ii intretii.
De ani buni nu mai mergem in concediu sau durata concediului a scazut din lipsa de bani .
Mergem inainte ,nici nu mai conteza acest aspect.
Dar nimeni nu a spus ca sunteti materialisti pacatosi ,fiecare e liber sa faca ce vrea.

[Yasmina]

În prealabil postat de anita

Avem compasiune ,nu inteleg de ce ganditi asa.
Si aici este greu ,daca ai copii la studii costa mult intretinerea lor ,trebuie sa te lipsesti de multe ca sa ii intretii.
De ani buni nu mai mergem in concediu sau durata concediului a scazut din lipsa de bani .
Mergem inainte ,nici nu mai conteza acest aspect.
Dar nimeni nu a spus ca sunteti materialisti pacatosi ,fiecare e liber sa faca ce vrea.

Bine ca va puteti tine copiii la studii,eu nu am avut acest privilej...
Pe toata perioada liceului,parintii mei au fost someri traind practic din aproape din nimic;in ultimul an de liceu cand le-am facut cunoscuta decizia mea de a urma medicina am fost dezamagita( pt a cata oara in 18 ani?) de raspunsul lor.
Insa aia era realitatea,nu erau bani pt nimic,eram bucuroasa cand aveam cartofi prajiti la masa, iar cand m-am angajat dupa absolvirea liceului ma duceam la serviciu cu niste ghete gaurite in talpa,incaltam sosetele apoi niste pungi de plastic sa nu ma ud la picioare.

Nu am fi ajuns asa daca tatal nu refuza un contract de lucru in Argentina,insa fiind destul de matur pt adaptarea la schimbari,l-a refuzat desi suma contractului era pt noi aproape indecent de satisfacatoare.
Cand m-am pus pe picioare cu ajutorul Lui Dumnezeu,am reusit in sfarsit sa ma duc la facultate,asa cum imi dorisem cu ani in urma.

Nu ma plang,in toata experienta asta am cunoscut ajutorul miraculos al Domnului,imi dau seama privind in urma ca am fost sustinuta de maini nevazute si am increderea ca fiecare sarac si bolnav de pe lumea asta are sprijinul Lui Dumnezeu!
Important este sa nu-L uitam sa nu-L punem pe un raft prafuit atunci cand ne realizam.