pierderea credintei

[iustin10]

În prealabil postat de inspiron

Buna ziua

Un om are un mare necaz in viata si trecerea cu bine peste acest necaz nu depide de el oricat de mult si-ar dori. Tot cei ramane este rugaciunea si speranta ca Domnul o sa-l auda. Timpul trece si vine momentul cand nu se mai poate face nimic nici chiar printr-o minune. Incet dar sigur acel om isi pierde credinta probabil definitiv. Intrebarea mea(mai mult retorica) : daca Domnul stia ca-l va pierde pe acel om in urma acelui necaz de ce nu a intervenit ?
ps. exclud din start posibilitatea ca cererea lui nu era pe placul Domnului pentru ca asta inseamna ca toti preotii cu care a vorbit in acea perioada si l-au indemnat sa se roage nu stiau ce spun, iar raspunsurile de genul "si-a luat jucariile si a plecat" o sa le ignor.

Multumesc

Omu cred ca si-a pierdut doar speranta in vindecare,dar nu si speranta in Dumnezeu.In acele momente grele ,nu tot ce zicem cu gura, este si in suflet.Chiar in cazul unei boli incurabile,cand vezi ca totul se naruie in jurul tau si in organismul tau ,probabil ca ultimul refugiu tot DUmnezeu e. Si Iisus a fost incercat cu patimile mortii,e cel mai greu moment pt om,dar ,chiar atunci,in sinea lui,poate inflori floarea credintei.Cand pierzi totul , chiar viata,cred ca te agati cu disperare de Dumnezeu,chiar daca nu ti-a dat vindecare.Caci alternativa e si mai dureroasa decat moartea : sa admiti ca viata ta nu are nici un sens,si ca Dumnezeu nu exista

[cristiboss56]

În prealabil postat de iustin10

nu tot ce zicem cu gura, este si in suflet.

. . . . . . . . . . . . . . .oare ?

[iustin10]

În prealabil postat de cristiboss56

. . . . . . . . . . . . . . .oare ?

Acum vne randu meu sa ma iau de tine .Stii tu ce e in sufletul acelui om suferind?
Cei ce sufera de boli incurabile,sunt predispusi la indoieli si lupte mai mari ,tocmai pentru ca e ultima sansa de a mai fi adusi pe drumul cel bun.
De aceea ,in exterior pot parea acizi si lipsiti de orice speranta ,poate chiar zicind ca nu au credinta,dar poate in ultimele zile de viata ,in agonia lor,cine stie ce simt si ce vad ei atunci?
Sau pe patul suferintei lor ,cine stie daca in sfarsit nu se impaca cu Dumnezeu ?
Hai cristi ,te rog,da-le si lor o sansa ,nu judeca totul strict doar din cuvinte

[Demetrius]

În prealabil postat de INSPIRON;

Un om are un mare necaz in viata si trecerea cu bine peste acest necaz nu depide de el oricat de mult si-ar dori. Tot cei ramane este rugaciunea si speranta ca Domnul o sa-l auda. Timpul trece si vine momentul cand nu se mai poate face nimic nici chiar printr-o minune. Incet dar sigur acel om isi pierde credinta probabil definitiv. Intrebarea mea(mai mult retorica) : daca Domnul stia ca-l va pierde pe acel om in urma acelui necaz de ce nu a intervenit ?
ps. exclud din start posibilitatea ca cererea lui nu era pe placul Domnului pentru ca asta inseamna ca toti preotii cu care a vorbit in acea perioada si l-au indemnat sa se roage nu stiau ce spun, iar raspunsurile de genul "si-a luat jucariile si a plecat" o sa le ignor.

”Cererea” lui nici n-a ascultat-o Dumnezeu pentru că el a formulat o pretenție cu termen limită, nu o rugăciune; necazul acela el l-a primit în folosul lui.
Rugăciunea este o stare, nu o petiție; termenul de executare dovedește existența pretențiilor.

Cu toate că pentru Dumnezeu acel om e mai important decât reciproca, Dumnezeu îi va respecta decizia dacă el nu prețuiește oferta Lui.