Antropologia (teologica) ortodoxa

În prealabil postat de N.Priceputu

Cezar, aproape că mă sperie înţelepciunea gândurilor lui Tudor, care nu par deloc ale unui copil de şase ani. Mă gândesc că probabil porţi multe discuţii cu el pe tema credinţei. Chiar şi aşa, felul în care se reflectă acestea în sufletul lui este uimitor. Avem atâtea de învăţat de la el!

Pe mine ma speria cand avea 3 ani... Intre timp m-am obisnuit...:))
Si crede-ma ca sunt ff atent cand imi tine el vreun mic curs sau cand imi arunca vreo privire anume, in vreun context specific, de pilda la slujbe. Am priceput de mult ca noi doi avem o relatie de schimb foarte bogata. Eu il apar si ii arat pe ale lumii, el imi arata, din fericire, altele...
Uneori insa imi e frica. Aseara, am uitat sa spun, inainte de bucurie mi-a fost frica... Un cutremur anume, fin, in corp. Da, ma sperie uneori. Dar mereu vine apoi pacea, eliberarea si o bucurie de nespus. Si lacrimi multe, de recunostinta.
Poate o fi harazit de Domnul cu vreo lucrare anume, stiu si eu... Desi am auzit ca multi copii sunt uimitori la o varsta frageda, apoi se iau cu altele, of si se pierd. Sa nu fie!