Apostolul Pavel

Puteti citi mai jos,structurat in doua episoade,sub titlul ,,Sfantul Apostol Pavel,cel mai mare teolog al Bisericii" un articol foarte frumos si interesant,ce merita citit,scris de catre Preot Pr.Dr.Constantin Coman,din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa Bucuresti.Articolul a fost publicat in ziarul ,,Lumina"in anul 2009

PARTEA I

,,În secolul al XVIII-lea, publicând comentariul lui Teofilact la cele paisprezece epistole pauline, Sfântul Nicodim Aghioritul îşi începea cuvântul său de introducere astfel: „Ar trebui să am o gură hrisostomică pentru a putea lăuda cum se cuvine Epistolele de Dumnezeu inspirate ale Fericitului Pavel!“. Gândul la Pavel îi declanşează Sfântului Ioan entuziasmul encomiastic. Iar acest gest nu este unul gratuit, făcut dintr-o evlavie fără suport. Istoria însăşi a Bisericii primare ne este cunoscută în cea mai mare parte din izvoare care provin de la Sfântul Apostol Pavel sau îl privesc pe el şi activitatea sa. Cu alte cuvinte, nu putem concepe o istorie eclesiastică din care să lipsească personalitatea Apostolului Neamurilor.

Cel mai bogat material în acest sens ne oferă epistolele pauline şi cartea Faptele Apostolilor. Cel puţin două treimi din conţinutul acestei cărţi sunt dedicate Sfântului Apostol Pavel, după ce într-o primă parte este consemnat începutul Bisericii şi activitatea Sfântului Petru, tocmai pentru a legitima autoritatea Sfântul Pavel prin alăturarea lui de Sfântul Petru.Influenţa scrierilor pauline în istoria Bisericii este uriaşă, foarte greu de estimat şi cu atât mai dificil de expus în limitele unei prezentări scurte. Viaţa bisericească în ansamblul ei şi teologia Bisericii sunt în mare parte întemeiate pe teologia paulină. Imnografia Bisericii datorează mult scrierilor pauline. În Liturghia Bisericii, epistolele lui Pavel se citesc continuu. Scrierile pauline se citeau în cadrul slujbelor, alături de istorisirea Patimilor şi a Învierii, încă din vremea apostolică. Sfântul Pavel însuşi ne amintim, îndeamnă pe coloseni: …după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi (Coloseni 4, 16).

Activitatea misionară a Apostolului Pavel

Vorbind despre contribuţia Sfântului Apostol Pavel la canonul biblic al Noului Testament, trebuie să ţinem seama de un aspect care aşază lucrurile în cadrul lor firesc.Componenta cea mai importantă a activităţii misionare a Sfântului Pavel nu a fost scrisul, ci propovăduirea orală şi, mai mult decât atât, după cu el însuşi ne mărturiseşte, mărturia directă a vieţii, a credinţei şi a faptelor sale, ceea ce Sfântul Pavel caracteriza drept „adeverirea puterii duhului“: Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii (1 Cor. 2, 4.) Să nu uităm că Pavel însuşi nu reclamă pentru sine, în raport cu creştinii şi comunităţile creştine pe care le întemeiase, calitatea de învăţător, ci pe aceea de părinte, în adevăratul sens al cuvântului: Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. (1 Cor. 4, 15).

O simplă enumerare a Bisericilor întemeiate de Sfântul Pavel ne-ar da măsura uriaşei sale lucrări misionare, ca unealtă a Duhului lui Dumnezeu: Antiohia Siriei, Salamina şi Paphos în Cipru, Perga Pamfiliei, Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra, Derbe, Milet, Efes, Pergam, Colose, Laudiceea, Smirna, Troa, Filipi, Tesalonic, Bereea, Atena, Corint, Creta, Roma… S-ar potrivi şi pentru activitatea sa cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur spus la adresa tuturor Scripturilor dumnezeieşti: Nu prin scrieri, ci prin lucruri a voit Dumnezeu la început să înveţe (educe) firea oamenilor… Nu prin Scripturi (scrieri) am învăţat la început cunoaşterea lui Dumnezeu, consecvent cu observaţia că nici Domnul nu a lăsat ceva scris Apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului Sfânt!

Cea mai importantă latură a activităţii cu adevărat întemeietoare a Sfântul Pavel a fost echivalentul a ceea ce caracterizăm astăzi drept lucrarea sfinţitoare a Bisericii, cu dimensiunile proprii perioadei de întemeiere a Bisericii. Căci ce altceva este lucrarea sfinţitoare a Bisericii decât activarea prin invocare a prezenţei Duhului şi a puterii dumnezeieşti şi împărtăşirea continuă a harului dumnezeiesc lumii.

Fără componenta sacramentală, prin care Apostolii împărtăşeau lumii Duhul lui Dumnezeu şi făceau să lucreze în lume darurile Duhului, propovăduirea lor ar fi fost o ideologie, şi încă una care ar fi avut puţine şanse să convingă pe cineva din lumea veche. Sfântul Ioan Gură de Aur, marele exeget al lui Pavel, face deseori constatarea aceasta. Intrată în competiţie cu filosofia lui Socrate sau a lui Platon, gândirea lui Pavel, după opinia Sfântului Ioan, nu ar fi avut şanse de reuşită. Martor al încercării unui creştin de a demonstra, în disputa cu un păgân contemporan al său, că Pavel este mai mare gânditor decât Platon, Sfântul Ioan îl mustră pe creştin, spunându-i că trebuia să susţină tocmai contrariul, că Platon este mai mare gânditor decât Pavel. Pentru că Pavel nu s-a exprimat pe sine şi nici nu a convins cu puterea sa, ci cu puterea Duhului. Lucru mărturisit de Pavel însuşi: Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii (1 Cor. 2, 4-5)

Epistolele sistematizează discursul oral al Apostolului

Nu prin învăţătură au biruit lumea Pavel şi cei dimpreună el, ci prin putere, şi nu prin puterea lor, ci prin puterea lui Dumnezeu, manifestată în Cuvântul Evangheliei şi în lucrarea transformatoare şi sfinţitoare a Duhului Sfânt, care-L făcea pe Hristos prezent.
Această observaţie nu micşorează cu nimic însemnătatea contribuţiei Sfântului Apostol Pavel la tezaurul teologic al Bisericii prin intermediul scrierilor sale. Ci, dimpotrivă, aşezându-o în contextul real, îi sporeşte mult importanţa. Însăşi valoarea scrierilor Sfântului Pavel este dată de faptul că prin pana lui ca şi prin gura lui „a vorbit Hristos“. Ascultă pe Pavel ce zice! Când spun Pavel îl am în vedere pe Hristos, căci Acela este cel care mişcă sufletul lui Pavel! Este o frază pe care o întâlnim de nenumărate ori la Sfântul Ioan. Epistolele reiau, rezumă, completează sau sistematizează discursul oral al Apostolului sau parte a discursului oral. Ne putem închipui volumul lucrării şi al propovăduirii Sfântului Apostol Pavel în cei peste treizeci de ani de activitate misionară, extrem de intensă! Epistolele sale sunt scrieri ocazionale, determinate de probleme concrete ivite în sânul comunităţilor întemeiate de acesta, pe care el nu le scria cu conştiinţa perenităţii. Duhul lui Dumnezeu le destina însă perenităţii, aşezându-le, prin hotărârea ulterioară a Bisericii, la temelia vieţii şi a învăţăturii sale, la temelia canonului său.

În plus, cele paisprezece epistole ale sale nu constituie decât contribuţia directă a acestuia la canonul nou-testamentar. Bibliştii vorbesc despre o contribuţie substanţială a Sfântului Apostol Pavel la constituirea tradiţiei orale a Bisericii primare, din care aveau să se nască inclusiv cele patru Evanghelii. „Gândirea lui Pavel a exercitat o oarecare influenţă chiar în redactarea Evangheliilor!“, afirmă relativ recent un biograf al Sfântului Pavel. Sigur că tradiţia vie a Bisericii a fost şi aceasta, la rândul ei, un izvor important al teologiei lui Pavel. Ştiinţa biblică identifică în epistolele pauline diferite forme literare în care se cristalizase mai ales tradiţia liturgică a Bisericii primare, imne sau mărturisiri (cum sunt cele din Filipeni, cap. 2 sau 1 Tim. cap. 3)."(va urma)

PARTEA II

,,De ce nu a scris Sfântul Pavel nici o Evanghelie

Apostolul Neamurilor este considerat „primul şi cel mai important teolog al Bisericii primare şi chiar al Bisericii din toate timpurile.“

Am putea să ne întrebăm - şi n-am fi primii - cum de Sfântul Apostol Pavel nu a scris el însuşi o Evanghelie? Greu de răspuns la o astfel de întrebare! Cel mai corect răspuns ar fi acela care întemeiază întreaga activitate a lui Pavel exclusiv în voia şi iconomia dumnezeiască. S-a spus despre Epistola către Romani că ar fi Evanghelia lui Pavel. Ca importanţă poate, dar nu ca gen! Ar fi totuşi o greşeală să considerăm Epistola către Romani ca fiind o sumă a teologiei pauline. Sigur că este cea mai importantă dintre epistolele pauline. Este şi motivul pentru care Biserica a aşezat-o în capul listei corpusului paulin. Dar nu epuizează teologia paulină, nici tematic şi nici ca perspectivă, ca soluţii. Epistola I Corinteni, din pricina faptului că stă în umbra celei către Romani, este deseori nedreptăţită, nefiind cu nimic mai prejos nici din punctul de vedere al bogăţiei şi diversităţii tematice şi nici a profunzimii discursului teologic. Ca argument am să aduc faptul că cel mai îndreptăţit evaluator al literaturii biblice pauline, Sfântul Ioan Gură de Aur, consacră Epistolei I Corinteni un comentariu cu o treime mai mare decât cel care priveşte Epistola către Romani, deşi cele două epistole sunt sensibil egale ca volum.

Legat de contribuţia Sfântului Pavel la formarea canonului Noului Testament, se trece deseori cu vederea faptul că, deşi el nu a scris o Evanghelie, a rămas, totuşi, în canonul Noului Testament o Evanghelie, datorată unuia dintre cei mai apropiaţi şi iubiţi colaboratori ai săi, doctorul Luca. Tot în acest context trebuie amintit că însăşi constituirea canonului, adică adunarea într-o singură colecţie de scrieri a cărţilor scrise în circumstanţe foarte diferite şi de autori diferiţi, începe cu epistolele Sfântului Apostol Pavel. Nucleul iniţial al canonului nou-testamentare l-au constituit epistolele pauline. Avem deja certitudinea că la sfârşitul secolului I, începutul sec. II, la Efes erau strânse într-un corpus toate epistolele pauline. Acestora se vor adăuga cele patru Evanghelii şi restul cărţilor care abia peste câteva secole se vor stabiliza într-un canon închis şi definitiv, consfinţit de canoanele Sinoadelor Ecumenice.

Contribuţiile teologiei pauline la viaţa Bisericii

Cred că teologia paulină ne poate ajuta să menţinem echilibrul foarte necesar, dacă nu chiar vital, între suportul instituţional al Bisericii şi cel harismatic; între eficienţa exterioară - şi mulţumirea amăgitoare pe care o conferă aceasta - şi adevărata împlinire existenţială care presupune unirea cu Hristos în chip tainic, în adâncurile fiinţei, în inimă, în omul lăuntric, împlinire care presupune o detaşare de structurile exterioare ale lumii acesteia; echilibrul între jertfirea exterioară adusă lui Dumnezeu şi semenilor şi jertfa lăuntrică, în duh; între actul exterior şi întemeierea lui lăuntrică; între entuziasmul eshatologic şi iubirea, grija şi respectul faţă de lumea aceasta, care este darul iubirii lui Dumnezeu către om; între viaţa personală şi cea comunitară;

Privitor la tensiunea dintre comunitate şi persoană, Sfântul Apostol Pavel elimină riscul individualismului pe de o parte, dar şi pe cel al colectivismului, pe de altă parte, vorbind despre diversitatea darurilor, a slujirilor şi a lucrărilor în Biserică - perspectivă ce pune în valoare, până la ultimul, toate mădularele Bisericii, subliniind vocaţia şi lucrarea fiecăruia - dar şi despre suportul duhovnicesc al unităţii acestora, care îşi au izvorul în unul şi acelaşi Duh, care lucrează toate şi care împarte fiecăruia „după cum voieşte“, precum şi finalitatea eclesială a tuturor vocaţiilor specifice, toate fiind evaluate în funcţie de contribuţia efectivă la edificarea trupului eclesial.

Tot teologia paulină ne-ar ajuta să menţinem echilibrul extrem de fragil şi sensibil, între literă şi duh, între canonul sau norma exterioară şi libertatea personală, interioară, conferită de propria experiere a Duhului lui Dumnezeu, libertatea care-l determină pe Pavel să spună „Aceasta nu a spus Domnul, spun eu, dar şi eu am mintea lui Hristos!“. Între autoritatea instituţională bisericească, responsabilă cu păstrarea adevăratei credinţe şi exprimarea teologică, liberă şi personală, chiar creatoare, întemeiată în experienţa personală a Duhului sau a împărtăşirii de Dumnezeu, Care avea să-i transforme pe Părinţii Bisericii în comentatori legitimi şi normativi ai Revelaţiei dumnezeieşti şi care este în măsură să confere acest dar oricărui mădular viu al Bisericii Sale din toate timpurile.

Adâncirea teologiei pauline în direcţiile ei principale ne-ar sprijini să evităm confuzii şi amăgiri esenţiale, cum ar fi cea între comunitatea eclesială şi colectivism, între unitate dată de vieţuirea în acelaşi Duh şi unitate dată de structuri exclusiv exterioare; între instrumentele gândirii lumeşti şi cele ale descoperirii Duhului; între gândire teologică secularizată şi teologia izvorâtă din experienţa Duhului.

Mii de kilometri de propovăduire

Sfântul Apostol Pavel s-a născut cu puţin după Mântuitorul Hristos. Anul acesta a fost consacrat Sfântului Pavel, cu pretextul împlinirii a 2000 de ani de la naşterea sa, deşi nu s-a putut stabili cu exactitate anul naşterii sale. Bibliştii aşază naşterea sa între anii 5-10 d. Hr.. S-a născut în Tarsul Ciliciei, un important centru elenistic al vremii şi un centru comercial foarte puternic, unde se întâlnea o mare diversitate de tradiţii religioase şi filosofice. Tarsul era comparat cu Atena sau Alexandria şi socotit chiar mai puternic decât acestea. Sfântul Pavel vine, aşadar, din diaspora iudaică elenizată. Aşa se explică, între altele, cultura sa greacă şi buna cunoaştere a limbii greceşti. Primele lecturi ale Legii, Pavel le-ar fi făcut prin intermediul Septuagintei, care va sta şi la baza deselor sale citate sau referiri vechi-testamentare.

Limba ebraică a învăţat-o în primii săi ani de copilărie. Din momentul învăţării alfabetului, orice copil dintr-o familie ebraică trecea la învăţarea Legii, începând cu Leviticul, memorând un verset sau un paragraf pe zi. În paralel cu studierea Torei, copilul era învăţat şi o meserie. Saul va învăţa să fabrice corturi, ca tatăl său.În jurul vârstei de 15 ani, este trimis la Ierusalim pentru a studia iudaismul. O face, cum singur mărturiseşte, la picioarele lui Gamaliel. Aproape cincisprezece ani studiază Tora şi tradiţia orală a iudaismului, pentru a deveni învăţător de lege, rabin.

Despre constituţia sa fizică stau mărturie miile de kilometri străbătuţi de cele mai multe ori pe jos, într-o viaţă întreagă, consacrată propovăduirii Evangheliei şi grijii pentru Biserica lui Hristos. Numai traseul celor trei binecunoscute călătorii misionare însumează, prima peste 1.000 de km, a doua, în jur de 1.400, iar a treia, în jur de 1.700. kilometri. Facem cunoştinţă cu Pavel la martiriul arhidiaconului Ştefan, unde îl găsim aprobând demersul conaţionalilor săi care-l ucideau cu pietre pe primul martir creştin şi păzindu-le hainele. Devine în scurt timp un fervent prigonitor al creştinilor.

Temeliile Europei creştine

Minunea de pe drumul Damascului este asimilată de Pavel arătării lui Iisus cel înviat către Apostoli, eveniment care le conferă acestora legitimitate de martori ai Învierii şi propovăduitori ai Evangheliei. Urmează prima sa călătorie misionară, alături de Barnaba (între anii 46-47 sau 47-48), în Cipru şi pe coasta de sud a Asiei Mici. Aceasta este prima mare ieşire a creştinismului din graniţele Palestinei. Cea de a doua călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel, desfăşurată între anii 49-52, marchează trecerea Evangheliei în Europa. Cele mai importante cetăţi ale Greciei vor auzi din gura lui Pavel cuvântul Evangheliei lui Hristos. În Corint va rămâne 18 luni. Se puneau începuturile sau temelia Europei creştine.

De aici se întoarce în Antiohia pentru a porni în cea de a treia călătorie misionară, desfăşurată între anii 54-57, în timpul căreia rămâne aproape trei ani în Efes. Tot acum vizitează toate Bisericile din Asia Mică şi Grecia.La întoarcerea în Ierusalim, este prins de iudei şi închis pentru doi ani în Cezareea Palestinei (58-60), după care este transferat la Roma, în urma solicitării sale şi graţie cetăţeniei romane moştenite de la tatăl său, unde a rămas într-un fel de domiciliu forţat timp de doi ani (61-63). Apostolul moare în anul 64 la Roma, fiind decapitat."

Date despre autor: ,,Doctor în teologie al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena, în urma susţinerii tezei de doctorat cu titlul: Biserica în epoca Epistolelor Pastorale. Îndrumătorul şi referentul principal al tezei de doctorat a fost Prof. Savvas Agouridis. Profesor universitar la Catedra de Teologie Biblică - Disciplina Studiul Noului Testament. Consilier de specialitate la EDITURA BIZANTINĂ, București. Membru în Colegiul de redacţie al Revistei grecești de cultură, știinţă și religie PEMPTOUSIA, care apare la Atena,editată de Centrul pentru cultura greacă și ortodoxă. Slujeşte ca preot la Parohia „Sfinţii Voievozi” din Bucureşti. Participări la congrese, seminarii, simpozioane internaţionale și naţionale pe teme biblice şi, respectiv, pe teme teologice.Pe plan misionar este preocupat de misiunea creştină în rândul tinerilor, mai ales al studenţilor din centrul universitar Bucureşti (numeroase conferinţe, întâlniri cu studenţii din diferite facultăţi, participări la emisiuni radio şi Tv).În calitate de preşedinte al Asociaţiei creştine „Sfântul Grigorie Palama” a avut iniţiativa şi a coordonat ridicarea bisericii cu hramul „Sfântul Grigorie Palama” în campus-ul universitar al Politehnicii din Bucureşti.

,,Oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?Aşadar, prin botez ne-am îngropat cu El în moarte, pentru ca, aşa cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot astfel şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii.Că dacă una cu El ne-am făcut prin asemănarea morţii Lui, atunci una vom fi şi prin aceea a învierii Lui" (Romani 6,3-5). Apostolul Pavel nu predica o teologie moarta,nu este un dogmatist care iti pune-n fata ochilor o serie de reguli anchilozate-n complexitate si apoi te trimite-n plata Domnului,la fel de mort si pierdut cum ai venit.Pavel te poate intriga,pune pe ganduri,poate supara pe omul mediocru din tine dar el vrea sa te zbati,sa te intrebi,sa intelegi si sa crezi cu toata fiinta,sa nu ai dubii cu privire la Cel ce pentru tine s-a dus pe Cruce,sa traiesti credinta.Putin ii pasa de faptul ca tumultul predicarii sale,zbaterea sa titanica in raspandirea credintei,pot parea o nebunie,nebunia propovaduirii Crucii pentru unii,el vrea totul pentru Hristos,fiecare rand al sau este imbibat de acesta dorinta sfanta.Pavel nu te poate lasa niciodata indiferent,vrea sa intelegi marele dar al credintei dar si responsabilitatile tale,nu vrea nevrednici si nici indiferenti,vrea dedicare totala.Privind la lumea actuala,la noi insine,as fi tentat,cu amaraciune,sa spun ca unele dintre dorintele lui Pavel au suferit o dureroasa infrangere,poate de moment,poate doar ca un nor pe un cer senin spre care ne indreptam.Insa marele Apostolul te apuca de mana,de ridica din praful perzaniei,chiar si in aceste momente,mai ales in asemenea momente,pe care el le cunostea atat de bine cu toata amaraciunea si lupta lor,si te trage din incremenire,spre marea sa dragoste: ,,Şi când am venit la voi, fraţilor, nu cu greutatea a cuvântului sau a înţelepciunii am venit eu să vă vestesc taina lui Dumnezeu.Că n'am socotit ca'ntre voi să ştiu altceva decât pe Iisus Hristos; şi pe Acesta, răstignit".(I Corinteni 2,1-2)

[tabitha]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Apostolul Pavel nu predica o teologie moarta, nu este un dogmatist care iti pune-n fata ochilor o serie de reguli anchilozate-n complexitate si apoi te trimite-n plata Domnului, la fel de mort si pierdut cum ai venit.
[...]
Putin ii pasa de faptul ca tumultul predicarii sale, zbaterea sa titanica in raspandirea credintei, pot parea o nebunie, nebunia propovaduirii Crucii pentru unii, el vrea totul pentru Hristos, fiecare rand al sau este imbibat de acesta dorinta sfanta. Pavel nu te poate lasa niciodata indiferent, vrea sa intelegi marele dar al credintei dar si responsabilitatile tale, nu vrea nevrednici si nici indiferenti,vrea dedicare totala.

Foarte de acord. Și sper ca nici postarea asta a ta să nu fie totuși una "de final". Păi se poate?! :)

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Personal, atat cat m-a dus mintea, studiez de mult timp viata si invatatura apostolului si as dori sa spun ca doar un om calauzit de Duhul Sfant, cum a fost Pavel, poate atinge asemenea profunzimi ale intelegerii. A fost un om, asa cum il descria si IPS Anania, extraordinar, esenta unor culturi cateodata in conflict dar si de multe ori intr-o intrepatrundere profund transformatoare, o personalitate covarsitoare, unica in crestinism. Un om al predicii, trairii, meditatiei dar si un om de actiune, care nu a ezitat in anumite circumstante sa foloseasca diplomatia si persuasiunea. A trait conform la ceea ce a spus si mai ales conform cu ceea ce a crezut, nu era omul jumatatilor de masura, al caldiceilor cum suntem noi, voia totul pentru Hristos. Foarte greu sa-i surprinzi toate aspectele personalitatii, prezentarea facuta de IPS Anania surprinde acest paradox.

Cand eram putin mai tanar si mai visator imi doream sa scriu o carte despre Pavel, o carte ca nici una alta.

Doamne ajuta!+

Eu aș zice totuși să nu renunți la ideea cu cartea. Doamne ajută!

Va multumesc pentru incredere dar sunt departe de a putea scrie ceea ce inca nu traiesc.Cu ajutorul lui Dumnezeu,undeva candva,poate voi fi mai vrednic.Un lucru as dori sa va spun,ca sa nu inchei poate intr-o nota trista acest mic topic despre un mare apostol,ce ma gandeam demult cu privire la cele spuse de Apostolul Pavel.

Nimic nu va putea stinge niciodata credinta curata,lumina calauzitoare a omului prin intunericul lumii involburate.Indiferent de ce se va pune peste ea,cat de adanc va fi ingropata,cat de mult se va dori sa fie uitata,ea va tasni mereu,cu forta irezistibila a vietii,mereu transformatoare si mantuitoare,niciodata oprita-n nemiscare si incremenire,niciodata compromisa si vanduta duhului lumii,gata sa infrunte orice adversitate ce este doar un fals urias din departare,ce te inspaimanta doar pana ajunge sa stea fata in fata cu adevarul.Indiferent cate urlete si fete schimonosite de neputinta urii se vor napusti asupra ei,cand va prea invinsa si pierduta,aruncata-n praf si uitare,precum o cununa de spini pe un deal pustiu,ea se va ridica,prin cei ce par slabi ,dispretuiti,nestiuti,mereu vie si plina de sacrificul dragostei,bucuria speranta si taria nadejdii.In dedesupturile timpului neprielnic,departe de tumultul de la suprafata,spiritul credintei,prin Duhul Sfant, isi va porni iar drumul catre suprafata,catre cer,catre Dumnezeu.Mergand bland sau inflacarat,plin bucurie sau indurand loviturile haine,va sparge orice stanca cladita de om ce-i va sta in cale, orice falsa regula a lumii menita sa o sufoce,orice piatra de hotar care ar trimite-o doar intr-o formala obligatie,fara sens si imbatrinita inainte de vreme.

Iar la final,implinindu-si menirea si aratand scanteia ce o imbratisa pe dinauntrul ei , credinta se va intoarce in dragostea deplina din care s-a nascut ea si am plecat noi,unindu-ne iar pe toti,pentru totdeauna,unde nu mai vor fi lacrimi,durere si ura,ci doar lumina sfanta si bucuria regasirii. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Doamne ajuta!+

Frumos text, deosebit de stenic si de frumos!
Pelerinule, mii de multumiri!

http://www.trilulilu.ro/muzica-diver...atunci-cand-ne

Motto: „Am învațat că toată lumea vrea să trăiasca pe vârful unui munte, fară să știe că adevărata fericire este in felul in care urci pantele abrupte spre vârf.” (Gabriel García Márquez)

1.Spiritul Evangheliei sau globalizarea individualismului?

,,Pe la mijlocul secolului I d.Hr., odată cu predica Sfântului Apostolul Pavel despre Hristos, în lumea greco-romană începe să se petreacă o importantă schimbare. Cu deosebire deranjaţi de lucrarea lui Pavel şi a celor dimpreună cu el, iudeii din Tesalonic ridică mulţimea provocând tulburări în societatea oraşului şi strigă mai-marilor cetăţii: „cei ce au tulburat toată lumea au venit şi aici, … şi toţi aceştia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus” (Fapte 17, 6-7). Fără să conştientizeze acest lucru, ei exprimă în această frază importanta schimbare petrecută şi care a cuprins toată lumea, conducând la transformarea din temelii a acesteia.Spre deosebire de libertatea teoretică şi antropocentrică a filosofilor stoici care domină în epoca sa, Apostolul Pavel propune libertatea în Hristos, libertatea care urmează din evenimentul istoric al Crucii şi Învierii lui Hristos. O libertate care nu există în firea lăuntrică a omului, ci este oferită ca dar de Dumnezeu. Eşecul omului de a găsi soluţii la problemele sale sprijinindu-se doar pe puterile-i lăuntrice, ceea ce în limbajul teologic numim „păcat”, a făcut necesară intervenţia lui Dumnezeu în lume prin Persoana lui Hristos. Libertatea, prin urmare, reprezintă ofranda lui Dumnezeu către lume în Hristos Iisus. Cu toate acestea, libertatea pe care o propovăduieşte Pavel nu este doar un dar al lui Dumnezeu, ci presupune şi răspunsul omului, responsabilitatea lui faţă de societate şi faţă de întreaga făptură.

În opoziţie cu iniţierea – lipsită de nădejdea mântuirii – în diferite misterii (mystíria), practicată în epoca lui Pavel, şi care nu avea nici o repercusiune asupra vieţii cotidiene a oamenilor, Pavel propune iniţierea în taina (mystírio) prin excelenţă, care este „Taina (mystírio) lui Hristos” (Efeseni 3, 4), „taina (mystírio) ascunsă din timpurile veşniciei” (Romani 13, 24), „taină” (mystírio) care nu se săvârşeşte prin iniţieri ascunse de ochii profanilor, ci intră pe drumul luminos al istoriei, şi nu este rezervată doar celor puţini, ci tuturor oamenilor, pentru că mesajul Evangheliei trebuie să ajungă „până la marginea pământului”.

Mulţi istorici fac o paralelă între primul veac creştin şi epoca noastră, mai ales în ce priveşte subiectele libertăţii şi responsabilităţii, fac analogii cu iniţierile în diferite cúlturi şi cultul imperial care era strâns legat şi de conceptul de Pax Romana, care conduce azi la definirea ostilă a unei altei mari puteri. Voi adăuga şi eu încă un semn de paralelism. Azi se vorbeşte mult despre globalizare, nu doar la nivel economic, ci şi la nivel cultural şi la multe alte nivele. În primul veac, creşterea şi răspândirea creştinismului se făcea în cadrul creat de globalizarea impusă de stăpânirea romană după modelul culturii elene – păstrând, desigur, măsurile cuvenite –: exista o limbă unitară – limba greacă – şi se realizau unificări de cult şi de organizare administrativă. Apostolul Pavel nu a discutat vreodată cu împreună-lucrătorii lui [în răspândirea cuvântului evanghelic] dacă globalizarea din vremea sa este o evoluţie reversibilă sau nu. Se gândea doar cum să valorifice posibilităţile pe care le oferea aceasta şi simţea nevoia să ia pe umerii săi povara acelui „trebuie” misionar, a lui „trebuie să se propovăduiască evanghelia la toată făptura”. Şi spunea: „vai mie dacă nu voi binevesti (evanghelízomai)” (I Corinteni 9, 16). Şi astfel a „tulburat” toată lumea propovăduind „un alt împărat: Iisus”.

Câtă vreme retorii stoici, epicurieni şi cinici ai epocii sale preferau inacţiunea şi indiferenţa, ca aplicări ale cunoscutului slogan epicurean „trăieşte nebăgat în seamă” [trăieşte anonim, fără a urmări gloria sau bunăstarea sau puterea, trăieşte bucurându-te de lucrurile mărunte, precum hrana, compania prietenilor], Pavel, fără să piardă dinaintea minţii viziunea eshatologică, îi îndeamnă pe creştinii la „iubirea de fraţi” arătată în fapt, şi anume către toţi, la participarea activă în viaţa socială, la nevoile fraţilor, dar şi ale tuturor oamenilor, deosebindu-se clar de îndemnurile contrarii ale ritorilor şi filosofilor epocii lui şi atrăgând atenţia tuturor asupra cuvântului: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10).

Viziunea lui Pavel nu se limitează la fraţii unei comunităţi, ci are dimensiuni universale. Cuvântul „totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi” (I Tesaloniceni 5, 15) este semnificativ pentru îndemnurile lui, nu doar din cele două Epistole către Tesaloniceni, cât şi din toate epistolele. Universalitatea predicii sale, nu numai în ce priveşte dimensiunea teologică, a mântuirii iudeilor şi a neamurilor, dar şi în dimensiunea ei practică, a „iubirii de fraţi” arătată tuturor într-o epocă precum cea de azi, o epocă de globalizare atât cu aspectele ei pozitive, cât şi cu cele negative, semnalate, mai cu seamă cele negative.Predica Apostolului Pavel în Imperiul Roman a fost, aşa cum deja am atras atenţia, o predică a libertăţii, dar în acelaşi timp şi o predică a responsabilităţii. Atunci însă când libertatea nu este trăită dimpreună cu responsabilitatea, are costuri dureroase atât pentru fiecare om în parte, cât şi pentru întreaga societate. Societatea epocii noastre prezintă multe simptome patologice, dintre care cea mai importantă este excesul de libertate însoţită, din păcate, de lipsa responsabilităţii."( Profesor Ioánnis Karavidópoulos, mai putin titlul pe care l-am ales eu, evident mai putin inspirat)

2.Libertate in sacrificiu sau in supravietuire cu orice pret?

Dupa cum observa Arthur Darby Nock intr-un studiu cu privire la Apostolul Pavel,predicarea apostolica primara se concentra mai ales pe moartea si invierea lui Hristos,implinirea profetiei si revarsarea Duhului Sfant asupra comunitatii si pe asteptarea celei de-a doua Veniri.In momentul in care prima generatie de crestini impreuna cu apostolii paraseau scena acestei lumi pentru a merge alaturi de Mantuitorul lor drag iar asteptarea celei de-a doua Veniri era in declin,Biserica s-a confruntat,dupa cum remarca acelasi autor,cu necesitatea intararii credintei care nu mai era traita la intensitatea primordiala.Mai mult experienta lui Pavel a aratat ca ,,viata libera in Duhul Sfant avea pericolele sale in comunitatile carora le lipsea practica morala iudaica,Pavel fiind obligat sa puna bazele eticii crestine"dar ca si in cazul Mantuitorului,nu a fost genul de om care sa accepte ,,blandele rostiri care alina cruzii oameni"dupa o celebra expresie a lui Chesterton.Nu a dorit doar o spoiala de traire anarhica,aparent libera dar egoista si nici o alta spoiala legalista,aparent jertfitoare,dar moarta in Duh, ce ar fi ucis crestinismul intr-un embrion religios de secta iudaica.O aparenta de har si o aparenta de fapte nu vor duce niciodata decat la imaginea unui crestinism in fata caruia Apostolul Pavel ar fi reactionat probabil precum in Faptele Apostolilor 14,14-15.

Dupa cum remarca si profesorul Karavidópoulos, Apostolul Pavel a fost un crestin as putea spune pragmatic,care nu s-a lasat modelat de valurile timpului sau dar care le-a folosit cu intelepciune in raspindirea Evangheliei.O adevarata libertate,fata de timpuri,fata de raul din noi toti,o libertate pusa in slujba comunitatii pt ca Apostolul Pavel a fost,asa cred eu,prin excelenta un adept al comunitatii,nu al indivualismului,o comunitate care in fata oricarei cutremurari istorice sau sociale nu uita cuvintele ce descriu esenta si forta ei,o comunitate in care sacrificiul era regula si nu exceptia,libertatea de a te sacrifica cu bucurie pentru altul:

,,Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere".Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit.Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru."(Epistola catre Romani)