Lenea ne indeparteaza de Dumnezeu ( din invataturile Sf. Parinti )

În prealabil postat de iustin10

Dar ce ai face daca ai pierde carnetelul ? :)
Iti zic eu ce ai face ...ai striga in interiorul tau 'Doamne ajuta-ma,nu ma lasa sa zac in nesimtire ca dobitoacele necuvantatoare"

Mi-a placut un raspuns al unui parinte la o conferinta. A fost intrebat de unul din studentii mai zelosi ,"parinte ce sa facem cand ne inghesuie vrajmasul ,si ne da tarcoale somnul si nu ne mai putem face pravila?",
Iar parintele a raspuns :
"-Mie cand mi se face somn ma culc! "
Mi s-a parut un exemplu de echilibru,si de a ne mai reteza din autoflagelarea si poatre mandria care ne apuca cand actionam de unii singuri,si imboldul nu ne vine din inima.
Inima si mintea trebuie sa conduca tot razboiul acesta , sa plecam de la a ne accepta cum suntem, sa ne predam tot sufletul nostru lui Dumnezeu,si sa facem totul cu placere ,nu ca pe ceva impus.
Caci Dumnezeu este in toate , chiar cand zacem rapusi de lene, El ne poate auzi ,si urechea Lui nu se departeaza o clipa de la noi. Dar locul sau de intalnire cu noi este in inima noastra .

Un exemplu : in intalnirea Mantuitorului cu femeia samarineanca :unei reguli extrerne 'rugaciunea sa se faca doar la templu, Iisus ii contrapune o regula interna ,rugaciunea sa se faca oriunde,dar in duh si in adevar.

Regulile externe pot aduce lenea,caci nu ne sunt proprii noua,ne sunt ca un corp strain.
Dar "regulile" interne sunt ale noastre,venite de la Dumnezeu ,si acestea nu ne pot plictisi niciodata

Pai la fel e si cu alte lucruri. Ce ma fac daca imi pierd un picior, un ochi, capul?... Dar daca pierd Biblia? etc. etc.
Habar n-am! Poate voi face cum spui.
Insa ai omis un lucru: eu acum am si carnetelul si Biblia si ochii si picioarele, probabil si capul. Ca urmare, gasesc ca e mai practic sa ma folosesc de ceea ce am si nu sa ma lansez in ipoteze catastrofice. Iti pare ca are sens?

P.S. Am observat ca unele lucruri pe care le port mereu la mine, de pilda Psaltirea, incep sa-mi intre pe ascuns sub piele. Nu stiu cum vine asta, ma trezesc cand si cand ca a mai inflorit un verset pe dinlauntru, ca ma preocupa o catisma intreaga etc.
Asta numim in psihologie ca fiind "interiorizare" sau "internalizare", sau mai simplu, "invatare" (care, desigur, are si alte nesfarsite forme si mecanisme). Ceea ce facem, ceea ce practicam mereu, ne constituie! Devenim exact ce practicam.
La fel si rugaciunea. Azi o spui cu voce tare, maine o spui cu buzele in soapta si nu stiu cum se face ca, pe masura ce trece vremea, ea incepe sa rasara singura, cand nu te astepti, din nu stiu ce camarute interioare. Te trezesti cu ea, hop!, cand nu te asteptai, desi la inceput o culegeai cand voiai, din carte...
Asa ca deocamdata imi tin carnetelul dupa mine, intr-un buzunar mic...:) Carnetelul, ca sa parafrazez un amic (un evreu, Wittgenstein), e o scara pe care urci pana ajungi sa il contii inlauntrul tau, in viata ta efectiva. Apoi nu te retine nimeni sa ii dai cu piciorul...
Toate la vremea lor!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Devenim exact ce practicam.

Superb , asta spune totul si ne indeamna sa practicam cele de folos , printre care pe un prim loc se afla RUDACIUNEA !

Rudaciunea cu sfintii, da, cu ingerii, prin ... rugaciune!...:))
(s-a nimerit bine, de fapt nimereala pare - dar nu e)

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Rudaciunea cu sfintii, da, cu ingerii, prin ... rugaciune!...:))
(s-a nimerit bine, de fapt nimereala pare - dar nu e)

RUGACIUNEA CU G , !
Da , da , da , cu sfinti , cu ingeri , cu Maicuta Prea Sfanta , RUGACIUNEA rostita simplu , din suflet , citita , gandita , inteleasa , digerata , insusita , tamaduitoare . . . !
Noapte buna , frate draga !

[cristiboss56]

Biruinta lenei

Mareste imaginea.
Suntem foarte familiarizati in ziua de azi cu sintagme precum societate secularizata, consumerism etc. Toate vorbesc despre atitudinea actuala a societatii in general si a omului, in particular. De fapt, de societate nici nu ar trebui sa ne pese, ci de om, caci Hristos a venit sa mantuiasca oameni, nu societati, de aceea El nu a oferit doctrine, ci viata vesnica.
Vorbind asadar de om, vedem in el astazi - adica in noi - o tendinta din ce in ce mai puternica de a evita munca. Agricultura - urmand modelul vestic - se supratehnologizeaza, fabricile se robotizeaza si omul incepe sa nu-si mai gaseasca locul in nicio zona de productie masiva. In loc ca el sa produca, omul insusi devine produs. Dar acest lucru nu este fara voia lui, iar semnele acestui fapt se vad la tot pasul, in modul in care el se manifesta in celelalte aspecte ale vietii.
Prefera sa mearga cu masina, chiar daca are de mers doar cativa kilometri. I se pare iesit din comun sa faca altfel. Ii place sa evadeze in natura. Dar nu se poate dezminti: prefera natura cea mai apropiata, accesibila din masina. Doreste sa manance rosii gustoase, blestamand alimentatia artificiala care i se ofera; cu toate acestea, nu este dispus sa faca un efort pentru a le gasi (nu mai vorbim a le produce); le cumpara intotdeauna de la supermarketul de langa el. Chiar si iarna.
Pentru astfel de oameni, Uniunea Europeana - si toate celelalte suprastructuri - sunt "nevoite" sa inventeze criterii de selectie care sa favorizeze forma, marimea si aspectul, in detrimentul calitatii adevarate, si pana la urma a vietii. Aceasta pentru ca omului zilelor noastre ii place sa creada despre sine ca "traieste bine", confundand de fapt "binele" cu comoditatea.
Aceasta apetenta pentru lipsa de efort este motivul pentru care societatea ne transforma intr-o gloata de oameni lancezi, cu mintea greoaie si usor de manevrat. Viitorul pe care ni-l pregatim - noua si poate mai ales copiilor nostri - este acela al unor fiinte cu aparenta de oameni, dar in fapt aducand mai mult a animale dresate.
Si acest viitor - pe care il traim si acum partial - este biruinta lenei.
Dar daca suntem crestini, nu putem lasa acest lucru sa ni se intample. Caci noi stim ca "putin aluat dospeste toata framantatura". De asemenea stim ca biruinta patimii vine prin dobandirea virtutii opuse. Daca suntem crestini, vom avea deci o atitudine inversa, vom cauta intotdeauna drumul mai greu. Cand lucrurile ne vor parea usoare, ne vom pune semne de intrebare, binestiind ca toate lucrurile - si mai ales comoditatea - au un pret, iar acest pret este foarte probabil sa fie sufletul nostru.
Paul Cocei