Ne cunoaste Dumnezeu gandurile?

[Lucian008]

În prealabil postat de osutafaraunu

În linii mari, confesiunile neoprotestante au o interpretare unitară a Sfintelor Scripturi. Ceea ce este interesant, e că tocmai în aceste doctrine comune lor, se deosebesc de Biserica Ortodoxă şi în general de tot ce este nebiblic. Să dau doar câteva exemple edificatoare:

1. Biblia ca unica sursă a credinţei şi practicii creştine (nu şi Tradiţia).
2. Mântuirea este prin har, prin credinţă (nu prin fapte).
3. Botezul efectuat în urma învăţării şi acceptării personale a acestei învăţături a lui Hristos (nu înainte, în pruncie).
4. Actul închinării în har şi adevăr (nu în forme, ceremonii şi lucruri materiale).

Mai sunt şi altele, dar am dat doar patru exemple din care-ţi poţi da seama care confesiuni au o abordare biblică a credinţei lor şi care confesiune este nebiblică, ea doar lăudându-se că interpretează corect Scriptura.

Argumentarea e sublima, dar lipseste cu desavarsire.
Ce facem cu restul de diferente? De ce nu sunt toti protestantii o singura biserica? Ups, nu prea avem raspuns.

Si ca sa nu aplic aceeasi strategie si totusi sa raspund la postare: Diferentele dintre BO si protestanti (dar comune toturor confesiunilor protestante) sunt consecinta fireasca a faptului ca toti au avut aceeasi sursa si s-au desprins din BC in ratacirea reformei. Ca argument aduc si punctele comune ale protestantilor cu BC, si diferite de BO, pentru ca de acolo s-au desprins.

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Lucian008

Argumentarea e sublima, dar lipseste cu desavarsire.
Ce facem cu restul de diferente?

Nu mi-am propus să fac inventarul tuturor diferenţelor, dacă doriţi să îmbogăţesc "argumentaţia" cu noi exemple o pot face, dar să ştiţi că acestea vor adânci prăpastia abisală (îmi place cum sună acest pleonasm) ce se cască între ortodoxie şi Scriptură. N-am spus între ortodoxie şi neoprotestantism ca să nu vă scandalizaţi prea tare...

În prealabil postat de Lucian008

De ce nu sunt toti protestantii o singura biserica? Ups, nu prea avem raspuns.

Pentru acelaşi oops motiv pentru care B.C. şi B.O. nu formează o singură biserică (am scris cu minusculă pentru a o deosebi de Instituţia Bisericii Invizibile a lui Hristos).

,,În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor."(Matei 18,1-4)

Vom reda ceea ce marturiseste Preafericitul Parinte Patriarh despre Parintele Dumitru Staniloae: "... o alta marturisire pe care as dori sa o aduc despre dansul ca om al rugaciunii mi-a fost inspirata de o intalnire ortodoxa din Franta, care a avut loc la Amiens, langa Paris, in 1977… am stat, in noaptea aceea in aceeasi camera, iar inainte de culcare, Parintele Staniloae a zis: "Sa ne rugam". Si ne-am rugat, am stat asa in pozitie de rugaciune, iar dansul a rostit pe de rost rugaciunile incepatoare, dar pentru ca n-aveam Ceaslovul cu noi, dansul s-a rugat liber.

Eu cand am auzit cum se roaga, imi venea sa cred ca e alt om. O rugaciune simpla, profunda, sensibila, fara nici o idee teologica elaborata, zicea doar: "Doamne ajuta-ne! Doamne fii cu noi! Doamne iarta-ne!",exact asa cum vorbeste un copil cu tatal sau, in familie. O simplitate pe care o vezi numai la oamenii de la tara, care n-au trecut niciodata printr-o scoala teologica, dar care se roaga cu foarte multa convingere si credinta, intr-o uimitoare intimitate si familiaritate cu Dumnezeu.Dupa aceea, in ziua urmatoare, eu am indraznit si am intrebat: "Parinte profesor, ma iertati, dar eu m-am mirat cand v-ati rugat atat de simplu aseara". El mi-a raspuns: "Cea mai mare ispita este sa teologhisesti in timpul rugaciunii. Atunci nu vorbesti cu Dumnezeu, vorbesti cu tine insuti despre El".

,,ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El"(Matei 6,8)

[Eugen7]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

"Parinte profesor, ma iertati, dar eu m-am mirat cand v-ati rugat atat de simplu aseara". El mi-a raspuns: "Cea mai mare ispita este sa teologhisesti in timpul rugaciunii. Atunci nu vorbesti cu Dumnezeu, vorbesti cu tine insuti despre El".

Am luat aminte... trebuie sa intelegem ceea ce vorbim, mai ales in rugaciune.

Cat despre teologie, conisder pertinent indemul lui Socrate: "Nu pretind ca stiu ceea ce stiu ca nu stiu"

precum si:

"Din spusele unora si ale altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. Pentru aceea ma urgisesc eu pe mine insumi si ma pocaiesc in praf si cenusa ". (42, 5-6).

"Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu." (Ioan 6,59)

"noi ceea ce stim vorbim si ceea ce am vazut marturisim" (Ioan 3,11)

"Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu (harul Duhului Sfant) în pieptul meu" (Iov 27,3)

"Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul," Evrei 12,14


Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

În prealabil postat de Eugen7

Am luat aminte... trebuie sa intelegem ceea ce vorbim, mai ales in rugaciune.

Cat despre teologie, conisder pertinent indemul lui Socrate: "Nu pretind ca stiu ceea ce stiu ca nu stiu"

precum si:

"Din spusele unora si ale altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. Pentru aceea ma urgisesc eu pe mine insumi si ma pocaiesc in praf si cenusa ". (42, 5-6)."Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu." (Ioan 6,59)"noi ceea ce stim vorbim si ceea ce am vazut marturisim" (Ioan 3,11)"Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu (harul Duhului Sfant) în pieptul meu" (Iov 27,3) "Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul," Evrei 12,14.Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

In primul rand sa se tina cont ca in general spun prostii si orb pe orb il duce-n groapa.Apoi,gandindu-ma la cele scrise de dvs,m-au pus pe ganduri acele citate, mi-am amintit ca noi oamenii avem tendinta,cel putin eu in mod sigur,sa ne erijam in depozitarii judecatilor lui Dumnezeu.Avem tendinta acesta ticaloasa sa dam verdicte fie ca stau in puterea noastra,fie ca nu sau fie ca avem experienta duhovniceasca sa o facem sau fie ca o facem din patima,este mai greu de admis acesta ultima situatie.Citind aceea sintagma,,ma pocaiesc in praf si cenusa"mi-a venit in minte episodul din Evanghelia dupa Luca,capitolul 13,1-9.Sunt doua situatii distincte acolo,cu care ne intalnim si azi.In primul caz o actiune umana cauzeaza o nenorocire.In al doilea caz pare ca intamplarea cauzeaza o nenorocire.In nici una dintre situatii pacatosenia mai mare decat a altora a celor loviti de intamplari nu a fost cauza principala.Noi azi avem tendinta,cand vedem asa ceva sa spunem,,Uite domne ce i-a lovit Dumnezeu,cat sa-i mai suporte?"punandu-ne in situatia judecatorului inchipuit.Hristos a orientat intelegerea spre esenta,arata si de dvs,lipsa pocaintei.Dumnezeu ne indura dar pana la un moment.Toti avem pacate,nu felul loviturii arata marimea pacatului ci cauza este importanta,rezultatul este acelasi.Adica se ne uitam din exterior,de la aprenta,spre interiorul fiecaruia,spre esenta.Tragediile intamplate nu sunt o judecata speciala(care pe cei scapati ne-ar indreptatii la o falsa parere despre noi,una mai buna)pentru o pacatosenie mai mare ca a nostra.

Toporul a fost pus la radacina fiecaruia dintre noi,cum a spus Sfantul Ioan Botezatorul.Exista timp,dragoste si indelunga rabdare a lui Dumnezeu dar nu stim cand ni-se termina acel timp asa ca momentul pocaintei este acum.Mantuitorul cu acest mesaj si-a inceput drumul printre noi: ,,S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie."(Marcu 1,15).Nu cred in nici o forma de credinta a nostra care nu are la baza o pocainta profunda,sincera,temelie a dorintei de a o rupe cu pacatul,de a lupta cu tot sufletul impotriva lui,partea nostra umana din imbratisarea conclucrarii cu voia lui Dumnezeu.Nu are cum sa fie o credinta vie ci doar o moarta parere de sine,adoarme ideea de nevrednicie.Sunt oameni,si am intelegerea la ceea ce spun,care nu s-au pocait niciodata din simplul motiv ca se cred nu atat de pacatosi incat sa se pocaiasca,se cred drepti.In ziua de azi acesta notiune,profund hristica,este batjocorita,aruncata intr-o indepartata decizie fatala,minimalizata sau si mai grav,asta m-a lasat fara replica,considerata a fi cumva un fel de apanaj bizar,exterior credintei,bigot.Fariseu nu are nevoie de pocainta da vamesu cu greu ridica capul.A spus Hristos cine a plecat spre Imparatie.

Cum ati citat si dvs ,,Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul"iar acesta cautare are la baza pocainta.Este exemplul tuturor sfintilor,nu am auzit de un sfant fara pocainta.Nu exista cautare cat timp esti mandru sau cat timp te vezi cum vrei tu si nu cum esti in fata lui Dumnezeu.Asta este o amagire cracena.Nu ai cum sa intelegi o farama din dragostea lui Dumnezeu fara pocainta,pt ca abia atunci vezi intinderea infinita a dragostei Sale,cum spunea Apostolul Pavel: ,,Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Timotei 1,15)

Eu cred ca va veni vremea cand noi oamenii va trebui sa lasam tot gunoiul nostru in spate si sa ne pocaim sincer in fata lui Dumnezeu,pt tot ceea ce facem.Sa-L rugam sa ne ridice din tarana din care am plecat si in care ne vom intoarce si sa ne duca privire mai intai in noi si apoi la cei din jur,pt ca omul care este transformat va fi ca o lumina pentru ceilalti,pe cand cel intunecat va sadi doar intunericul in care se va duce.Cred ca este unul dintre aspectele cele mai evitate,uitate si dispretuite: pocainta.Judecarea aproapelui este insa la ordinea zilei si cu aceea masura vom si noi judecati iar pustiul din noi ne va acuza.Cum sa ierti cand tu nu simti ca ai avea nevoie de iertare,cum sa iubesti cand nu cunosti cat de putin meritai si cat de mult ai fost iubit,cum sa te jertfesti cand tu nu aveai nevoie sa se jertfeasca Hristos pentru tine...cum?

Parintele Galeriu,un model de traire in smerenie,spunea ca pocainta este ,,un curent continuu de viata spirituala. Un neincetat flux si reflux, apus si rasarit, inceput nou si bun.Exista deci in cainta o forta de trezire, de luminare in har: "Pacatul cedeaza harului care patrunde sufletul asa cum intunericul cedeaza luminii".Asadar, in pocainta crestina noi biruim pacatul prin cainta, dar il si depasim prin creatie si nastere din nou. In acest fel nu punem doar o frana pacatului, care poate insenina uneori chiar o franare a firii, ci energiile care ii slujeau le consacram pe de-a-ntregul unei vieti de slujire binelui si adevarului, lui Dumnezeu si aproapelui."

Dumnezeu sa ne ajute!+

Pai da, cam asa ceva...:)

(Poate ne mai zici totusi cate ceva despre distinctia si legatura dintre cainta si pocainta, apoi despre bucuriile credintei... Nu de alta, dar tocmai mi-a explicat cineva azi cum a scapat de vinovatia si sentimentul de culpabilitate, pe care zicea ca i le indusesera "popii astia", care "te acuza" si te fac sa te caiesti pana innebunesti / asa zicea iluminata faptura, si mai tinu sa precizeze ca no problem, acum ea vorbeste liber cu Dumnezeu si simte/vede/constata cum Domnul face in fiecare zi minuni pentru ea... ma rog, tot delirul... Apropos, a terminat repede cu culpabilitatile trecind la fapte bune: tocmai si-a inselat sotul, in sfarsit, dupa ani de chin, zicea... Si se simte "libera", in comuniune cu Dumnezeu, fiica a Lui, iubita, mireasa etc. Iti sta mintea-n loc, nu alta, cand intalnesti cate un iluminat din asta!)

În prealabil postat de ioan cezar

Pai da, cam asa ceva...:)

(Poate ne mai zici totusi cate ceva despre distinctia si legatura dintre cainta si pocainta, apoi despre bucuriile credintei... Nu de alta, dar tocmai mi-a explicat cineva azi cum a scapat de vinovatia si sentimentul de culpabilitate, pe care zicea ca i le indusesera "popii astia", care "te acuza" si te fac sa te caiesti pana innebunesti / asa zicea iluminata faptura, si mai tinu sa precizeze ca no problem, acum ea vorbeste liber cu Dumnezeu si simte/vede/constata cum Domnul face in fiecare zi minuni pentru ea... ma rog, tot delirul... Apropos, a terminat repede cu culpabilitatile trecind la fapte bune: tocmai si-a inselat sotul, in sfarsit, dupa ani de chin, zicea... Si se simte "libera", in comuniune cu Dumnezeu, fiica a Lui, iubita, mireasa etc. Iti sta mintea-n loc, nu alta, cand intalnesti cate un iluminat din asta!)

Frate,la mine delirul este si mai mare.Fiecare clipa pe care o traiesc pe lumea asta,in speranta ca poate voi face,cu ajutorul Lui,si ceva bun pt sufletul meu, este un miracol si arata infinita dragoste a lui Dumnezeu raportata la ce as merita eu. Doamna,domnisoara,cu pricina a tulit-o insa din tarcul oilor cu totu si acum chiar zburda ,,libera"..da pe campii :) Poate acest cuvant despre pocainta,spus de Sfantul Ioan Maximovici,considerat a fi un ,,nebun pentru Hristos"va fi mai folositor,mai ales din perspectiva adevaratei libertati,libertatea Adevarului care te face cu adevarat liber:

„Deschide-mi uşile pocăinţei, Dătătorule de viaţă! “ Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia”. În sens literal acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric său. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, şi nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri şi le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se mişte cu grijă, întrucât nu ştia unde se află obstacolele. Dar iată, camera se luminează, el vede totul limpede şi se mişcă liber.

Acelaşi lucru se petrece şi în viaţa duhovnicească. Când suntem cufundaţi în păcate iar mintea noastră este ocupată numai de grijile lumeşti, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Suntem nepăsători la starea noastră lăuntrică şi mergem neîncetat pe o cale greşită, fără să ne dăm seama de asta.Dar iată, o rază a luminii dumnezeieşti pătrunde în sufletul nostru. Câtă murdărie vom vedea atunci în noi înşine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuisem că sunt strălucite! Vom înţelege limpede că mergem pe căi greşite. Şi vom înţelege clar care-i calea cea bună.

Dacă vom conştientiza nimicnicia duhovnicească, păcătoşenia noastră, şi vom dori din tot sufletul să ne îndreptăm, suntem aproape de mântuire. Din adâncul sufletului vom striga către Domnul: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă după mila Ta!”, „Iartă-mă şi mă mântuieşte!”, „Dă-mi să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu!”.Să ne grăbim să ne iertăm unul altuia toate supărările şi mâhnirile. Fie ca întotdeauna să auzim cuvintele Evangheliei din Duminica Iertării: „Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre” (Matei 6, 14).

[Eugen7]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Cum sa ierti cand tu nu simti ca ai avea nevoie de iertare,cum sa iubesti cand nu cunosti cat de putin meritai si cat de mult ai fost iubit,cum sa te jertfesti cand tu nu aveai nevoie sa se jertfeasca Hristos pentru tine...cum?."
Dumnezeu sa ne ajute!+

Cumplit este acest iad al slavei desarte si al mandriei ("frate" bun cu mania si ...) descris de dvs. (si pe care trebuie sa marturisesc ca l-am trait o vreme... si numai mila Domnului, ajutorul harului lui Dumnezeu ce ma chema la pocainta sincera, smerenite... ajutorul Bisericii, al Sfintelor Tainte, a Sfintilor Parinti m-a izbavit... si ma izbaveste, ma miluieste.)

Dumnezeu sa ne ierte sa ne tamaduiasca si sa ne manutiasca. Amin.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Eugen7

Cumplit este acest iad al slavei desarte si al mandriei ("frate" bun cu mania si ...) descris de dvs. (si pe care trebuie sa marturisesc ca l-am trait o vreme... si numai mila Domnului, ajutorul harului lui Dumnezeu ce ma chema la pocainta sincera, smerenite... ajutorul Bisericii, al Sfintelor Tainte, a Sfintilor Parinti m-a izbavit... si ma izbaveste, ma miluieste.)

Dumnezeu sa ne ierte sa ne tamaduiasca si sa ne manutiasca. Amin.

Citind cele scrise de dumneavoastra si mai ales cele lasate de Sfintii Parinti , nu cred ca sunteti vindecat de slava desarta , caci nimeni , in afara de Sfinti nu s-a vindecat in totalitate de ea . Insasi afirmatia dvs. ferma de vindecare , este o forma a Slavei desarte !
In rest :"Dumnezeu sa ne ierte sa ne tamaduiasca si sa ne manutiasca. Amin."
Sau :"Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos."