Sunt vaduva. As vrea un sfat..

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Marinela

La numai 2 luni de la casatorie, sotul meu a murit intr-un accident de masina.Nu am copii si pierderea lui a lasat viata mea fara nici un sens. Cred in Dumnezeu, dar durerea este foarte mare.Ne cunosteam de mai multi ani si ne iubeam, vroiam sa avem si copii, dar Dumnezeu a vrut altceva. As vrea un cuvant de alinare, niste sfaturi duhovnicesti care sa ma ajute sa trec peste aceasta mare suferinta. Cu ce sa umplu golul lasat de el? Ce sens sa dau vietii mele acum? Multumesc.

Despărţirea de soţ este unul dintre cele mai sfâşietoare lucruri, fiindcă înseamnă despărţire de jumătatea noastră: de aceea sufletul se simte sfâşiat. Ca rupt în două. Orice căsătorie are un început, care este atunci când Dumnezeu, prin agentul lui care a primit puterea de a lega, spune "Eu vă unesc pe voi" şi are un sfârşit, care este mormântul. De ce există cazuri în care distanţa dintre cele două este atât de scurtă, de numai două luni ? Dumnezeu ştie. Noi, deocamdată, nu avem o explicaţie. Nu o vom avea nici chiar îndată după moarte, ci abia la Judecata Universală, când, toate dându-se în vileag, vom înţelege lucruri până atunci ascunse spiritului nostru.

Căsătoria fiind până la mormânt ("până când moartea vă va despărţi") legătura ei este dizolvată pentru dv, rămânându-vă numai obligaţia de a vă ruga şi a face celelalte fapte de credinţă pentru ca să îl ajutaţi pe fostul dv soţ: acum, el s-ar putea să aibă mai multă nevoie de dv decât a avut vreodată în timpul vieţii în trup. Chiar şi dacă a fost vreodată complet imobilizat pe vreun pat de spital, atunci încă se putea ajuta singur incomparabil mai mult decât acum, când nu mai poate face absolut nimic pentru el, când singurul ajutor ar putea veni de la dv.

Ar fi bine să vă faceţi o cercetare de discernământ vocaţional, mai ales dacă, antrenată de iureşul vieţii capabil să ne asurzească sufletul, nu aţi făcut-o la vremea potrivită. Cel mai bun loc ar fi liniştea unei mănăstiri. Ce direcţie ar dori Dumnezeu să ia viaţa dv ? Spre căsătorie sau spre călugărie ? Luaţi-vă timpul necesar şi nu vă grăbiţi cu răspunsul. Luaţi-vă şi ajutor în hotărâre, de cel mai mare folos fiind consilierea spirituală.

Tot o chestiune legată, până la urmă, de discernământ este şi aceea a profesiei sau meseriei la care sunteţi chemată: Domnul nu ne cheamă numai la o stare de viaţă (căsătorie sau călugărie), ci şi la un minister (slujire): o modalitate în care am fi fericiţi să-i ajutăm pe ceilalţi, ajutându-L pe El. Pentru mine, modalitatea aceasta este ministerul vieţii, medicina. Pentru altcineva ar putea fi învăţământul, etc.

Lăsaţi-vă mereu condusă de El, lăsaţi mâna dv în mâinile Lui. El este viu, ne vede, ne aude şi ne vorbeşte. Vorbiţi cu El prin rugăciune şi El vă va vorbi prin credinţă şi vă va întări. El este cel care ne-a spus "Cereţi şi vi se va da", "întrebaţi, şi vi se va răspunde" şi noi nu putem crede că nu îşi ţine făgăduinţele. Singurul lucru care ne poate despărţi de El, singurul care ne poate îndepărta aşa de mult încât noi să nu Îl mai auzim, dar nici El să nu ne mai audă, este păcatul. Numai păcatul e capabil să pună un asemenea strat de jeg pe fereastra sufletului care este spiritul, încât Soarele să nu mai ajungă la suflet şi Soarele însuşi să recapituleze întrebarea de după primul păcat: "Adame, unde eşti ????" Dacă aţi păţit-o, atunci curăţaţi-vă mai întâi: orice curăţire, ca şi orice alinare de la El vine, de la doctorul sufletelor şi a tot trupul. El este Calea, Adevărul, Viaţa. Soarele nostru.

Cu frăţietate în Cristos,
M.D.