Cum aflu care este voia lui Dumnezeu in viata mea?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

As vrea sa stiu care este voia lui Dumnezu cu viata mea, de multe ori ma intreb ce vrea Dumnezeu sa fac cum sa aflu?

Cu alte cuvinte, aveţi o problemă de discernământ vocaţional ? Nu identificaţi chemarea (vocaţia) lui Dumnezeu ?

Aici, este de discutat, mai întâi, problema vocaţiei spre o stare de viaţă sau alta. În linii mari, Dumnezeu ne poate chema spre căsătorie sau spre călugărie. Pe urmă, prin "vocaţie" se mai poate înţelege şi chemarea spre o îndeletnicire sau alta. Unele îndeletniciri sunt, evident, mai "vocaţionale" decât altele: aici, ne gândim în primul rând la preoţie. Dar şi alte îndeletniciri au o componentă vocaţională.

Principalele două semne după care ştim că Dumnezeu ne cheamă într-o direcţie sau în alta acestea sunt:
-mai întâi, o puternică dorinţă. Ori de câte ori Dumnezeu ne cheamă spre ceva, mai întâi sădeşte în inima noastră o dorinţă în acea direcţie. Atenţie, însă, ca dorinţa să fie pură, adică să nu intre în calcul alte elemente decât ea însăşi. Dacă vreau să mă fac doctor fiindcă îmi place ca oamenii să se vindece prin mine, dacă îmi doresc pur şi simplu să îngrijesc bolnavi cât e ziua de lungă, atunci s-ar putea să am vocaţie spre medicină. Dar, dacă am o puternică dorinţă să fiu medic ca să câştig bani, ca să fiu mai independent, ori faimos, ori stimat, atunci aici nu e neapărat semn vocaţional, fiindcă am în vedere alte elemente, nu medicina în sine.

-mai apoi, abilităţile necesare. Este de negândit că Dumnezeu ar putea avea un plan cu noi, fără să ne dea cele necesare spre a-l duce la bun sfârşit. Eu pot să am o vie dorinţă de a fi cântăreţ de operă. Dar, dacă ceea ce îmi lipseşte este o voce frumoasă, precis nu acesta este planul lui Dumnezeu pentru mine.

Alte semne ale unei vocaţii au importanţă ceva mai mică, dar reală. Ele sunt mult cercetate de spiritualii/duhovnicii care se ocupă de îndrumare vocaţională. Două exemple:
-atunci când vocaţia este reală, Dumnezeu aranjează lucrurile în aşa fel încât să-mi scoată în cale nişte modele. "Vocaţie" ar putea însemna, pur şi simplu, că eu vreau să fiu ca ele.
-caracterul concret al contemplării vocaţionale este mult mai sugestiv pentru vocaţie reală decât caracterul abstract al ei. În lumea catolică, unde sunt foarte multe feluri de călugări, dacă vine un tânăr şi spune că "vrea să fie călugăr" e privit cu anumită suspiciune şi vocaţia lui e sub semnul întrebării. Dacă, însă, vrea să fie "un călugăr care să predice cuvântul Domnului în mari aglomerări urbane" sau, dimpotrivă, care "să se adune cu fraţii săi la marginea oraşelor mici şi în natură" atunci asta e semn vocaţional care trebuie luat în serios, iar tânărul va fi îndrumat spre un mic stagiu petrecut în comunităţi dominicane, respectiv franciscane.
Nu altfel stau lucrurile în cazul cuiva care "vrea să fie dansator" pur şi simplu, faţă de cazul cuiva care "vrea, prin dans, să arate ceea ce nu se poate picta, nici spune în cuvinte". În al doilea caz avem "o contemplare mai concretă", mai înalt predictivă pentru vocaţie reală.

În speranţa că foloseşte,
M.D.

[Demetrius]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

... Aici, este de discutat, mai întâi, problema vocaţiei spre o stare de viaţă sau alta. În linii mari, Dumnezeu ne poate chema spre căsătorie sau spre călugărie...

Eu cred cu tărie că toți oamenii sunt chemați la călugărie(preoție) prin exemplul Iisus Hristos. Căsătoria este o dorință și o alegere omenească pe care totuși Dumnezeu o ia în seamă și o binecuvântează prin taina cununiei.

Demetrius, ai o problemă gravă în privinţa căsătoriei, dispreţuind una din cele şapte Taine, privind-o doar ca pe o îngăduinţă, un pogorământ. Or, în Sfintele Taine suntem în cea mai mare apropiere de Hristos, împărtăşindu-ne din harul Său, din energiile Sale necreate.
Dacă nu crezi că iubirea transfigurează trupul, materia, probabil nu înţelegi nici ierurgiile Bisericii (dintre care face parte şi călugăria, deci mai jos decât cununia) de binecuvântare a pâinii, apei, holdelor, caselor, animalelor - adică a tot ce este material. Dumnezeu nu dispreţuieşte materia pe care El însuşi a creat-o, ci o sfinţeşte.

Pe de altă parte, cu privire la călugărie Domnul a spus clar că acel cuvânt (cei care se fac fameni pentru Dumnezeu) nu este pentru toţi.

Că sunt fameni care s'au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; şi sunt fameni care s'au făcut ei înşişi fameni de dragul împărăţiei cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă“.(Matei 19,12)

[Demetrius]

În prealabil postat de N.Priceputu

Demetrius, ai o problemă gravă în privinţa căsătoriei, dispreţuind una din cele şapte Taine, privind-o doar ca pe o îngăduinţă, un pogorământ. Or, în Sfintele Taine suntem în cea mai mare apropiere de
Hristos, împărtăşindu-ne din harul Său, din energiile Sale necreate.
Dacă nu crezi că iubirea transfigurează trupul, materia, probabil nu înţelegi nici ierurgiile Bisericii (dintre care face parte şi călugăria, deci mai jos decât cununia) de binecuvântare a pâinii, apei, holdelor, caselor, animalelor - adică a tot ce este material. Dumnezeu nu dispreţuieşte materia pe care El însuşi a creat-o, ci o sfinţeşte.

Pe de altă parte, cu privire la călugărie Domnul a spus clar că acel cuvânt (cei care se fac fameni pentru Dumnezeu) nu este pentru toţi.

Nu dispretuiesc taina cununiei chiar daca o privesc, asa cum spui, ca pe o ingaduinta.
Preotii folosesc pentru ei insisi toate tainele, exceptand botezul si casatoria; botezul nu se mai poate pierde, iar casatoria (pentru preoti vaduvi) nu se mai poate repeta chiar daca preotul are aceeasi parohie pe care n-ar fi primit-o daca nu era casatorit, dar pe care n-o mai poate pastra daca se recasatoreste(daca se face cum era) pentru ca s-ar considera ca-si calca preotia, adica dedicarea spre Iisus Hristos; de aceea BC ofera omului ori casatoria, ori preotia, iar BO ordinea 1-casatorie> 2-preotie.

1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.(1Cor7,1)
Adica este bine pentru om sa nici nu se casatoreasca!!! De ce? Pentru ca vrand sa se casatoreasca inseamna sa se multumeasca cu acest nivel(trupesc) fara sa mai caute asiduu transcendenta(Duhul) pentru care e necesara infranarea(asceza). Evolutia in Duhul poate fi cautata si ceruta din orice stare(celib, casatorit, vaduv...), dar trupul(casatoria) nu mai poate fi cautata si ceruta din starea de duh(preotie). Sa urci se permite, sa cobori nu; sa inaintezi se poate, sa te intorci nu.

20. Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi.
21. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor.
22. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.(2Pet2,20-22)

Sunt convins ca iubirea transfigureaza trupul si materia, dar nu iubind trupul si materia, ci tocmai ignorandu-le; asa si cainele: este cu atat mai ascultator fata de stapan cu cat este mai strunit sa asculte, nu sa faca voia lui; Duhul stapaneste materia daca o domina, nu daca o asculta.
Ma intristeaza cand spui ca este mai jos calugaria decat casatoria; calugarul asculta doar de Domnul, casatoritului i se cere de asemenea sa asculte prioritar de Domnul, dar el nu poate face asta exclusiv.
Calugaria Domnul o cere de la toti si este binecuvantat cu prioritate cel ce I-o ofera, dar fiecare face ce vrea si Domnul e de acord.

În prealabil postat de Demetrius

Ma intristeaza cand spui ca este mai jos calugaria decat casatoria; calugarul asculta doar de Domnul, casatoritului i se cere de asemenea sa asculte prioritar de Domnul, dar el nu poate face asta exclusiv.
Calugaria Domnul o cere de la toti si este binecuvantat cu prioritate cel ce I-o ofera, dar fiecare face ce vrea si Domnul e de acord.

Nu spun de la mine aceasta, ci doar că Biserica o socoteşte Taină. Modul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este, însă, diferit în căsătorie faţă de călugărie, de aceea cred că n-ar trebui să le comparăm clasificându-le şi în niciun caz dispreţuind pe vreuna dintre ele; binecuvântate sunt amândouă.
În funcţie de chemarea fiecăruia, prin oricare din cele două căi se poate ajunge aproape de Dumnezeu, dar se poate şi cădea. Însă este nevoie de chemare pentru fiecare din ele.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu spun de la mine aceasta

Dar nici de la Biserică. Argumentul că la intrarea într-una din stări, anume căsătoria, avem o Taină, pe când la intrarea în cealaltă avem o Ierurgie, ceea ce ar implica faptul că a ajuns călugăria mai jos decât căsătoria este cu totul şubred. Este exact ca şi când ai susţine că e mai bine să păcătuieşti şi să te spovedeşti decât să nu păcătuieşti, fiindcă în primul caz avem o Taină, pe câtă vreme în al doilea nu.

Dimpotrivă, ceea ce Biserica a susţinut dintotdeauna este că, dintre cele două stări, călugăria are primatul în onoare. Ia cercetaţi dacă preotul la dv la slujbă pomeneşte mai întâî poporul credincios şi pe urmă monahii şi monahiile ori face cumva invers.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dar nici de la Biserică. Argumentul că la intrarea într-una din stări, anume căsătoria, avem o Taină, pe când la intrarea în cealaltă avem o Ierurgie, ceea ce ar implica faptul că a ajuns călugăria mai jos decât căsătoria este cu totul şubred. Este exact ca şi când ai susţine că e mai bine să păcătuieşti şi să te spovedeşti decât să nu păcătuieşti, fiindcă în primul caz avem o Taină, pe câtă vreme în al doilea nu.

Dimpotrivă, ceea ce Biserica a susţinut dintotdeauna este că, dintre cele două stări, călugăria are primatul în onoare. Ia cercetaţi dacă preotul la dv la slujbă pomeneşte mai întâî poporul credincios şi pe urmă monahii şi monahiile ori face cumva invers.

distincția taină/ierurgie este de proveniență catolică și este inoperantă în înțelegerea autentic ortodoxă. Faptul că este predată în „pravoslavnicele” noastre facultăți nu e decât un alt indicator al pocăinței nesfârșite de care avem nevoie.

[Demetrius]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dar nici de la Biserică. Argumentul că la intrarea într-una din stări, anume căsătoria, avem o Taină, pe când la intrarea în cealaltă avem o Ierurgie, ceea ce ar implica faptul că a ajuns călugăria mai jos decât căsătoria este cu totul şubred. Este exact ca şi când ai susţine că e mai bine să păcătuieşti şi să te spovedeşti decât să nu păcătuieşti, fiindcă în primul caz avem o Taină, pe câtă vreme în al doilea nu.

Dimpotrivă, ceea ce Biserica a susţinut dintotdeauna este că, dintre cele două stări, călugăria are primatul în onoare. Ia cercetaţi dacă preotul la dv la slujbă pomeneşte mai întâî poporul credincios şi pe urmă monahii şi monahiile ori face cumva invers.

Imbatabile argumente! Jos palaria!

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dar nici de la Biserică. Argumentul că la intrarea într-una din stări, anume căsătoria, avem o Taină, pe când la intrarea în cealaltă avem o Ierurgie, ceea ce ar implica faptul că a ajuns călugăria mai jos decât căsătoria este cu totul şubred.

În cotloanele memoriei mele a rămas ceva din ce spunea părintele Stăniloae, în 7 dimineţi cu Părintele Stăniloae: „Este sfântă şi căsătoria. Nu spun că nu-i sfânt şi monahismul deşi - am accentuat - monah devii prin ierurgie, om căsătorit devii prin taină”.
Este, în cartea aceasta, un capitol (o dimineaţă) dedicat tainei căsătoriei. Merită citit.

Este exact ca şi când ai susţine că e mai bine să păcătuieşti şi să te spovedeşti decât să nu păcătuieşti, fiindcă în primul caz avem o Taină, pe câtă vreme în al doilea nu.

Dacă starea asta o extrapolaţi cu privire la căsătorie, considerând-o un fel de păcat îngăduit, se datorează probabil viziunii catolice, care nu (re)cunoaşte sfinţenia căsătoriei.
Răspunsul dumneavoastră este, din nou, un sofism, întrucât om fără păcat nu există. Spovedania este taină pentru că îl uneşte pe om cu Dumnezeu, îl împacă cu Biserica, el aflându-se până atunci despărţit din cauza păcatului. Cine nu păcătuieşte (dacă un astfel de om există) acela n-are nevoie de spovedanie, el fiind pe deplin unit cu Dumnezeu (nu este cazul călugărului).
Spovedania este, prin urmare, mai mare decât lipsa ei.
Dar suntem off-topic, aşa că mă opresc aici.