Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii

Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii Mareste imaginea.

“L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu, apoi in carti, in idei si in simboluri. Dar acestea nu-mi dadeau nici pace, nici dragoste. Intr-o zi am descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ca este posibil sa-L intalnesti pe Dumnezeu cu adevarat in rugaciune. Atunci, cu multa rabdare, m-am asezat pe treaba. Astfel, am inteles, putin cate putin, ca Dumnezeu este aproape, ca ma iubeste si ca, lasandu-ma umplut de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalti. Am inteles ca iubirea este comuniune cu Dumnezeu si cu cel de langa tine. Si ca, fara aceasta comuniune, lumea nu este decat tristete, rusine, dezolare, massacre. Numai daca va voi sa traiasca in aceasta iubire, lumea va cunoaste viata vesnica.” (Parintele Dumitru Staniloae)

Pentru a cunoaste pe Dumnezeu, omul nu trebuie decat sa vrea

De nimic nu are nevoie omul, pentru a cunoaste pe Dumnezeu, decat de vointa. Dupa cum spun Parintii, “omul sa dea vointa pentru a lua putere”. Puterea de a cunoaste pe Dumnezeu este imprimata in insasi chipul dumnezeiesc al omului, ca persoana apta de a intra in comuniune si dependent de alte personae asemenea siesi.

Astfel, omul nu are nevoie nici de stiinta, nici de ceva greu de agonisit, iar uneori nici chiar de timp. Imi vin in minte cuvintele din jurnalul unui prieten: “Aici erai, Doamne?!” Intalnirea si cunoasterea lui Dumnezeu se face in virtutea iubirii cu care am fost create. De aceea, interesul personal al lui Dumnezeu fata de om nu cunoaste sfarsit. Chiar daca omul intoarce spatele lui Dumnezeu, Acesta tot nu il lasa pe om in nestiinta si copilaria mintii lui. Stim cu totii pilda cu pasii ce se vedeau pe nisip.

Indraznesc sa spun chiar ca omul ajunge sa-l cunoasca pe Dumnezeu si fara sa vrea. Ca urmare a purtarii de grija a lui Dumnezeu, in cele din urma, mai devreme sau mai tarziu, aproape toti ajung sa-L cunoasca pe Domnul. Sunt intamplari in care omului ratacit i se largeste brusc inima ori i se intraripeaza mintea (in urma iminentei unei morti, a unor mari pierderi ori realizari, in apropierea unor oameni duhovnicesti).

Adevarul dumnezeiesc este “dumnezeiesc de simplu”. De aceea, putem spune chiar ca “prin simplitatea sufletului sau si prin contactul mai putin mediat cu Dumnezeu, taranul poate ajunge uneori la un chip mai limpede al lui Dumnezeu si la exprimari mai adecvate” decat un intelectual. (Costion Nicolescu, Despre cunoasterea lui Dumnezeu la taran) Dupa cum spunea si Petre Tutea: “In fata lui Dumnezeu, inteleptul este var primar cu prostul.”

Aceasta arata in cel mai simplu si direct mod cu putinta cum cunoasterea lui Dumnezeu este atinsa de catre oricine, oriunde, oricat de simplu si neinvatat ar fi. Insusi parintele Dumitru Staniloae reactiona la atitudinea gresita a unor teologi fata de oamenii din mediul rural: “Sa ne dezobisnuim de a mai considera pe tarani niste copii care nu inteleg si nu se preocupa de nimic din ceea ce formeaza continutul credintei si, prin urmare, ii putem purta cu vorbe goale spuse pe ton sentimental.” (Parintele Dumitru Staniloae, Scoala romaneasca)

In viata de zi cu zi, Dumnezeu este la fel de prezent ca si in Biserica, in vremea sfintelor slujbe. Prin urmare, tot omul se afla la mai putin de un pas de a-L cunoaste pe Dumnezeu. Experienta de viata a fiecarui om normal, precum si experientele sale il vor conduce la cunoasterea lui Dumnezeu, pe masura capacitatilor sale, a deschiderii si a vietuirii sale.

Imprejurarile concrete ale vietii sau intalnirile neincetate cu Dumnezeu.

Parintele Dumitru Staniloae puncteaza un lucru adesea trecut cu vederea in teologia academica de pana la el, si anume: cunoasterea lui Dumnezeu in viata de zi cu zi. “Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii se impune tuturor credinciosilor in viata practica, in actiunea Lui providential, prin care fiecare este condus in calea vietii sale.” (Dogmatica, III, p. 139)

Viata omului nu este liniara, ci are multe urcusuri si coborasuri, multe greutati si bucurii. Uneori el este binecuvantat cu bucurii si bunuri materiale, alteori este privat de bunuri sau incercat in chip pedagogic prin ele. Sfantul Maxim Marturisitorul numeste privarea de anumite lucruri a omului de catre Dumnezeu drept “conducere prin judecata”. Pe langa pronie, judecata este cea de-a doua metoda prin care Domnul si-L apropie pe om.

In viata omului si in lume, nimic nu este intamplator, urmare a unui destin impersonal sau rod al hazardului. Totul are un rost, totul se intampla cu randuiala si intelepciune, dupa voia cea inteleapta a iubitorului de oameni Dumnezeu.

Astfel, in diferite imprejurari ale vietii, omul are ocazia sa se cunoasca pe sine, sa inteleaga lumea, rostul ei si al sau, sa Il cunoasca pe Dumnezeu. Zilnic, omul il poate descoperi pe Dumnezeu in calea sa, ascuns fie in bucuriile primite, fie in necazuri, fie in ispite, fie in incercari.

Intalnirea cu oamenii se face si ea prilej de comuniune si de crestere in iubire. Cu cat ne unim mai mult, in dragoste, cu semenii, cu atat ne apropiem mai mult de cunoasterea si iubirea lui Dumnezeu. Suntem astfel ca niste puncte pe marginea unui cerc, ca niste raze ale lui, si cu cat ne apropiem de razele alaturate, cu atat ne apropiem de central cercului.

Multi oameni au nevoie de noi, asa cum si noi, la randul nostrum, avem nevoie de altii. Domnul se ascunde adesea in spatele celor de langa noi, iar noi, pentru a ajunge la el, trebuie sa iubim mai intai pe acestia dupa care se ascunde. Minunat spune parintele Staniloae, zicand: “In fiecare sarac si asuprit si bolnav ne intampina Hristos, cerandu-ne, prin coborare, ajutorul nostru. In mana intinsa a saracului e mana intinsa a lui Hristos, in vocea lui stinsa, auzim vocea stinsa a lui Hristos; suferinta lui, din pricina lipsei si a umilintei in care-l tinem, e suferinta lui Hristos pe cruce, pe care noi o pelungim; in toate, Dumnezeu se coboara la noi si ni Se face cunoscut.” (Parintele Dumitru Staniloae, Dogmatica, III, p.144) Afraat spune si el, in acelasi duh: “Dati-le odihna celor obositi, cercetati-i pe cei bolnavi, ajutati-i pe cei saraci, aceasta este de asemenea rugaciune.” (Episcop Kallistos Ware, Ortodoxia – calea dreptei credinte)

De amintit si intamplarea din viata Sfantului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei. (12noi)

Prin cei de langa noi se mai lucreaza insa si intr-alt chip. Sunt in jurul nostru oameni care ne fac sa simtim o liniste filocalica. Astfel, prin viata sfanta a unuia, multi pot cunoaste pe Dumnezeu. Imi vine in minte o intamplare a unui crestin care, mergand la un ierah simplu (calugar) il vede pe acela imbracat tot in alb, stralucind. Speriat, cauta la cei de langa el, care nu vedeau insa nimic neobisnuit. Din acea zi, rugaciunea si bucuria odihnei in Dumnezeu a aceluia a ajuns neintrerupta.

Cultul ortodox, pelerinajele, intalnirile cu marii slujitori sunt si ele cai de cunoastere a lui Dumnezeu. Nu putini sunt cei ce s-au botezat datorita frumusetii cultului ortodox sau vietii filocalice dintr-o manastire ortodoxa.

Unii au nevoie de noi, de altii avem noi nevoie. Iar in toate acestea se ascunde zilnic Dumnezeu.

Mustrarile constiintei, dupa caderea noastra din iubire, si odihna inimii, pe care o simtim la facerea binelui, ne arata de fiecare data calea spre Dumnezeu. Cu cat ne intarim in dragoste si comuniune cu semenii, cu atat Dumnezu ni se descopera mai mult si mai direct. De asemenea, constiinta pacatelor personale, dar su ale celor de langa noi, dimpreuna cu nevoia de pocainta ne fac sa simtim parasirea sau mangaierea lui Dumnezeu (parasire in pacate; odihna dupa pocainta).

Necazurile si incercarile din viata de zi cu zi sunt insa cele mai puternice lucruri ce ne misca inima, ne trezeste mintea si ne fac sa cautam spre Dumnezeu. Astfel, cunoasterea lui Dumnezeu prin tulburarile zilnice, devine o cunoastere extrem de personala si de directa, neavand nevoie de vreun loc special sau de timp potrivit. Despre acestea insa vom trata putin mai jos.

Bolile personale sau ale celor de aproape ai nostri ne pun adesea in fata propriilor neputinte, in fata intrebarilor celor mari asupra rostului vietii si al lumii. Daca omul nu se incranceneaza si mai tare in rautate, daca nu se inchide cu salbaticie oricarei comuniuni, sunt toate sansele ca sa-L descopere pe Dumnezeu in acele clipe. De multe ori insa, cu durere, vedem cum boala si greutatea nu este inteleasa asa cum ar trebui, motiv pentru care multi se razbuna parca pe ele, pe ceva cu neputinta de atins, uitand sa caute rostul adanc al lor.

Ajutorul primit in situatii critice ale vietii, in situatii in care omul nu mai are nici o nadejde in el insusi, il pune din nou pe om inaintea lui Dumnezeu. Astfel, imi vine in minte intamplarea relatata in Epistola II Corinteni 1, 8-10, despre necazul patit de Apostoli in Asia, cand nu si-au mai pus nadejdea in ei sa scape cu viata, ci in Dumnezeu. Astfel, au si scapat cu viata.

Toate acestea, amintite pana aici, incalzesc rugaciunea, iar rugaciunea fierbinte este deja petrecere in Dumnezeu. Prin aceste imprejurari, inima si mintea omului se sensibilizeaza in chip profund, atingand marginile celor din lumea de dincolo. Adica, greutatile isi cauta, in inima si mintea omului, un rost, iar acest rost nu se odihneste decat in iubirea lui Dumnezeu.

Dupa cum spune si parintele Staniloae, “fiinta noastra traieste practic bunatatea, iubirea si purtarea de grija a lui Dumnezeu”. El este simtit nu doar drept Creator si Proniator al lumii, in imensitatea ei, ci mai mult, drept Persoana Iubitoare, in mare purtare de grija fata de mine. Simt o atentie atotcuprinzatoare asupra problemelor, nevoilor si persoanei mele. Aceasta este prezenta lui Dumnezeu, care “vrea ceva deosebit cu mine”. (Parintele Dumitru Staniloae, Dogmatica, III, p.140) Cu toate acestea, acest raport intim al lui Dumnezeu cu mine nu ma scoate din solidaritatea cu ceilalti, dupa cum spuneam si mai sus. “Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.” (Matei 25, 31-46)

Imprejurarile si persoanele din viata noastra sunt “chipuri transparente ale lui Dumnezeu”.

Trezvia si privegherea

Viata de zi cu zi a fiecaruia il va conduce pe om la cunoasterea lui Dumnezeu, in masura capacitatii sale de a fi deschis lui Dumnezeu, comuniunii si dragostei. Parintele Staniloae spune clar ca “Dumnezeu nu e cunoscut intr-o stare de indiferenta”. Astfel, prin imprejurarile vietii, El ni se face transparent, trebuie insa ca noi sa avem ochi vazatori si duh simtitor.

Greutatile, incercarile, cat si intalnirile cu acei oameni ce ne raman in minte si ne pun pe ganduri asupra vietii noastre sunt lucrari ale lui Dumnezeu, spre a trezi pe om din uitare si nepasare. Dumnezeu este persoana ce nu poate ramane in indiferenta, motiv pentru care El se tine neincetat in calea omului, fie ca acela vrea, fie ca nu vrea. Desi nu forteaza nimic, omul fiind intru toate liber, El este mereu de fata, mereu prezent. Atat fata de cei ce il cauta si il gasesc neincetat, dar si mai mult fata de cei ce ratacesc, El se strecoara in toate ale vietii lor.

Trezvia noastra ne ajuta foarte mult sa ajungem sa-L cunoastem pe Dumnezeu. Netrecand prea repede cu vederea cele petrecute peste zi si nefiind indiferenti fata de bucuriile ivite si fata de greutatile intampinate, omul poate sa intre tot timpul in comuniune simtitoare cu Dumnezeu. Domnul ni se face cunoscut in toate dificultatile noastre daca noi cautam sa vedem greselile noastre care le stau la baza. Vazand greselile si urmarile lor, putem usor intelege dragostea lui Dumnezeu fata de noi, cat si primejdia ratacirii noastre departe de cunoasterea si iubirea Lui.

Nadejdea. Trebuie sa avem nadejde in purtarea lui de grija. Sa ne dam drumul. Frica si emotie.

Necazurile si bucuriile vietii, prezenta lui Dumnezeu in calea omului.

Toate intamplarile din viata omului pot deveni o premisa tare pentru adancirea si statornicirea in rugaciune. Nu doar necazurile, ci si bucuriile. La necazuri isi inalta mai multi mintea la Dumnezeu, insa tot asa si la bucurie. Intr-un moment de bucurie, un rugator a scris Acatistul de multumire: Slava lui Dumnezeu pentru toate.

Sfantul Ioan Gura de Aur, spune: “Cugetul omenesc, cata vreme se bucura de multa libertate, se revarsa si se imprastie. Dar, cand vreo imprejurare de jos il stramtoreaza si il preseaza puternic, trimite rugaciunile curate si frecvente spre inaltime. (…) Caci nimic nu alunga mai mult nepasarea si moleseala ca durerea si necazul, care aduna cugetul din toate partile si-l intoarce spre Dumnezeu.”

Necazurile ca ispite si incercari sunt insa calea cea mai puternica de miscare a inimii spre rugaciune, spre nevointa si spre tanjire dupa dragostea si mila lui Dumnezeu. Dumnezeu conduce pe om spre cunoasterea Sa, spre mantuire, atat prin pronia Sa, cat si prin judecata Sa. “Judecata cuprinde diferite pedepse ce ni le aduce Dumnezeu de pe urma pacatelor, ca sa ne atraga de la rele, diferitele privatiuni de fericire, ca sa ne indemne sa-L cautam si mai mult.” (Parintele Dumitru Staniloae, Ascetica si Mistica, p.184) Ambele sunt neincetata, atat purtarea de grija prin pronie, cat si judecata.

Sfantul Maxim Marturisitorul diferentieaza intre cele doua cai de conducere, astfel: “Iubitorul de Dumnezeu este indumnezeit prin providenta; cel de-al doilea, adica iubitorul de trup si de lume, e oprit de judecata sa ajunga la osanda.” (Filocalia, III, Raspunsuri catre Talasie, 54, Scolia 19) “Bucuriile sunt domolite de siguranta necazurilor ce vor veni, iar necazurile sunt rabdate cu un amestec de seninatate pentru siguranta bucuriilor ce vor urma.” (Parintele Dumitru Staniloae, Ascetica si Mistica, p.196)

Ispitele si incercarile prin care este trecut omul au drept prima urmare o mai buna cunoastere de sine si, implicit, o constientizare a nevoii de ajutorul lui Dumnezeu. Omul nu trebuie insa numai sa se cunoasta, ci sa se si indrepteze. Aceasta autocunoastere, autodescoperire a sa siesi, duce implicit la descoperirea Celui ce ii poarta de grija si il intareste in mijlocul greutatilor. Vede cum singur nu are puterea de a rezista luptelor ivite in cale, iar atunci cand reuseste, simte ca nu este singur, ci ca un Altul a ajutat lui.

Prin ispite el se cunoaste in fata poftelor, iar prin incercari el se cunoaste pe sine in fata durerilor.

Rostul necazurilor este multiplu. Parintele Dumitru Staniloae enumera mai multe foloase de pe urma acestor greutati. Astfel, prin ele, suntem atrasi de la pacate spre Dumnezeu; prin ele ni se restabileste adevarata fire, cea actual si salbaticita fiind indreptata; ele sunt un antrenament in calea mantuirii, prin ele cunoscand mai pe indelete luptele cele duhovnicesti si, mai ales, ajutorul lui Dumnezeu; uneori ne vin pentru pacatele altora (“Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci, chiar daca nu pentru el, este dator sa aiba necazuri pentru aproapele.” Marcu Ascetul, Filocalia 1, Despre cei ce-si inchipuie ca se indrepteaza din fapte); sa ne dea putere si intelepciune, caci rabdarea lor se face izvor de bunatati. (Parintele Dumitru Staniloae, Ascetica si Mistica, p.193)

Suferinta celor drepti, precum a dreptului Iov, este o taina. Lui Iov i se arata minunile si maretiile lui Dumnezeu din natura, pentru ca “sa accepte misterul actelor Lui, mai presus de orice intelegere” (Parintele Dumitru Staniloae, Ascetica si Mistica, p.195). Niciodata insa, greutatile nu au foat si nu vor fi mai mari decat binecuvantarile. Drept urmare si sfarsitul harazit lui Iov de Dumnezeu, care a intrecut bunastarea lui cea dintai.

Bibliografie

Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, I, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1978
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Ascetica si mistica, Editura IBMBOR, Bucuresti, 2002
Arhim. Sofronie Saharov, Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2006
Episcop Kallistos Ware, Ortodoxia – calea dreptei credinte, trad. E.Chiosa, G.Jacota, D. Ailincai, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993
Staretul Tadei, Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata, trad. Valentin Petre Lica, Editura Predania, Bucuresti, 2006
Sfantul Dimitrie al Rostovului, Calauziri catre vesnicele locasuri, trad. Evdochia Savga, Editura Sophia, Bucuresti, 2003

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 6801

Voteaza:

Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE