Pomelnicul de la Sfanta Liturghie

În prealabil postat de VladCat

Parintele Porfirie invata pe toata lumea sa se roage mai mult pentru altii decat pentru sine:
„Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi înşivă. Spuneţi 'Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă' şi să aveţi înlăuntrul vostru întotdeauna pe ceilalţi. Toţi suntem pruncii aceluiaşi Părinte, suntem toţi una; de aceea atunci când ne rugăm pentru ceilalţi să spunem 'Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă' şi nu 'miluieşte-i'. Astfel îi facem una cu noi înşine.Rugăciunea pentru ceilalţi ce se face în mod delicat şi cu adâncă dragoste, este ferită de interes personal şi are mare folos duhovnicesc. Il umple de har şi de bucurie pe cel ce se roagă, dar umple de bucurie şi pe cel pentru care se roagă, îi aduce harul dumnezeiesc.”


Alexis Homiakov, intr-o carte care i-a placut mult lui Rafail Noica („Biserica este una”), spunea asa:
„sangele Bisericii este o rugaciune reciproca si respiratia ei este lauda dumnezeiasca (...) Sa nu spui: 'ce rugaciune pot sa fac eu pt cel viu sau pt cel mort, cand rugaciunea mea nu este indeajuns nici macar pt mine?' Caci daca nu stii sa te rogi, de ce te-ai ruga pt tine? Dar in tine se roaga Duhul iubirii -cf. Romani 8,26-”.

Nu mai imi amintesc acum alte exemple concrete, dar in general toti parintii Bisericii pe care i-am citit accentuau foarte mult rugaciunea pentru aproapele, indiferent de nivelul dezpatimirii/impatimirii....mai dau un ultim exemplu cat se poate de elocvent:

Sofronie Saharov - „Cand va rugati, rugati-va pentru toti si pentru fiecare in parte. Si adaugati: 'Pentru rugaciunile lor, miluieste-ma si pe mine'. Astfel, in mod treptat, constiinta voastra se va elibera de patimi.”

Si eu am primit indrumare duhovniceasca, prin viu grai, in acest sens: mai intai rugaciunea pentru semeni, iar la sfarsit rugaciunea pentru mine, la sfarsit de tot, daca mai ramane vreun loc...
Vad insa din acest topic ca nu exista o unitate deplina intre rugatori, intre parinti, intre duhovnici si fiii/fiicele lor...

Pe de alta parte, pentru sine se roaga oricine practica rugaciunea lui Iisus.
Iar pentru mine se roaga si altii...
Sa te rogi pentru un om doar de la un nivel de despatimire al acestuia incolo, him... nu stiu cum vine asta.... Poate ar trebui sa ne rugam doar pentru sfinti?

Oare putem vorbi despre egofilie si narcisism "duhovnicesc"?
Despre inima egoista care face, viclean, pe smerita pentru a-si ascunde scarba de ceilalti?
Aveam un amic care se credea mare pocait, se ruga doar pentru el, iar cand se imbata (deh, pocait dar pacatos) lansa celebrul lui indemn, care a ramas de pomina: "muriti, baaaa!"

Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne inmoaie pietroaiele pe care le numim inima.

[Mihailc]

În prealabil postat de ioan cezar

Oare putem vorbi despre egofilie si narcisism "duhovnicesc"?
Despre inima egoista care face, viclean, pe smerita pentru a-si ascunde scarba de ceilalti?

Poate chiar egolatrie pe un fond pseudoduhovnicesc.

Ia să vedem ce spune Slujba Proscomidiei în legătură cu subiectul topicului de faţă.

Înainte de pomenirea nominală a viilor de pe pomelnice, preotul rosteşte următoarea rugăciune:

Primeşte Doamne, jertfa aceasta pentru iertarea păcatelor tuturor fraţilor celor întru Hristos şi pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de mila şi de ajutorul Tău; pentru apărarea ţării acesteia şi a celor ce vieţuiesc într-însa şi pentru pacea şi bună aşezarea întregii lumi; pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru mântuirea şi ajutorul celor ce cu osârdie şi cu frică de Dumnezeu se ostenesc şi slujesc: părinţi şi fraţi ai noştri; pentru cei trimişi; pentru cei ce sunt în călătorie; pentru tămăduirea celor ce zac în boli; pentru izbăvirea celor robiţi; pentru cei ce sunt în judecăţi, în ocne, în izgoniri, în necazuri şi strâmtorare; pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi; pentru cei ce ne miluiesc şi slujesc nouă şi pentru cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor; să ne rugăm pentru dânşii; pentru fraţii noştri care sunt în slujbe, şi pentru toţi cei ce slujesc şi au slujit în sfânt locaşul acesta.

Nu văd nici urmă de rugăciune pentru despătimiţi, angelizaţi, smeritoizi etc.

Sfânta Liturghie nu este o reuniune a premianţilor credinţei, ci o împreună lucrare de mijlocire a fiecăruia pentru toţi şi a tuturora pentru fiecare, în care cei sporiţi îi sprijină pe cei mai slabi, iar sănătosul se apleacă cu dragoste asupra nevoilor celor bolnavi. Dacă ai o întristare mare şi mergi la Sfânta Liturghie, întristarea ta este asumată de ceilalţi împreună-rugători, de la episcop sau preot şi până la cerşetorul de la uşă.

"Iar Dumnezeul răbdării şi-al mângâierii să vă dea vouă ca unii pentru alţii să fiţi într-un gând, potrivit lui Iisus Hristos,
pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să-L slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, aşa cum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu." (Romani 15; 5-7)

Şi vă îndemnăm, fraţilor, să-i dojeniţi pe cei fără de rânduială; îmbărbătaţi-i pe cei slabi de înger, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Vedeţi ca nu cumva cineva să-i răsplătească cuiva răul cu rău, ci'ntotdeauna să urmăriţi binele: şi unul către altul, şi fiecare către toţi. Bucuraţi-vă întotdeauna, rugaţi-vă neîncetat, mulţumiţi întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi. (1Tesaloniceni 5; 14-18)

Multumesc, frate Mihail, pentru cuvant!
Domnul fie laudat!

În prealabil postat de Mihailc

Poate chiar egolatrie pe un fond pseudoduhovnicesc.

Ia să vedem ce spune Slujba Proscomidiei în legătură cu subiectul topicului de faţă.

Înainte de pomenirea nominală a viilor de pe pomelnice, preotul rosteşte următoarea rugăciune:

Primeşte Doamne, jertfa aceasta pentru iertarea păcatelor tuturor fraţilor celor întru Hristos şi pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de mila şi de ajutorul Tău; pentru apărarea ţării acesteia şi a celor ce vieţuiesc într-însa şi pentru pacea şi bună aşezarea întregii lumi; pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru mântuirea şi ajutorul celor ce cu osârdie şi cu frică de Dumnezeu se ostenesc şi slujesc: părinţi şi fraţi ai noştri; pentru cei trimişi; pentru cei ce sunt în călătorie; pentru tămăduirea celor ce zac în boli; pentru izbăvirea celor robiţi; pentru cei ce sunt în judecăţi, în ocne, în izgoniri, în necazuri şi strâmtorare; pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi; pentru cei ce ne miluiesc şi slujesc nouă şi pentru cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor; să ne rugăm pentru dânşii; pentru fraţii noştri care sunt în slujbe, şi pentru toţi cei ce slujesc şi au slujit în sfânt locaşul acesta.

Nu văd nici urmă de rugăciune pentru despătimiţi, angelizaţi, smeritoizi etc.

Sfânta Liturghie nu este o reuniune a premianţilor credinţei, ci o împreună lucrare de mijlocire a fiecăruia pentru toţi şi a tuturora pentru fiecare, în care cei sporiţi îi sprijină pe cei mai slabi, iar sănătosul se apleacă cu dragoste asupra nevoilor celor bolnavi. Dacă ai o întristare mare şi mergi la Sfânta Liturghie, întristarea ta este asumată de ceilalţi împreună-rugători, de la episcop sau preot şi până la cerşetorul de la uşă.

"Iar Dumnezeul răbdării şi-al mângâierii să vă dea vouă ca unii pentru alţii să fiţi într-un gând, potrivit lui Iisus Hristos,
pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să-L slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, aşa cum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu." (Romani 15; 5-7)

Şi vă îndemnăm, fraţilor, să-i dojeniţi pe cei fără de rânduială; îmbărbătaţi-i pe cei slabi de înger, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Vedeţi ca nu cumva cineva să-i răsplătească cuiva răul cu rău, ci'ntotdeauna să urmăriţi binele: şi unul către altul, şi fiecare către toţi. Bucuraţi-vă întotdeauna, rugaţi-vă neîncetat, mulţumiţi întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi. (1Tesaloniceni 5; 14-18)

Multumesc Mihai, cam asta era si nelamurirea mea.. asta doream sa inteleg dar probabil ca asa ca peste tot in ortodoxie, este o taina ascunsa intelegerii mele si trebuie doar sa accept ca nu pot intelege totul. Conform logicii iti dau tie dreptate dar ma vad in situatia de a alege intre logica si duhovnic. De asta am spus ca e la mijloc o taina care se ascunde intelegerii mele.

[Demetrius]

În prealabil postat de zinaida

Multumesc Mihai, cam asta era si nelamurirea mea.. asta doream sa inteleg dar probabil ca asa ca peste tot in ortodoxie, este o taina ascunsa intelegerii mele si trebuie doar sa accept ca nu pot intelege totul. Conform logicii iti dau tie dreptate dar ma vad in situatia de a alege intre logica si duhovnic. De asta am spus ca e la mijloc o taina care se ascunde intelegerii mele.

Te rog sa ceri lamuriri duhovnicului si sa ma luminezi si pe mine.

[Mihailc]

În prealabil postat de zinaida

Conform logicii iti dau tie dreptate dar ma vad in situatia de a alege intre logica si duhovnic.

Alege să asculţi de duhovnic, el e mai bine informat asupra situaţiei concrete, şi-apoi vedeţi voi cum o să procedaţi mai târziu.
Sigur că e o discuţie deschisă oportunitatea pomenirii nominale, la Sfânta Liturghie, a fraţilor noştrii care momentan sunt "autosuspendaţi" din Biserică. Cred că, la rigoare, puţine persoane ar fi cu adevărat vrednice la o miridă cât de minusculă pe Sfântul Disc. Dacă cu cei vii procedăm cu o asemenea fariseică autosuficienţă, ce să mai zicem de adormiţi? Nu-i mai pomenim nici pe ei dacă avem certitudinea că n-au fost creştini "regulamentari"? Sau: există o limită în despătimire, care să facă diferenţa între pomenibili şi nepomenibili la Proscomidie?

Îmi aduc aminte că însuşi părintele Cleopa povestea că în ziua când a murit Stalin, l-au pomenit la Sfânta Liturghie timp de 40 de zile şi apoi, multă vreme, în fiecare duminică şi praznic. Oare unul dintre cei mai mari criminali din istoria umanităţii o fi fost mai vrednic de sinaxa credincioşilor decât un oarecare rătăcit de turma lui Hristos, cu apucături golăneşti şi vieţuire întru patimi multe, dar mărunte?