Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Fani71]

În prealabil postat de N.Priceputu

Mie mi se pare că nu facem bine deosebirea între ceea ce este conform firii, ceea ce este împotriva firii şi ceea ce este peste fire.
Firea în sine (s-a mai spus) nu este rea, fiind creată de Dumnezeu, şi ea se foloseşte de afecte pentru a se conserva: foame, sete, somn, atracţie sexuală ş.a., care, toate, sunt însoţite de plăcere. Sfinţii Părinţi arată clar că afectul nu este păcat, atâta timp cât el serveşte scopului său. Atunci când se caută plăcerea în sine, desprinsă de rostul ei, ne situăm sub fire sau împotriva firii, respectiv în păcat.

E adevărat că Hristos ne-a chemat la o viaţă peste fire, viaţa în har, viaţa cu El. Dar nu condamnând firea (căci a venit „mâncând şi bând”, binecuvântând şi nunta), ci transfigurând-o. Plăcerea însăşi se poate transfigura, dacă toate câte le gustăm ştim că le primim din mâna lui Dumnezeu şi-I mulţumim pentru ele.

Iar dacă rugăciunea nu o putem păstra în acele momente, poate e din cauză că nu e pentru cei căsătoriţi rugăciunea continuă. Măcar de-ar fi ea întreruptă doar atunci. Cine vrea să se roage neîncetat, poate că trebuie să ducă o viaţă mai înaltă, ascetică, nu în căsătorie, care implică şi viaţa firească. Totuşi, chiar şi părintele Stăniloae spunea că omul nu poate (sau nu e făcut) să stea tot timpul în genunchi (sau în rugăciune). Are şi alte lucruri binecuvântate de făcut.

Trebuie să ştim să împletim firea cu harul, căci nu sunt incompatibile, împuţinându-ne treptat în cea dintâi şi crescând în cel din urmă.

Cred ca nu este corecta punerea in opozitiei a firii si a harului.
Firea creata de Dumnezeu nu este pusa harului. Harul nu este supraadaugat firii (din cate stiu, asta este o supozitie occidentala care nu este acceptata in ortodoxie).

Daca ar fi numai pentru marii asceti rugaciunea continua, nu ar fi vorbit sfantul Pavel despre ea, cred.

Din cate am inteles eu, rugaciune nu inseamna doar sa spui cuvinte catre Dumnezeu, ci si o atitudine a intregii vieti intoarsa spre Dumnezeu, o daruire a intregii fiinte ('cum se spune la liturghie, 'ca noi insini, unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam').

Or aceasta daruire nu este incompatibila cu viata de om casatorit cu copii.
Daruim si jertfim celuilalt, partenerului, si copiilor. Acestea tot acte de rugaciue pot fi, daca sunt traite in dragoste adevarata si in credinta.

În prealabil postat de Fani71

Daca ar fi numai pentru marii asceti rugaciunea continua, nu ar fi vorbit sfantul Pavel despre ea, cred.

Iarasi o relativizare a sfinteniei apostolilor, Fani? Nu cred ca e posibil.

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Iarasi o relativizare a sfinteniei apostolilor, Fani? Nu cred ca e posibil.

Nu m-ai inteles bine. Am spus ca sfantul Pavel vorbeste despre rugaciunea cointinua ('rugati-va neincetat') pentru ca ea este pentru toti. Nu se adreseaza doar calugarilor (de altfel atunci nu existau calugari in sensul de azi).
Nu am relativizat spusele lui.

În prealabil postat de Fani71

Cred ca nu este corecta punerea in opozitiei a firii si a harului.
Firea creata de Dumnezeu nu este pusa harului. Harul nu este supraadaugat firii (din cate stiu, asta este o supozitie occidentala care nu este acceptata in ortodoxie).

Nu cred că este opusă, dar este inferioară aşa cum ceea ce e trecător e inferior netrecătorului, cum creatul e inferior necreatului. Nu putem învia dacă rămânem oameni ai firii. Firea nu e rea, dar trebuie transfigurată, înviată. Şi, după cum ai spus în continuare, ea poate fi transfigurată aducând-o ca ofrandă lui Dumnezeu şi oamenilor, din iubire.

[Fani71]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu cred că este opusă, dar este inferioară aşa cum ceea ce e trecător e inferior netrecătorului, cum creatul e inferior necreatului. Nu putem învia dacă rămânem oameni ai firii. Firea nu e rea, dar trebuie transfigurată, înviată. Şi, după cum ai spus în continuare, ea poate fi transfigurată aducând-o ca ofrandă lui Dumnezeu şi oamenilor, din iubire.

Poate vrem sa spunem acelasi lucru.
Deci daca firea poate si trebuie sa fie transfigurata, atunci poate fi transfigurata si viata oamenilor casatoriti in aceeasi masura ca viata calugarilor. Dar altfel. Sunt cai diferite.

Cu siguranţă poate fi şi trebuie transfigurată şi viaţa oamenilor căsătoriţi. Şi, evident, sunt căi diferite către acelaşi Dumnezeu. Soţul creşte dacă-şi iubeşte soţia dumnezeieşte, cu dragostea lui Hristos (tinzând către asta), monahul e mai îndrăzneţ, alegându-şi ca partener al iubirii pe însuşi Hristos, renunţând la orice mijlocire omenească. Poate de aceea spunea părintele Stăniloae că monahii pot înainta, totuşi, mai sus decât mirenii.

[andreicosmovici]

În prealabil postat de N.Priceputu

(...) monahul e mai îndrăzneţ, alegându-şi ca partener al iubirii pe însuşi Hristos, renunţând la orice mijlocire omenească. Poate de aceea spunea părintele Stăniloae că monahii pot înainta, totuşi, mai sus decât mirenii.

Cum rămâne atunci cu episodul în care Isus spune: dacă aţi făcut aceasta unuia dintre cei mici/bolnavi/sărmani etc, Mie mi-aţi făcut-o. Şi mai zice ceva, tot Isus: să ne iubim între noi, aşa cum El ne-a iubit. Cum rămâne, aşadar, cu problema mijlocirii?

M-aş feri să compar monahismul cu căsătoria. Ambele sunt căi către Cristos. Punct. Spune Evanghelia (citez din memorie): să nu se uite cel ce mănâncă la cel ce nu mănâncă. Adică: nu fă comparaţie. Oricum, chemarea vine de la Dumnezeu, noi nu avem nici un merit, afară de acela de a răspunde chemării lui Dumnezeu.

În prealabil postat de andreicosmovici

M-aş feri să compar monahismul cu căsătoria. Ambele sunt căi către Cristos. Punct. Spune Evanghelia (citez din memorie): să nu se uite cel ce mănâncă la cel ce nu mănâncă. Adică: nu fă comparaţie. Oricum, chemarea vine de la Dumnezeu, noi nu avem nici un merit, afară de acela de a răspunde chemării lui Dumnezeu.

De acord. Cât priveşte iubirea mijlocită sau nu, prin amândouă poate fi cunoscut Dumnezeu.