![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
Legiunea de îngerași era Oastea Domnul până a căzut pe ici pe colo în sectarism, căci ea lupta cu slaba credință, cu țigara, cu sudalma, cu pălinca, țuica și romul, cu pornografia, cu mândria și cu celelalte spurcăciuni, cu omul roșu s-edomit, deci cu năra vul și cu priogramarea la păcate pe când mișcarea legionară lupta ca nebuna cu păcătosul și cu străinul aciuiat aruncând vina pe nevinovați și producând atentate ca să se erijeze la putere în contra regelui soare, în contra eroilor și vitejilor din părimul război mondial ucigându-i prin închisori și în contra intereselor României și chiar ale lor proprii căci ei în cârdășie cu șefii închisorii, masoni și sioniști l-au ucis pe Zelea Codreanu și apoi l-au ars cu acid ca să acopere urmele aruncând că cică era ordin de la rege, defapt regele dăduse ordin ca jandarmeria să aibă drept de foc în luptele cu bandele de legionari înarmate, foc fără somație dacă e cazul pentru a se putea apăra. Și ordinul ăsta a fost dat în drum spre România, pe tren, când se întorcea de la întâlnirea cu furerul dându-și seama că mișcarea este condusă și controlată de furer prin Horia Sima. Deci erau niște trădători de neam și de țară servind interesele unor revizioniști mincinoși care ne-au răpit Ardealul de nord, Basarabia și Bucovina în cârdășie cu sovieticii, căci fasciștii, naziștii și comuniștii erau din aceiași famili politică, democrați socialiști naționaliști sau internaționaliști. Iar mișcare legionară nu este autoarea rebeliunilor legionare cum au fost ele numite ci ei doar au provocat prin atentate uciderile prin deschidere de foc între armata germană cantonată la Iași și între partizanii semiți veniți ca refugiați din toată Europa la Iași și în Moldova. Deci ei au provocat și au declanșat riposta SS care a trecut la decimarea și anchetarea fără milă a populațieie pentru a preda oamenii pe partizani, și au făcut asta fără milă prin interogatorii și schingiuiri și crime până a intervenit Antonescu cerând încetarea ostilităților căci dacă nu vor înceta a amenințat că va părăsi postul de conducător al forțelor armate de pe frontul din răsăsrit, adică va trebui să răspundă șeful SS și comandantul german direct lui Hitler. În București ca rebeliune a fost altceva și erau devastate casele bogaților e vrei și terorizați pentru a-l intimida pe Antonescu și a face pe lac furerului pentru că știau că Antonescu vrea să-i scoată de la guvernare deci a fost o tactică de intimidare ca să stea sub papucul furerului și să tacă. Antonescu însă i-a scos de la guvernare și a pus tunurile și armata pe ei blocându-le toate mișcările căci a priceput și el că nu erau naționaliști ci slujeau intereselor personale de aducerea la putere a lui Sima exact cum în Germania a venit Hitler. Deci Vulturul este Țara Românească, Inima ei a fost Moldova de pe vremea lui Ștefan, adică Moldova cea mare care avea inima în Basarabia și Bucovina, iar fosta țară a sciților este Banatul și Ardealul și Crișana căci ei ocupaseră pământurile Daco-Geților. Astfel că interpretarea nu poate fi decât una dacă ținem seama că Oastea Domnului s-a înfințat de câtre părintele martir Iosif Trifa la dorința patriarhului de atunci al României. În concluzie, lupta este cu începătoriile și cu stăpâniile întunericului și ale veacului cel vremelnic și nu cu sângele și carnea adică cu păcătosul ci cu păcatul și năravul și mândria și învoirea cu ele! Acuma după ce am lămurit-o și pe asta, de sus prin mila și compătimirea Domnului vă rog să ne întoarcem la subiect! Last edited by vsovivivi; 14.11.2012 at 13:22:18. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Imparatia Cerurilor este Raiul? Care este Pamantul celor blanzi? | Florin-Ionut | Din Noul Testament | 279 | 11.07.2014 17:23:24 |
Curcubeu sferic la mormant la Pr. Arsenie Boca | au_relian | Pelerinaje la locuri Sfinte | 26 | 30.12.2011 21:17:05 |
Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi | bettykalazar | Intrebari utilizatori | 3 | 25.06.2011 10:42:05 |
Pentru cei sau cele care poate sunt pe aici si vor | alecsandru | Stiri, actualitati, anunturi | 2 | 09.04.2009 10:36:14 |
Cum pot demonstra altora existenta lui Dumnezeu ? | question | Generalitati | 27 | 09.08.2008 17:24:43 |
|