Este Dumnezeu drept?

În prealabil postat de Sergiu_B

Well, avand in vedere ca suntem pe un forum ortodox in care pun sub semnul intrebarii niste dogme, e de inteles atitudinea unora. Nici nu ma asteptam sa ma invite la o prajitura.

Nu ai pus sub semnul întrebării nişte dogme, pentru că nu există o dogmă cu privire la mântuirea sau nemântuirea pruncilor avortaţi.

Pe de altă parte, tot atât de fără vină sunt şi copiii născuţi şi morţi fără a fi botezaţi. Putem face presupuneri cu privire la soarta lor, însă sunt riscante, pentru că nu putem şti; nu ni s-a dat să ştim totul; multe le-a lăsat Dumnezeu nelămurite pentru noi, învăluite în mister.

Nici mântuirea nu ştim prea bine ce este. Poate judeci în alb şi negru, poate consideri că pruncii aceia vor fi după moarte ori fericiţi, ori chinuiţi veşnic. De un lucru sunt sigur: Dumnezeu este bun şi vrea mântuirea tuturor. E gata să-şi dea Fiul pentru asta; a şi făcut-o. Deci dacă se poate face ceva pentru acei prunci, cu siguranţă va face (sigur, Dumnezeu poate orice, dar nu vrea decât ce este bine).

Cu siguranţă pruncii avortaţi trec prin chinuri atunci când în loc să primească ocrotirea, ajutorul, mângâierea, dragostea de care au nevoie, sunt înjunghiaţi şi sfârtecaţi de instrumentele aşa-zişilor doctori; trădaţi de fiinţa care le-a dat viaţă şi care nu-i poate iubi; azvârliţi în ceea ce pentru ei este „întunericul cel mai dinafară”. Cum se întipăresc în sufletele lor traumele astea cumplite? Ce urmări au şi pentru cât timp? Cine e de vină pentru iadul în care sunt aruncaţi? Dumnezeu?
Dar cred, cum s-a mai scris, că pocăinţa mamei şi rugăciunile Bisericii le pot mângâia sufletele în cele din urmă.

Gândesc că Dumnezeu ar fi nedrept pentru suferinţa nevinovaţilor cei care uită că nu El a făcut moartea, că nu el este autorul suferinţelor, ci că ele sunt consecinţa despărţirii libere a omului de El. Că această despărţire se cheamă păcat originar şi că urmările ei se transmit din generaţie în generaţie, toţi fiind supuşi morţii şi durerilor de la Adam încoace.