GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Degeaba?.... Si cum ramane cu noi, in acest caz?
Ce e de facut?
Ce mai poate face omul care isi vede necuratia din inima si din minte? Cade in deznadejde? Asteapta pasiv un ajutor?......:)

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

In raspunsul tau ai descris foarte clar si frumos lupta cu ispitele. Eu insa vorbeam despre cu totul altceva. Raspunsul meu complet il gasesti aici>
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...759#post486759

[cristiboss56]

„Când se înmulţeşte răbdarea în sufletele noastre, e semn că am primit în ascuns harul mângâierii.”

„Când se apropie învierea omului duhovnicesc în tine, se trezeşte în tine moartea faţă de toate, şi în sufletul tău cel neasemenea zidirii se încălzeşte bucuria: şi gândurile tale se închid înlăuntrul tău, în dulceaţa aflătoare în inima ta. Dar, când lumea va învia în tine, împrăştierea cugetării ţi se va înmulţi împreună cu cugetul mărunt şi nestatornic. Iar lume numesc patimile pe care le zămisleşte împrăştierea. Şi, când acestea se vor naşte şi se vor desăvârşi, se prefac în păcate şi omoară pe om. Precum nu se nasc copii fără mamă, aşa nu se nasc patimile fără împrăştierea cugetării şi nici păcatul împlinit fără convorbirea cu patimile.
Când se înmulţeşte răbdarea în sufletele noastre, e semn că am primit în ascuns harul mângâierii. Tăria răbdării e mai mare ca gândurile de bucurie ce se ivesc în inimă. Viaţa în Dumnezeu e moartea simţurilor. Când vieţuieşte inima, mor simţurile. Iar învierea simţurilor este moartea inimii. Şi, când acestea învie, e semn că a murit inima pentru Dumnezeu.”


(Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 333-334)

[cristiboss56]

Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre pocainta si judecata si despre despartirea sufletului de trup.

Iubitilor, ce folos aflam intru aceasta viata trecatoare? Vai noua! Fericit este acela care, din toate cate le-a facut in viata, a aflat indrazneala in ceasul despartirii, cand se desparte sufletul de trupul sau. Ca, vin ingerii sa ia sufletul din trup si sa-l puna inaintea judecatii celei groaznice. Mare frica este, fratilor, in ceasul mortii, ca sufletul se desparte de trup cu frica si cu dureri. Ca stau inaintea sufletului faptele lui, in ceasul despartirii, faptele pe care le-a lucrat noaptea si ziua, si bune si rele. Si ingerii se sarguiesc, silindu-se sa scoata sufletul din trup.Ca sufletul, vazandu-si faptele sale, se teme sa iasa. Iar sufletul pacatosului cu frica se desparte de trup si, temandu-se, se duce sa stea inaintea Imparatului celui fara de moarte. Si, silit fiind sa iasa din trup, vazandu-si faptele sale, le zice lor cu frica: "Dati-mi mie vreme si ragaz de un ceas, ca sa ies." Si ii raspund faptele lui: "Pe noi tu ne-ai lucrat si noi impreuna cu tine mergem la Dumnezeu."

Sa traim cu paza, fratilor, viata aceasta trecatoare. Si mai presus de toate, pe Hristos cel Sfant sa-L iubim si sa-L dorim. Ca nu stim, fratilor, in care ceas va fi iesirea noastra. Nimeni din noi nu stie ceasul si ziua despartirii. Ca, umbland noi si desfatandu-ne fara grija pe pamant, se da porunca, fara veste, ca sufletul sa fie luat din trup. Si se duce in ziua intru care nu gandeste, plin fiind de pacate si neavand indrazneala. Pentru aceasta ma rog, fratilor, sa ne facem liberi, sa nu fim robi vietii acesteia trecatoare. Sa intraripam sufletul nostru catre Dumnezeu, in fiecare zi, de curse si de sminteli ferindu-ne.

Vicleanul ascunde de-a pururea curse inaintea sufletului nostru, ca tulburandu-l pe dansul, sa-l vaneze spre munca vesnica. Prin mijlocul smintelilor si al curselor calatorim, iubitilor, sa ne rugam, drept aceea, sa nu cadem intru ele. Pline de dulceata sunt cursele mortii vesnice. Sa nu ne moleseasca pe noi cu dulceata lor cursele mortii, adica grija peste fire a lucrurilor celor pamantesti si a banilor si, mai ales, grija gandurilor si a faptelor celor rele. Sa nu te indulcesti tu, fratele meu, de cursa mortii. Sa nu te molesesti, nici sa te slabesti atunci cand cresc intru tine gandurile rele. De va afla gandul cel intinat intrare in sufletul tau, acesta se indulceste spre cugetarea rea; si cugetarea rea omoara sufletul. Si se face gandul cel rau ca o cursa in sufletul tau, daca nu-l vei goni prin rugaciune, prin lacrimi, prin infranare si prin priveghere. Fa-te pururea liber de toate lucrurile cele pamantesti, ca sa te izbavesti de curse, de ganduri si de fapte rele. Sa nu te molesesti macar o clipa in cugetarea gandurilor cele rele. Sa nu zaboveasca in sufletul tau gandul cel rau, frate. Fugi de-a pururea catre Dumnezeu prin rugaciune, prin ajunare si prin lacrimi, ca sa te izbavesti de toate cursele, smintelile si patimile. Sa nu socotesti, frate, ca multa vreme vei trai pe pamant. Ca, fara de veste va veni porunca Domnului si, vezi, sa nu te afle pe tine pacatuind, nemaiavand vreme de pocainta si nici de iertare. Ce vei zice atunci, in ceasul despartirii, frate?

Multi sunt cei care socotesc ca vor trai pe pamant multa vreme. Si, iata, vine, fara de veste, moartea si desarta face nadejdea lor si nefolositoare. Repede vine moartea si raul cel mai mare e pierzarea vesnica. Sa ai, drept aceea, de-a pururea moartea inaintea ochilor tai, frate, si nu te teme de despartirea de trupul tau. Asteapta moartea in fiecare zi, ca un om intelept si duhovnicesc, asa asteapta de-a pururea sederea inaintea judecatii Domnului. Pregateste-ti in fiecare zi candela ta si, ca un slujitor intelept si sarguitor, cerceteaz-o pe ea in fiece ceas, cu lacrimi, cu rugaciuni si cu fapte bune; cata vreme te afli inca in libertate, foarte te sarguieste. Ca vine vremea cea plina de temere, de frica si de tulburare, care nu-ti mai ingaduie sa gandesti cele inalte si bune. Luati aminte, iubitii mei, cum toate cele rele cresc si sporesc in fiecare zi rautatile si biruieste viclenia. Acestea pregatesc tulburarea cea mare, ce va sa fie, si necazul cel mare, care va veni, peste toate marginile pamantului, pentru pacatele noastre, ca, pentru trandavia noastra, sporesc cele rele.

Sa ne facem, dar, vazatori cu duhul, razboinici iubitori de Dumnezeu in fiecare zi, sa biruim razboiul vrajmasului, o, iubitorilor de Hristos. Sa ne invatam obiceiurile razboiului, ca razboiul nevazut este. Arma a razboiului acestuia este de-a pururea slobozirea de lucrurile pamantesti. Daca ai moartea inaintea ochilor, in fiecare zi, nu pacatuiesti. Daca te vei elibera de lucrurile pamantesti, slobozindu-te din cele vremelnice, vei putea, ca un preaviteaz luptator, sa iei darul biruintei. Ca, daca lucrurile cele pamantesti ne trag in jos, catre ele, apoi si patimile ne intuneca ochii inimii, in vremea luptei launtrice. Pentru aceasta se lupta cu noi si ne biruieste vicleanul, ca pe unii ce suntem plini de lucrurile cele pamantesti si de patimile grijilor pamantesti ne robim. Ca, pe cele pamantesti toti impreuna le iubim, fratilor, dar unii se lupta sa-si elibereze mintea, iar altii nu. Si, atunci mintea noastra ne lasa si se imprastie pe pamant, din pricina trandaviei noastre.

Iata, ziua s-a plecat si catre seara este vremea noastra, iar noi, iubitilor, in necredinta noastra, socotim ca este dimineata. Iata, langa usi este Imparatia Cerurilor ca sa straluceasca, si noi nu voim sa intelegem. Uneori, s-au facut si semnele si minunile despre care a vorbit Domnul: foamete, ciuma, cutremure, infricosari si navaliri de neamuri. Si acestea toate se par noua ca un vis. Nu ne sperie pe noi auzirea, nici insasi vederea lor. Dar secerisul acum s-a apropiat si sfarsit are chiar si viata noastra. Iata, ingerii tin gata secerile; asteapta doar porunca.

Sa ne infricosam, iubitilor. Ceasul este al unsprezecelea din zi si calea este inca lunga. Sa ne sarguim, in camara sa ne aflam. Sa ne facem veghetori si sa ne trezim ca niste nesomnorosi. Nu stim in care ceas Stapanul va veni. Sa iesim de sub apasarea celor pamantesti. Sa nu ingrijesti de nimic, a zis Domnul. A iubi pe toti ne porunceste noua Dumnezeu. Iar noi, dimpotriva, am izgonit dragostea si ea a fugit de pe pamant. Nu afli nicaieri, pe pamant, dragostea cea desavarsita pentru oameni si pentru Dumnezeu, caci ea de la toti a fost gonita. Toti au urat dragostea. Acum, mai mult, invidia imparateste. Pricinile de tulburare pe pamant s-au inmultit nedreptatile au acoperit pe toti impreuna. Fiecare numai cele pamantesti le cauta, iar pe cele ceresti le defaimeaza. Cele vremelnice doreste, iar, pe cele ce vor sa fie, nimeni nu le iubeste. Voiesti sa fii om duhovnicesc? Invata sa te eliberezi de cele pamantesti. Nu cauta mai intai pe cele pamantesti, ci, nevoieste-te si doreste, ca un desavarsit, Imparatia Cerurilor, si apoi, cauta si pe cele pamantesti, dupa cuvantul Domnului.

Sa nu socotesti, zicand: Multa si grea este vremea pustniciei, si eu sunt lenes si neputincios si nu pot sa ma nevoiesc. Asculta graiurile de sfatuire preabuna si folositoare, intelege ce iti zic tie, iubitorule de Hristos, frate: Daca voiesti sa te duci intr-o alta tara departata, nu poti sa alergi intr-un ceas toata lungimea caii. Ci, numarand pasii in fiecare zi si avand rabdare, pleci la drum. Si, cu vremea si cu osteneala, ajungi in tara pe care o doresti. Asa este si Imparatia cea Cereasca si desfatarea Raiului: prin ajunari, prin infranare, prin privegheri, prin milostenie si prin dragoste, fiecare poate ajunge acolo. Acestea sunt caile care te duc la cer, catre Dumnezeu. Sa nu zabovesti a pune inceput de cale buna, care te duce la viata. Voieste numai sa calatoresti in calea aceasta si vei fi sarguitor si indata calea se face dreapta inaintea ta. Si, bucurandu-te de calatorie, faci popasurile veselindu-te. Ca se imputernicesc pasii sufletului tau, la fiecare popas. Si ca sa nu afli greutate in calea care te duce la viata, Domnul pe Sine Insusi S-a facut Cale a vietii, celor ce voiesc, cu bucurie, sa se duca la Tatal luminilor.
Link permanent catre articolul complet:
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p1808.htm

[laraG]

În prealabil postat de cezar_ioan

Sfantul Isaac Sirul - Cuvinte despre sfintele nevointe

Lasa-te rastignit si nu rastigni.
Lasa-te nedreptatit si nu nedreptati.
Lasa-te barfit si nu barfi.
Fii bland si nu zelos si rau.

Veseleste-te cu cei ce se veselesc si plangi cu cei ce plang. Caci acesta este semnul curatiei.
Fii bolnav cu cei bolnavi.
Plangi cu cei pacatosi.
Bucura-te cu cei ce se pocaiesc.
Fii prieten cu toti oamenii, dar si singur in cugetul tau.
Fii partas la patimirea tuturor, dar cu trupul tau fii departe de toate.
Nu mustra pe cineva si nu osandi nici chiar pe cei foarte rai in vietuirea lor.
Intinde haina ta peste cel ce a gresit si acopera-l. Si daca nu poti lua asupra ta greselile lui si nu poti primi certarea si rusinea in locul lui, rabda-l macar si nu-l rusina…

De nu te linistesti cu inima, linisteste-te macar cu limba.
Si daca nu poti pune randuiala in ganduri, pune randuiala macar cu trupul tau.
Si de nu poti lucra cu trupul tau, intristeaza-te macar in cugetul tau.
Si de nu poti sta la priveghere, privegheaza macar sezand pe patul tau sau chiar intins pe el. Si de nu poti posti doua zile, posteste macar pana seara. Si de nu poti pana seara, pazeste-te macar sa nu te saturi.
De nu esti curat in inima ta, fii curat macar in trupul tau.
De nu plangi in inima ta, imbraca-ti cu jale macar fata ta.
De nu poti milui, vorbeste macar ca un pacatos.
De nu esti facator de pace, fii macar neiubitor de tulburare.
De nu te poti stradui, fa-te macar in cuget netrandav.
De nu esti biruitor (asupra pacatelor), macar sa nu te mandresti fata de cei vinovati.
De nu izbutesti sa inchizi gura celui ce barfeste pe sotul tau, pazeste-te macar sa nu te faci partas in aceasta cu el.

De iubesti blandetea, ramai in pace. Si de te vei invrednici de pace, te vei bucura in toata vremea.

Cauta intelepciunea si nu aurul.
Imbraca-te in smerenie si nu in matase..
Cauta sa dobandesti pacea si nu imparatia…

Iata, frate, indemnul meu: mila sa-ti sporeasca in suflet pana cand vei simti in inima ta aceeasi mila pe care Dumnezeu o are fata de tine.

Bine v-am regasit!

http://www.doxologia.ro/vietile-sfin...-duhovniceasca

Bine ati revenit, frate Cezar!Domnul fie cu noi toti, amin!

[cristiboss56]

Psalmul este alinare a sufletului, dăruitor al păcii, psalmul este adunător al prieteniei, unire a celor despărţiţi, al celor învrăjbiţi împăcător. Psalmul este aducător de ajutorul îngerilor, armă întru frici de noapte, odihnă a ostenelilor de ziuă, pruncilor întemeiere, bătrânilor împodobire, prea îmbătrâniţilor mângâiere, femeilor podoabă prea potrivită.

Că psalmul şi din inimă de piatră scoate lacrimi.
Psalmul este lucrul îngerilor, petrecerea cea cerească, tămâia cea duhovnicească. Psalmul este luminare a sufletelor, sfinţire a trupurilor. Pe acesta, fraţilor, să nu încetăm totdeauna cugetându-l: şi prin case, şi prin călătorii, şi dormind, şi sculându-ne, grăind întru înşine cu psalmi şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cezar_ioan

[b]

Bine v-am regasit!

Dumnezeu sa-ti binecuvinteze intoarcerea, frate Cezar. Ma bucur ca ai revenit!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Dumnezeu sa-ti binecuvinteze intoarcerea, frate Cezar. Ma bucur ca ai revenit!

Si eu ma bucur ca a revenit , dar cred ca mesajele pe privat sunt mult mai de folos decat a folosi Slava Desarta- lingusala omeneasca pe un astfel de thread , si nu numai !
A lingusi sau a osandi sunt pacate capitale , Culai !
Smerenia . . .smerenia . . .
Iata un cuvant pentru acest subiect :

„Este un păcat ce vine din trufie, semn al unei inimi bolnave de necredinţă - căci lui Dumnezeu I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea. Pe măsura înălţării în rang, împătimitul ţinteşte tot mai sus. Urmările păcatului: linguşeală din partea supuşilor, lăcomie, luare de mită, lux peste măsură, chiar crimă (Irod). Rangul nu trebuie să fie pentru creştin decât un jug pus asupra lui de către Dumnezeu. Nu trebuie însă să alerge după rang, ci rangul după el.
Slava deşartă nu se pierde decât la moarte, în mod desăvârşit. Să ne gândim că cei mari vor fi mai greu judecaţi decât cei mai mici în funcţie (Înţelepciunea lui Sirah 6, 5-6).
Nu e slavă mai mare - care nu e deşartă - decât a fi creştin adevărat!"

[cristiboss56]

Fatarnicia este atributul care acopera cel mai bine notiunea de “fariseism“, dincolo de toate celelalte conotatii ale acesteia (mandria, suficienta, indaratnicia, cautarea slavei de la oameni, rautatea, dispretul si judecarea celorlalti, meschinaria, fanatica robie fata de litera legii, etc.). Mai presus de orice, viclenia, duplicitatea, nesinceritatea nici fata de sine, nici fata de ceilalti, afundarea si persistenta in minciuna (fata de sine in primul rand) sunt patimile cele mai grave si de capatai, care duc la orbirea si impietrirea totala a sufletului si care fac cu neputinta primirea lui Hristos cel Viu. Cuvintele Sale sunt ca un foc care este, parca, aruncat – cu durerea ultima, cu “disperarea” parinteasca a Celui care nu mai gaseste niciun alt mijloc sa-l salveze de la moarte pe cel iubit al sau – peste o rana atat de infectata, incat niciun alt leac nu mai este cu putinta, in afara cauterizarii pe viu. Rostirea adevarului dureros si ascuns este, parca, ultimul asalt prin care Dumnezeul Iubirii cauta sa dea o sansa si sa intoarca in al unsprezecelea ceas pe cel care, altminteri, si-a astupat de tot urechile si si-a acoperit ochii pentru Adevar si pentru Lumina, semnand pactul sinucigas cu Minciuna. Dintre toate patimile pe care le-a analizat si descris cu o mare patrundere, si Sf. Ierarh Ignatie Briancianinov (a se vedea mai jos) atragea atentia in mod deosebit tot asupra fatarniciei, vazand in ea cea mai mare primejdie pentru mantuire, care ii poate paste pe crestini si pe monahi. De ce? Pentru ca ea si nu alta este patima care L-a vandut si L-a rastignit pe Hristos (Iuda, fariseii) si tot ea este patima care il va caracteriza pe Antihrist, prin excelenta, ca si pe cei care-i sunt inainte-mergatori sau slujitori. Si inca de ce? virusul ei se gaseste azi peste tot in aer, spune Sfantul: “este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică“. De aceea, Sfantul ne indemna sa ne curatim de orice urma a acestei patimi, de la cele mai mici si mai fine forme prin care ea se strecoara in noi, sa ne cercetam pe noi insine cu necrutatoare sinceritate si sa izgonim fara mila din noi orice falsitate, orice pui de sarpe tainuit in vreun cotlon al inimii, bine deghizat de aparente si bine aparat de o multime de indreptatiri. Fatarnicia este asadar, inainte de toate si dincolo de orice alta descriere, un duh strain, un duh viclean, pe care, primindu-l si lasandu-l sa-si faca mendrele in noi, nu facem decat sa intram, prin el, mai mult sau mai putin,”in rezonanta” cu insusi duhul lui Antihrist si, astfel, sa-l primim cu bratele deschise (cel putin duhul lui si pe slugile sale, daca nu inca si pe Antihrist insusi):

“ Trupul viază prin suflet; la fel printr-o activitate a sufletului plăcută lui Dumnezeu prinde viaţă comportamentul exterior. Fără suflet trupul nu este decât un cadavru; părăsit de el, începe să se descompună şi să împrăştie un miros urât; la fel un comportament pios exterior, dar care nu este însoţit de o lucrare corespunzătoare a sufletului, se dovedeşte mai întâi lipsit de rod spiritual, apoi se lasă copleşit de mândrie, de părerea de sine, de făţărnicie, de satisfacţia omenească şi de alte patimi rele ale sufletului, greu de depistat şi de recunoscut. Ele se dezvoltă şi se întăresc foarte rapid, acoperite de o aparentă evlavie exterioară, când aceasta nu este animată de o autentică viaţă spirituală.
[COLOR=#000080]Omul care îşi admiră propria sa evlavie exterioară nu va scăpa de a trece de la pietate la făţărnicie. Făţărnicia, formalismul, este deosebit de plăcută lumii atinsă de orbire; ea este atrasă de laudă, de stima şi încrederea oamenilor[/COLOR]; ea îl întoarce pe călugăr de pe calea Crucii, ea îi asigură o situaţie pământească, omenească, foarte confortabilă. Cum făţarnicul este atât de avantajat şi vede, pe de o parte, câştigul pe care-l obţine din practicile sale, iar pe de alta, ocările şi persecuţiile pe care le îndură din partea lumii atleţii lui Hristos, se va strădui din ce în ce mai mult să se distingă prin făţărnicie şi complezenţă omenească.
Când se desăvârşeşte în făţărnicie, sfârşeşte prin a deveni unul dintre acei farisei care respectă litera legii – acea literă care ucide – şi respinge duhul care dă viaţă. Cu toate că vorbeşte fără încetare despre Dumnezeu şi despre virtute, fariseul este în acelaşi timp complet străin de Dumnezeu şi de virtute: este gata – şi este foarte pregătit pentru aceasta – să împlinească nu importă ce învoială, să recurgă la orice mijloace pentru a-si satisface amorul propriu. Este firesc să aduni ceea ce ai semănat. Sufletul nu poate rămâne inactiv: dacă nu-l angajezi la o lucrare care-l orientează înspre Dumnezeu, va fi orientat inevitabil într-o altă direcţie de către gândurile şi sentimentele ce se nasc în el, îşi va agrava căderea şi va amplifica minciuna şi răul de care a fost atins.
Trebuie luate măsuri din timp pentru a nu deveni un fariseu şi pentru a nu-ţi pierde mântuirea şi fericirea veşnică din pricina unei trecătoare bucurii pe care ţi-o aduc avantajele pământeşti şi laudele oamenilor. Inima noastră este slabă: ea foarte uşor se poate lăsa antrenată de către un viciu ascuns sub o mască seducătoare. Cel care vrea să ia măsuri de precauţie împotriva făţărniciei, să aibă grijă ca de la intrarea în mănăstire să se obişnuiască cu o lucrare corectă a sufletului”.)
“Teme-te de această făţărnicie, teme-te de făţărnicie, în primul rând în tine însuţi, apoi în ceilalţi; teme-te de aceea, că este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică… Urmăreşte făţărnicia în tine însuţi, izgoneşte-o dinăuntrul tău; fereşte-te de gloatele molipsite de ea, care acţionează voit sau inconştient în această direcţie, mascând slujirea lumească prin slujirea lui Dumnezeu, căutarea bunurilor trecătoare prin căutarea bunurilor veşnice, ascunzând sub masca sfinţeniei un trai şi un suflet vicios, supus în întregime pasiunilor“. (apud: IPS
[... ] Este si o “smerita-cugetare” dupa bunul plac al omului pe aceasta si-o alcatuieste pentru sine sufletul iubitor de slava desarta, sufletul amagit si inselat de invatatura mincinoasa, sufletul care se linguseste pe sine, sufletul care cauta maguliri din partea lumii, sufletul care nazuieste cu totul spre sporirea lumeasca si spre desfatarile lumesti, sufletul care a uitat de vesnicie, de Dumnezeu.

[cristiboss56]

“Smerita cugetare” pe care si-o scorneste omul dupa bunul sau plac este alcatuita din fel de fel de nenumarate tertipuri prin care trufia omeneasca se straduieste sa capete slava smeritei-cugetari de la lumea oarba, lumea care iubeste cele ale sale, de la lumea care preamareste viciul atunci cand viciul isi pune masca virtutii, de la lumea care uraste virtutea atunci cand virtutea se infatiseaza privirilor sale in sfanta ei simplitate, in sfanta si neclintita supunere fata de Evanghelie.
Nimic nu este atat de vrajmas smereniei lui Hristos ca “smerita cugetare” dupa bunul plac, care a lepadat jugul ascultarii fata de Hristos si, savarsind furt de cele sfinte, slujeste satanei sub acoperamantul unei fatarnice slujiri lui Dumnezeu (…) Satana ia chip de inger de lumina; “apostolii” lui iau chip de Apostoli ai lui Hristos (Cor. 9, 13-15); invatatura lui ia chip de invatatura a lui Hristos; starile care vin din amagirile lui iau chip de stari duhovnicesti si harice; trufia si slava sa desarta, amagirea de sine si inselarea nascute din acestea iau chipul smereniei lui Hristos. Ah ! Unde s-a ascuns de nefericitii visatori, de visatorii ce in chip jalnic sunt multumiti de sine si de starile lor de amagire de sine, de visatorii care socot ca se desfata si sunt fericiti, unde s-au ascuns de acestia cuvintele Mantuitorului: “Fericiti cei ce plang acum, fericiti cei ce flamanzesc acum si vai voua, celor ce sunteti acum satui, vai voua celor ce radeti acum” (Luca 6, 21,25). (…) Smerenia nadajduieste in Dumnezeu – nu in sine si nu in oameni; de aceea, purtarea ei e simpla, fara ocolisuri, statornica, mareata. Fiii cei orbi ai lumii acesteia numesc acest lucru trufie. Smerenia nu pune nici un pret pe bunatatile cele pamantesti; in ochii ei, mare este Dumnezeu, mare este Evanghelia. Ea nazuieste catre acestea, neinvrednicind stricaciunea si desertaciunea nici cu luarea aminte, nici cu cautatura. Sfanta raceala fata de stricaciune si desertaciune este numita trufie de catre fiii stricaciunii si slujitorii desertaciunii. Este o inchinaciune sfanta ce vine din smerenie si din cinstire fata de aproapele, fata de chipul lui Dumnezeu, fata de Hristos in aproapele; si este o inchinaciune stricata, interesata, care cauta sa placa oamenilor si totodata uraste oamenii, impotrivitoare lui Dumnezeu si urata inaintea Lui: pe aceasta a cerut-o satana de la Dumnezeul-Om, imbiindu-L in schimbul ei cu toate imparatiile pamantului si slava lor.
Cati nu sunt si acum cei care se inchina pentru a primi foloase pamantesti! Cei inaintea carora se inchina acestia le lauda smerenia. Fii cu luare-aminte, baga de seama: cel ce ti se inchina o face din cinstire fata de om, din dragoste si din smerenie ? Sau inchinarea lui iti gadila trufia, pentru a scoate oarecare folos vremelnic ?
Tu, care te numeri printre mai-marii pamantului! Ia seama: inaintea ta se tarasc slava desarta, lingusirea, josnicia! Acestea, dupa ce isi vor fi atins telul, te vor batjocori, te vor vinde cu cel dintai prilej. Niciodata nu-ti revarsa darnicia asupra celui stapanit de slava desarta: acesta, pe cat este de umil inaintea celor mai mari, pe atat este de obraznic, semet, lipsit de omenie cu cei mai mici” (Scara. Cuvantul 22). Pe cel stapanit de slava desarta il vei cunoaste dupa deosebita inclinare pe care o are catre lingusire, catre slugarnicie, catre minciuna, catre orice lucru ticalos si josnic. Pilat s-a suparat pe tacerea lui Hristos, care i s-a parut trufasa. “Mie”, a zis el, “nu-mi raspunzi? Sau nu stii ca am putere sa-Ti dau drumul si putere am sa Te rastignesc?” (In. 19, 10). Domnul Si-a lamurit tacerea punand in lumina voia lui Dumnezeu, pentru care Pilat, ce credea ca lucreaza dupa bunul sau plac, era doar o unealta oarba. Din pricina trufiei, lui Pilat i-a fost cu neputinta sa priceapa ca inaintea lui statea smerenia atotdesavarsita: Dumnezeu Cel Inomenit.
Sufletul inalt, sufletul cu nadejde cereasca, care dispretuieste bunatatile cele stricacioase ale lumii acesteia, nu este in stare de marunta dorinta de a placea oamenilor si de slugarnicie. Gresesti numind trufas acest suflet, pentru faptul ca nu indestuleaza cerintele patimilor tale. Amane! Cinsteste trufia cea binecuvantata, lui Dumnezeu placuta a lui Mardoheu! Aceasta, care in ochii tai este trufie – de fapt este sfanta smerenie”.

[cezar_ioan]

Va multumesc tuturor pentru primire, mai calda sau mai retinuta, dupa cum a fost posibil in sufletul fiecaruia.
Eu m-am reintors pe forum dupa o analiza cat am reusit de atenta a greselilor mele din trecut. Sper ca am invatat cate ceva atat din greselile personale cat si din recomandarile voastre, uneori blande si suportive, alteori mai aspre, dupa cum a fost ingaduit si inriurit de Bunul Dumnezeu.
Ma simt bine pe forum, ca acasa. Atat scrisul cat si cititul postarilor tuturor forumistilor imi sunt prilej de impartasire a dragostei fratesti dintre noi, oamenii credinciosi in Hristos, fiecare dupa masura lui.
Domnul sa ne ocroteasca si sa ne lumineze pe noi toti!

P.S. Un cuvant special de multumire fratelui Cristian, pentru efortul sustinut de a aduce mereu in atentie pericolele caderilor de tot felul. Ca un impiedicat cum sunt eu, nu pot decat sa ii fiu recunoscator pentru atentionari. La randul meu insa, nu voi proceda la fel, deoarece mi-am reamintit, in sfarsit, ca vocatia mea nu este asprimea (aceasta e cadere de la menirea mea) ci, in chip complementar, blandetea. Iar cand spun blandete, ma trage gandul imediat sa spun de fapt Frumosul, in toate chipurile posibile.
Sa ne miluiasca Domnul, asa cum suntem fiecare in felul lui aparte, precum si pe toti impreuna! AMIN+