"cele mai de jos ale pamantului"

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de LgMihail

Dragule, Hronografele bisericesti fac parte din patrologie (Sfanta Traditie). Gheorghe Chedrinos nu este scriitorul hronografului, ci culegatorul.

Cartea e o apocrifă, de la un preot ştiu asta. Mai documentează-te.

Ce părere ai de textul de mai jos, extras din Hronograf:

"[...]încă nu numai a amestecat Domnul limbile oamenilor, ci şi podoaba chipului omenesc a schimbat-o întru mulţi, şi abia a lăsat într-înşii asemănare omenească. Pentru că cu mînia Iui Dumnezeu au ieşit din ziditorii turnului cei tulburaţi, feluri de neamuri cu chip slut, schimonosituri ale firii omeneşti, jumătate fiară şi jumătate oameni, pentru care puţin ceva aici să spunem. întîi s-au aflat în feluri de locuri, în munţi şi în pustietăţi nişte chipuri sălbatice, asemănare omenească avînd, care se cheamă oameni de pădure, cu fiarele petrecători, numindu-se satiri, goi, păroşi, la care au picioarele de capră şi la cap au coarne. Dar atîta sînt de iuţi, cît nici din jivini nu poate să-l ajungă pe satir, fără numai cînd ar fi slab sau bătrîn. (Vezi că maimuţa este din oameni răi - satirul este maimuţa).
Ippodoni sau Hipocentauri, care au capul şi pieptul de om,
iar celălalt tot trupul asemenea cu calul, patru picioare şi
coadă avînd (Conf. lacob şi Navclir). *
Pentru amîndouă aceste sălbăticiuni asemănări de oameni se află scris în viaţa cuviosului Pavel Tebeul (Ianuarie 15) cum cînd marele Antonie s-a dus în pustiul cel dinlăuntru, ca să-l caute pe plăcutul lui Dumnezeu Pavel, fiind o mare arşiţă întru amiazăzi, slăbea bătrînul cu trupul, dar nu slăbea cu duhul, nici nu se întorcea din calea ce înainte o luase. Şi măcar de nu ştia încotro să meargă, însă se întărea şi zicea: Cred în Dumnezeul meu că-mi va arăta mie pe robul Său, pe care mi s-a făgăduit să mi-l arate. Şi nu după mult timp a văzut om asemenea cu calul, pe care făcătorii de stihuri Hipocentaur îl numesc. Pe acela văzîndu-l, s-a întrarmat cu mîntuitorul semn al Crucii şi cu

161

îndrăzneală l-a întrebat: Ascultă tu, în care loc robul lui Dumnezeu locuieşte? Iar fiara plecîndu-se de cuvîntul Sfîntului şi neputînd cu.glasul să răspundă, cu mîna arăta partea în care trebuia să meargă robul lui Dumnezeu, şi a fugit cu grabnică alergare de la cuviosul Antonie. Iar bătrînul se mira de chipul acelei fiare şi mergea în partea în care fiara îi arătase cu mîna lui. Apoi ajungînd la un loc pietros, a văzut altă fiară, care era la fel omenească asemănare pînă la jumătate, iar cealaltă parte a trupului era de fiară, picioarele de capră şi coarne la cap, de a căruia vedere mirîndu-se bătrînul, cu credinţă neîndoită într-armat fiind, fără de frică îl întreba zicînd: Cine eşti tu? Iar fiara poame de finic, ca un semn de pace aducîndu-i lui, zicea: Muritor sînt eu, unul din vieţuitorii în pustie, pe care limbile cele întunecate cu rătăcirea, satiri numindu-ne (maimuţe) între dumnezeii lor ne-au cinstit. Deci trimis sînt de la turma mea să mă rog ţie, ca să rogi pentru noi pe Stăpînul cel de Obşte, pe care în lume l-am cunoscut că a venit şi în tot pămîntul a ieşit Vestirea lui (Ps. 18, 4). Unele ca acestea cînd le vorbea fiara, ostenitul călător îşi uda faţa sa cu lacrimile de bucurie, pentru că se bucura de Slava lui Hristos şi de pierzarea satanei, încă împreună şi se mira, că a putut să înţeleagă vorba satirului, şi lovind pămîntul cu toiagul zicea: „Amar ţie cetatea Alexandriei, care în loc de Dumnezeu, cinsteşti slugile! Amar ţie cetate curvă, în care din toată lumea dracii s-au adunat? Ce răspuns ai să dai? Fiindcă şi fiarele mărturisesc Puterea lui Hristos, iar tu schimonosirile pădurii ca pe dumnezei le cinsteşti?" Acestea sfîntul grăindu-le, fiara a fugit în pustie. Pentru acea fiară nimeni să nu socotească a fi de necrezut, fiindcă şi la cetatea împărătească Constantia (Constantinopol) o fiară ca aceea cu asemănare omenească, ce se cheamă satir (maimuţă), vie s-a adus din Alexandria, spre mare mirare a tot poporul. Iar după ce a pierit, ca să nu putrezească trupul ei, îndată cu sare l-a sărat şi în Antiohia la împăratul ca să fie ştiută de dînsul o trimiseră.
Androginii sau Hermafrodiţii aceia fiecare au cele fireşti amîndouă bărbătească şi muierească, ţîţele lor, cea dreaptă bărbătească, iar cea stînga muierească.
Arimaspi care numai un ochi au în mijlocul frunţii, cărora neîncetat le este războiul cu Grifii pentru mărgăritare şi aur. Că ceea ce în munţi Grifii o Sapă, aceea Arimaspi cu sila o apucă de la dînşii.
Astromii, care la marginile Indiei se află, gură neavînd nicidecum, nici mîncînd, nici bînd, fără numai prin mirosirea nărilor, din frumoasa mirosire a poamelor trăiesc, că aceea le este lor hrana, ca adică să miroase poame.

162

Tanefi, la care atîta sînt de mari urechile, cît tot trupul îşi acopăr cu ele.
Nevri, care se schimbă la vreme în lup, şi-l mănîncă pe care om îl prind.
Pigmei, oameni mici, ca de un cot, care în munţii Indiei trăiesc, nu mulţi ani, pentru că muierile lor la cinci ani nasc, iar la opt îmbătrînesc. Acei pigmei pe berbeci şi ţapi încalecă, din arce mici însăgetează şi au război cu cocoarele de la hrană, căci cocoarele mănîncă ceea ce pigmeii seamănă. Drept aceea în vreme de primăvară, acei pigmei adunîndu-se pîlc mare, se duc cu armele lor la malul mării oceanului, de care este aproape pămîntul lor, şi cearcă cuiburile cocoarelor şi le mănîncă ouăle şi puii lor, ca nu înmulţindu-se cocoarele să-i dovedească pe dînşii (să-i biruiască).
Ciclopii; sau uriaşii, a cărora locuinţă le este în Sicilia sub muntele Etna, precum grecul făcător de stihuri Vergiliu pomeneşte, de care spun (că precum şi Arimaspii) numai un ochi au în frunte.
Manticori, la India, care au capul şi faţa omenească, iar celălalt trup de leu. în aceleaşi părţi ale Indiei se află şi alte sluţii în asemănare omenească, capete şi grumazi neavînd, iar ochii lor le sînt în spate, iar gurile în piept, încă şi alt neam de sluţii se află acolo în pustietăţi în asemănare omenească, care se cheamă Chinocefali, la care sînt capetele de cîine şi scrîşnire de dinţi înfricoşată.

Şi Cocicodanul sau Pedicul, din parte are asemănare omenească.

Şi multe ca acelea sluţii se află în partea de sub cer, omenească asemănare avînd, care toţi din firea omenească, din strămoşul Noe ca şi noi au ieşit - spune dascălul Augustin apuseanul; care din vremea facerii turnului, podoaba chipului omenesc şi mintea şi-au pierdut, de mînia lui Dumnezeu tulburîndu-se şi s-au făcut nu desăvîrşit oameni, ci fiare jumătate şi înfiorări. Şi ce este de mirare? Cînd şi în cele de pe urmă vremi se fac deasemenea cu acelea, Nabucodonosor în bou, iar Tiridat în vier prefăcîndu-se, cînd a năpădit pe dînşii pedeapsa lui Dumnezeu."