Curatia trupeasca pana la nunta

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de MihaiG

Analogia pe care o faceţi cu domeniul juridic nu vă susţine punctul de vedere, şi iată de ce:

În primul rând, criteriul pe care îl propuneţi nu este unul valid (în domeniul juridic) pentru individualizarea judiciară a pedepsei.

Niciun judecător nu va condamna la o pedeapsă mai mare pe cel care a tras o palmă directorului de spital, raportat la cel care a tras o palmă brancardierului, dacă toate celelalte circumstanţe reale ar fi similare sau cvasi-similare.

Art 335 din CP se vorbeste despre lovirea superiorului:
Lovirea superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Dacă fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârşită în timp de război, maximul pedepsei se sporeşte cu 2 ani.

Sa dam foaia si sa citim din art 336 CP, unde aflam de asta data despre lovirea inferiorului:
Lovirea inferiorului sau subordonatului de către un superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.

Dispoziţiile alin. 1 nu se aplică în timp de război, dacă fapta a fost determinată de o necesitate militară.

Din cele de mai sus retinem ca:
1) faptele de lovire a superiorului si de lovire a inferiorului sunt asimetrice (pedeapsa nu este egala)
2) imprejurarea ca exista o stare de razboi agraveaza prima fapta in timp ce o atenueaza pe a doua.

Acuma, parca vad ca spuneti: dom'le, astea sunt fapte savarsite de militari. Despre ce militari vorbesti dumneata, ca eu vorbesc despre oameni obisnuiti.
La asemenea obiectie, as putea sa raspund in multe feluri. Ma limitez la cel mai teologic. Chiar asta suntem: militari. Starea in care ne aflam este stare de razboi. Suntem Ecclesia Militans. Starea de pace nu e din lumea aceasta, chiar daca, de multe ori, crestinii primesc arvuna ei inca de aici. "Requiescat in pace" nu spunem despre crestinul luptator, ci despre celalalt, cel care nu mai face parte din Biserica Luptatoare, ci din cealalta Biserica. Prin urmare, lovirea Superiorului nostru este o fapta teribila. Cu consecinte teribile.

Mutatis mutandis, regăsim acelaşi principiu şi în cazul infracţiunilor de insultă şi calomnie (pentru că vorbim, nu-i aşa, despre o insultă adusă divinităţii), şi, în special, atunci când vorbim despre latura civilă, cu atât mai mult cu cât infracţiunea de insultă este în prezent dezincriminată:

Cand spunem ca "pacatul este insulta asupra lui Dumnezeu" nu avem in vedere, pentru "insulta" intelesul de "injuratura", ci intelesul celalalt, comun in limba engleza, de "lezare".

Revenind la domeniul teologic, pentru a justifica o pedeapsă de natură şi severitate infinită (focul iadului, chinuri veşnice, cazanul cu smoală etc.), ar trebui ca prejudiciul să fie infinit.

Şi atunci:

Suferă divinitatea, în grad infinit, atunci când eu mă culc cu vecina ?

Este divinitatea diminuată, rănită, prejudiciată, în măsură infinită, pentru că eu m-am culcat cu logodnica ?

Nota bene, vorbim despre o divinitate care are ca atribute definitorii perfecţiunile în cel mai înalt grad, în perpetuuitate.

Dumnezeu nu sufera, la vederea pacatelor noastre, in sensul unei diminuari a dumnezeirii Sale, adica a infinitei Sale perfectiuni. Nu mai putin, pacatul este o lezare a Sa, o injurie. ("Pacatul este jignire adusa lui Dumnezeu" formuleaza CBC art 1850). Nici regina Elisabeta a II-a nu ar suferi o diminuare a maiestatii ei daca eu as striga in fata Palatului Buckingham: "Fac ceva pe coroana ta !" Cu atat mai putin este diminuata divinitatea lui Dumnezeu de pacatele unor microscopice fiinte, ca noi. Dar, tocmai fiindca ne iubeste, fiindca ne vrea egali ai Sai, impartasindu-I sfintenia ("Fiti sfinti, ca Eu sunt sfant!) Dumnezeu sufera. El este lezat de pacatele noastre mai mult decat in sens figurat. Este lezat in sensul cel mai propriu. Daca nu am fi fost pacatosi, nu ar fi fost nicio nevoie ca sa sufere la modul cel mai propriu. Sa ne gandim numai la suferinta Lui din seara cand a fost arestat. Atunci, El a suferit sudoratia hemoragica, fenomen fiziologic extrem, cauzat de o teribila suferinta psihica. El a intrevazut atunci pacatele oamenilor. Trecute, prezente si viitoare. Iar o picatura din sudoarea sangerie a Domnului este din cauza mea: exact din cauza ca eu m-am culcat cu logodnica mea. Prin acest lucru, desi ma aflu in viitor fata de toate aceste intamplari, am fost spiritual prezent in piata din Ierusalim, strigandu-i guvernatorului roman: "Rastigneste-L ! Rastigneste-L !". Am cerut si eu ca sangele Lui sa fie asupra mea, cum sa ma mai mir ca destinatia mea fireasca este "iezerul de foc" ?

În plus, aş adăuga că este e aberaţie să subscrii un grad infinit de responsabilitate (premisă necesară pentru a fundamenta silogismul crimă de gravitate infinită implică pedeapsă de grad infinit) unei fiinţe finite, sau cel puţin unei perioade finite din existenţa ei (viaţa pământească).

Dar ca sa primim o rasplata infinita pentru o perioada finita de efort din partea noastra, asta nu este o aberatie ?

Adevarul este ca ma ingrijorati. M-ar bucura sa imi promiteti ca veti discuta aceste lucruri cu preotul dv, fiindca gasesc absolut normal sa nu aveti prea mare incredere in mine, un "crestin de Duminica". Continuand logica ultimului dv paragraf citat mai sus, orice pacat devine ceva foarte usor. O usoara indispozitie a sufletului. Fiindca orice pacat ar presupune "responsabilitate finita", cum sa primeasca "pedeapsa infinita" ? Onan ? Un coitus interruptus, acolo, ce mare lucru ? Nici macar nu era "cu logodnica" ci era cu nevasta: de ce o fi trebuit sa-l secere Dumnezeu ? Dar pe fii lui Core, care nu au facut decat sa intrebe de unde si pana unde este Moise conducatorul Poporului Ales ? La urma urmei, niste democrati avant la lettre, de ce a trebuit sa-i inghita pamantul ?

Dv realizati ca va aflati aproape de ideea apocatastazei (salvarea univesrala), doctrina condamnata ca heterodoxa de atatea ori de Biserica noastra ? Inapoi la cateheza si incepeti cu cercetarea notiunii de "pacat de moarte": de ce se cheama asa ? De atatea si atatea ori, rostind Actul de Cainta, ati promis lui Dumnezeu si preotul confesor ca veti "uri pacatul mai mult decat orice pe lume". De ce trebuie sa-l urati asa de tare ? Fiindca el este capabil sa ne desparta de Domnul timp de o vesnicie intreaga. Un singur pacat de moarte, si sufletul isi pierde starea de gratie sfintitoare, ajungand in stare cazuta, incompatibila cu mantuirea. Urati pacatul, ca sa va fie dv bine in viata aceasta si in viata de veci.