GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[cristiboss56]

Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre pocainta si judecata si despre despartirea sufletului de trup.

Iubitilor, ce folos aflam intru aceasta viata trecatoare? Vai noua! Fericit este acela care, din toate cate le-a facut in viata, a aflat indrazneala in ceasul despartirii, cand se desparte sufletul de trupul sau. Ca, vin ingerii sa ia sufletul din trup si sa-l puna inaintea judecatii celei groaznice. Mare frica este, fratilor, in ceasul mortii, ca sufletul se desparte de trup cu frica si cu dureri. Ca stau inaintea sufletului faptele lui, in ceasul despartirii, faptele pe care le-a lucrat noaptea si ziua, si bune si rele. Si ingerii se sarguiesc, silindu-se sa scoata sufletul din trup.Ca sufletul, vazandu-si faptele sale, se teme sa iasa. Iar sufletul pacatosului cu frica se desparte de trup si, temandu-se, se duce sa stea inaintea Imparatului celui fara de moarte. Si, silit fiind sa iasa din trup, vazandu-si faptele sale, le zice lor cu frica: "Dati-mi mie vreme si ragaz de un ceas, ca sa ies." Si ii raspund faptele lui: "Pe noi tu ne-ai lucrat si noi impreuna cu tine mergem la Dumnezeu."

Sa traim cu paza, fratilor, viata aceasta trecatoare. Si mai presus de toate, pe Hristos cel Sfant sa-L iubim si sa-L dorim. Ca nu stim, fratilor, in care ceas va fi iesirea noastra. Nimeni din noi nu stie ceasul si ziua despartirii. Ca, umbland noi si desfatandu-ne fara grija pe pamant, se da porunca, fara veste, ca sufletul sa fie luat din trup. Si se duce in ziua intru care nu gandeste, plin fiind de pacate si neavand indrazneala. Pentru aceasta ma rog, fratilor, sa ne facem liberi, sa nu fim robi vietii acesteia trecatoare. Sa intraripam sufletul nostru catre Dumnezeu, in fiecare zi, de curse si de sminteli ferindu-ne.

Vicleanul ascunde de-a pururea curse inaintea sufletului nostru, ca tulburandu-l pe dansul, sa-l vaneze spre munca vesnica. Prin mijlocul smintelilor si al curselor calatorim, iubitilor, sa ne rugam, drept aceea, sa nu cadem intru ele. Pline de dulceata sunt cursele mortii vesnice. Sa nu ne moleseasca pe noi cu dulceata lor cursele mortii, adica grija peste fire a lucrurilor celor pamantesti si a banilor si, mai ales, grija gandurilor si a faptelor celor rele. Sa nu te indulcesti tu, fratele meu, de cursa mortii. Sa nu te molesesti, nici sa te slabesti atunci cand cresc intru tine gandurile rele. De va afla gandul cel intinat intrare in sufletul tau, acesta se indulceste spre cugetarea rea; si cugetarea rea omoara sufletul. Si se face gandul cel rau ca o cursa in sufletul tau, daca nu-l vei goni prin rugaciune, prin lacrimi, prin infranare si prin priveghere. Fa-te pururea liber de toate lucrurile cele pamantesti, ca sa te izbavesti de curse, de ganduri si de fapte rele. Sa nu te molesesti macar o clipa in cugetarea gandurilor cele rele. Sa nu zaboveasca in sufletul tau gandul cel rau, frate. Fugi de-a pururea catre Dumnezeu prin rugaciune, prin ajunare si prin lacrimi, ca sa te izbavesti de toate cursele, smintelile si patimile. Sa nu socotesti, frate, ca multa vreme vei trai pe pamant. Ca, fara de veste va veni porunca Domnului si, vezi, sa nu te afle pe tine pacatuind, nemaiavand vreme de pocainta si nici de iertare. Ce vei zice atunci, in ceasul despartirii, frate?

Multi sunt cei care socotesc ca vor trai pe pamant multa vreme. Si, iata, vine, fara de veste, moartea si desarta face nadejdea lor si nefolositoare. Repede vine moartea si raul cel mai mare e pierzarea vesnica. Sa ai, drept aceea, de-a pururea moartea inaintea ochilor tai, frate, si nu te teme de despartirea de trupul tau. Asteapta moartea in fiecare zi, ca un om intelept si duhovnicesc, asa asteapta de-a pururea sederea inaintea judecatii Domnului. Pregateste-ti in fiecare zi candela ta si, ca un slujitor intelept si sarguitor, cerceteaz-o pe ea in fiece ceas, cu lacrimi, cu rugaciuni si cu fapte bune; cata vreme te afli inca in libertate, foarte te sarguieste. Ca vine vremea cea plina de temere, de frica si de tulburare, care nu-ti mai ingaduie sa gandesti cele inalte si bune. Luati aminte, iubitii mei, cum toate cele rele cresc si sporesc in fiecare zi rautatile si biruieste viclenia. Acestea pregatesc tulburarea cea mare, ce va sa fie, si necazul cel mare, care va veni, peste toate marginile pamantului, pentru pacatele noastre, ca, pentru trandavia noastra, sporesc cele rele.

Sa ne facem, dar, vazatori cu duhul, razboinici iubitori de Dumnezeu in fiecare zi, sa biruim razboiul vrajmasului, o, iubitorilor de Hristos. Sa ne invatam obiceiurile razboiului, ca razboiul nevazut este. Arma a razboiului acestuia este de-a pururea slobozirea de lucrurile pamantesti. Daca ai moartea inaintea ochilor, in fiecare zi, nu pacatuiesti. Daca te vei elibera de lucrurile pamantesti, slobozindu-te din cele vremelnice, vei putea, ca un preaviteaz luptator, sa iei darul biruintei. Ca, daca lucrurile cele pamantesti ne trag in jos, catre ele, apoi si patimile ne intuneca ochii inimii, in vremea luptei launtrice. Pentru aceasta se lupta cu noi si ne biruieste vicleanul, ca pe unii ce suntem plini de lucrurile cele pamantesti si de patimile grijilor pamantesti ne robim. Ca, pe cele pamantesti toti impreuna le iubim, fratilor, dar unii se lupta sa-si elibereze mintea, iar altii nu. Si, atunci mintea noastra ne lasa si se imprastie pe pamant, din pricina trandaviei noastre.

Iata, ziua s-a plecat si catre seara este vremea noastra, iar noi, iubitilor, in necredinta noastra, socotim ca este dimineata. Iata, langa usi este Imparatia Cerurilor ca sa straluceasca, si noi nu voim sa intelegem. Uneori, s-au facut si semnele si minunile despre care a vorbit Domnul: foamete, ciuma, cutremure, infricosari si navaliri de neamuri. Si acestea toate se par noua ca un vis. Nu ne sperie pe noi auzirea, nici insasi vederea lor. Dar secerisul acum s-a apropiat si sfarsit are chiar si viata noastra. Iata, ingerii tin gata secerile; asteapta doar porunca.

Sa ne infricosam, iubitilor. Ceasul este al unsprezecelea din zi si calea este inca lunga. Sa ne sarguim, in camara sa ne aflam. Sa ne facem veghetori si sa ne trezim ca niste nesomnorosi. Nu stim in care ceas Stapanul va veni. Sa iesim de sub apasarea celor pamantesti. Sa nu ingrijesti de nimic, a zis Domnul. A iubi pe toti ne porunceste noua Dumnezeu. Iar noi, dimpotriva, am izgonit dragostea si ea a fugit de pe pamant. Nu afli nicaieri, pe pamant, dragostea cea desavarsita pentru oameni si pentru Dumnezeu, caci ea de la toti a fost gonita. Toti au urat dragostea. Acum, mai mult, invidia imparateste. Pricinile de tulburare pe pamant s-au inmultit nedreptatile au acoperit pe toti impreuna. Fiecare numai cele pamantesti le cauta, iar pe cele ceresti le defaimeaza. Cele vremelnice doreste, iar, pe cele ce vor sa fie, nimeni nu le iubeste. Voiesti sa fii om duhovnicesc? Invata sa te eliberezi de cele pamantesti. Nu cauta mai intai pe cele pamantesti, ci, nevoieste-te si doreste, ca un desavarsit, Imparatia Cerurilor, si apoi, cauta si pe cele pamantesti, dupa cuvantul Domnului.

Sa nu socotesti, zicand: Multa si grea este vremea pustniciei, si eu sunt lenes si neputincios si nu pot sa ma nevoiesc. Asculta graiurile de sfatuire preabuna si folositoare, intelege ce iti zic tie, iubitorule de Hristos, frate: Daca voiesti sa te duci intr-o alta tara departata, nu poti sa alergi intr-un ceas toata lungimea caii. Ci, numarand pasii in fiecare zi si avand rabdare, pleci la drum. Si, cu vremea si cu osteneala, ajungi in tara pe care o doresti. Asa este si Imparatia cea Cereasca si desfatarea Raiului: prin ajunari, prin infranare, prin privegheri, prin milostenie si prin dragoste, fiecare poate ajunge acolo. Acestea sunt caile care te duc la cer, catre Dumnezeu. Sa nu zabovesti a pune inceput de cale buna, care te duce la viata. Voieste numai sa calatoresti in calea aceasta si vei fi sarguitor si indata calea se face dreapta inaintea ta. Si, bucurandu-te de calatorie, faci popasurile veselindu-te. Ca se imputernicesc pasii sufletului tau, la fiecare popas. Si ca sa nu afli greutate in calea care te duce la viata, Domnul pe Sine Insusi S-a facut Cale a vietii, celor ce voiesc, cu bucurie, sa se duca la Tatal luminilor.
Link permanent catre articolul complet:
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p1808.htm

[leonte]

În prealabil postat de cristiboss56

Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre pocainta si judecata si despre despartirea sufletului de trup.


Sa ne facem, dar, vazatori cu duhul, razboinici iubitori de Dumnezeu in fiecare zi, sa biruim razboiul vrajmasului, o, iubitorilor de Hristos. Sa ne invatam obiceiurile razboiului, ca razboiul nevazut este. Arma a razboiului acestuia este de-a pururea slobozirea de lucrurile pamantesti.
...
lucrurile cele pamantesti ne trag in jos, catre ele, apoi si patimile ne intuneca ochii inimii, in vremea luptei launtrice. [...]Si, atunci mintea noastra ne lasa si se imprastie pe pamant, din pricina trandaviei noastre.

2. Sa ne infricosam, iubitilor. Ceasul este al unsprezecelea din zi si calea este inca lunga. Sa ne sarguim,... Sa ne facem veghetori si sa ne trezim ca niste nesomnorosi.

Chipul si asemanarea noastra cu Dumnezeirea, nu este barba la barbati si broboada la femei, cum predica unii care nu L-au inteles pe Hristos si nu au cunoscut mangaierea Duhului Sfant. Este drept ca buna cuviinta in tinuta si comportament ne pazeste de pofte pacatoase, dar nu pentru ca avea barba l-a pizmuit sarpele pe Adam.

Mintea si trairile launtrice sunt in alcatuirea sufletului nostru, iar pana unde poate ajunge puterea mintii si puterea credintei sunt ceea ce il aseamana pe om cu Dumnezeu. Aceasta asemanare a primit-o Adam si pe aceasta a pierdut-o. Aceasta asemanare o cauta pustnicii si ceilalti ravnitori ai crestinismului rasaritean (probabil si cei din apus, dar nu e treaba mea).
Ce inseamna pe intelesul nostru ca Dumnezeu a facut toate numai prin cuvant? Cand Dumnezeu roastea un cuvant acesta se si materializa (vezi Facere I). Forta Dumnezeirii din care izvoraste viata si toate cele ce sunt, este asemeni credintei din sufletul nostru; a credintei pe care o predica sfinta Evanghelie, ca de vom avea credinta si vom zice unui pom sa se usuce, asa va fi. Si de vom avea credinta si nu ne vom lasa cuprinsi de indoiala vom putea merge pe apa, asemeni lui Petru.
Credinta aceasta se cladeste pe nadejdea intr-un viitor luminos, iar acel viitor luminos este fagaduinta vietii vesnice, "si aceasta este viata cea vesnica; [omul] sa te cunoasca pe Tine singurul si adevaratul Dumnezeu si pe Hristos pe care L-ai trimis" (Ev. Ioan - XVII).

Prin pacat, mintea se zdruncina si "se leaga" de cele pamantesti (vremelnicia), adica isi pierde orice legatura cu vesnicia, incat ajunge sa creada ca fagaduinta vesniciei este un basm. Cu alte cuvinte, omul se indoieste de toate cele suprafiresti, legat fiind in neputinta trupului si in limitarea materialului. Nadejdea si credinta pot fi recunoscute de noi asemeni sentimentelor, iar "inima" o putem asemana ca un vas in care nu poti pune lichide diferite simultan, ci doar pe rand.
Nadejdea, credinta, sentimentul datoriei, loialitatea, milostivirea, sunt ca niste bauturi sanatoase pentru mintea omului, care se intareste si nu se mai lasa ispitita spre moarte.

La polul opus, omul fara astfel de trairi curate, este lesne stapanit de frica lasa, se panicheaza cu usurinta, iar deciziile pe care urmeaza sa le ia, il aseamana cu un iepure fricos si fara de judecata. Un astfel de om vede numai tradegedii in orice neimplinire a poftelor si dorintelor sale arzatoare, fara macar a se gandi ca poate il asteapta un viitor mai luminos decat ceea ce isi pregatise el prin uneltirile sale. Din acest motiv cei mai multi oameni sting prin spitale, pentru ca forta mintii lor atrage si mai mult boala prin gandul cel rau si lipsit de nadejde.

Cel ce cauta desavarsirea, cauta de fapt ascutimea mintii, care trece peste iluzia incercarilor si a asa-ziselor "bariere in calea succesului". Pentru ca eu, limitat fiind, nu am cum sa pot defini perfectiunea si succesul absolut doar prin bruma de informatii dobandita in cativa ani de scoala.

Pustnicul merge in salbaticie sa exerseze nadejdea in mijlocul primejdiilor. Care dintre noi s-ar incumeta sa doarma vreo cateva nopti sub cerul liber, in salbaticie, chiar in vreme de vara? Daca vine un lup, daca vine un sarpe, daca ma musca vreo insecta?

Comfortul vietuirii in cetate amorteste intru totul aceasta vlaga duhovniceasca, a nadajduirii in vreme de primejdie. Iar cand vine peste noi acel ceas de cumpana, indata ne pierdem cu firea, ca si un baietel neinstruit ce s-a avantat intr-o batalie. In acele momente, de care nici unul dintre noi nu suntem lipsiti, ne dam in vileag toata neputinta si tot animalismul cu care ne-am deprins intr-o viata de trandavie mentala si desmierdare si de implinire a poftelor si a ignorantei fata de fiinta launtrica. (nu spun ca sa fie spus, ci spun fiind c-as-am ajuns)

Mintea darza si ascutita precum sabia, nu primeste iluzia, acesta fiind si inceputul vederii in duh, iar nu unele vise ori ghicituri ce ni s-ar parea ca se implinesc. Cuviosii parinti ce au ajuns a avea o astfel de minte, cladita pe nadejde, pe credinta si in zeci de ani de vietuire in buna randuiala, nu se mai minunau cand asistau la minuni, adica la suprafiresc. Caci pentru ei, aceasta le era noua fire a lucrurilor. In aceasta idee, avem pilda din Patericul Egiptean, in care cuviosul Macarie, fiind chemat sa invie un mort, lumea incepuse a-l slavi, iar eparhul locului il intreba daca nu-l ispiteste mandria. La care pustnicul raspunde "Cel ce s-a invrednicit de harul Duhului Sfant, nesocoteste slava lumeasca." Adica cum nesocoteste? Nu biruie? Pai nu biruie, pentru ca lupta cu slava lumeasca nu mai exista. Pentru mintea unui om suprafiresc laudele si insultele sunt tot una, adica un bazait de muste.

[cristiboss56]

În prealabil postat de leonte

Mintea si trairile launtrice sunt in alcatuirea sufletului nostru. . .

Nadejdea si credinta pot fi recunoscute de noi asemeni sentimentelor, iar "inima" o putem asemana ca un vas in care nu poti pune lichide diferite simultan, ci doar pe rand.
Nadejdea, credinta, sentimentul datoriei, loialitatea, milostivirea, sunt ca niste bauturi sanatoase pentru mintea omului, care se intareste si nu se mai lasa ispitita spre moarte.

Pustnicul merge in salbaticie sa exerseze nadejdea in mijlocul primejdiilor. Care dintre noi s-ar incumeta sa doarma vreo cateva nopti sub cerul liber, in salbaticie, chiar in vreme de vara? Daca vine un lup, daca vine un sarpe, daca ma musca vreo insecta?

Comfortul vietuirii in cetate amorteste intru totul aceasta vlaga duhovniceasca, a nadajduirii in vreme de primejdie. Iar cand vine peste noi acel ceas de cumpana, indata ne pierdem cu firea, ca si un baietel neinstruit ce s-a avantat intr-o batalie. In acele momente, de care nici unul dintre noi nu suntem lipsiti, ne dam in vileag toata neputinta si tot animalismul cu care ne-am deprins intr-o viata de trandavie mentala si desmierdare si de implinire a poftelor si a ignorantei fata de fiinta launtrica. (nu spun ca sa fie spus, ci spun fiind c-as-am ajuns)

. .. Cuviosii parinti ce au ajuns a avea o astfel de minte, cladita pe nadejde, pe credinta si in zeci de ani de vietuire in buna randuiala, nu se mai minunau cand asistau la minuni, adica la suprafiresc. Caci pentru ei, aceasta le era noua fire a lucrurilor.

Confortul vietuirii in cetate este o mare incercare pentru noi , draga Leonte ! Fericiti sunt cei ce nu au acest "confort" plin de ispite de tot felul , apoi depinde de fiecare in parte cum isi organizeaza viata in "cetate" , ce fel de confort alege , spre ce isi indreapta gandul si dorirea . In clipele grele , de incercari si de ispite , imi aleg cotisorul meu de ruga , special creat cu ajutorul Bunului Dumnezeu , unde candela lumineaza mereu , inconjurata de Sfintele Icoane , si fug la Maica Domnului in primul rand , care este puternica mea izbavitoare si luminarea sufletului meu . O uitam , Leonte , pe cea care a nascut pe Dumnezeu cu trup , pe Omul purtator de Dumnezeu si Dumnezeul purtator de Om ! Nu trebuie sa cautam pustia , pentru ca ar fi semn de lasitate , ci trebuie sa ne purtam Crucea fiecare acolo unde suntem , in cazul nostru aici , in mijlocul marii turbate , si sa avem evlavie multa fata de Maicuta noastra a tuturor , caci am avut aceasta mare sansa sa o avem alaturea pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu , si orice filozofie care se situeaza pe alte coordonate este falsa si inselatoare din toate punctele de vedere .
Vezi , draga Leonte , ce putin ne trebuie pentru "pustia" noastra ?
Chiar inainte de a reintra pe forum , am stat in coltisorul meu si m-am rugat Maicii Domnului ! Am o comoara de carte , circa 800 de pagini de Acatiste , care te rog sa ma crezi ca fac mari minuni prin citirea si trairea lor !
Este imposibil , draga Leonte , sa inotam noi singuri , dupa mintea noastra in marea aceasta turbata , te rog sa ma crezi frate draga !
Bucura-te , Izbavitoare , care pe noi , cei necajiti , din chinuri , din nevoi si din moarte ne izbavesti !
Amin!+

[leonte]

În prealabil postat de cristiboss56

Nu trebuie sa cautam pustia , pentru ca ar fi semn de lasitate , ci trebuie sa ne purtam Crucea fiecare acolo unde suntem , in cazul nostru aici , in mijlocul marii turbate , si sa avem evlavie multa fata de Maicuta noastra a tuturor , caci am avut aceasta mare sansa sa o avem alaturea pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu , si orice filozofie care se situeaza pe alte coordonate este falsa si inselatoare din toate punctele de vedere .
Vezi , draga Leonte , ce putin ne trebuie pentru "pustia" noastra ?

te rog sa ma crezi ca fac mari minuni prin citirea si trairea lor ! (mai ales prin trairea lor, care nu e posibila fara de citire)

Este imposibil , draga Leonte , sa inotam noi singuri , dupa mintea noastra in marea aceasta turbata , te rog sa ma crezi frate draga !

Prea Sfanta Neascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi!

Cu adevarat este greu dupa mintea noastra se ne luptam, insa eu aleg "pustia" ca remediu si intarire. O deplasare ocazionala, cand am timp si posibilitate, intr-o padurice unde nu dau peste oameni si unde reusesc pentru moment, sa inteleg cuvitele cuv. Alonie: "De nu vei socoti ca pe lumea asta esti singur tu si cu Dumnezeu, nu vei cunoaste liniste." (sper sa fi nimerit citatul din Patericul Egiptean la litera A)
Contempland aceste cuvinte in linistea pustiei, incep sa uit lumea si naravurile ei pe care le-am deprins si eu, incep sa ma rog altfel decat gandidu-ma la cei cu care sunt sfadit. Imi amintesc de certuri si de contraziceri ca de comportamentul unui copil, apoi ma rusinez "caci nu binele pe care voiesc, ci raul pe care il blestem pe acela il savarsesc" (nu mai stiu cine a spus), ma turbur si ma manii ca nu sunt in stare sa ma fac pilda spre cele bune, ci trancanesc necontenit ca un fatarnic si ca un impostor. Numindu-ma pe mine urmator al lui Hristos il fac de ras prin comportamentul meu si pentru faptele mele se huleste numele lui Dumnezeu intre neamuri.
Apoi incepe sa imi apara cate o lacrima. ... Ma linistesc, si-mi amintesc ca mila lui Dumnezeu e mai mare decat rautatea din mine. Imi amintesc de sfintii care au reusit sa se faca pilde vii si ma rog sa fie cat mai multi astfel de oameni. Ma mangaie o blanda caldura launtrica, iar osteneala deplasarii pana in locul acela urmata de repaosul trupesc, imi da noi puteri. Ma intaresc in nadejdea de a ma intoarce in cetate si a o lua de la capat, fara sa stie nimeni cine sunt si de unde vin.

Sunt influientabil. Treaba asta ar trebui sa o savarsesc asa cum spui tu. Dar eu nu pot. De la un moment dat, mintea mea nu se mai poate scalda in rugaciune, sub zgomotele si agitatia din cetate. Devin cuprins de naravurile cetatii si iar am nevoie sa evadez o zi, doua, sau barem cateva ceasuri... Am nevoie ca sub primejdia inghetarii de frig, a flamanzirii, a insetarii, a dezhidratarii in canicula, sa imi amintesc cat de fragil este acest trup trecator, dar mai ales cat sunt de neputincios in a-l sprijini cu puterea rugaciunii si a nadejdii si a credintei.

[cristiboss56]

În prealabil postat de leonte

i... Am nevoie ca sub primejdia inghetarii de frig, a flamanzirii, a insetarii, a dezhidratarii in canicula, sa imi amintesc cat de fragil este acest trup trecator, dar mai ales cat sunt de neputincios in a-l sprijini cu puterea rugaciunii si a nadejdii si a credintei.

Unul din Sfintii dragi mie , a carui Acatist il citesc aproape saptamanal , este Sfantul Antonie, un doctor dat Egiptului de Dumnezeu, care cred ca-ti va fi de mare folos , si te rog sa-i citesti viata , sa-i citesti Acatistul , si el te va ajuta neantarziat in dorirea ta . Este un exemplu pentru noi in lupta cu trupul , cu diavolul , cu cele lumesti in general . Din pacate nu am icoana lui pe lemn langa candela care lumineaza coltisorul meu de rugaciune , am decat o iconita mica ce o tin in Acatist , dar iti spun cu mana pe inima ca-mi este de mare ajutor . Te rog sa nu-l uiti pe Sfantul Anonie sa-l iei cu tine !
" Fugind de intunericul cel negru al Egiptului , ai cautat pamantul cel de viata datator al pustiului. Prin infranare si nevointa vestejind saltarile trupului , Prealaudate , te-ai facut pilda monahilor , de Dumnezeu cugetatorule , celor ce stiga : Bucura-te , Parinte Antonie !"
Sa-ti ajute Dumnezeu in credinta ta !
Amin!

[leonte]

În prealabil postat de cristiboss56

Din pacate nu am icoana lui pe lemn langa candela care lumineaza coltisorul meu de rugaciune , am decat o iconita mica ce o tin in Acatist , dar iti spun cu mana pe inima ca-mi este de mare ajutor .

Sa-ti ajute Dumnezeu in credinta ta !
Amin!

Iti recomand aceasta icoana, foarte graitoare, a unui pustinc contemporan cu sf. Antonie cel Mare. Este vorba despre Pavel Anahoretul, din Tebaida. (din pacate nu este o icoana canonica, datorita interventiei prin grafica digitala)

http://www.crestinortodox.ro/biseric...ipt-67711.html

[cristiboss56]

În prealabil postat de leonte

Iti recomand aceasta icoana, foarte graitoare, a unui pustinc contemporan cu sf. Antonie cel Mare. Este vorba despre Pavel Anahoretul, din Tebaida. (din pacate nu este o icoana canonica, datorita interventiei prin grafica digitala)

http://www.crestinortodox.ro/biseric...ipt-67711.html

Multumesc frumos !
Doamne ajuta !

[leonte]

In a doua zi de sarbatoare am bucuria sa va impartasesc o invatatura primita de la un smerit povatuitor athonit.

"Dragul meu! Observ ca pe tine te munceste dorul de a schimba lumea, dar stai linistit ca nu esti singurul! Probabil ca ti-au zis mai multi diverse vorbe si ti-au dat unele indemnuri. Iata ce te indemn eu sa faci daca vrei ca fii tai sa se nasca intr-o lume mai buna!
Cand vezi un om care da fuga cu botu la teica, sa stii ca omul acela a fost deprins sa manance laturi. Nu este vina lui, ci a mediului in care s-a nascut si a crescut. Tu insa, luand vase de cristal si vesela de argint, pofteste-l la masa ta! El nu va pricepe ce onoare i se face. Va veni nespalat, va manca clefeind, se va murdari pe la bot, iar la urma va trage o ragaietura lunga cat doina romanilor. Dar dupa cativa ani, vei observa ca se spala pe maini si se piaptana. Dupa alti cativa ani nu va mai ragai. Si abia in final, vazand omul acela pe un altul care da fuga la teica porcului, va zice: <<sarmanul de el, ce viata de caine duce!>>
Sau poate ai vreun prieten sau o ruda caruia ii miros picioarele. Tu, indata luand un lighean cu apa calda iti sufleci manicile la haina si te apuci sa-i speli picioarele.
Facand acestea implinesti si Evanghelia si traiesti si in lux." (cuvinte rostite prin gura monahului Nectarie Atonitul)

Sarbatori fericite si o viata frumoasa tuturor! Din toate disputele avute, sper sincer sa ne fi ales fiecare dintre noi, macar cu cate un gand bun si cu dorinta de a cunoaste acea parte de adevar ce inca ne ramane tainuita...

Mulţumim, Leonte, pentru postare şi pentru urări!

Mi-a plăcut ideea că "pentru un om cu mintea suprafirească, şi laudele şi criticile sunt la fel, un bâzâit de muşte"...

[cristiboss56]

În prealabil postat de leonte

Sarbatori fericite si o viata frumoasa tuturor! Din toate disputele avute, sper sincer sa ne fi ales fiecare dintre noi, macar cu cate un gand bun si cu dorinta de a cunoaste acea parte de adevar ce inca ne ramane tainuita...

Frumoase cuvinte , care sunt venite cu siguranta dintr un suflet bun si iubitor de Dumnezeu ! Din "disputele" avute cu tine , am avut mereu de castigat , am ramas cu ceva in minte si in suflet , si cred ca asta-i cel mai important .
Doamne ajuta !