Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Viata monahala > Preotul
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 29.12.2012, 23:25:06
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit Tipic, tipic, și la inimă nimic!

Citat:
În prealabil postat de Marius22 Vezi mesajul
Sfantul Simeon Noul Teolog facea distinctie intre duhovnicia sacramentala prin "punerea mainilor", deci prin succesiune apostolica, si cea harismatica. Pentru cea de-a doua situatie, acesta il da ca exemplu pe parintele sau duhovnicesc, Cuviosul Simeon Evlaviosul, care nu fusese hirotonit, dar care primise harul duhovniciei direct de la Dumnezeu.
Învățătura Sf Simeon Noul Teolog, ca și a celorlalți părinți autentici ai Tradiției autentice a Bisericii susțineau și susțin că de fapt la duhovnicia sacramentală trebuie să înainteze cei care au deja pe cea harismatică sau viață autentică în Duhul Sfânt. Prin asta se vede încă o dată cât de mult contrazice biserica ortodoxă actuală doctrina Sfintei Tradiții, cât de mult, în fapt, în afara Sfintei Tradiții se situează adunarea ortodoxistă actuală. În schimb "marii duhovnici" negociatori de cele sfinte ai ortodoxiștilor, ai ortodocșilor de tarabă, de negoț, recomandă și pun accent pe cu totul alte aspecte decât viața spirituală autentică, mergând pe principiul consacrat de măreții pseudo-ortodocși: "Tipic, tipic, și la inimă nimic!". Să facă ritual, să își umfle pipotele la strană, să se țină de "Tipic" și să o ia de la capăt (că la altceva nu se mai pricep și nici nu prea au de unde să se priceapă), cam astea sunt criteriile după care se recomandă așa zișii "buni duhovnici", adică după criterii în general exact împotriva criteriilor după care funcționează Sfânta Tradiție a Bisericii. Cine ia și compară aceste "criterii" ortodoxiste cu învățăturile unui Simeon Noul Teolog și cu ale altora din aceeași categorie vede cât de mare este distanța între adevărata Biserică a lui Hristos, reprezentată de unii ca Sf Simeon Noul Teolog, și falsa biserică a lui Hristos, pseudo-ortodoxia, ortodoxia de larg consum, practicată cu febră de toți dezorientații care se autoînchipuie pe ei mari oameni ai Duhului, dezorientați care la rândul lor îi duc pe alții la dezorientare, așa cum bine se vede spre exemplu în societatea rumânească pseudo-ortodoxă.

Norocul ortodoxiștilor că rumânilor puțin le pasă de biserică, de adevăr, de Dumnezeu, de mântuire și că astfel pot să își ducă mizeria și pseudo-ortodoxia mai departe fără a fi deranjați prea mult (măcar pe un termen scurt și mediu, că oricum pe termen lung deja se cristalizează prăpădul "ortodoxiei" la rumâni), fără a avea prea multe reclamații, în ciuda nenumăratelor acte de malpraxis duhovnicesc pe care le comit cu onor "iscusiții" "duhovnici"; în hărmălaia asta, în mușuroiul acesta de oameni nesimțiți și nesimțitori față de cele ale Duhului, în gloata asta de mulți (și paraleli) își pune biserica pseudo-ortodoxă rumânească toată baza; fără ei și fără marele lor sprijin, în special financiar, dar și acela de indiferență, probabil sistemul ticăloșit al pseudo-ortodoxiei ar capitula sau ar fi capitulat de mult. De aceea cârdășia indiferenților paraleli cu biserica este atât de mult răsplătită de oamenii sistemului ticăloșit, de aceea oamenii de spirit sunt atât de disprețuiți și de marginalizați de pseudo-aleșii lui Dumnezeu aici la porțile orientului unde totul este luat în batjocură, inclusiv, și în mod special, numele lui Dumnezeu și Sfânta Tradiție a Bisericii lui Hristos.

Last edited by Decebal; 29.12.2012 at 23:34:35.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 30.12.2012, 00:10:22
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Atat scrierile cat si modelul de credinta intruchipate de catre Sfantul Simeon Noul Teolog cred ca depasesc posibilitatile unei analize intr-un cadru virtual pt ca vorbim efectiv de o personalitate extraordinara care a trait complet ceea ce a predicat si in ceea ce a crezut.Ar fi util de analizat invatatura sa si in contextul istoric al vietii sale,cu multe asemanari,mai mult sau mai putin vizibile cu prezentul,pe anumite aspecte insa cred problema este foarte complexa pt ca exemplul sau este unul aproape radical ca si intensitate a trairii si atunci este greu,la nivel general,sa se ridice toti la acest nivel.Pe mine m-a impresionat profund si chiar vroiam sa scriu la sectiunea ,,Patrologie"un articol compilatie despre el,si anuntasem asta, dar acum ezit pt ca este foarte dificil,nu stiu cum sa spun exact,sa gasesti in prezentare echilibrul intre o asemenea personalitate de exceptie,care te poate intimida cumva si modul cum sa-i scoti in relief mesajul scrierilor sale pt ca acest om a ars cumva efectiv in credinta,nu a cunoscut jumatati de masura,aceasta este impresia pe care mi-au produs-o scrierile sale.Intradevar mi-am pus si eu intrebari din perspectiva prezentului dar acesta este efectul unui sfant,ne arunca-n derizoriu falsele zbateri si ne pune sa ne intrebam in ce masura traim si in ce masura mimam trairea.

Ca o simpla parere,ce nu trebuie inteleasa mai mult de atat,eu nu l-as in include intr-o discutie polemica,desi in viata lui au existat lupte spirituale cu cei din jurul sau,pt ca este foarte usor de cazut intr-o extrema despre care ar fi multe de spus dar nu cred ca este momentul acum,cand toti se pregatesc de sarbatorit finalul acestui an si sunt mai putin dispusi la o captatio
benevolentiae. Marea majoritate stiu foarte putine despre el,aproape nimeni nu discuta despre el sau despre scrierile sale la nivel de simplu credincios si orin urmare ar trebui abordata o cale sistematica de catre cineva capabil de asa ceva.Pasul de la o viata traita-n sfintenie, cu tumultul ei,si luat furca-n mana de entuziasm poate putin prea aprins este foarte scurt dar nu toti se pot ridica la nivelul lui.De fapt cred ca foarte putini se pot ridica la nivelul lui si asta ma duce cu gandul la aceea veche polemica despre care ar fi multe de spus.

Sa nu va suparati pt simpla mea opinie,am o intelegere limitata dar sunt un expert in a deveni radical fara sa judec prea mult si din acesta perspectiva am incercat sa-mi spun temerile.Numai bine!
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Poate un crestin ma poate ajuta? andrei1994 Umanitare 6 16.10.2011 17:02:01
cine ma poate ajuta gherman Pocainta 10 13.11.2009 00:56:59
Cine ma poate ajuta? Dia20_diana Nunta 7 25.06.2008 19:52:37
cine ma poate ajuta? NiCcoleta Stiri, actualitati, anunturi 1 17.03.2006 04:41:06