adoptie

[cristina2012]

În prealabil postat de honeyeyes

As vrea si eu sa pun o intrebare, pentru ca am auzit multe pareri si as avea nevoie de un sfat. De mai bine de 2 ani incercam sa avem un copil si pana acum Dumnezeu nu ne-a binecuvantat cu acest dar. Nu am renuntat sa luptam, dar am hotarat sa depunem actele si pentru adoptie. Multi spun ca nu este bine pentru ca nu poti sa stii niciodata ce fel de copil primesti, ce fel de gene are, din ce familie destamata provine si de ce va fi capabil cand este mare. Eu consider ca indiferent cum este, conteaza in primul rand educatia ce i-o vom da.
Voi ce perere aveti?

Cand infiezi un copil il vezi ca e normal sau are vreun handicap si care anume, este testat si chiar il poti testa suplimentar, pana cand se incheie adoptia inca mai poti observa defecte, mai poti renunta. Cand e copilul conceput de tine, ce s-a prins, aia ai, plus riscurile unor boli sau accidente survenite de-a lungul sarcinii, plus riscul obstetrical la nastere. Nu degeaba exista si se inventeaza tot mai multe testari prenatale iar clinicile isi ingorasa conturile...
Ideea e ca a avea un copil, sange din sangele tau sau de orice sange strain o fi, tot implica riscuri si dupa contabilitatea mea personala riscurile sunt mai mari la propriul tau copil.

copil adoptat:
risc: gene necunoscute + obiceiuri nesanatoase in sarcina ale mamei naturale
avantaj: poti alege si testa inainte de decizie

copil natural:
risc: gene necunoscute in familie
anomalii genetice aparute in momentul fecundarii
boli si si accidente in sarcina
traumatisme obstetricale la nastere
avantaj: parinti sanatosi + comportament responsabil in timpul sarcinii

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cristina2012

avantaj: parinti sanatosi + comportament responsabil in timpul sarcinii

Asta in cazul ca ne intereseaza doar sanatatea copilului la nastere.
Dar apoi?... Cum stam cu sanatatea (fizica, psihica, spirituala), cu educatia?

Dupa opinia mea, asa cum cu tarie cred, situatia pe parcursul copilariei, fie si in cei sapte ani de-acasa, este asa:

dezavantaj: parinti aparent sanatosi (si in orice caz, vulnerabili in orice clipa a vietii) + comportament iresponsabil al parintilor fata de interesele/nevoile fundamentale ale copilului de-a lungul fiecarei zile, an de an... (roadele se vad cu ochiul liber: in parc, pe strada, la scoala, in curtea Bisericii care a devenit maidan de joaca pentru micii "crestini" etc.)

Nu doresc sa polemizam pe acesta tema. Am spus doar ca este opinia si convingerea mea, posibil falsa. Insa eu asa cred cu tarie ca stau lucrurile in realitatea/societatea romaneasca de azi. Cel putin in Bucuresti.

P.S. In prezent consider ca se petrece unul din cele mai oribile fenomene din istorie: multilarea sistematica si complexa a copiilor de catre vrajmasul omului prin intermediul parintilor. Dracu nu mai asteapta pana ajunge feciorul sau fiica la adolescenta, ci lucreaza cu mare spor de cand vine bebelusul pe lume. Cu deplinul concurs al parintilor. Care parinti? Cum care? Acei parinti care, nu-i evident?, isi "iubesc" copilul pana-l omoara sau il transforma, probabil pentru totdeauna, in porc. Pardon, ma iertati, in cetatean european, in individ californian, in om evoluat spiritual, in femeie cu demnitate, in abil om de afaceri, in fotbalist, in om cu stare, in starleta, in VIP, in ce mai vreti sa insiram...

[cristina2012]

În prealabil postat de cezar_ioan

Asta in cazul ca ne intereseaza doar sanatatea copilului la nastere.
Dar apoi?... Cum stam cu sanatatea (fizica, psihica, spirituala), cu educatia?

Dupa opinia mea, asa cum cu tarie cred, situatia pe parcursul copilariei, fie si in cei sapte ani de-acasa, este asa:

dezavantaj: parinti aparent sanatosi (si in orice caz, vulnerabili in orice clipa a vietii) + comportament iresponsabil al parintilor fata de interesele/nevoile fundamentale ale copilului de-a lungul fiecarei zile, an de an... (roadele se vad cu ochiul liber: in parc, pe strada, la scoala, in curtea Bisericii care a devenit maidan de joaca pentru micii "crestini" etc.)

Nu doresc sa polemizam pe acesta tema. Am spus doar ca este opinia si convingerea mea, posibil falsa. Insa eu asa cred cu tarie ca stau lucrurile in realitatea/societatea romaneasca de azi. Cel putin in Bucuresti.

P.S. In prezent consider ca se petrece unul din cele mai oribile fenomene din istorie: multilarea sistematica si complexa a copiilor de catre vrajmasul omului prin intermediul parintilor. Dracu nu mai asteapta pana ajunge feciorul sau fiica la adolescenta, ci lucreaza cu mare spor de cand vine bebelusul pe lume. Cu deplinul concurs al parintilor. Care parinti? Cum care? Acei parinti care, nu-i evident?, isi "iubesc" copilul pana-l omoara sau il transforma, probabil pentru totdeauna, in porc. Pardon, ma iertati, in cetatean european, in individ californian, in om evoluat spiritual, in femeie cu demnitate, in abil om de afaceri, in fotbalist, in om cu stare, in starleta, in VIP, in ce mai vreti sa insiram...

Hmmm, discutia era despre riscurile adoptiei (nu stii ce copil iei). Educatia, cei 7 ani de acasa nu tin de problema adoptiei unui copil strain. Formarea copilului tine de parinti in mai mare masura decat de calitatile copilului, deci sunt de acord cu dvs.

[Yasmina]

Degeaba ii dati peste nas Laurei ca nu are experienta si varsta necesara pt a se amesteca in discutie!
Ceea ce este de admirat la o tanara ca ea este tocmai credinta mare si sprijinul pe care si-l pune in Dumnezeu;credinta care multora de varste diferite lipseste cu desavarsire sau este o credinta de suprafata.

Varsta si experienta nu inseamna mai nimic daca nu ai cules roade duhovnicesti dealungul vietii si desigur nu cantareste mai mult in fata unor copii credinciosi.
Aici vorbim despre credinta,nu despre experienta in relatia de cuplu,cum sa dragalesti barbatul sau cum sa pregatesti cina.
Desigur ca sotiile cu ceva experienta au o anume intaietare in aceste subiecte si ar fi de dorit sa ceri sfaturi gospodaresti unei femei cu experienta decat unei tinere necasatorite...
Insa in subiectul de fata,nu se cereau sfaturi gospodaresti!

[sophia]

În prealabil postat de Yasmina

Degeaba ii dati peste nas Laurei ca nu are experienta si varsta necesara pt a se amesteca in discutie!
Ceea ce este de admirat la o tanara ca ea este tocmai credinta mare si sprijinul pe care si-l pune in Dumnezeu;credinta care multora de varste diferite lipseste cu desavarsire sau este o credinta de suprafata.

Varsta si experienta nu inseamna mai nimic daca nu ai cules roade duhovnicesti dealungul vietii si desigur nu cantareste mai mult in fata unor copii credinciosi.
Aici vorbim despre credinta,nu despre experienta in relatia de cuplu,cum sa dragalesti barbatul sau cum sa pregatesti cina.
Desigur ca sotiile cu ceva experienta au o anume intaietare in aceste subiecte si ar fi de dorit sa ceri sfaturi gospodaresti unei femei cu experienta decat unei tinere necasatorite...
Insa in subiectul de fata,nu se cereau sfaturi gospodaresti!

Nu te supara, dar aici nu este vorba de a masura credinta cuiva. Chiar as spune ca nu vorbim aici de credinta, sau nu asta este problema principala.
Aici se discuta de probleme de infertilitate, de nastere sau adoptie de copii, de lucruri delicate, de relatii in cuplu (caci infertilitatea afecteaza si cuplul si iubirea si tot).
Si nu e vorba nici de pregatitul cinei.

Nu contesta si nu se leaga nimeni de anumite calitati si de credinta Laurei, dar aici nu se pricepe. Sunt lucruri mult prea delicate, individuale.
Si sfaturile ei nu sunt potrivite.
Si are tendinta sa judece (mult prea aspru) lucruri si oameni pe care nu-i cunoaste. Nu mi se pare corect in speta sa vina sa critice credinta sau comportamentul oamenilor care nu au copii si sa le puna ca motiv pentru lipsa copiilor.

Ca sa ma intelegi mai bine, este ca si cum m-as apuca eu acum aici sa critic pe unul pentru educatia copilului sau. Nici n-am voie, sa vezi ce sar parintii pe mine, sau sa dau sfaturi legate de sarcina, nastere si alaptare.
Eu, persoana care nu stiu ce inseamna asa ceva, neavand copii.

Ma doare felul in care scrieti voi pe forum (voi fetele foarte tinere). Aveti ceva duritate care nu stiu de unde vine la varsta voastra.

Nici preotii nu discuta asa, mai ales in situatii asa delicate. Nu dau sfaturile pe care le scrie Laura. Chiar nici nu prea se amesteca, pentru ca nu stiu nici ei.
Mai ales ca e vorba de situatii individuale (varsta, problematica). Te stiu daca si cat esti de credincios. Te vad/stiu cel fel de om esti.
N-am intalnit preot sa dea sfaturi ca Laura.

Dar o respect si i-as cere si respecta sfatul in probleme de varsta ei. Am facut aici niste cursuri speciale, in care am avut colege si colegi foarte tineri (de la 19 ani in sus) si m-am pus la mintea lor si i-am intrebat si ne-am ajutat reciproc. Si ne-am respectat reciproc.

Si imi pare rau daca tu spui si crezi ca varsta si experienta de viata nu valoreaza nimic in fata unor copii. Este trist.
Repet: nu e vorba sa ne masuram credinta. Si si aici totusi varsta si experienta de viata isi spune cuvantul. Depinde mult prin ce suferinte a trecut un om chiar si in credinta.

Este dureros ce spui aici. Dar poate mai apucam sa mai vorbim asa dupa vreo 20 ani, sa vedem daca mai ganditi la fel. Chiar in credinta.

Eu nu am nimic cu voi si nu mi-am permis sa spun nimic rau, dar ceea ce am citit aici chiar ma doare rau.

P.S Acum ti-am citit si ultimul mesaj. Si tu judeci si gasesti motive mai grozave. Ce sa mai spun?
Eu nu stiu unde sunt acei copii aruncati pe campuri si in boscheti. Copiii sunt dati la orfelinat, sau raman in spitale/maternitati. Primii sunt dati foarte greu in adoptie. De ultimii sa nu mai vorbim. Copii mici sau bebelusi se dau la cei foarte tineri. Voi aveti sansa sa-i luati pe acesti copii. Noi nu.

Cat despre cuplul care a adoptat copii unor parinti aflati in puscarie. Nu stiu ce fel de parinti sunt. Dar e bine si frumos ca acei oameni i-au adoptat. Ramane dew vazut cum vor evolua. Eu le doresc acelori oameni sa fie copii buni, sa se bucure de ei.

[Tomita]

A adopta un copil inseamna sa ai o mare capacitate de a iubi sau sa crezi ca ai.
Este bine sa considerati situatia posibila ca acel copil sa aiba: o boala, un retard, un comportament neadecvat o personalitate dificila (inclusiv f probabila situatie ca isi va cauta parintii originali).
Daca sunteti pregatiti sa purtati aceste sarcini si sa oferiti dragoste neconditionata atunci puteti face pasul de a adopta.
Personal admir mult nu persoanele care adopta copii ci parintii care cresc un copil cu dizabilitati.
Am cunoscut un astfel de copil; in clasa a 6-a avea 18 ani. Parintii aveau multa grija de el si pe el nu-l ducea mintea (daca era ironizat se enerva asa de tare de lovea pe cel care il ironizase) dar avea un fel calduros si sincer de a fi. Si era asa datorita mediului de acasa.

Credinta si increderea in Dumnezeu sunt totul. Trebuie sa privim totul din prisma credintei. Nu putem sa il dam afara pe Dumnezeu din ecuatie, indiferent ca este vb. despre infertilitate, copii, familie, scoala, servici etc. Daca il dam afara pe Dumnezeu inseamna ca pledam ptr. egocentrism si nu ptr. teocentrism.

Egocentrism-eu sunt in centrul viteii mele.
Teocentrism- Dumnezeu este in centrul vietii mele.

Una este sa credem in Dumnezeu si alta este sa avem incredere in El.

Daca suntem ortodocsi vom socoti totul prin prisma ortoxoxiei si vom lua seama daca ceva este compatibil cu Biserica sau nu.

:) Poate ar trebui sa se puna un anunt la fiecare topic si sa scrie acolo cine are voie sa raspunda si cine nu are voie. De ce sunt tinerii priviti mereu de sus, mai ales pe un forum unde nu stie nimeni ce viata a avut celelalt si ce are in cap? Apoi, Dumnezeu si credinta sincera nu tin cont de varsta. :)
Respectul si toleranta merg in ambele directii.

Ma retrag.

[Demetrius]

În prealabil postat de Tomita

A adopta un copil inseamna sa ai o mare capacitate de a iubi sau sa crezi ca ai.
Este bine sa considerati situatia posibila ca acel copil sa aiba: o boala, un retard, un comportament neadecvat o personalitate dificila (inclusiv f probabila situatie ca isi va cauta parintii originali).
Daca sunteti pregatiti sa purtati aceste sarcini si sa oferiti dragoste neconditionata atunci puteti face pasul de a adopta.
Personal admir mult nu persoanele care adopta copii ci parintii care cresc un copil cu dizabilitati.
Am cunoscut un astfel de copil; in clasa a 6-a avea 18 ani. Parintii aveau multa grija de el si pe el nu-l ducea mintea (daca era ironizat se enerva asa de tare de lovea pe cel care il ironizase) dar avea un fel calduros si sincer de a fi. Si era asa datorita mediului de acasa.

Datorita mediului de acasa era calduros si sincer sau de-aceea nu-l ducea mintea?

Nu-mi bat joc, ci observ ca este deosebit de orgolios(pentru cata minte are) ca o copie fidela(banuiesc) a parintilor sai. Probabil ca parintii au studii superioare(nu-i asa?) si deci, au motive sa fie orgoliosi; poate ca mama l-a nascut destul de tarziu fiind singur la parinti. Te rog sa verifici.

Despre restul mesajului:
-o boala, un retard, un comportament neadecvat o personalitate dificila, toate astea sunt explicabile; nu exista intamplare.
-un copil adoptat si iubit va refuza sa-si caute "alti" parinti pentru ca a primit suficienta iubire ca orgoliul sau sa nu triumfe. De ce sa-i caute? Ca sa primeasca un alt refuz?(desigur ca este "judecata" mea)

[DragosP]

@Sophia: iar citim ce vedem si înţelegem cum vrem?

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Nu te supara, dar aici nu este vorba de a masura credinta cuiva. Chiar as spune ca nu vorbim aici de credinta, sau nu asta este problema principala.
Aici se discuta de probleme de infertilitate, de nastere sau adoptie de copii, de lucruri delicate, de relatii in cuplu (caci infertilitatea afecteaza si cuplul si iubirea si tot).
Si nu e vorba nici de pregatitul cinei.

Nu contesta si nu se leaga nimeni de anumite calitati si de credinta Laurei, dar aici nu se pricepe. Sunt lucruri mult prea delicate, individuale.
Si sfaturile ei nu sunt potrivite.
Si are tendinta sa judece (mult prea aspru) lucruri si oameni pe care nu-i cunoaste. Nu mi se pare corect in speta sa vina sa critice credinta sau comportamentul oamenilor care nu au copii si sa le puna ca motiv pentru lipsa copiilor.

Ca sa ma intelegi mai bine, este ca si cum m-as apuca eu acum aici sa critic pe unul pentru educatia copilului sau. Nici n-am voie, sa vezi ce sar parintii pe mine, sau sa dau sfaturi legate de sarcina, nastere si alaptare.
Eu, persoana care nu stiu ce inseamna asa ceva, neavand copii.

Ma doare felul in care scrieti voi pe forum (voi fetele foarte tinere). Aveti ceva duritate care nu stiu de unde vine la varsta voastra.

Nici preotii nu discuta asa, mai ales in situatii asa delicate. Nu dau sfaturile pe care le scrie Laura. Chiar nici nu prea se amesteca, pentru ca nu stiu nici ei.
Mai ales ca e vorba de situatii individuale (varsta, problematica). Te stiu daca si cat esti de credincios. Te vad/stiu cel fel de om esti.
N-am intalnit preot sa dea sfaturi ca Laura.

Dar o respect si i-as cere si respecta sfatul in probleme de varsta ei. Am facut aici niste cursuri speciale, in care am avut colege si colegi foarte tineri (de la 19 ani in sus) si m-am pus la mintea lor si i-am intrebat si ne-am ajutat reciproc. Si ne-am respectat reciproc.

Si imi pare rau daca tu spui si crezi ca varsta si experienta de viata nu valoreaza nimic in fata unor copii. Este trist.
Repet: nu e vorba sa ne masuram credinta. Si si aici totusi varsta si experienta de viata isi spune cuvantul. Depinde mult prin ce suferinte a trecut un om chiar si in credinta.

Este dureros ce spui aici. Dar poate mai apucam sa mai vorbim asa dupa vreo 20 ani, sa vedem daca mai ganditi la fel. Chiar in credinta.

Eu nu am nimic cu voi si nu mi-am permis sa spun nimic rau, dar ceea ce am citit aici chiar ma doare rau.

P.S Acum ti-am citit si ultimul mesaj. Si tu judeci si gasesti motive mai grozave. Ce sa mai spun?
Eu nu stiu unde sunt acei copii aruncati pe campuri si in boscheti. Copiii sunt dati la orfelinat, sau raman in spitale/maternitati. Primii sunt dati foarte greu in adoptie. De ultimii sa nu mai vorbim. Copii mici sau bebelusi se dau la cei foarte tineri. Voi aveti sansa sa-i luati pe acesti copii. Noi nu.

Cat despre cuplul care a adoptat copii unor parinti aflati in puscarie. Nu stiu ce fel de parinti sunt. Dar e bine si frumos ca acei oameni i-au adoptat. Ramane dew vazut cum vor evolua. Eu le doresc acelori oameni sa fie copii buni, sa se bucure de ei.

Apoi draga mea Sophia,sa stii ca eu chiar iesisem putin off topic si admiram CREDINTA Laurei asa naturel.
Deci chiar putem sa spunem ca la momentul X se vb despre credinta,pt ca eu insasi asta am subliniat in dialog.
Vorbeam despre adoptii si deodata a venit Laura emanand multa credinta si speranta pusa in slujba Divinitatii.A fost un moment frumos deoarece aceasta tanara mi-a amintit ca Dumnezeu este infailibil si Atotputernic.Da,ea o tanara!


Nu conteaza ce varsta are,mie imi place cum scrie si cum gandeste,sunt sigura ca va fi o crestina desavarsita cu un asemenea start in viata!
Nu o cunosc personal dar am laudat-o din sinceritate deoarece iubesc persoanele pozitive,care se incred in Dumnezeu si cred in miracolele Divinitatii.
Dar sunt prea putini oameni ca acestia!

Mai departe nu mai am ce comenta.
Nu mai pot sa-ti raspund in aceiasi maniera continuand la nesfarsit drama.Tu crezi ce vrei,dar verifica si cu altii daca nu cumva te afli pe un teren mlastinos.
Imi pare rau ca negativismul tau ma irita de fiecare data,am sa incerc sa evit unele comentarii care ma atata si sa ies la o plimbare cu bicicleta decat sa mai raspund.
E numai pierdere de vreme si lezarea sentimentelor de ambele parti.