Drumul spre calugarie

[sophia]

Imi place articolul de astazi de pe prima pagina:

http://www.crestinortodox.ro/diverse...ea-127067.html

Exact asta prezinta: daca un crestin (ortodox) trebuie sa ignore lumea (si deci sa aibe grija numai de el, credinta lui, relatia lui cu Dumnezeu, manatuirea lui), sau dimpotriva (vezi pilda samariteanului).

Si iata:
"Credinta este ca un mers pe sarma, iar sub noi este o prapastie gata sa ne inghita la fiecare pas gresit. Putem cadea pe o parte facand din dezinteresul fata de lume dezinteres fata de semeni. Dar putem cadea pe partea cealalta facand din intereseul fata de lume ideologie. Ambele ipostaze sunt din pacate, bogat reprezentate astazi."

"Exista crestini pentru care lumea nu mai exista. Conteaza doar ei, persoana lor particulara si Dumnezeu. Toata munca lor asupra lor insisi, posturi, privegheri, rugaciuni sunt o afacere privata, cu care nimeni din afara n-are nimic de-a face. Astfel de oameni ar trece (si trec adesea, de fapt) pe langa cel cazut intre talhari (parabola samarineanului milostiv este spusa de Matuitorul la Luca 10, 30-36) cu cea mai mare indiferenta. Treaba asta, cu oblojitul ranilor si alte ingrijiri paleative, nu e pentru ei. Oricum, acela, daca "si-a furat-o", a meritat-o el pe undeva, caci cine poate fi fara de pacat pe lumea asta? Cu siguranta i-a provocat el cumva pe agresori. De ce s-ar baga crestinul nostru meritoriu intr-o treaba tenebroasa, in care pierde timpul si cine stie ce incurcaturi se mai ivesc, care nu-l priveste in niciun fel, n-are niciun iz duhovnicesc si nu-i serveste la nimic?"

"Este nu doar in datoria mea de crestin ci si in legea iubirii sa ma preocup de soarta aproapelui, e firesc sa sufar si eu pentru neputintele lui si sa incerc sa fac ceva ca sa le alin."

Ei aici, in aceasta discutie sta esenta credintei. Aici esueaza multi si tot aici sunt multi care se farama nestiind in ce parte s-o ia.

Si tot aici este cheia pentru drumul pe care il alegi: manastire sau lume.

Si fiecare poate mai bine altceva. Diferenta intre oameni, si aici pe forum si care duce la atatea discutii.

Unii sunt buni a sta singuri cu cartile de teologie, rugaciuni si filozofii. Altii se duc si se dedica oamenilor si ajutatului lor (vezi Maica Teresa).
Si unii si altii o fac pentru Dumnezeu, dar in alt fel.

P.S. In semnatura mea am scris ideea mea, nu am copiat de la nimeni. Asta este credinta mea si de asta nu pot intelege anumite lucruri si oameni.

[leonte]

În prealabil postat de sophia

"Exista crestini pentru care lumea nu mai exista. Conteaza doar ei, persoana lor particulara si Dumnezeu. Toata munca lor asupra lor insisi, posturi, privegheri, rugaciuni sunt o afacere privata, cu care nimeni din afara n-are nimic de-a face. Astfel de oameni ar trece (si trec adesea, de fapt) pe langa cel cazut intre talhari (parabola samarineanului milostiv este spusa de Matuitorul la Luca 10, 30-36) cu cea mai mare indiferenta.

P.S. In semnatura mea am scris ideea mea, nu am copiat de la nimeni. Asta este credinta mea si de asta nu pot intelege anumite lucruri si oameni.

In ceea ce descrii tu, la mijloc este o gresita intelegere a expresiei "singur numai cu Dumnezeu". Pe de o parte, chiar exista astfel de domni gentili si cucoane care fac in biserica mai multe metanii decat evreii la zidul plagerii, dar tin si condica celor prezenti la fiecare sarbatoare : "dar cutare n-a venit, iar pe nevasta lu' cutare n-am mai vazut-o de mult la biserica; dar tu de ce nu te-ai impartasit azi?..."

Daca in aspectele de mai sus am fi straini de lume, cu siguranta nu ne-ar lasa inima sa trecem nepasatori pe langa cei ce se tanguiesc. Macar o vorba de incurajare le putem spune, ca nu ne costa nimic.