![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
Pentru domnul Decebal,
Mi s-a întâmplat și mie să inițiez un topic pe care, ulterior, l-am considerat drept neconstructiv. Nu avea legătură cu creștinii de alte confesiuni, dar, fără voia mea, a degenerat într-o polemică total neconstructivă între câțiva ortodocși. Am regretat inițierea acelui topic și mi-am spus că, de acum înainte, mă voi gândi de 10 ori înainte de a deschide un thread pe forum. V-am spus asta ca să înțelegeți că n-am avut intenția de a vă întrista pe dvs, fiindcă oricăruia dintre noi i se poate întâmpla să deschidă o discuție care, ulterior, să degenereze într-un conflict. În legătură cu faptul că-i consider drept confrați pe toți cei care-L mărturisesc pe Hristos ca Dumnezeu și Om, pe toți cei care cred în Sfânta Treime (pe scurt, pe cei care cred în Același Dumnezeu ca și noi), da, ei sunt frații noștri de credință care, cu siguranță, în adâncul inimilor lor, tânjesc după redobândirea unității tuturor creștinilor, unitate pe care toți o căutăm și pentru care ne rugăm atât noi, cât și ierarhii noștri. Un gânditor contemporan observa minunat că dragostea nu înseamnă ca două persoane să se privească una pe cealaltă, ci înseamnă ca ambele să privească în aceeași direcție. De aceea, am nădejdea... de fapt convingerea că, iubindu-L toți pe Domnul nostru Iisus Hristos, căutându-L toți cu profundă încredere, ne vom apropia și între noi, vom învăța să trăim în comuniune, așa cum ne-a cerut Cel în Care credem și pe Care-L iubim! Hristos n-a întemeiat vreun sistem filosofic, ci ni S-a revelat și dăruit pe Sine, drept "Calea, Adevărul și Viața" (Ioan14, 6)! Vă doresc mult pace și bucurie întru Hristos!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17) "Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul) "Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!" "Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis) Câteva gânduri scrise de mine: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Marea inselaciune a sectei adventiste: "moartea pune capat constientei" | doctor_faustus | Secte si culte | 330 | 03.07.2013 18:09:58 |
mincions religios | gloupgloup | Generalitati | 46 | 04.02.2011 20:50:03 |
experiment "religios" | oni91 | Teologie si Stiinta | 10 | 22.01.2008 21:26:01 |
divortul "religios" | Corina_Mihaela | Nunta | 1 | 05.09.2007 10:28:13 |
extremismul religios | niceboyrom | Generalitati | 1 | 17.12.2006 13:20:57 |
|