Ati putea trai o viata ca un monah?Ce impune dedicarea totala pentru Dumnezeu?

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ana Tr.

Doar ca niciodata doi nu vor iubi la fel de mult. Iar cand tu esti mereu cel care da mai mult la un moment dat cand ceri acelasi lucru se termina totul. Eu intotdeauna daca m-am comportat mai putin frumos cu un om, am intalnit dupa ce cineva care s-a comportat exact ca mine. Dar cand am fost foarte iubitoare nu s-a intamplat la fel... Cat despre casatorie, la mine e ceva de suflet, nu o fac pentru ca trebuie. Probabil nu ma voi casatorii niciodata. Stiu ca sunt foarte pacatoasa dar daca totusi as ajunge la 50-60 ani singura as merge cred la o manastire desi... nu se stie.

Draga mea Ana , problema cea mare este urmatoarea: ca noi vesnic cand daruim asteptam mereu ceva in schimb de multe ori echivalent, si chiar cantarim schimbul asta.

Si ce daca nu vom iubi la fel de mult? Oare Hristos nu iubeste pe toti oamenii? Iar acestia multi iubesc mult mai putin pe Hristos? Ia sa daruim fara sa mai asteptam nimic, neconditionat, sa daruim ca si cum am darui lui Hristos. Ca de fapt asta trebuie sa dobandim: acestea sunt faptele credintei, lucrarea virtutilor neconditionat, cu smerenie.

Sigur ca se termina totul daca suntem egoisti si cerem mereu ca balanta sa stea drept si sa nu fie inclinata in nici o parte. Si cantarim mereu totul in balanta asta. Nu asa trebuie sa fim.
Iar in viata de familie daca vom fi iubitori si buni neconditionat, fara cantariri, atunci Hristos va fi in inima noastra iar cel de langa noi va simti acest lucru. Cu siguranta, prin noi, va intelege si celalalt ce trebuie sa daruiasca si cum trebuie sa daruiasca, va fi invatat de Hristos. De aceea suntem trup si suflet, vom simti permanent sufletul celuilalt.

Daca vei avea o iubire egoista, sau mandra celalalt va simti asta.
Eu zic asa: ca in primul rand trebuie sa lasam cantaritul si sa incepem sa ne pocaim cu adevarat, sa cerem lui Dumnezeu sa ne invete cum sa ne curatam mintea, inima si sufletul de toate pacatele astea, toate uraciunile astea care vin din duhul lumii.

Daca vei cauta tot timpul un om care sa iti daruiasca exact cat tu daruiesti , si daca vei astepta mereu sa primesti la schimb ceva celor daruite de tine, vei ramane nemaritata. Insa eu zic ca nu e bine, pentru ca nu asa ne invata Hristos. Dumnezeu poarta grija copiilor Lui. Eu zic ca daca tu renunti la acest cantarit si masurat, Dumnezeu iti va trimite in cale omul potrivit tie.

În prealabil postat de dobrin7m

Draga mea Ana , problema cea mare este urmatoarea: ca noi vesnic cand daruim asteptam mereu ceva in schimb de multe ori echivalent, si chiar cantarim schimbul asta.

Si ce daca nu vom iubi la fel de mult? Oare Hristos nu iubeste pe toti oamenii? Iar acestia multi iubesc mult mai putin pe Hristos? Ia sa daruim fara sa mai asteptam nimic, neconditionat, sa daruim ca si cum am darui lui Hristos. Ca de fapt asta trebuie sa dobandim: acestea sunt faptele credintei, lucrarea virtutilor neconditionat, cu smerenie.

Sigur ca se termina totul daca suntem egoisti si cerem mereu ca balanta sa stea drept si sa nu fie inclinata in nici o parte. Si cantarim mereu totul in balanta asta. Nu asa trebuie sa fim.
Iar in viata de familie daca vom fi iubitori si buni neconditionat, fara cantariri, atunci Hristos va fi in inima noastra iar cel de langa noi va simti acest lucru. Cu siguranta, prin noi, va intelege si celalalt ce trebuie sa daruiasca si cum trebuie sa daruiasca, va fi invatat de Hristos. De aceea suntem trup si suflet, vom simti permanent sufletul celuilalt.

Daca vei avea o iubire egoista, sau mandra celalalt va simti asta.
Eu zic asa: ca in primul rand trebuie sa lasam cantaritul si sa incepem sa ne pocaim cu adevarat, sa cerem lui Dumnezeu sa ne invete cum sa ne curatam mintea, inima si sufletul de toate pacatele astea, toate uraciunile astea care vin din duhul lumii.

Daca vei cauta tot timpul un om care sa iti daruiasca exact cat tu daruiesti , si daca vei astepta mereu sa primesti la schimb ceva celor daruite de tine, vei ramane nemaritata. Insa eu zic ca nu e bine, pentru ca nu asa ne invata Hristos. Dumnezeu poarta grija copiilor Lui. Eu zic ca daca tu renunti la acest cantarit si masurat, Dumnezeu iti va trimite in cale omul potrivit tie.

Asta imi aminteste de o doamna ca isi iubea atat de mult sotul ca atunci cand l-a prins cu alta a innebunit. Si, acum saraca isi petrece viata mai mult la sanatoriu, de atunci nici nu mai suporta femeile, arunca dupa ele pe strada cu pietrii. Adevarul este ca niciodata nu stii ce iti rezerva viata, si ca, poate esti bun o viata dar tot nu ajungi sa fi fericit. Stiu astfel de cazuri. In cele din urma sunt multumita de ce am, altii sunt mult mai napastuiti.
Ma scuzati pentru devierea de la subiect.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ana Tr.

Asta imi aminteste de o doamna ca isi iubea atat de mult sotul ca atunci cand l-a prins cu alta a innebunit. Si, acum saraca isi petrece viata mai mult la sanatoriu, de atunci nici nu mai suporta femeile, arunca dupa ele pe strada cu pietrii. Adevarul este ca niciodata nu stii ce iti rezerva viata, si ca, poate esti bun o viata dar tot nu ajungi sa fi fericit. Stiu astfel de cazuri. In cele din urma sunt multumita de ce am, altii sunt mult mai napastuiti.
Ma scuzati pentru devierea de la subiect.

Asta pentru ca isi iubea mai mult sotul decat pe Dumnezeu. Exemplul tau ne arata: asa nu. Adica sa nu facem idoli din apropiatii nostrii ci sa iubim pe Dumnezeu din tot sufletul si din toata inima si apoi pe aproapele ca pe noi insine.

Asta fara sa vreau ma face sa iti amintesc de cuvintele tale: fara ai mei nu as putea trai. Nu, fara Dumnezeu nu as putea trai. iar pe ai mei ii iubesc ca mine insumi. Daca vei reusi sa intelegi poruncile Domnului cum se cuvine le vei si aplica cum se cuvine.

[dobrin7m]

"Atunci cand iubirea se exprima la nivel trupesc, ea nu este deloc iubire, ci doar o miscare a patimii din noi inspre o alta persoana. Cata vreme iubirea aceasta este starnita de patima desfatarii trupesti si a egoismului, ea ucide sufletul si il face pe om neputincios in relatia sa cu Dumnezeu si, prin urmare, si cu semenii sai. Si iarasi, cand in mintea si in sufletul nostru ne formam o imagine idealizata a iubirii, deoarece ea continua sa aiba ca temelie omul cel slab si patimas, cadem intr-o si mai mare inselare, care ne pustieste duhul si ne raneste sufletul, incat cu greu aflam vindecare.
In jurul nostru nu vedem decat tragedii si legaturi dezastruoase, insa gandim ca noi o vom scoate la capat mai bine. Din pacate nu ne dam seama de dimensiunile caderii si neputintei noastre. Asteptam de la semenii nostrii, luptati de aceleasi patimi ca si noi, o iubire desavarsita si puternica, lucru pe care noi insine nu suntem in stare sa-l oferim celorlalti, caci toti sutem prinsi in stramtoarea pacatului si apasati de povara lui. Inselarea noastra consta in aceea ca asteptam ca cei din jurul nostru, care sunt si ei fapturi neputincioase si cazute, sa satisfaca nevoia noastra innascuta de iubire, nevoie pe care numai Dumnezeu poate sa o implineasca cu adevarat. Este inselarea sa asteptam de la oameni ceea ce numai Dumnezeu poate sa ne dea. El este Cel ce a sadit inlauntrul nostru setea de iubire si numai El poate sa o potoleasca. Prin iubire Il vom cunoaste si prin iubire ne vom asemana Lui." Par. Zaharia Zaharou - Man. Ioan Botezatorul Essex - ucenicul Par. Sofronie Saharov

[dobrin7m]

Stii cati oameni au transformat apropiatii in idoli? si uita complet de Dumnezeu?
Pe scara iubirii lor, este mai intai apropiatul sau si apoi Dumnezeu. Nici nu isi dau seama de asta. Si eu am fost asa. Si cand am schimbat scara iubirii a fost dureros, ca toate pacatele ce trebuie smulse din inima, provoaca durere.