Ati putea trai o viata ca un monah?Ce impune dedicarea totala pentru Dumnezeu?

În prealabil postat de dobrin7m

Vrei sa discutam un pic despre binele facut de oamenii pacatosi care suntem noi?

Iti dau exemplu acum din viata mea din care te rog sa imi spui daca eu am fost egoista sau nu in acest caz. Candva l-am mai postat pe forum , iertare celor care l-au citit , dar acum mi-am amintit de el, gandindu-ma la binele facut de oamenii pacatosi si m-am vazut pe mine din nou in acel moment.

Era de Florii acu vreo 2 ani. Si ma intorceam acasa fericita cu ramuri de maslin in mana. In fata mea a iesit o femeie care a spus ceva, ce nu am inteles intr-o greaca stricata si a aratat spre ramurile mele de maslin sfintite. Am inteles ca vroia si ea cateva. Primul gest care l-am facut a fost sa ii dau din ramurile mele. Si i-am daruit cateva. Am plecat mai departe bucuroasa gandindu-ma, am facut o fapta buna am bucurat aceasta femeie cu ramuri de maslin sfintite. Dar a fost suficient sa ajung acasa ca sa imi dau seama ca sunt cea mai pacatoasa fiinta de pe pamant. Mi-am amintit imediat, cum am stat si am ales ramurile mai urate, si cum ma gandeam in acel moment daca mie imi ajung cate imi raman. Si m-am pus pe plans, ca am fost atat de slaba si am cedat ispitei diavolului. Imi aminteam perfect cum dupa gandul bun de a darui, a venit gandul rau de a alege ce-i mai urat , gandul egoist, caruia i-am dat curs fara sa apuc sa gandesc.

Sigur femeia aceea a fost bucuroasa ca i-am daruit ramurele. Insa Slava lui Dumnezeu ca mi-a dat putinta sa-mi vad pacatele . Tot timpul mi le vad. Si sunt atat de slaba incat de multe ori nu reusesc sa le stopez inainte de a le gandi. Pacatele uneori devin atat de fine, in minte, pacatul cu mintea , incat nici nu ne dam seama de ele de multe ori.

Deci am daruit acelei femei, se poate spune ca am facut o fapta buna. Daca nu imi vedeam pacatul imediat habar nu aveam ca de fapt am fost o egoista, o pacatoasa egoista.

Deci sa discutam despre binele facut de oamenii pacatosi.
Dar sa nu cumva sa ma intelegi gresit. Sa facem binele asa cum putem, egoist, mandru, cum o fi, ca de vom starui in a face binele , va veni si vremea sa facem binele cu virtute.
Tinand cont de aceste lucruri mai suntem buni?

Ti-am citit postarea si iti inteleg mahnirea. Totusi, despre milostenie se spune, ca nu trebuie sa fie prea mare, ca apoi sa ne para rau. Deci, sa dam cat ne lasa inima si e primit de Dumnezeu.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Miha-anca

Ti-am citit postarea si iti inteleg mahnirea. Totusi, despre milostenie se spune, ca nu trebuie sa fie prea mare, ca apoi sa ne para rau. Deci, sa dam cat ne lasa inima si e primit de Dumnezeu.

Asta pentru ca suntem pacatosi si ca sa nu fie pricina de un alt pacat. E un sfat bun pentru noi pacatosii ca sa nu cadem in noi pacate.
Milostenia este direct proportionala cu pacatul. Cu cat suntem mai pacatosi si mai egoisti cu atat milostenia este mai mica. Cu cat pacatele sunt mai putine, inima mai curata, cu atat milostenia este mai mare . Despatimitul daruieste totul si inima din piept daca ar putea semenilor lui.

Toate faptele noastre poarta amprenta pacatelor noastre.
Milostenia trebuie privita din toate partile. Dinspre noi spre seaman, milostenia este mica daca pacatul este mare. Mica in raport cu averea noastra chiar daca pentru seaman poate parea o avere. Deci daca sunt bogata si daruiesc o farama din averea mea chiar daca sarmanul se bucura socotind ca a primit o avere eu tot o pacatoasa raman. Atat m-a lasat inima sa daruiesc, o farama. Pot sa ma culc linistita si sa ma amagesc ca nu sunt o pacatoasa?
In raport cu Dumnezeu. Daca nu este facut din dragoste de Hristos, ramane fapta goala , fara folos pentru mantuirea noastra.

Insa milostenia trebuie facuta asa cum putem si cum suntem, dar in acelasi timp sa ne vedem si pacatul si sa incercam sa ne indreptam.

[tigerAvalo9]

Unii spun ca calugaritul nu este placut inaintea lui Dumnezeu.Acestia invoca motive precum ca:Dumnezeu a creat barbat si femeie,a binecuvantat dragostea si unirea intre ei,scopul omului este in societate nu singur si alte ca acestea.Mai spun ca Dumnezeu nu a lasat niciodata impresia ca calugaritul este o solutie corecta.Ce parere aveti?Puteti sa-mi spuneti mai multe vorbe despre acest lucru?Monahismul este binecuvantat de Dumnezeu,acesta este un lucru placut lui Dumnezeu?De ce ?Cum?
Nu,nu ca as vrea sa ma calugaresc dar din pura curiozitate.Ii admir pe pustnicii care traiesc numai cu Dumnezeu mancand verdeturi si traind numai cu Hristos!Doamne ajuta!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de tigerAvalo9

Unii spun ca calugaritul nu este placut inaintea lui Dumnezeu.

Placut inaintea lui Dumnezeu este sa Ii urmezi chemarea: sa colaborezi cu El, la planul Lui, sa umpli paharul pe care El ti l-a intins, crucea pe care ti-a daruit-o. Indiferent ca acest pahar, ca aceasta cruce inseamna "calugarie" sau "casatorie". Daca nu ar fi fost calugaria placuta lui Dumnezeu, nu am fi avut atatia sfinti calugari. Daca nu ar fi fost casatoria lucru placut lui Dumnezeu, nu am fi avut atatia sfinti casatoriti.

Acestia invoca motive precum ca:Dumnezeu a creat barbat si femeie,a binecuvantat dragostea si unirea intre ei

Asa este. Mai trebuie adaugat ca acelasi Dumnezeu a creat calugaria.

scopul omului este in societate nu singur

Si asta este perfect adevarat. Domnul ne indeamna sa fim "sarea pamantului", el ne spune sa fim in lume asa cum este fermentul in aluat. Omul, ca fiinta sociala, se poate realiza atat in casatorie, cat si in calugarie. Trebuie observat ca numai o mica parte dintre calugari si, in mod normal, numai de la un anumit moment al ascensiunii lor spirituale traiesc in singuratate, ca pustnici. Marea majoritate a calugarilor traiesc in comunitati de viata evanghelica, asa cum sunt, de exemplu, manastirile.

Mai spun ca Dumnezeu nu a lasat niciodata impresia ca calugaritul este o solutie corecta.

Primul calugar din istorie a fost Isus Cristos. El a indeplinit in mod exemplar toate cele trei fagaduinte ale calugarului, fiind perfect in saracie, perfect in abstinenta, perfect in ascultare. Sa mai notam, in treacat, ca au fost perioade din viata Mantuitorului in care nu numai ca a trait, ca si calugar, impreuna cu fratii Sai Apostolii, ci s-a retras precum pustnicii. La fel a facut si varul si inaintemergatorul Sau, Ioan Botezatorul.

În prealabil postat de Miha-anca

Ti-am citit postarea si iti inteleg mahnirea. Totusi, despre milostenie se spune, ca nu trebuie sa fie prea mare, ca apoi sa ne para rau. Deci, sa dam cat ne lasa inima si e primit de Dumnezeu.

Sfatul acesta il da Pr. Paisie de la Sihla. I-am facut o "vizita" zilele acestea, citind viata cuviosului. Asa am dat iar de acest indemn pe care il face celui care face milostenie.