Catolicismul si ecumenismul

[dobrin7m]

"Ecumenismul religios de astăzi este o mişcare de unire, pentru început, a ereticilor apusului cu ortodoxia. Într-o a doua fază se are în vedere unirea tuturor religiilor întru-una singură, uriaşă, într-o panreligie . Scopul ultim, însă, este ca creştinismul, şi în special ortodoxia, singura care deţine adevărul, să dispară în acest malaxor. Se urmăreşte, aşadar, ca în ultimă fază a acestui plan întunecat să fie substituită închinarea adusă Lui Dumnezeu cu cea adusă satanei.
Lucrurile acestea pot părea la prima vedere de necrezut. Însă chiar acest lucru este urmărit de mecanismul întortocheat al mişcării ecumenice, prin acţiunile de care astăzi auzim atât de des că se vorbeşte.
Ecumenismul se dovedeşte a fi – şi vom aduce în continuare în acest sens destule elemente doveditoare serioase şi de neclintit – o creaţie satanică a puterilor întunericului. Este o erezie imensă şi înfricoşătoare sau mai bine zis o panerezie, o sinteză de religii, filosofii şi tradiţii care urmăreşte o unitate nefirească şi grotească.
Este o înşelăciune vicleană urzită de un plan satanic care susţine că nimeni poate vorbi în nicio credinţă de un Adevăr unic, absolut şi unitar, deci nici în ortodoxie.
Ecumenismul devine, astfel, o fiară care înghite totul, un cuptor care încearcă să amestece şi să mistuie toate religiile. Se vădeşte a fi în realitate un sincretism eretic de tip mai nou, care promite să rezolve toate problemele. Pentru ecumenism, Dumnezeu este ceva nedefinit care acceptă în mod egal închinarea şi lauda tuturor religiilor.
Pentru ecumenism nu există Dumnezeu personal, el nu crede cu adevărat în nimic, dar nici nu respinge ceva din tot acest amestec sau sinteză religioasă de tip nou pe care urmăreşte s-o realizeze. Pentru ecumenism nu există religii şi ţări. El vine cu subtilitate şi promovează la modul indirect acea deviză «jos cu graniţele!» atunci când pune problema conlucrării între oamenii diverselor etnii, chipurile, în duh de pace.
Toate sunt, aşadar, în condiţiile dorite de ecumenism, zdrobite, amestecate şi înghiţite de gura fără fund a ecumenismului.
Ecumenismul este asemenea unei tornade înspăimântătoare care se pregăteşte să dărâme, după cum speră, «Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică» a Lui Hristos. Este un uragan sălbatic al puterilor întunericului, care îşi concentrează toată nebunia distructivă împotriva mai ales a ortodoxiei, pentru a o nimici şi a o face să dispară.
Şi aceasta pentru că ştie, că numai ortodoxia deţine adevărul nefalsificat şi că numai prin ea omul se poate mântui. «Cei care au nuci dau cu pietre în ele» spunea sugestiv Kalokatronis. Aşa şi ecumenismul loveşte în ortodoxie, pentru că are valoare, pentru că posedă comoara adevărului." Minunata lume noua a Bisericii ecumenice viitoare - Arhim. Haralambie D.Vasilopulos - staret Man. Petrachi Grecia

[dobrin7m]

"Biserica Lui Hristos este supusă în ultima vreme unui atac generalizat, pe toate fronturile şi aceasta sub nevinovata titulatură a ecumenismului de către aceste puteri ale infernului.
Ecumenismul, într-un cuvânt, este o infernală mişcare politică şi religioasă, ce are ca obiectiv supunerea umanităţii sub un conducător universal…şi unirea tuturor religiilor într-o panreligie, făcând să dispară creştinismul şi mai ales ortodoxia, şi înscăunându-se în final potrivnicul Lui Dumnezeu, Satana.


Istoria ecumenismului

I. Ecumenismul creştin ortodox
Pentru a înţelege bine ecumenismul de astăzi, este necesar să cunoaştem mai întâi istoria lui din trecut până în prezent, pentru a vedea care este baza lui reală. Numai aşa vom putea să ne facem o imagine completă aspra lui.

Dumnezeu a creat această preafrumoasă lume într-un mod unitar şi armonios, guvernând-o ca pe un tot. Lumea cerească şi duhovnicească este caracterizată deci de unitate şi armonie. Mulţimea nenumărată a îngerilor se găsesc în unitate în slujirea lor faţă de Ziditor.
Observăm de asemenea o unitate şi armonie uimitoare şi în universul material, acolo unde Creatorul Atotputernic şi-a pus pecetea înţelepciunii Sale.
Omul trăia la început în cadrul acestei unităţi superioare şi armonii minunate sub acoperământul Lui Dumnezeu şi în unitate cu El. Era atotfericit trăind lângă Dumnezeu şi unit cu El. Trăia, altfel spus, într-o bucurie ecumenică desăvârşită, părtaş fiind la armonia universală a cerului şi a lumii pământeşti.
Însă, dintr-o dată, ca un cutremur înspăimântător, această unitate a omului cu Creatorul lui s-a surpat. A apărut o fisură între om şi Dumnezeu. S-a ridicat o barieră de netrecut între cei doi. A avut loc un rău cutremurător, cel mai teribil dintre toate – surparea unităţii dintre om şi Creatorul său.
Omul căzând a devenit nefericit, iar în continuare rupându-se tot mai mult de Dumnezeu a ajuns un sălbatic.
Parcurgerea istoriei popoarelor divizate ce s-au mâncat unele pe altele relevă din plin acest lucru. Lumea întreagă plină de sciziuni plânge şi se zvârcoleşte, suspină sub tirani cumpliţi.

Dumnezeu însă n-o trece cu vederea, are în plan să refacă unitatea zdruncinată dintre El şi om. «L-a trimis pe Fiul său» ca să arunce o punte peste abisul despărţirii. Iar Cuvântul Întrupat al Lui Dumnezeu, Hristos, «Dumnezeu desăvârşit se face om desăvârşit. Şi le face pe toate noi şi foarte noi, singurul lucru nou sub soare» spune Sfântul Ioan Damaschin. Dumnezeu se uneşte cu umanitatea într-un mod mai desăvârşit prin întruparea Lui Hristos.
Jertfa de pe cruce a Dumnezeului-Om întinde o punte peste prăpastia abisală pe care a deschis-o căderea omului, iar comunicarea dintre om şi Dumnezeu începe din nou. Hristos «şi-a întins palmele şi le-a unit pe cele despărţite». De acum este posibil ca omul, în măsura în care vrea, să se ducă aproape de Creatorul său, să trăiască unit cu Acesta şi fericit.
Hristos îi uneşte pe oameni nu numai cu Dumnezeu, ci şi între ei. Unirea aceasta a oamenilor izbuteşte cu adevărat numai în Biserica clădită de Dumnezeu-omul cu acest scop. O unire nemincinoasă a oamenilor poate avea loc numai în Biserică prin Iisus Hristos. Biserica – Trupul tainic al Lui Hristos este cea care conduce la unire, mântuire şi îndumnezeire."

[iuliu46]

În prealabil postat de Decebal

Tragedia Veacurilor, pag.235-236

sursa: http://ordinulnegru.blogspot.ro

"Cateva informatii despre "ordinul negru" - ordinul iezuit - cuprinse in aceasta carte rara:"
Asta nu e cartea adventistilor ? Orice se poate spune despre ea numai ca e rara nu.

[dobrin7m]

"Dumnezeu-omul s-a lăsat pe sine în lume ca Biserică, ca trup al Său, pentru ca omul să poată astfel să devină una cu trupul Domnului, făcându-se şi el părtaş firii dumnezeieşti prin har.
Numai prin Dumnezeu-omul şi numai în Biserica Lui Hristos pot oamenii să se desăvârşească şi să se unească atât cu Dumnezeu cât şi între ei. În afara Bisericii nu există nicio unire reală, nefiind posibilă nici o înfrăţire a lumii.
Acesta este planul Lui Dumnezeu, misiunea ecumenică adevărată a Bisericii: mântuirea tuturor oamenilor prin Biserica Lui Hristos. Acesta este ecumenismul creştin ortodox (singurul autentic de altfel), justificat fiind de porunca dată de Domnul apostolilor înainte de înălţare: «Mergând învăţaţi toate neamurile…»
Şi după înviere le spune:«Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea» [Mc.16,15]. Îi trimite la toate neamurile pentru că vrea mântuirea întregii lumi. Vrea unirea tuturor oamenilor, de pe tot pământul prin credinţa în El şi în Biserica Lui.
Biserica Lui Hristos este pentru toţi. Credem «Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică». Biserica este ecumenică , fiind întinsă în toată lumea. Avem şi o Patriarhie ecumenică .
Biserica este Împărăţia Lui Dumnezeu pe pământ, fiind în acelaşi timp un organism duhovnicesc prezent în toată lumea. Ea se găseşte desigur în lume dar nu este din lumea aceasta. Biserică nu este o organizaţie lumească după cum vrea papalitatea eretică şi nici nu este chemată să instaureze un regim lumesc după cum vroia iudaismul. Este de la sine înţeles că după schisma papalităţii, singura Biserică adevărată din lume este cea ortodoxă. Papismul şi catolicismul nu sunt Biserici ci comunităţi şi adunări eretice.
Biserica Lui Hristos, Biserica ortodoxă «în care tot omul este chemat să se mântuiască» îi vrea uniţi pe toţi cu trupul celui ce o conduce. Pentru ca toţi, din toate neamurile, din toată lumea să fie conduşi la o pace adevărată, la fericirea veşnică ce se găseşte numai lângă Dumnezeu.
Vrea să-i adune laolaltă pe oameni nu prin tot felul de creaţii omeneşti mincinoase şi întunecate de factură ecumenistă, ci să realizeze cu adevărat o unitate veşnică şi de neclintit cu Dumnezeu. Să-i conducă pe cei credincioşi din Biserica luptătoare la cea triumfătoare.
Acesta este ecumenismul real şi de folos, cel creştin ortodox. El constituie misiunea (apostolia) ecumenică a Bisericii."

[dobrin7m]

"Există aşadar un ecumenism de ordin superior. Poate exista un plan mai presus de cel a lui Dumnezeu? Există ceva mai luminos, mai plin de bucurie, mai desăvârşit? Există ceva mai curat, mai clar, mai stabil şi mai sigur? Numai Hristos poate să-i unească şi să-i mântuie pe oameni, întrucât «nu există mântuire în altul».
Ecumenismul lumesc şi potrivnic lui Dumnezeu nu doreşte şi nu recunoaşte misiunea dumnezeiască, duhovnicească şi ecumenică a Bisericii Lui Hristos. El războieşte cu furie creştinismul ortodox ecumenic, precum şi apostolia mântuitoare şi ecumenică a Bisericii. Şi face aceasta cu violenţă, cu viclenie, prin minciună, ipocrizie, sfori politice şi crime. Cel pe care îl războieşte este chiar capul Bisericii noastre, Hristos, după cum vom vedea în continuare."

[dobrin7m]

"1. Ecumenismul papal

Papa prin egoismul său luciferic a vrut să conducă religios şi politic întreaga lume, dorind să cucerească împărăţiile lumii pe care să le conducă în numele creştinismului.
Papalitatea l-a substituit pe Hristos, Dumnezeu-omul cu omul papă. Şi deşi Hristos s-a întrupat, papa l-a dezîntrupat pe Dumnezeu- omul şi l-a exilat în cer, transformând Biserica într-o împărăţie lumească. A făcut din ea un regim lumesc, uzurpând desigur şi titulatura de «Biserică catolică» . De ce toate acestea? Pentru ca un om, papa, episcopul Romei să ia locul Lui Hristos din Biserică.
Papismul l-a alungat pe Hristos ca şi cap al Bisericii şi în locul lui l-a pus pe Papă. L-au făcut pe papă cap şi conducător absolut al Bisericii, îngrădindu-l pe Hristos în cer."

Iata Ioan Cezar ca bine ai afirmat un "Dumnezeu izolat intr-un turn de fildes". Aceasta este relatia ce o are acum catolicismul cu Dumnezeu. Papa la nivel de cap si conducator, insa ca relatie - simtire a lui Hristos prin Duhul Sfant au construit in imaginatie si inchipuire pe Hristos.

[dobrin7m]

"Papismul a schimbat temelia creştinismului care este Dumnezeu-omul şi în locul lui a pus un muritor efemer, pe papă.
Papismul a deformat învăţătura lui Hristos şi a creat un creştinism lumesc, o „Biserică” contrafăcută şi cu totul de nerecunoscut, «Trupul Lui Hristos» devenind o asociaţie lumească.
Romano-catolicismul inspirându-se după modelul împărăţiei romane a apărut pe scara istoriei ca o putere politică, desigur internaţională. A transformat Împărăţia Lui Dumnezeu într-o împărăţie a acestei lumi, deşi Hristos a mărturisit clar că «împărăţia mea nu este din lumea aceasta».
Papa a visat un creştinism lumesc care să se extindă de-a lungul şi de-a latul lumii, al cărui conducător să fie el însuşi. A deformat adevăratul creştinism numai şi numai pentru a deveni el conducător al lumii. Ecumenismul papal, pentru a izbândi în acest lucru, a recurs la violenţă, distrugeri, măceluri, crime şi cu toate acestea nu şi-a atins scopul. Ecumenismul papistaş nu a putut să-şi ducă la îndeplinire planurile sale datorită opoziţiei de lungă durată pe care a făcut-o ortodoxia, Biserica de nezdruncinat a lui Hristos.

Sfântul Nectarie Taumaturgul (din Eghina) scrie referitor la aceasta: «Iubirea de putere şi de slavă le-a uneltit pe toate. Toate [relele] le-a născocit, toate le-a pus în mişcare pentru ca papii să fie recunoscuţi ca şi conducători ai Bisericii şi tirani ai lumii. Odată acest plan întocmit, el cerea să fie aplicat cu toată tăria. Orice obstacol urma să fie înlăturat şi orice rezistenţă caterisită (înlăturată).( Despre cauzele schismei, pag. 207).
Acesta este în puţine cuvinte ecumenismul papal."

[dobrin7m]

Cred ca este aici prilejul sa amintim de monahii athoniti care au murit sub prigoana catolicilor.

Din cauza ca multi ortodocsi astazi nu studiaza istoria crestinismului, acest fapt a ajuns sa fie exploatat foarte bine astazi atat de catolici cat si de neoprotestanti si toate sectele desprinse din ele, pentru a dezinforma si apoi a castiga cat mai multi adepti. Este bine ca oamenii sa stie: cunoasterea istoriei crestinismului fara falsuri , (pentru ca catolicii au presarat falsuri de-a lungul istoriei), deci aceasta cunoastere are dublu rol : prima ne tine departe de erezii si a doua trezeste pe cei care sunt in ratacire si ii aduce in sanul Bisericii ortdoxe.
Si acum despre monahii athoniti si prigonirile pe care le-au suportat.

" Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu papismul, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi.

Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale. Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot.

Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau.

După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare.

Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi."

Mai multe aici: http://sfantulmunteathos.wordpress.c...nici-athoniti/

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sfântul Iosafat, victimă a vicleşugurilor criminale ale arhiereilor ortodocşi, a fost, este şi va fi cel mai venerat martir al Unirii, nu numai în Ucraina natală, ci în toată lumea catolicilor răsăriteni.

În prealabil postat de catalin2

Nu stiu nimic de Iosafat, ...

O să ai acum ocazia să afli ce a fost şi cu acest "sfânt" Iosafat, "victimă a vicleşugurilor criminale ale arhiereilor ortodocşi".

Anul 1996 va marca aniversarea a 400 de ani de la ruşinoasa ,,unire” de la Brest-Litovsk, când presiunea politică, economică şi militară a influenţat milioane de creştini ortodocşi ce trăiau de-a lungul graniţelor vestice ale Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei, în scopul de a-i forţa să accepte o falsă unire cu Biserica Romano-Catolică. Unul dintre principalii participanţi la această mişcare coruptă şi violentă a fost un episcop ortodox apostat (unul dintre mulţi, din nefericire), pe numele său Iosafat Kuntsevich.

Nu este nevoie să recurgem la polemici pentru a vorbi rău despre Iosafat Kuntsevich. Vorbirea sa josnică, epitetele murdare, lipsa lui de loialitate şi dragostea sa de slavă deşartă, putere şi recunoaştere lumească, şi campaniile violente de terorizare a ortodocşilor - aceste lucruri permit istoriei să vorbească pentru noi. De aceea, este uimitor că Biserica Romano-Catolică a hotărât să-l ,,canonizeze” pe acest ,,Hitler” al lumii religioase răsăritene, aşa cum l-a numit un istoric occidental, şi să ridice la statutul de sfinţenie un om care a instigat şi alimentat cu adevărat violenţa, ucigând în numele unităţii Bisericii. Luând în considerare magnitudinea brutalităţii lui Iosafat şi intoleranţa nebună, este probabil înţelept pentru noi, în seara aniversării pline de suferinţă a unirii forţate de la Brest-Litovsk, să privim spre această figură centrală din istoria europeană răsăriteană.

Iosafat, episcopul uniat de Polotski şi fondatorul ordinului vasilian uniat, a fost mai mult decât un apostat. El era un maestru practician al ,,psihologiei terorii”. El nu a fost primul care s-a folosit de tacticile psihologice ale terorii. Vechii asirieni, se spune, foloseau intimidarea psihologică sistematică pentru a-i supune pe locuitorii imperiului lor, propria lor cădere finală fiind sărbătorită în Vechiul Testament de către proorocul Naum (Naum 3, 18-19). Iar în timpurile moderne, regimurile comuniste din Europa de Est (unele dintre ele acum din fericire defuncte) şi China sunt bine cunoscute pentru tacticile lor de psihologie a terorii. Dar Iosafat este unic, în aceea că el este singurul terorist din istorie care a câştigat coroana beatificării pentru ceea ce alţi astfel de despoţi au câştigat pe drept neîncetată defăimare.

Campania de teroare a lui Iosafat a fost gândită şi executată cu un singur scop în minte: descurajarea şi oprirea creştinilor ortodocşi de la a practica adevărata lor credinţă. Deoarece masele ortodoxe n-ar fi vrut de bunăvoie să-şi urmeze episcopii, o mână de preoţi şi nobilimea apostată, Iosafat şi prietenii săi apostaţi în mod conştient au ales să-şi atingă scopurile lor prin metode violente. Precum a procedat câteva secole mai târziu Henri Philippe Petain (1856-1951), ei au făcut aceasta încercând să creeze, printre credincioşii ortodocşi, un sentiment de disperare totală şi neputinţă, astfel ca Iosafat să le poată impune o religie artificială, o teocraţie Vichy, peste care el să fi domnit. Închinătorii au fost scoşi afară din bisericile lor, mulţi dintre ei numai la capătul unei săbii pline de sânge. Când ortodocşii, într-un caz, şi-au ridicat corturi în care să se roage, Iosafat a încurajat pe briganzii săi să întrerupă slujbele lor, să dea fac corturilor şi să atace clerul şi credincioşii. Şi cu ajutorul autorităţilor civile latine, Iosafat a avut grijă ca preoţii ortodocşi să fie exilaţi şi ca nici un nou episcop ortodox să nu fie hirotonit. Pogromul său a redus în mod violent orice rezistenţă faţă de ,,unirea” de la Brest şi i-a lăsat pe ortodocşi în mod evident lipsiţi de orice posibilitate de a protesta faţă de pierderea credinţei lor în favoarea dominaţiei papale.

În concluzie, tacticile de teroare ale lui Iosafat au fost la fel de pline de succes ca şi cele ale altor despoţi. Pentru crimele sale împotriva umanităţii, acest atât de virulent apostat şi pervers a fost bătut şi omorât cu pietre de către credincioşii torturaţi şi trimis către dreapta sa răsplată în 1623. Brutalitatea sa inumană i-a atras chiar dispreţul cancelarului romano-catolic al Lituaniei. Mai mult decât atât, credincioşii ortodocşi nu au acceptat realmente niciodată uniatismul sau pe episcopii apostaţi apropiaţi lui Iosafat, cărora, în ciuda eforturilor lor laşe de a câştiga o astfel de recunoaştere, nu li s-au acordat niciodată drepturile politice ale omologilor lor latini.

sursa: http://www.catacombeleortodoxiei.ro

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Nu stiu nimic de Iosafat, ...

Celor de mai sus adăugăm şi un citat în limba engleză

The Uniat Bishop Kuntsevich of Polotsk, who distinguished himself by particular cruelty and sadism, was already canonized as a Catholic saint (29 June 1867 by Pope Plus IX). In a ceremony which amounted to a mockery of Orthodoxy, his decayed relics (a small tuft of hair and vestments), were translated to Rome during the reign of Pope Paul VI (25 November 1963) and interred in St. Peter's Basilica under the altar of St. Basil the Great, next to the relics of the Great Universal Hierarchs and Teachers -- John Chrysostom and Gregory the Theologian.

Following the announcement of the Brest Union Orthodox people of SW Russia experienced difficult times under fanatical Papist rulers. Catholics and Uniats were now free to persecute Orthodoxy with impunity, to plunder churches and profit from the peremptory confiscation of property. One of the most inveterate among them was Iosafat Kuntsevich, the Bishop of Polotsk, «the tireless persecutor of humiliated "schismatics" deprived of their civil rights, who forever remained a part of the history of Ukraine».

Even Catholics urged this fanatic, nicknamed "soul-snatcher" by the people, to come to his senses. The famous letter of Chancellor Lev Sapega, the head of Great Principality of Lithuania, written on behalf of the Polish King, better than anything else characterizes the fierce Uniat Kuntsevich and the unfortunate state of Orthodox victims of the Brest Union. Lev Sapega wrote:

«I admit, that I too was concerned about the cause of Union and that it would be imprudent to abandon it; but it had never occurred to me that your Eminence would implement it using such violent measures... You say that you are "free to drown the infidels (i.e. those who have not accepted the Unia - L.P.), to chop their heads off"; etc. Not so! The Lord's commandment expresses a strict prohibition to all, which concerns you also. When you violated human conscience, closed churches so that people would perish like infidels without divine service, without Christian rites and sacraments; when you abused King's favors and privileges -- you managed without us; but when there is a need to suppress seditions caused by your excesses you want us to cover up for you... As to the dangers that threaten your life, one may say that everyone is the cause of one's own misfortune. Stop making trouble, do not subject us to the general hatred of the people and yourself to obvious danger and general criticism... Everywhere one hears people grumbling that you do not have any worthy priests, but only blind ones... Your ignorant priests are the bane of the people... But tell me, your Eminence, whom did you win over, whom did you attract with your severity... It will turn out that in Polotsk itself you have lost even those who until now were obedient to you. You have turned sheep into goats, you plunged the state into danger, and maybe all of us Catholics -- into ruin... It has been rumored that they (the Orthodox) would rather be under the infidel Turks than endure such violence... you yourself are the cause of their rebellion. Instead of joy, your notorious Union brought us only troubles and discords and has become so loathsome that we would rather be without it!».

"Persecution of the Orthodox (raised by Kuntsevich) repeated the horrors of the first centuries of Christianity". One of them took place on May 22 of 1620 in the Trinity Monastery near Polotsk where local inhabitants gathered to express their indignation at the ferocious persecution of the Orthodox which was instigated by Bishop Kuntsevich of Polotsk. These people suffered a terrible fate: an armed crowd of Uniats surrounded the monastery and set it on fire. As the fire was raging and destroying the monastery and burning alive everyone within its walls, Iosafat Kuntsevich was performing on a nearby hill a thanksgiving service accompanied by the cries of the victims of fire ...

sursa: Ludmila Perepiolkina