Faurit intru primenirea forumului

În prealabil postat de zaharia_2009

2. In exemplul cu accidentatul zic asa : datorita firii noastre inclinate spre Dumnezeu , spre mila (" ... mila voiesc si nu jetfa" !) si spre mintuirea de-a impreunelea , spre dragoste fireasca dar si completata cu cea rationala fata de aproapele, sigur ca nu ne va lasa inima sa nu spunem o rugaciune cit de mica ori poate mai mare .
Dar trebuie sa ne fie clar , si asta spuneam despre tine ca si despre toti crestinii angajati bine pe calea mintuirii, ca din moment ce am ales pe Dumnezeu , de atunci incolo incepe si razboiul nostru in vazduhul inimii proprii cu ispititorul, din acel moment si pina la adormire vom duce un razboi neincetat cu vrasmasul . Adica trebuie sa fim pregatiti in orice moment din zi si din noapte pt. a tine piept vrasmasului , pt. tot ceea ce facem .
Si chiar daca Dumnezeu ne iubeste , El, din dragoste nu va opri ispita catre noi deoarece daca ar pieri ispita ar pieri si mintuirea . Numai prin lupta duhovniceasca se cistiga imparatia cerurilor si nu prin beatitudine si cugetare onirica !

Frate Zaharia, am ajuns la vorba ta. Ispitele despre care vorbesti si-au facut simtita prezenta; dar ele nu fac fata numelui Domnului Iisus Hristos, pe Care chemandu-L, te eliberezi de ele. Si am mai observat ca nici macar cele mai puternice ispite nu te constrang, ci asteapta o clipa ca sa le accepti. La fel si in vis: prima parte a visului e ispita; dar daca nu dai curs, deci nu accepti, ispita nu avanseaza; dar de disparut dispare doar cu ajutorul Domnului. Este ca o minune, cat de promt intervine Domnul, atunci cand ii chemam numele!
Cel putin asta este experienta mea.