![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
"Marea deosebire Deosebirea fundamentală dintre Biserica Ortodoxă și Papism constă în învățătura despre ființa necreată și energia necreată a lui Dumnezeu. În timp ce noi, ortodocșii, credem că Dumnezeu are ființă necreată și energie necreată și că Dumnezeu vine în părtășie cu zidirea și cu omul prin energia Sa necreată, cu toate acestea, papistașii cred că în Dumnezeu ființa necreată se confundă cu energia Sa necreată (actus purus) și că Dumnezeu comunică cu zidirea și cu omul prin energiile sale create, adică susțin că în Dumnezeu există și energii create. Atunci, Harul lui Dumnezeu, prin care se sfințește omul, este considerat energie creată. Dar astfel omul nu se poate sfinți, de vreme ce în Sfintele Taine lucrează “harul creat”. Acest lucru, însă, are și consecințe de natură bisericească. Din moment ce harul prin care Dumnezeu vine în părtășie cu lumea este creat, iar harul creat lucrează în Sfintele Taine ale Bisericii, urmează că Taina Dumnezeieștii Euharistii săvărșită de ei nu este Taină și nu există prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos. Căci, cum este posibil ca harul creat să prefacă ziditul în nezidit? Acesta este un motiv în plus pentru care nu putem avea comuniune cu Catolicii. Aceasta, desigur, este valabil pentru toate Tainele lor, precum Botezul, Mirungerea etc La Sinodul de la Frankfurt din 794 d.Hr., francii au condamnat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic și cinstirea sfintelor icoane. De asemenea, în 809 francii au introdus în Simbolul de Credință dogma Filioque, adică învățătura despre purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl și de la Fiul. Acest adaos a fost condamnat atunci și de Papa ortodox al Romei. La Sinodul de la Constantinopol din 879-880 d.Hr., sub Fotie cel Mare, la care au luat parte și reprezentanți ai Papei ortodox de la Roma, au fost condamnați cei care anatemizaseră hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic și cei care introduseseră în Simbolul de Credință Filioque. Însă, pentru prima dată, Papa franc Serghie IV, în anul 1009 d.Hr., în epistola sa de întronizare, a adăugat Filioque în Simbolul de Credință, iar Papa Benedict VIII, în anul 1014 d.Hr., a introdus Crezul cu Filioque în cultul Bisericii, drept care Papa a fost șters din dipticele Bisericii Ortodoxe." extras din cartea Deosebirile fundamentale intre ortodoxie si papism de Mitropolit Ieroteos Vlahos
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
|