TRIODUL - Perioada pocaintei!

[ion oiste]

Doamne ajuta tuturor!Am o "disputa" cu un cunoscut:in zilele de luni,marti,joi si sambta in saptamana branzei se consuma peste? Daca "da"sau "nu",de ce?

Nu numai în acele zile, ci și miercuri și vineri, pentru că e harți.
De ce? Se pare că așa a hotărât sinodul, de câțiva ani, să adauge și peștele la alimentele permise în săptămâna brânzei. Dar nu e obligatoriu :)

[glykys]

Iubiții mei, Postul Mare începe cu amintirea căderii Sfinților noștri Protopărinți Adam și Eva. Cu amintirea căderii și a plânsului lor. A pocăinței lor…
Căci „scos a fost Adam din Rai pentru mâncare; pentru aceasta și șezând în preajma lui, plângea tânguindu-se” [Triodul, ed. BOR 2000, p. 100].
Cu ei începem, cu Sfinții noștri Protopărinți Adam și Eva…și tot împreună cu ei ajungem la Paști…și îi vedem în Icoana Învierii Lui…care este icoana scoaterii lor din Iad.
Pentru că postul nostru, care începe mâine, trebuie să ne scoată și pe noi din Iad…
Iar Iadul e necredință, e răutate, e nesimțire, e indiferență, e mojicie, e libertinaj, e alergare după iluzii.
Iar noi, cu toții și fiecare în parte, trebuie să ieșim din Iadul nostru dacă vrem să ne umplem de slava Celui răstignit și înviat, a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Care a luat trupul nostru tocmai pentru ca să arate că umanitatea e pentru a fi umplută de slava lui Dumnezeu și nu de urât.
Pentru că lumea s-a umplut de urât prin…neînfrânare.
Am păcătuit prin aceea că am dorit lucruri…nedorite de Dumnezeu.


Continuarea - http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tin...i-din-rai-adam

[glykys]

Despre Canonul cel Mare - care va fi oficiat luni, marti, miercuri si joi, in prima saptamana a Postului Mare, apoi in joia din saptamana a cincea - http://www.crestinortodox.ro/liturgi...nul-87918.html

[glykys]

"Textele Triodului devin dense, puternice. Acum la inceput de Post semanam mult, tare mult, cu Adam, pentru ca, de vom plini cele ale Postului, la capatul asteptarii celei mereu pline de viata a Postului, sa semanam cu Hristos Domnul. Dar intre Adam cel cazut si Adam cel inviat se asaza in fata ochiului nostru cuprinsul cel nesfarsit al cetelor cuviosilor si al tuturor sfintilor barbati si femei care au stralucit prin sihastrie, cum ne spune sinaxarul sambetei care tocmai a trecut.

La cele desfatatoare ale vietii m-am uitat, vazand cu gandurile cele ce se fac si socotind cele de intristare ale lor, am plans viata oamenilor si numai pe voi v-am fericit, care ati ales partea cea buna, adica a patimi cu Hristos si a petrece impreuna cu El si a canta impreuna cu profetul David: Aliluia, ne spunea o cantare a Sambetei.


Evanghelia DUminicii urmeaza a ne pune la inceputul vietii noastre pacatoase pe pamant, cantand impreuna cu Adam:

Facatorul meu DOmnul, luand tarana din pamant si insufletindu-ma, cu suflare de viata m-a inviat si m-a cinstit a fi stapanitor pe pamant tuturor celor vazute si locuitor impreuna cu ingerii. Iar satana inselatorul, luand ca sarpele ca si printr-o unealta, m-a amagit prin mancare si de marirea lui Dumnezeu m-a osebit si m-a dat mortii celei mai dedesubt de pamant. Si Tu, ca un stapan si indurat, iarasi ma cheama!

Acest iarasi ma cheama are ecou in intreaga durata a slujbelor Triodului: iarasi adu-ma in rai, iarasi ma impartaseste de pomul vietii si al bucuriei, iarasi ma salasluieste in rai - in fapt, sunt cuvintele unei ecteni de cereri rostite inaintea usilor celor inchise ale raiului. Si starea e aceea fara Dumnezeu. Imaginea creata azi in Evanghelie este aceeasi cu care Sfanta Scriptura ne vorbeste despre momentul Mortii pe Cruce a Celui inviat:

Soarele razele si-a ascuns, luna cu stelele in sange s-au schimbat, muntii s-au infricosat, dealurile s-au cutremurat cand Raiul s-a inchis, iesind Adam, cu mainile batandu-si fata si zicandu-I: Milostive Domane, miluieste-ma pe mine, cel cazut!...

Tot acum se vadeste vindecarea prin post. Dar nu un post fariseic, ipocrit, vulgar si ostentativ, ci un post caruia ii merge iertarea aproapelui, iertare pe care Tatal sa o inregistreze ca atare si sa primeasca darul nostru la Altarul cel mai presus de ceruri postul pe care il savarsim, pentru ca a ierta se vadeste a fi a reaseza intre mine si dusmanul meu iertarea lui Dumnezeu celui indelung rabdator, radioasa iertare ce lumineaza tristetea pana la a o transforma in tristete radioasa a postului.

Triodul marturiseste acum:
Calatoria virtutilor s-a deschis. Cei ce voiti sa va nevoiti intrati, incingandu-va cu nevointa cea buna a postului, ca cei ce se lupta dupa lege, dupa lege se si incununeaza. Si luand toata intr-armarea Crucii, sa ne luptam impotriva vrajmasului, ca un zid nestricat tinand credinta si ca o platosa rugaciunea si ca un coif milostenia si in loc de sabie postul care taie toata rautatea de la inima. "

pr. c. Necula, Cantare de biruinta cantand, predici la duminicile de peste an, p. 40-44.


Tuturor post binecuvantat!

[cristiboss56]

In prima săptămână a Postului Mare şi la Denia din Joia săptămânii a cincea se oficiază în Biserica Ortodoxă slujba Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră.

Autorul Canonului, Sfântul Andrei Criteanul, s-a născut în Damascul Siriei, în jurul anului 660 d.Hr. Adolescent fiind încă, şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Sfântului Sava din pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai târziu a mers la Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. În Constantinopol s-a îngrijit de tineri până la data când a fost ales mitropolit al Gortinei, localitate din Insula Creta - Grecia. În anul 712, la presiunea împăratului bizantin şi împotriva voinţei sale, a fost în partida monotelistă, dar a retractat mai apoi. Moare în anul 740 în localitatea Eresso, din Insula Lesbos - Grecia. Amintirea lui se face în fiecare an la data de 4 iulie.

Opera Sfântului Andrei Criteanul

Sfântul Andrei Criteanul a fost un bun orator şi poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sărbători, prezentând pentru prima dată sistemul sărbătorilor. Însă cea mai importantă specie de poezie creştină pe care a redactat-o a fost Canonul, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungă în comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (opt sau nouă bucăţi poetice cu structură şi melodie proprii). A scris idiomele, canoane la Învierea Dreptului Lazăr, la Duminica Mironosiţelor, la Naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sfintei Ana etc., creaţii din care se inspiră masiv Sfântul Teodor Studitul. A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.

Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei şi a pocăinţei. Canoanele liturgice au apărut la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept 'părintele canoanelor', fiind deci primul alcătuitor de canoane şi iniţiatorul acestei specii imnografice în Biserica grecească. Însăşi titulatura de 'cel mare' subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii.

Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale, devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră. Conţinutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. Se poate observa alternanţa a două planuri: sufletul păcătos care-şi plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat largul drum al rătăcirii şi care din străfundurile inimii strigă: 'Iartă-mă! Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta!', şi cel al fiinţelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăinţă.

Canonul cel Mare - unirea Testamentelor

În Canonul cel Mare se poate observa direct îmbinarea dintre Vechiul şi Noul Testament, o urcare şi o revenire permanentă la început. Prin unirea în Canonul cel Mare a troparelor vetero şi neo-testamentare, Andrei Criteanul arată că Vechiul Testament nu se împlineşte decât în Noul Testament şi, prin urmare, omul se întregeşte în Adam cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos. Puntea de legătură reprezintă profeţii, prezentaţi adesea ca fiind cei care au trezit din nou conştiinţa venirii unui Răscumpărător şi au încercat adesea întoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cât rafinament a unit Sfântul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentară de cea neo-testamentară.

În Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul nu avem de-a face cu două testamente separate, ci cu unul singur care leagă ambele părţi, pentru că unitatea este nedespărţită. Deşi foloseşte un număr extrem de mare de citate din Pentateuh şi în special din Cartea Facere, Andrei Criteanul acoperă întreaga perioadă vetero-testamentară. Ceea ce este mai interesant este faptul că în citatele neo-testamentare Sfântul Andrei Criteanul foloseşte cu predilecţie textele celor patru Evanghelii - şi în special textele Evangheliei lui Luca, Apostolul umanităţii - şi mai puţin celelalte scrieri. De la cântarea a 8-a, citatele vetero-testamentare dispar cu totul, abundând acum citatele neo-testamentare, precum şi câteva aluzii la kerigma apostolică. Prin raportarea continuă de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat să treacă puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel păcătos şi înstrăinat de Dumnezeu la făptura cea nouă în Iisus Hristos.

Despre frumuseţea Canonului

Referindu-se la frumuseţea şi importanţa sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris următoarele: '(Canonul cel Mare) nu este nimic mai mult decât un cântec de lebădă, un plânset înainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se găseşte la sfârşitul vieţii sale. Simte că zilele lui sunt puţine, viaţa lui a trecut. Meditează la moarte şi la judecata dreptului Judecător, care-l aşteaptă. Vine să facă o retrospecţie, o trecere în revistă a duhului lumii. Se aşază ca să discute cu sufletul său. Însă darea de seamă nu este încurajatoare. Lanţul cel greu al păcatului îl strânge. Conştiinţa îl verifică. Şi poetul plânge mereu pentru prăpastia faptelor sale rele. În plânsul acesta se ia la ceartă cu retrospecţia din Sfânta Scriptură. Însă legătura plânsetului cu Scriptura este foarte naturală. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca să îşi evalueze destinul său.

Cercetează unul câte unul modelele sfintei cărţi. Rezultatul comparaţiei este de fiecare dată groaznic şi cauză a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, însă nu şi faptele cele bune ale sfinţilor. Nu îi rămân decât pocăinţa, zdrobirea şi refugiul în mila lui Dumnezeu. Şi aici deschide perspectiva optimistă a poetului. A găsit pocăinţa la uşa Paradisului. Nu are să prezinte fructele pocăinţei; oferă însă lui Dumnezeu inima sa zdrobită şi sărăcia duhului său. Modelele biblice: al lui David, al vameşului, al desfrânatei şi al tâlharului îl încurajează. Judecătorul se va milostivi şi de acesta, care a păcătuit mai mult decât toţi oamenii' (Informaţii preluate din Ziarul Lumina)

[glykys]

"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...uci-88255.html